Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 805/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 805/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-09-2015

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 805/A

Ședința publică din 14 septembrie 2015

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: I. P.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria O. împotriva sentinței penale nr. 24 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc inculpații intimați T. N. C., S. M. T., partea civilă P. Orașului Anina, părțile vătămate intimate Seghinaș M. și T. G. cu succesor în calitate de fiică R. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria O., desființarea sentinței apelate și în rejudecare, aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv Codul penal actual.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1181/P/2011 din 22.11.2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria O. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații T. N. C. zis „N.” pentru săvârșirea infracțiunii de „ Furt calificat” faptă prev. de art. 208 alin.1, art. 209 lit.1 lit. g și i din Codul penal – 1 faptă (parte vătămată Seghinaș M.), art. 208 alin.1, art. 209 lit.1 lit. g și i din Codul penal – 1 faptă (parte vătămată P. Orașului Anina), art. 208 alin.1, art. 209 lit.1 lit. a, g și i din Codul penal – 1 faptă (parte vătămată T. G.), cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și Stoina M. T. zis „B.” pentru săvârșirea infracțiunii de „ Furt calificat” faptă prev. de art. 208 alin.1, art. 209 lit.1 lit. a, g și i din Codul penal – 1 faptă (parte vătămată T. G.).

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerile părților vătămate, proces verbal de constatare a infracțiunilor, procese verbale de cercetare la fața locului, procese verbale de întocmire a actelor premergătoare, declarații învinuiți prin care își recunosc faptele comise, declarațiile martorilor, dovezi ridicare-predare bunuri, procese verbale de readresă prejudiciu parte vătămată, adrese Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor C.-S., planșe fotografice, procese verbale de căutare, caziere judiciar.

Prin sentința penală nr. 24 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._, în temeiul de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b, d din Cod penal, raportat la art. 5 alin.1 C. p. și art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a fost condamnat inculpatul T. N.-C., la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, parte vătămată Seghinaș M..

În temeiul de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b, d din Cod penal, raportat la art. 5 alin.1 C. p. și art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a fost condamnat inculpatul T. N.-C., zis "N.", la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, parte vătămată P. orașului Anina.

În temeiul de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b, d din Cod penal, raportat la art. 5 alin.1 C. p. și art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a fost condamnat inculpatul T. N.-C., zis "N.", la pedeapsa de 1 (un) an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, parte vătămată T. G..

În baza art. 33, 34 alin.1 lit. b Cod penal din 1969, s-a dispus ca inculpatul T. N.-C., zis "N.", să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

În temeiul art.81 C.p. din 1969 cu aplicarea art 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art.82 C.p. din 1969 cu aplicarea art 5 C.p. s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani și 3 luni.

În temeiul art. 404 C.pr.p. s-a pus în vedere inculpatului T. N.-C., zis "N.", dispozițiile art. 83 C.p. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.

În temeiul de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b, d din Cod penal, raportat la art. 5 alin.1 C. p. și art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a fost condamnat inculpatul S. M.-T., la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, parte vătămată T. G..

În temeiul art.81 C.p. din 1969 cu aplicarea art 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art.82 C.p. din 1969 cu aplicarea art 5 C.p. s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani .

În temeiul art. 404 C.pr.p. s-a pus în vedere inculpatului S. M.-T., zis "B.", dispozițiile art. 83 C.p. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.

S-a constatat acoperit prejudiciu cauzat prin fapta inculpatului T. N.-C., zis "N." față de partea vătămată Seghinaș M., prin restituirea bunurilor.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă P. orașului ANINA și a fost obligat inculpatul T. N.-C., zis "N.", la plata către partea civilă a sumei de 3.740 lei, cu titlu de daune materiale, bunuri sustrase nerecuperate, faptele din august 2011.

S-a constatat acoperit prejudiciu cauzat prin fapta inculpatului T. N.-C., zis "N." și S. M.-T., zis "B.", față de partea vătămată T. G., cu succesor în calitate de fiică R. M., prin restituirea bunurilor.

