Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 176/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

SENTINȚA PENALĂ Nr. 176/PI

Ședința camerei de consiliu din 29 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Grefier A. J.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află soluționarea sesizării formulată de P. DE PE L. C. DE A. TIMIȘOARA, privind recunoașterea sentinței penale nr. USM:_-052 pronunțată de Judecătoria SUA Districtul de Nord New York în data de 09.06.2014, rămasă definitivă la aceiași dată în dosar nr. DNYN312CR_, în privința persoanei condamnate PITUT C. L..

La apelul nominal, se prezintă pentru persoana condamnată lipsă, avocat oficiu D. G..

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul solicită admiterea sesizării, recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea deținutului într-un penitenciar din România, în cauză fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 134 din Legea nr. 302/2004.

Apărătorul din oficiu pentru inculpat solicită admiterea sesizării.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara nr. 5296/II/5/2015 din 07.10.2015, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 09.10.2015, s-a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 134 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, semnată la Strasbourg la 21.03.1983 ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, admiterea cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate P. C. L., deținut în Penitenciarul Moshannon Valley Corectional Institute din Statele Unite ale Americii, condamnat definitiv la o pedeapsă totală de 4 ani închisoare prin hotărârea nr. USM:_-052 pronunțată de Judecătoria SUA Districtul de Nord New York în data de 09.06.2014, rămasă definitivă la aceiași dată în dosar nr. DNYN312CR_, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de echipament în vederea fabricării de dispozitive și furt de identitate agravat.

În motivare s-a arătat că prin adresa nr._/2015/13c/CoE83 din 10.06.2015, Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a înaintat Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, în temeiul art. 131 al.1 și 134 al.1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea în materie penală, republicată, în anexă, cererea formulată de către autoritățile competente din Statele Unite ale Americii, având ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri în materie penală.

Prin sentința penală nr. USM:_-052 pronunțată de Judecătoria SUA Districtul de Nord New York în data de 09.06.2014, rămasă definitivă la aceiași dată în dosar nr. DNYN312CR_ inculpatul Pitut C. L. a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de echipament în vederea fabricării de dispozitive și furt de identitate agravat. Condamnatul se află încarcerat la Penitenciarul Moshannon Valley Corectional Institute din SUA, iar executarea pedepsei a început la data de 09.06.2014, urmând a fi finalizată la data de 10.08.2016, cu precizarea că, data prevăzută pentru eliberare, dacă deținutul va rămâne în SUA este 04.02.2016, întrucât deținutul a câștigat un număr de 108 zile pentru bună purtare, aspect care rezultă din certificatul de administrare al pedepsei emis de către autoritățile judiciare din Statele Unite.

Față de dispozițiile art. 134 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a apreciat de către procuror că cererea, privind recunoașterea și executarea pedepsei, este întemeiată.

Analizând sesizarea formulată, instanță constată următoarele:

Pitut C. L. a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de echipament în vederea fabricării de dispozitive și furt de identitate agravat, prin sentința penală USM:_-052 pronunțată de Judecătoria SUA Districtul de Nord New York în data de 09.06.2014, rămasă definitivă la aceiași dată în dosar nr. DNYN312CR_, în sarcina acesteia reținându-se că în perioada mai 2012- 11 august 2012 a fost implicat într-un atac de ATM împreună cu alți inculpați, respectiv D. P., I. Imu și alte persoane neidentificate. Pitut C. împreună cu D. P. au instalat echipament de supraveghere la mai multe ATM-uri în districtul de nord New York, dispozitive care erau folosite pentru a obține informații bancare și codurile PIN ale conturilor clienților. Informațiile astfel obținute erau apoi folosite pentru a contraface în mod fraudulos carduri de acces la ATM, carduri cu care cei doi au sustras cel puțin 237.286,50 USA din fonduri neautorizate din cel puțin 206 conturi. Pitut C. a fost arestat la data de 11 august 2012 în timp ce încerca să intre într-o bancă pentru a retrage bani cu un card falsificat.

Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat de identitate prev. de art. § 1028 A și fraudă și deținere de echipament în vederea fabricării de dispozitive prev. de art. § 1029 A din codul penal al Statelor Unite ale Americii.

Instanța reține că sunt întrunite condițiile cerute de art. 134 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine, întrucât România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte . Acordul dintre SUA și România privind transferul persoanelor condamnate ratificată de ambele state prin Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, semnată la Strasbourg la 21.03.1983 ratificată prin Legea nr. 76/1996, și nu există indicii că nu s-ar fi respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, hotărârea a fost pronunțată pentru o infracțiune de drept comun, respectă ordinea publică a statului român, poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române, și nu sunt date că pentru aceleași fapte s-ar fi pronunțat o condamnare împotriva aceleiași persoane în România sau într-un alt stat.

Mai mult, instanța constată că persoana condamnată dorește să fie transferată pentru executarea pedepsei în România.

Având în vedere aceste considerente, va admite sesizarea formulată de P. DE PE L. C. DE A. TIMIȘOARA.

În baza art. 153,154 și 155 din Legea nr. 302/2004, va dispune recunoașterea sentinței penale nr. USM:_-052 pronunțată de Judecătoria SUA Districtul de Nord New York în data de 09.06.2014, rămasă definitivă la aceiași dată în dosar nr. DNYN312CR_, prin care cetățeanul român P. C. L. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ( patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de echipament în vederea fabricării de dispozitive și furt de identitate agravat.

Va dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate P. C. L., cetățean român, fiul lui M. și D., născut la data de 09.11.1983 în mun.Timișoara județ T., cu ultimul domiciliu în Timișoara, . ., CNP_- în prezent deținut în Penitenciarul Moshannon Valley Corectional Institute din SUA,în vederea continuării executării pedepsei aplicate prin sentința sus menționată, respectiv a pedepsei totale de 4 ani închisoare.

Va constata că executarea pedepsei a început la data de 09.06.2014 și aceasta urmează a fi finalizată la data de 11.08.2016, data pentru eliberare fiind stabilită pentru 4.02.2016.

Va dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.p.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara .

În baza art. 153,154 și 155 din Legea nr. 302/2004, dispune recunoașterea sentinței penale nr. USM:_-052 pronunțată de Judecătoria SUA Districtul de Nord New York în data de 09.06.2014, rămasă definitivă la aceiași dată în dosar nr. DNYN312CR_, prin care cetățeanul român P. C. L. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ( patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de echipament în vederea fabricării de dispozitive și furt de identitate agravat.

Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate P. C. L., cetățean român, fiul lui M. și D., născut la data de 09.11.1983 în mun.Timișoara județ T., cu ultimul domiciliu în Timișoara, . ., CNP_- în prezent deținut în Penitenciarul Moshannon Valley Corectional Institute din SUA,în vederea continuării executării pedepsei aplicate prin sentința sus menționată, respectiv a pedepsei totale de 4 ani închisoare.

Constată că executarea pedepsei a început la data de 09.06.2014 și aceasta urmează a fi finalizată la data de 11.08.2016, data pentru eliberare fiind stabilită pentru 4.02.2016.

Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 420 lei către Baroul T. reprezentând onorariu avocat oficiu.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu procurorul și de la comunicare cu persoana condamnată.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2015.

Președinte,

A. N.

Grefier,

A. J.

Red.AN/2.11.

Tehnored AJ.2.11.15

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 176/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA