Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP). Decizia nr. 22/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 4753/108/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 22/CO
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de condamnatul K. W. împotriva sentinței penale nr.771/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul, asistat de avocat ales M. Anișoara.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul condamnatului în temeiul dispozițiilor art. 469 pct.6 c.p.p solicită recalificarea căii de atac din contestație în recurs.
Instanța pune în discuție excepția invocată de apărător.
Procurorul solicită respingerea excepției în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 469 al.4 c.p.p.
Instanța, în deliberare, potrivit dispozițiilor art. 597 alin.7 c.p.p califică drept contestație calea de atac declarată de condamnat și pe cale de consecință, cauza va fi soluționată de un judecător.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al condamnatului solicită admiterea contestație, admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal și suspendarea executării sentinței penale nr. 29/2007 pronunțată de Tribunalul A. până la soluționarea definitivă a cauzei. Urmare admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, solicită anularea sentinței penale nr. 29/2007 a Tribunalului A. cu privire la măsura revocării pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere și menținerea sentinței penale nr. 332/27.09.2005 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr. 2276/2005, definitivă prin decizia penală nr. 60/6.02.2006 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 2555/18.04.2006 a ÎCCJ, iar pe fond respingerea sesizării judecătorului delegat privind revocarea pedepsei de 3 ani. Arată că obligațiile dispuse ca urmare aplicării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare nu au fost aduse la cunoștința inculpatului, procedura de citare a acestuia nu s-a realizat potrivit legii, inculpatul fiind citat la o adresă greșită, respectiv la apt.15 și nu la apt.13, ceea ce conduce la nulitatea actelor procedurale și implicit la anularea hotărârii contestate. Pe de altă parte, din probele de la dosar rezultă că inculpatul nu a fost citat niciodată la domiciliul său din Brazilia, astfel că a luat la cunoștință despre demersul judiciar pornit împotriva sa doar la momentul judecării cererii de extrădare, fără să îi fie comunicată hotărârea instanței din România ca să poată exercita cale de atac. În cazul suspendării executării pedepsei, condamnatul la locui în România, la sora sa și se va conforma dispozițiilor hotărârii.
Procurorul solicită respingerea contestației și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, întrucât contestatorul nu se poate prevala de dispozițiile art. 466 al.2 c.p.p, atâta vreme cât din probele dosarului rezultă că avea cunoștință de procesul penal, și a declarat în termenul legal căi de atac împotriva hotărârii de condamnare - apel și recurs.
Condamnatul, având ultimul cuvânt arată că susține concluziile apărătorului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.771/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în baza art. 469 alin. 4 Cod procedură penală s-a respins cererea formulată de condamnatul K. W., pentru redeschiderea procesului penal, din dosar nr._ al Tribunalului A..
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul A. a reținut că prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2014, petentul K. W. a solicitat admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, în baza art. 468 Cod procedură penală, suspendarea executării Sentinței penale nr. 29/18.01.2007 pronunțat în dosarul nr._ și a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul A. până la soluționarea definitivă a cauzei, în baza art. 469 pct. 2 Cod procedură penală, obligarea condamnatului la respectarea obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. l si 2 Cod procedură penală până la soluționarea definitivă a cauzei; admiterea în fond a cererii și desființarea de drept a hotărârii pronunțată în lipsa persoanei condamnate, anularea Sentinței penale nr. 29 din 18.01.2007 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul penal nr._ cu privire la măsura revocării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere, menținerea Sentinței penale nr. 332 din 27.09.2005, pronunțată în dosarul penal nr. 2276/2005 a Tribunalului A., definitivă prin Decizia penală nr. 60 din 06.02.2006 a Curții de Apel Timișoara în dosar nr._/P/2005, definitivă prin decizia penală nr. 2555/18.04.2006 a Înaltei Curți de Casație si Justiție București, iar pe fond, a solicitat respingerea sesizării judecătorului delegat privind revocarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare sub supraveghere.A arătat că s-a stabilit împreună cu familia în Brazilia, în anul 2003, dinaintea judecării pe fond a pricinii nu a revenit în România.Cererea de redeschidere a procesului penal a întemeiat-o pe dispozițiile art. 466 pct. 3 Cod procedură penală în sensul că, deși a fost adus în țară după judecarea cererii de extrădare, nu i-a fost comunicată hotărârea de condamnare, nu cunoștea măsurile de supraveghere stabilite, nu a fost prezent la nici un termen de judecată, nici la pronunțare.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii petentului condamnat K. W. de redeschidere a procesului penal, instanța a apreciat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 466 alin. 2 Cod procedură penală pentru a se dispune redeschiderea procesului penal.
Este adevărat că petentul a lipsit de la judecată cu ocazia pronunțării sentinței penale nr. 29 din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ prin care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 322 din 27 septembrie 2005 pronunțată de aceeași instanță. Dar, s-a constatat că această din urmă sentință a fost atacată atât cu apel (fila 67), cât și cu recurs (fila 75), de către petent, petentul neputându-se prevala de dispoziția legală antemenționată, în sensul că nu ar fi avut cunoștință despre existența procesului, chiar dacă, într-adevăr, acesta a lipsit de la judecată, atât în prima instanță, cât și în căile de atac, sigura împrejurare că petentul a locuit în Brazilia, nedemonstrând că acesta nu ar fi avut cunoștință de existența procesului.
Împotriva sentinței penale nr. 771/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. declarat contestație, în termen legal, condamnatul K. W., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de_ .
În motivele contestației s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal și suspendarea executării sentinței penale nr. 29/2007 pronunțată de Tribunalul A. până la soluționarea definitivă a cauzei. Urmare admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, s-a solicitat anularea sentinței penale nr. 29/2007 a Tribunalului A. cu privire la măsura revocării pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere și menținerea sentinței penale nr. 332/27.09.2005 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr. 2276/2005, definitivă prin decizia penală nr. 60/6.02.2006 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 2555/18.04.2006 a ÎCCJ, iar pe fond respingerea sesizării judecătorului delegat privind revocarea pedepsei de 3 ani. S-a arătat că obligațiile dispuse ca urmare aplicării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare nu au fost aduse la cunoștința inculpatului, procedura de citare a acestuia nu s-a realizat potrivit legii, inculpatul fiind citat la o adresă greșită, respectiv la apt.15 și nu la apt.13, ceea ce conduce la nulitatea actelor procedurale și implicit la anularea hotărârii contestate, iar din probele de la dosar rezultă că inculpatul nu a fost citat niciodată la domiciliul său din Brazilia, astfel că a luat la cunoștință despre demersul judiciar pornit împotriva sa doar la momentul judecării cererii de extrădare, fără să îi fie comunicată hotărârea instanței din România ca să poată exercita cale de atac. S-a arătat că inculpatul s-a stabilit în Brazilia în anul 2003 ca urmare a unei oferte de muncă în domeniul în care este specializat, nu a fost prezent la nici un termen de judecată și nici la pronunțare și nu a cunoscut măsurile de supraveghere care i-au fost stabilite, astfel că nu se poate reține că ar fi existat vreo omisiune cu rea credință a acestuia de a nu se prezenta la Serviciul de probațiune.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 417 alin.2 C.pr.pen., instanța de apel apreciază că sentința penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.
Potrivit art. 466 alin.2 C. proc. pen., referindu-se la posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa, stipulează că se consideră „ judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial de aceasta, respectiv deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.”
În interpretarea textului de lege menționat, trebuie pornit de la scopul reglementarii procedurii redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, și anume garantarea dreptului persoanei la un proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. Dreptul persoanei judecate în lipsă de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când rezultă că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. Interpretarea menționată este sprijinită și de modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze teza finală a alineatului 2 confirmând criteriile pentru admisibilitatea cererii de redeschidere enunțate anterior. Astfel, în art. 466 alin. (2) din Cod se prevede că „este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.”
Caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Mihaies împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).
Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța. Prin urmare, nici reglementările internaționale și nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa sustragerea de la soluționarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.
Impunerea unor condiții la îndeplinirea cărora cererea de redeschidere a procesului penal să poată fi primită este în măsură să asigure stabilitatea raporturilor juridice, având în vedere că este afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale pronunțate prin posibilitatea conferită inculpaților condamnați în lipsă de a solicita redeschiderea procesului penal, în condițiile art.466 și următoarele C.pr.pen.
În mod corect a apreciat instanța de fond, că dispozițiile art.466 cpp fac vorbire despre persoana care a fost condamnată prin sentința penală a cărei rejudecare se solicită, fiind astfel vorba de o hotărâre prin care se soluționează fondul cauzei, respectiv o hotărâre prin care confirmă temeinicia acuzațiilor aduse unei persoane prin actul de sesizare al instanței de judecată. Din interpretarea articolului citat și din analiza mai sus efectuată, pot forma obiectul cererii de redeschidere a procesului penal doar acele hotărâri penale prin care inculpatul, respectiv condamnatul a fost judecat, raportul juridic penal dedus judecății fiind soluționat prin condamnarea inculpatului. În speță, cererea de rejudecare a procesului penal nu vizează o asemenea hotărâre, condamnatul înțelegând să conteste solicitarea Biroului Executări penale din cadrul Tribunalului A., prin care s-a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin SP nr. 332/27.09.2005 a Tribunalului A., în dosar nr. 2276/2005 ca urmare a neîndeplinirii măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina acestuia. Mai mult decât atât, se impune precizarea că hotărârea penală pronunțată în cauză prin care inculpatul a fost condamnat cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei a fost pronunțată urmare a exercitării căilor de atac, această soluție fiind pronunțată prin decizia penală nr. 60/A/6.02.2006- filele 67-74 dosar, prin care s-a admis apelul inculpatului, s-a desființat hotărârea pronunțată de instanța de fond prin care acesta a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al.4,5 cp anterior cu aplic art. 41 al.2 cp anterior, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin înlăturarea alin. 5 al art. 215 cp anterior și art. 41 al.2 cp anterior, inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se pe durata termenului de încercare o . măsuri de supraveghere. Este înafara oricărei îndoieli că inculpatul a luat cunoștință de hotărârea pronunțată de instanța de apel, întrucât și-a exercitat dreptul de a recura hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, dovadă în acest sens fiind decizia penală nr. 2555/18.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul inculpatului – filele 75-84 dosar fond.
Astfel, în temeiul art. 597 alin.7 C.p.p se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul K. W. împotriva sentinței penale nr.771/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul A..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 597 alin.7 C.p.p respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul K. W. împotriva sentinței penale nr.771/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul A..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2015.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
RED.AN/2.02.15
Tehnored A.J/6.02.15
Prima instanță: Trib.A.- T. D.
| ← Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 1/2015.... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 41/2015.... → |
|---|