În temeiul art.274 alin.1 C.pr.p. a fost obligat fiecare inculpat în parte, la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

1. La data de 09.09.2011, partea vătămată SEGHINAȘ M., domiciliat in Anina, ..7, apt. 10, jud. C.-S., depune o plângere prealabila la politie prin care reclama faptul că în noaptea de 08/09.09.2011, persoane necunoscute prin efracție, escaladare și forțarea sistemului de închidere al ușii de acces, au pătruns în atelierul de tâmplărie situat în Anina, . de zi pentru copii Speranța, de unde au sustras un moto-fierăstrău mecanic (drujbă) pe benzina marca „OREGON” de culoare verde, un aparat de sudura electric de culoare albastra-marca necunoscută, două motoare electrice de 3 si 5 Kw- marcă necunoscută si un fierăstrău electric de mână de culoare galbenă, marca „EINHEIL” de 650 W, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.700 lei.

Din materialul probatoriu existent în cauza privind furtul din atelierul de tâmplărie ce aparține părții vătămate Seghinaș M., respectiv din declarația inculpatului T. N.-C., dată în faza de urmărire penală, rezulta faptul că la începutul lunii septembrie 2011, pe timp de noapte, fiind sub influența băuturilor alcoolice și având nevoie de bani pentru familie, s-a deplasat la atelierul de tâmplărie de lângă Casa Pionerilor, unde avea cunoștință că sunt diferite aparate electrice și fier vechi, sens în care a forțat lacătul de la ușa de acces, a pătruns în interior având asupra sa o brichetă cu led, unde se găseau mai multe aparate electrice, dar din incinta atelierului a sustras numai un aparat de sudură electric de culoare albastră pe care l-a dus la locuința sa. A doua zi pe ., inculpatul. la întâlnit pe P. M.-B. ,persoană care se ocupa cu achiziționarea de fier vechi, și întrucât avea nevoie de bani să plece în Italia, a valorificat aparatul de sudură cu suma de 100 lei, dar nu ia spus acestuia că aparatul de sudură a fost sustras. Inculpatul T. N.-C. nu recunoaște că din atelierul de tâmplărie a sustras două motoare electrice și o drujbă marca Oregon, decât aparatul de sudură electric, care a fost restituit părții vătămate.

Din declarația martorului P. M.-B., rezultă faptul că în cursul lunii septembrie 2011,nu poate preciza data exactă, în orașul Anina s-a întâlnit cu numitul T. N.-C., zis „N.”, care ia oferit spre vânzare două motoare electrice. Împreună s-au deplasat cu microbuzul condus de P. M.-B. pe un drum de lângă Casa Pionerilor din Anina, actualmente Centrul de zi pentru copii Speranța, unde după o curbă în tufișuri înv. a arătat două motoare electrice care erau din fontă și fier sparte pe care ia dat suma de 125 lei. Tot din acel loc, din tufișuri inculpatul T. N.-C. ia dat și un aparat de sudură electric de culoare albastră contra sumei de 50 lei. În cursul aceleiași zile, martorul P. M.-B. s-a deplasat cu microbuzul pe .-a întâlnit cu L. D. ,zis P., care a văzut aparatul de sudură în mașina și care ia solicitat să-l vândă ,cerând pe acesta suma de 300 lei, dar întrucât L. D. nu avea bani s-au înțeles în schimbul unui telefon mobil. Martorul declară că nu a avut cunoștință despre proveniența bunurilor cumpărate de la T. N.-C..

Din declarația martorului L. D. ,zis P., rezultă faptul că în toamna anului 2011, se afla la locuința sa din Anina, ., ocazie cu care pe stradă a venit cu un microbuz numitul P. M.-B., care se ocupa cu achiziționarea de fier vechi, acesta întrebându-l dacă nu are să-i vândă fier vechi, nu a avut și împreună s-au deplasat până la microbuzul acestuia unde în interior a observat un aparat de sudură electric. La întrebat pe acesta dacă nu vinde aparatul de sudură și ia cerut suma de 300 lei. Martorul ia spus acestuia că nu are bani ,dar în schimb îi dă un telefon mobil, a acceptat propunerea făcută și a luat aparatul de sudură electric marca G., de culoare albastră și cu trei cabluri electrice. Martorul L. D. ,zis P., declară faptul că nu cunoaște proveniența aparatului de sudură, dar cu ocazia audierii de către organele de poliție a aflat că acesta a fost sustras de către T. N.-C., dintr-un atelier de tâmplărie ,sens în care l-a predat de bună voie organelor de poliție, fapt pentru care acesta nu are nici o pretenție față de nici o persoană.

Cu ocazia efectuării reconstituirii și conducerii în teren la fata locului, inculpatul si-a recunoscut fapta comisă si în prezenta tuturor persoanelor care au asistat la aceasta activitate, a indicat sigur in mișcări, locul pe unde a pătruns în interiorul atelierului de tâmplărie si de unde a sustras aparatul de sudură electric, întocmindu-se în acest sens planșa fotografica care va fi anexată la dosarul cauzei.

Din declarația martorilor Ivernari Brutus și D. M. S., reiese faptul ca în data de 19.06.2013, au participat in calitate de martor asistenți cu ocazia efectuării reconstituirii și conducerii în teren la fața locului, privind sustragerea bunurilor din atelierul de tâmplărie aparținând parții vătămate Seghinaș M., din Anina, . ocazie inculpatul T. N.-C., sigur în mișcări a arătat locul pe unde a pătruns în interiorul atelierului de tâmplărie, precum și locurile de unde a sustras bunurile, acesta recunoscând si regretând fapta comisă.

Din declarația părții vătămate SEGHINAȘ M., rezultă faptul ca în noaptea de 08/09.09.2011, inculpatul T. N.-C. prin forțarea sistemului de închidere de la atelierul de tâmplărie a pătruns în interiorul acestuia, de unde a sustras un moto-fierăstrău mecanic (drujbă) pe benzina marca „OREGON” de culoare verde, un aparat de sudura electric de culoare albastra-marca G., două motoare electrice de 3 si 5 Kw- marcă necunoscută si un fierăstrău electric de mână de culoare galbenă, marca „EINHEIL” de 650 W ,cauzând un prejudiciu în valoare de 2.700 lei. Partea vătămată declară faptul că motoarele electrice și drujba erau foarte vechi, nu deține acte de proveniență și nu mai are pretenție pentru recuperarea acestora. Întrucât si-a recuperat aparatul de sudură electric în stare de funcționare, partea vătămată nu mai are nici o pretenție față de inculpatul T. N.-C. și nu se constituie parte civilă în procesul penal.

2. La data de 04.10.2011, partea vătămată P. Orașului Anina, cu sediu în Anina, ..49, jud. C.-S., depune o plângere prealabilă la politie prin care reclamă faptul ca în perioada iulie-august 2011, persoane necunoscute prin tăiere și dislocare au sustras un număr de 45 panouri gard metalic si o ușă de acces din cadrul Stației de Epurare Anina, în valoare totală de 3.740 lei.

Din materialul probatoriu existent în cauza privind furtul din incinta Stației de Epurare a Apei- Anina, respectiv din declarația inculpatului T. N.-C., reiasă faptul că în cursul lunii august 2011,pe timp de zi, s-a deplasat la Stația de Epurare a apei Anina, situată în apropierea Podul Crivina, unde cu ajutorul unei dălți și a unui ciocan a dislocat un număr de 11 panouri de gard metalic ce asigura gardul împrejmuitor al stației, pe care le-a transportat până lângă un WC din lemn ascunzându-le în ierburi. Tot în aceeași zi împreună cu M. S.-S. și V. I., s-au deplasat cu căruța aparținând învinuitului la stația de epurare a apei, celor doi nu le-a spus că a sustras panourile de gard metalic, ocazie cu care cei doi l-au ajutat să încarce în căruță panourile de gard peste care a pus o pătură și s-au deplasat pe . la socrul său M. M. cu suma de 300 lei, iar celor doi pentru ajutorul acordat le-a dat câte 15 lei, iar ulterior socrul său le-a montat pe gardul împrejmuitor al curții locuinței. Inculpatul T. N. C., nu recunoaște că a sustras un număr mai mare de panouri gard metalic.

Din declarația martorului M. S.-S., rezultă faptul că în luna august 2011,nu poate preciza data exactă, pe timp de zi s-a întâlnit cu inculpatul T. N. C., care l-a rugat să meargă cu el cu căruța pentru a-l ajuta să încarce un gard metalic din zona podul Crivinei. Împreună cu aceștia a venit și V. C.-I.. Când au ajuns la Stația de Epurare a Apei, a întors căruța și a oprit-o lângă un WC din lemn, unde în iarbă se aflau mai multe panouri din gard metalic, împreună au încărcat circa 20-25 panouri gard metalic în căruță și s-au deplasat în orașul Anina descărcându-le la locuința socrului său M. M. de pe . S.-S., cunoaște faptul că T. N.- C. a primit pentru aceste panouri gard metalic suma de 1000 lei, iar celor doi le-a dat câte 15 lei ,pentru ajutorul acordat, cei doi neștiind că panourile au fost sustrase.

Din declarația numitului V. C.-I., am stabilit faptul că acesta este o persoană fără ocupație, bolnav psihic, care cu ocazia audierii a declarat că nu a fost împreună cu T. N.-C. la încărcarea de panouri metalice.

Din declarația martorului M. M. ,socrul înv. T. N. –C., reiasă faptul că în cursul lunii august 2011,nu poate preciza data exactă la locuința sa din Anina, . ginerele său T. N.-C. care avea în căruță mai multe panouri gard metalic și ia oferit spre vânzare un număr de 7 panouri gard metalic. Întrucât avea nevoie pentru construirea gardului împrejmuitor al curții, a fost de acord si ia dat suma de 300 lei, dar nu a avut cunoștință de proveniența gardului metalic. Ulterior panourile de gard metalic le-a montat pe gardul împrejmuitor al locuinței prin sudură, la fața locului fiind găsite un număr de 20 panouri gard metalic.

Din declarația martorului L. M. ,cumnat cu inculpatul T. N. –C., reiasă faptul că în cursul lunii august 2011, nu poate preciza data exactă la locuința sa din Anina, ./A, a venit cumnatul său T. N.-C. care avea în căruță mai multe panouri gard metalic și ia oferit spre vânzare un număr de 4 panouri gard metalic. Întrucât avea casa în reparație, a fost de acord si ia dat suma de 170 lei, iar panourile de gard metalic le-a montat pe gardul împrejmuitor al locuinței prin sudură, în totala având 15 buc. panouri gard metalic. Martorul are cunoștință că și tatăl său a cumpărat de la acesta mai multe panouri gard metalic, dar nu are cunoștință despre proveniența acestora. De asemenea cei doi martori au montate pe gardul împrejmuitor al locuinței lor un număr de 35 buc. panouri gard metalic, dar aceștia nu recunosc că le-ar fi cumpărat pe toate de la inculpatul T. N. –C., celelalte fiind de la magazin dar nu dețin acte în acest sens.

Cu ocazia efectuării reconstituirii și conducerii în teren la fata locului, învinuitul si-a recunoscut fapta comisă si în prezenta tuturor persoanelor care au asistat la această activitate, a indicat sigur in mișcări, locul de unde prin dislocare a sustras panourile de gard metalic de la gardul împrejmuitor al Stației de Epurare a Apei Anina, întocmindu-se în acest sens planșa fotografica care va fi anexată la dosarul cauzei.

Din declarația martorilor D. M.-S. și Uruci D., reprezentant parte vătămată din cadrul Primăriei Anina, reiasă faptul ca în data de 19.06.2013, au participat in calitate de martor asistenți cu ocazia efectuării reconstituirii și conducerii în teren la fața locului, privind sustragerea panourilor de gard metalic din cadrul Stației de Epurare a Apei Anina. Cu aceasta ocazie inculpatul T. N.-C., sigur în mișcări, a arătat locurile de unde au sustras panourile de gard metalic, acesta recunoscând și regretând fapta comisa.

Din adresa Primăriei Orașului Anina nr.7580/18.10.2013, rezultă faptul că valoarea prejudiciului creat de inculpatul T. N.-C. este în sumă de 3.740 lei și întrucât prejudiciul nu a fost recuperat se constituie parte civilă în procesul penal împotriva acestuia.

3. La data de 25.05.2013, R. G., domiciliat in Anina, ., jud. C.-S., depune o plângere prealabilă la poliție prin care reclamă faptul în noaptea de 24/25.05.2013, autorii necunoscuți, prin efracție si escaladare au pătruns în curtea imobilului părții vătămate T. G., din Anina, ., jud. C.-S., unde prin forțarea unui geam de la baie au pătruns în locuință si apoi în anexa imobilului, de unde au sustras un cazan din cupru (căldare, capac și răcitor) având capacitatea de 100 litri. Valoarea prejudiciului creat părții vătămate este de 3.000 lei.

Din materialul probatoriu existent în cauza privind furtul din locuința părții vătămate T. G., respectiv din declarația inculpatului T. N.-C. și S. M.-T., reiasă faptul că în noaptea de 24/25.05.2013, prin efracție si escaladare au pătruns in curtea imobilului parții vătămate T. G., din Anina, ., jud. C.-S., unde prin forțarea unui geam de la baie au pătruns în locuință si apoi în anexa imobilului, de unde au sustras un cazan din cupru (căldare, capac și răcitor) având capacitatea de 100 litri, pe care l-au transportat la anexa inculpatului. T. N.-C., iar ulterior l-au valorificat numitului B. C., din Anina, ., cu suma de 500 lei, banii împărțindu-i în mod egal. Valoarea prejudiciului creat părții vătămate este de 3.000 lei.

Cazanul din cupru sustras a fost recuperat si predat părții vătămate.

Din declarația martorului B. C., rezultă faptul că în cursul lunii mai 2013, nu reține data exactă la locuința sa, a venit numitul S. M., care l-a întrebat dacă nu dorește să cumpere un cazan de fabricat țuică din cupru, cu suma de 600 lei. A fost de acord ,dar ia spus acestuia că nu poate să-i ofere decât suma de 500 lei. Tot în aceeași zi la interval de o oră, S. M. a revenit la poartă și avea pe un motoscuter un cazan de fabricat țuică, respectiv o căldare de aproximativ 80 litri, un capac si o țeavă din cupru pentru răcire.

Cu ocazia efectuării reconstituirii la fata locului, cei doi inculpați si-au recunoscut fapta comisă și în prezenta tuturor persoanelor care au asistat la aceasta activitate, au indicat siguri în mișcări, locul pe unde au pătruns în interiorul locuinței, locurile de unde au sustras cazanul din cupru (căldare, capac și răcitor), precum și traseul parcurs cu bunurile sustrase, întocmindu-se în acest sens planșa fotografica care va fi anexata la dosarul cauzei.

Din declarația martorului D. M.-S. și T. D., în calitate de persoană împuternicită de partea vătămată, reiasă faptul ca în data de 19.06.2013, au participat în calitate de martori asistenți cu ocazia efectuării reconstituirii și conducerii la fața locului, privind sustragerea bunurilor din locuința părții vătămate T. G.. Cu aceasta ocazie cei doi inculpați T. N.-C. și S. M.-T., siguri în mișcări au arătat locul pe unde au pătruns in curtea si interiorul locuinței, precum si locurile de unde au sustras bunurile, aceștia recunoscând și regretând fapta comisa.

Din declarația părții vătămate R. G., rezultă faptul ca în noaptea de 24/25.05.2013, inculpați T. N.-C. și S. M.-T., prin efracție si escaladare au pătruns în curtea imobilului părții vătămate T. G., din Anina, ., jud. C.-S., unde prin forțarea unui geam de la baie au pătruns în locuință si apoi în anexa imobilului, de unde au sustras un cazan din cupru (căldare, capac și răcitor) având capacitatea de 100 litri. Valoarea bunurilor sustrase fiind de 3000 lei si întrucât bunurile au fost recuperate în totalitate nuse constituie parte civilă în procesul penal împotriva celor doi învinuiții. Tot din declarația părții vătămate R. G. ,reiasă faptul că socrul său T. G. proprietarul imobilului cu nr. 28, în cursul lunii iulie 2013 a decedat, iar el se ocupă de îngrijirea și paza imobilului.

Probele administrate în cauză, au format pe deplin convingerea instanței că inculpații T. N.-C. și S. M.-T. au săvârșit faptele reținute în sarcina lor.

Faptele reținute în sarcina inculpaților T. N.-C. și S. M.-T., constituie infracțiunea de „furt calificat”, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată fiecărui inculpat în parte, instanța a avut în vedere disp. art. 74 Cod penal, respectiv criteriile generale de individualizare a pedepsei, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, limitele de pedeapsă, prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute.

Împotriva sentinței Judecătoriei O. a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria O., criticând sentința pentru nelegalitatea și netemeinicie, întrucât în mod greșit prima instanță a dispus aplicarea unor pedepse combinând prevederile legale atât din Codul penal actual cât și din Codul penal din 1969, încălcând Decizia Curții Constituționale dată în acest sens.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel arătate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul art. 417 alin. 2 C.p.p., curtea găsește apelul ca fiind întemeiat urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:

Între data la care au fost comise faptele de către inculpați și data soluționării dosarului au intervenit modificări legislative care aduc în discuție aplicarea legii penale mai favorabile.

La momentul întocmirii rechizitoriului, procurorul cauzei a apreciat că se impune trimiterea în judecată a inculpaților cu încadrarea juridică din vechiul cod penal, însă prima instanță în virtutea rolului său activ avea posibilitatea și chiar obligația de a verifica aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest sens, la data pronunțării hotărârii de către prima instanță aceasta a procedat la analizarea legii penale mai favorabile.

Judecătorul fondului, la analizarea legii penale mai favorabile, s-a limitat doar la verificarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea comisă de către inculpați, stabilind în raport de aceste limite că actualul cod penal este mai favorabil inculpaților, fără a analiza în concret care dintre cele două coduri constituie legea penală mai favorabilă.

Mai mult decât atât, deși s-a apreciat că actualul cod penal este legea penală mai favorabilă prima instanță a făcut aplicabilitatea dispozițiilor din vechiul cod atunci când a procedat la contopirea pedepselor și la individualizarea modului de executare a pedepselor.

Pornind de la dispozițiile Curții Constituționale curtea verificând în concret legea penală mai favorabilă apreciază că în speță vechiul cod penal este legea aplicabilă inculpaților pentru următoarele considerente:

Chiar dacă limitele de pedeapsă pentru infracțiunile comise de către inculpați sunt mai mari în vechea reglementare, celelalte instituții de drept penal aplicabile în speță fac ca actuala reglementare să fie mai favorabilă inculpaților atât datorită limitelor de pedeapsă la care se poate ajunge cât și datorită modului de executare a pedepsei aplicate.

În ceea ce privește comiterea faptelor de către inculpații, curtea constată că în fața primei instanțe inculpații nu au fost audiați, însă în faza de urmărire penală aceștia au dat declarații recunoscând și regretând comiterea faptelor.

Declarațiile inculpaților, date în faza de urmărire penală, se coroborează cu probatoriul administrat și necontestat în cauză astfel că și prima instanță la momentul individualizării pedepsei s-a orientat către aplicarea pedepsei minime prevăzută de lege.

Curtea, ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege în vechea legislație, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. da art. 72 din vechiul cod penal, va aplica inculpaților câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile de furt calificat comise în cauză.

Cum inculpatul T. N. a fost trimis în judecată și găsit vinovat de către instanță pentru comiterea a trei infracțiuni de furt calificat pentru care s-a aplicat câte o pedeapsă de 3 ani, urmează ca în baza art. 33 lit a, 34 lit b din vechiul cod penal să se dispună contopirea acestor pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani fără aplicarea vre-unui spor în cauză.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia de către inculpat și constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 86 Ind. 1 din vechiul cod penal curtea urmează a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 86 2 Cod penal anterior va stabilii un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86 3 Cod penal anterior va obliga inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la datele stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Reșița;

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 404 C.p.p. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul din nou a unei infracțiuni în interiorul termenului de încercare.

Pentru inculpatul S. M., curtea având în vedere atât circumstanțele reale cât și circumstanțele personale precum și lipsa antecedentelor penale rezultată din fișa de cazier judiciar apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă de către inculpat, și constatând a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 81 din vechiul cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 82 Cod penal anterior va stabilii un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 404 C.p.p. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul din nou a unei infracțiuni în interiorul termenului de încercare.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate, iar cheltuielile vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria O. împotriva sentinței penale nr. 24/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 208, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal anterior și art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul T. N. C. la pedeapsa de:

-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate Seghinaș M..

În baza art. 208, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal anterior și art. 5 C.p. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de:

-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate P. Orașului Anina.

În baza art. 208, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal anterior și art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul T. N. C. la pedeapsa de:

-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate T. G..

În baza art. 33 lit a, 34 lit b Cod penal anterior contopește pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de:

-3 ani închisoare.

În baza art. 86 1 alin. 2 Cod penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 86 2 Cod penal anterior stabilește un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86 3 Cod penal anterior obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la datele stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Reșița;

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 404 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul din nou a unei infracțiuni în interiorul termenului de încercare.

În baza art. 208, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal anterior și art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul S. M. T. la pedeapsa de:

-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate T. G..

În baza art. 81 Cod penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 Cod penal anterior stabilește un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 404 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul din nou a unei infracțiuni în interiorul termenului de încercare.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015.

Președinte, Judecător,

C. C. I. P.

Grefier,

C. I.

Red. I.P./19.10.15

Tehnored. C.I./28.09.15

PI. – A. G. – Jud. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 805/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA