Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1739/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1739/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-12-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1739/R
Ședința publică din 13 decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR:G. B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de părțile civile I. B. și I. L. împotriva sentinței penale nr. 75/27.09.2012 a Judecătoriei F., pronunțată în dosarul nr._ privind pe inculpatul D. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul intimat D. I. lipsă, se prezintă avocat din oficiu Barbacariu L., reprezentată partea responsabilă civilmente intimată . F. de avocat I. T., lipsă fiind părțile civile recurente I. B. și I. L..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul părții responsabile civilmente intimată . F., avocat I. T., solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică cu privire la despăgubirile civile acordate. Solicită a se ține seama că societatea responsabilă civilmente a achitat un ajutor de înmormântare. De asemenea, la acordarea despăgubirilor civile instanța trebuie să țină seama și de cuantumul veniturilor realizate în țară, respectiv de faptul că inculpatul, dar și partea responsabilă civilmente nu au posibilități să plătească, iar cuantumul daunelor morale nu trebuie să ducă la o îmbogățire nejustificată a părților civile.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat, avocat Barbacariu L., solicită respingerea recursurilor formulate de părțile civile, arătând că prima instanță în mod corect a apreciat lipsa calității procesuale active a părții civile I. L., iar în privința părții civile I. B., în mod corect a fost acordată suma ca fiind suficientă pentru recuperarea prejudiciului.
Procurorul solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță, avându-se în vedere că recursurile promovate sunt nefondate, I. L. fiind lipsită de calitate procesuală, iar în privința părții civile I. B., acțiunea civilă fiind corect soluționată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 28 din 20 martie 2012 pronunțată de Judecătoria F. în dosar nr._, a fost condamnat inculpatul D. I., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. si ped. de art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, la 1 an și 4 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei închisorii s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64 lit. “a’’ teza a II-a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție privind exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. “b’’ Cod penal în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 Cod penal stabilindu-se termen de încercare pentru condamnat un interval de 3 ani și 4 luni.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64 lit. “a’’ teza a II-a Cod penal și executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție privind exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. “b’’ Cod penal.
S-a atras atentia condamnatului asupra consecintelor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 191 Cod procedură penală s-a dispus plata onorariului avocat din oficiu în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 320¹ alin. 5 Cod procedură penală s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei în privința părții civile I. B., urmând ca în cadrul acestei actiuni să se pună în discuție excepția lipsei calității procesuale active a numitei I. L..
În urma disjungerii cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei F. sub nr._ din 21 martie 2012.
Prin Încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată din data de 3 aprilie 2012 Judecătoria F. a admis excepția lipsei calității procesuale active a numitei I. L., constatând că aceasta nu are calitate procesuală activă în cauză, deoarece numita I. L. este nora victimei și între aceasta și victimă nu există niciun grad de rudenie (fila 20).
Prin sentința penală nr. 75 din 27.09.2012 pronunțată d eJudecătoria F. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a părții civile I. L..
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă, I. B., parte civilă în dosarul penal nr._ al Judecătoriei F. în contradictoriu cu inculpatul D. I. și partea responsabilă civilmente S.C D. C.. SRL F., și în consecință, a fot obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C D. C.. SRL F. la 392 lei despăgubiri materiale către partea civilă I. B..
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C D. C.. SRL F. la echivalentul în lei la data plății a 4000 euro cu titlu de daune morale.
A fost respinsă în rest actiunea civilă ca neîntemeiată.
În baza art. 193 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C D. C.. SRL F. la 200 de lei cheltuieli de judecată către partea civilă I. B..
Pentru a pronunța această sentință penală, Judecătoria F. a reținut următoarele:
La data de 07.07.2010, la orele 11,45, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului F. au fost sesizați că pe raza localității Gladna Română, s-a produs un accident soldat cu victime, condiții în care s-au deplasat la fața locului.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului s-a reținut că locul accidentului este situat la 320 metri de intersecția cu DJ 681D, în dreptul imobilului cu numărul 83 din localitatea Gladna- Română. Suprafața părții carosabile este din piatră de carieră cu o lățime de 3,80 metri, continuat cu spațiu verde din direcția de mers dinspre DJ 681D, pe dreapta urmat de vădana, iar în stânga imobilele cu nr. 83 și 85 din localitate.
S-a mai reținut că la fața locului a fost găsită autoutilitara marca Volvo L 150 C de culoare galben, fără număr de înmatriculare sau înregistrare, folosită de . F. la nivelarea terasamentului de pe marginea pârâului.
A fost descoperită și fixată prin fotografiere o pată de sânge la o distanță de 16,60 m de poarta imobilului cu nr. 83.
De asemenea, s-a constatat că până la sosirea organelor de poliție victima, I. M.-E., a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Orășenesc F., decedând în aceeași zi.
Autoutilitara marca Volvo, a fost condusă la momentul accidentului de către numitul D. I., de profesie mașinist mașini terasamente. Autoutilitara nu prezenta avarii, existând posibilitatea ca victima să fie lovită cu cupa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ.
Prima instanță a reținut că fiind audiat în calitate de invinuit în faza de urmărire penală D. I. a declarat că a fost trimis de către numitul R. E., administratorul firmei al cărei angajat este, . F., să efectueze lucrări de nivelare a terasamentului, respectiv a unor grămezi de balastru aflate pe malul pârâului ce străbate localitatea Gladna Română. La un moment dat, când efectua o manevră de viraj cu spatele înspre imobilul cu nr. 83, martorul Curiac C. i-a făcut semn să oprească utilajul, anunțându-l că a lovit pe cineva. Nu a observat prezența victimei. Zona de lucru nu era asigurată, era singurul de la firmă trimis la fața locului. La momentul acroșării victimei nu a fost prezent niciun martor, martorul Curiac C. ajungând la fața locului după acest moment.
În cauză a fost efectuată o constatare medico-legală, rezultatul fiind concretizat în raportul medico-legal de necropsie cu nr. 31/A3/08.07.2010, din concluziile medicului legist, prima instanță reținând că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv unui politraumatism cu zdrobirea ambelor gambe și picior drept urmate de hemoragie externă masivă. S-a concluzionat că leziunile de violență constatate la autopsie s-au putut produce prin călcare-comprimare de un vehicul în mers în condițiile situației accidentale descriese în raportul de expertiză.
Totodată, în cauză a fost efectuată și o expertiză ethnică auto din concluziile căreia prima instanță a reținut următoarele: zona de lucru trebuia să fie delimitată și marcată corespunzător, fiind necesară prezența unei a doua persoane care să îl dirijeze pe cel care efectua lucrarea. Mai mult, s-a reținut că inculpatul avea datoria să se asigure ”temeinic” pe parcursul efectuării manevrelor de mers cu spatele, mai ales că se afla pe raza unei localități.
Dinn rechizitoriul întocmit în cauză prima instanță a reținut, față de concluziile raportului de expertiză că, inculpatul, calificat fiind în meseria de mașinist-mașini terasamente și excavatorist, afându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, avea de îndeplinit activități ce impuneau respectarea anumitor reguli. Utilajul cu care efectua lucrări de împrăștiere-nivelare a balastrului pe malul pârâului, avea dimensiuni de gabarit mari condiții în care vizibilitatea de la punctul de comandă era împiedicată pe timpul efectuării anumitor manevre.
S-a reținut de asemenea că o parte din culpă revine și victimei care, în deplasarea sa a observat utilajul într-o anumită poziție, împrejurare în care putea și trebuia să anticipeze punerea în mișcare a acestuia si să îl ocolească la o distanță suficientă pentru evitarea unui eventual incident.
S-a constatat că în faza de judecată inculpatul a recunoscut și regretat fata comisă la data de 07.07.2010, când, a acroșat victima cu cupa utilajului, provocându-i vătămari ce au condus la decesul acesteia.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că părțile civile I. B. și I. L. au arătat că se constituie părți civile în cauză cu suma de 15.000 de lei reprezentând daune materiale ce constă în cheltuieli de spitalizare și înmormântare și 35.000 de euro reprezentând daune morale.
În ceea ce o privește pe partea civilă I. L., în privința acesteia a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active.
Prima instanță a constatat că prezenta cauză vizează așadar răspunderea civilă delictuală atât pentru fapta proprie cât și cea a comitentului pentru fapta prepusului.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din prevederile legale menționate, prima instanță a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovației celui care a cauzat prejudiciul.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită-infracțiunea de ucidere din culpă; a prejudiciului-moartea victimei; a raportului de cauzalitate-lovirea victimei cu autoutilitara condusă de către inculpat; precum și a vinovației celui care a cauzat prejudiciul-culpa.
Conform art. 1000 alin. 3 cod civil s-a reținut că, comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat. Ceea ce este esențial pentru calitățile de comitent și prepus este existența unui raport de subordonare care își are temeiul în împrejurea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredințat unei persoane fizice o anumită însărcinare, rezultând de aici îndrumarea, coordonarea și controlul de către comitent a prepusului.
S-a mai reținut de asemenea și că condițiile ce se cer a fi întrunite pentru a fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului sunt existența raportului de prepușenie la momentul săvârșirii faptei ilicite și săvârșirea faptei în funcțiile încredințate.
În ceea ce privește prima condiție s-a reținut că inculpatul era la momentul săvârșirii faptei ilicite angajat al părții responsabile civilmente S.C D. C.. SRL F..
Referitor la cea de a doua condiție, săvârșirea faptei în funcțiile încredințate, instanța de fond a constatat că și aceasta este întrunită. Din declarația luată inculpatului în calitate de învinuit în faza de urmărire penală s-a reținut că acesta a declarat că a fost trimis de către numitul R. E., administratorul firmei al cărei angajat este, . F., să efectueze lucrări de nivelare a terasamentului. Și din declarația acestuia din urmă prima instanță a reținut aceeași stare de fapt și anume aceea că inculpatului i-a fost încredințată lucrarea respectivă de către administratorul firmei al cărei angajat era, acesta având cunoștință unde este angajatul său și ceea ce face. Cu toate că ulterior, în faza de judecată partea responsabilă civilmente a încercat să își facă apărarea tocmai pe aspectul ieșirii inculpatului de sub controlul său, prima instanță a considerat că acest aspect nu a fost dovedit cu niciun mijloc de probă.
Analizând pretențiile ridicate de către partea civilă prima instanță a reținut că s-a făcut dovada parțială a acestora. Din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu probele testimoniale administrate s-a reținut că s-au dovedit despăgubiri materiale în cuantum de 6740 lei reprezentând bani cheltuiți cu înmormântarea și pomenile organizate pentru defunctă. S-a constatat că martorii audiați au relatat că atât cu ocazia înmormântării cât și ulterior la anumite intervale de timp după deces, potrivit cu obiceiul locului, au fost organizate de către partea civilă pomeni la care au participat un număr considerabil de persoane. A mai relatat martorul că toate serviciile au fost asigurate de o firmă specializată, fapt ce în opinia primei instanțe, se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar. Prima instanță a considerat că restul pretențiilor până la concurența sumei solicitate nu au fost dovedite cu înscrisuri, singura probă admisibilă în ceea ce privește sumele de bani peste un anumit cuantum.
Cu toate că partea civilă a depus la dosar deviz lucrare pentru monument funerar din marmură împrejmuit cu gard din fier forjat, prima instanță a reținut că martorul C. F. a arătat că mormântul este la fel cum era cu ocazia înmormântării nefiind executat nici până în prezent un monument funerar pentru defunctă.
Față de aceste aspecte probatorii, prima instanță a constatat ca daunele materiale solicitate de către partea civilă sunt în parte dovedite, acestea fiind admise dar în limita procentului de 80% care reprezintă gradul de culpă al inculpatului în producerea accidentului, respectiv suma de 5392 lei. În aprecierea acestui procent de culpă s-a reținut că în executarea lucrării la care inculpatul a fost angajat nu au fost respectate anumite normative legate de delimitarea, marcarea semnalizarea zonei de lucru precum și cea a asistării conducătorului vehiculului pe timpul desfășurării lucrării de încă o persoană din partea firmei care să îi dirijeze manevrele.
Având în vedere însă starea de fapt, instanța de fond a rețuinut și în sarcina victimei o culpa de 20% în producerea accidentului. În reținerea unei culpe de 20% pentru victimă s-au luat în considerare condițiile concrete în care s-a produs incidentul: victima în deplasarea sa a observat utilajul într-o anumită poziție, împrejurare în care putea și trebuia să anticipeze punerea în mișcare a acestuia și să îl ocolească la o distanță suficientă pentru evitarea unui eventual incident cu atât mai mult cu cât se deplasa mai greoi datorită unor probleme a membrelor inferioare. Deși s-a reținut că aceasta avea o vârstă înaintată, 75 ani, prima instanță a reținut însă era o persoană în deplinătatea facultăților mentale, martorii audiați descriind-o ca pe o persoană perfect responsabilă, persoană pe care cei din familie se bazau. Din probe, prima instanță a constatat că a reieșit și faptul că aceasta nu era încadrată ca persoană cu handicap, neavând nevoie de însoțitor. S-a apreciat că în situația dată putea și trebuia să prevadă pericolul de a fi acroșată de vehiculul angajat în efectuarea unor lucrări.
Din suma ce s-a apreciat a fi dovedită cu titlu de despăgubiri materiale instanța de fond a reținut că partea civilă a fost deja despăgubită cu 5000 lei de către partea responsabilă civilmente, fapt recunoscut de partea civilă însăși în instanță.
În ceea ce privește daunele morale solicitate s-a reținut că este de notorietate ca atât în doctrină cât și în practica instanței de la Strasbourg s-a apreciat că prejudiciul moral nu poate fi probat, iar sub acest aspect singura concluzie în acord cu practica CEDO este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanța urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existentă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu. O asemenea solutie este determinata de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Referitor însă la aprecierea sumelor de bani ce au fost acordate părții civile cu acest titlu, s-a constatat că e necesar să se țină cont de efectul compensatoriu al acestora, așa încât să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru părțile civile.
În lipsa unui criteriu matematic și obiectiv de stabilire a daunelor morale, acestea fiind lăsate la libera apreciere a instanțelor de judecată, instanța de fond a apreciat că valoarea acestora solicitată de partea civilă este exagerată și nerezonabilă.
S-a considerat că dispariția în condiții tragice a victimei, a dus la prejudicierea morală a descendenților săi, fapt confirmat atât de către martori, dar care rezultă și din însuși rezultatul produs ca urmare a faptei prejudiciabile a inculpatului, dispariția victimei. În raport de împrejurările reținute a îndreptăți partea civilă la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, prima instanță a apreciat că suma de 5000 euro acordată este de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabilă inculpatului și anume suferința psihică cauzată părții civile de pierderea în condiții tragice a mamei și la acordarea acestora instanța de fond a avut în vedere gradul de culpă atât al inculpatului dar și al victimei la producerea faptei, așa cum s-a reținut în precedent.
Prin urmare, în baza disp. art. 14 si art. 346 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă, I. B., în privința părții civile I. L. fiind admisă excepția lipsei calității procesuale active, obligând inculpatul în solidar cu responsabilă civilmente S.C D. C.. SRL F. la 392 lei despăgubiri materiale către partea civilă I. B. și la echivalentul în lei la data plății a 4000 euro cu titlu de daune morale.
Totodată, a fost respinsă în rest actiunea civilă ca neîntemeiată.
În baza art. 193 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C D. C.. SRL F. la 200 de lei cheltuieli de judecată către partea civilă I. B. reprezentând parte din onorariul de avocat.
Împotriva sentinței penale nr. 75/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ au declarat recursuri, în termen legal, părțile civile I. L. și I. B., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, părțile civile au arătat că deși instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului o culpă de 80% în producerea accidentului, s-a arătat în motivarea sentinței că „zona de lucru trebuia să fie delimitată și marcată corespunzător, fiind necesară prezența unei a doua persoane care să îl dirijeze pe cel care efectua lucrarea și că inculpatul avea datoria să se asigure temeinică datorită dimensiunilor agabaritice a utilajului și a vizibilității reduse”, în atare împrejruare orice diligență depusă de un trecător într-o asemenea situație rămânând fără efect, fără un marcaj corespunzător, fără o persoană care să dirijeze corespunzător traficul auto și pietonal și cu un conducător auto al unui utilaj de mare tonaj aflat în imposibilitate de a aprecia vizibilitatea manevrelor efectuate. Se mai arată că s-a reținut faptul că inculpatul a fost atenționat de un trecător cu privire la accident, fără ca acesta să-și dea seama de incidentul petrecut. Se consideră că în ipoteza în care se afla în interiorul unei localități, diligențele ce trebuiau depuse impunea nu doar un marcaj corespunzător, ci o întreagă gamă de măsuri de siguranță raportat la operațiunile pe care inculpatul le efectua, prin urmare, se consideră că în soluționarea laturii civile a cauzei, instanța reținând starea de fapt descrisă, a dispus în mod nelegal obligarea inculpatului la plata sumei de 392 lei cu titlu de daune materiale, având în vedere că suma de 5000 lei a fost achitată de către partea responsabilă civilmente imediat după producerea accidentului și a sumei de 4000 euro daune morale.
Se mai solicită a se avea în vedere că, pe fondul soluționării cauzei penale, s-a solicitat instanței de judecată achitarea inculpatului, înțelegând că ceea ce s-a petrecut a fost un accident, iar ca pedeapsa aplicată, oricât ar fi de mare, nu va reuși să îndrepte ceea ce s-a întâmplat, dar soluționarea cererilor cu privire la daunele materiale și morale suferite nu au fost soluționate în mod echitabil, în condițiile angajării răspunderii civile delictuale cu privire la fapta ilicită, a prejudiciului suferit, a raportului de cauzalitate și a vinovăției inculpatului. Se mai consideră că deși viața unei persoane este un aspect abstract, neputând fi valorificat sau materializat într-o sumă de bani, față de cele reținute de instanța de judecată, raportat la faptul că o persoană și-a pierdut viața în aceste condiții, suma este derizorie și disproporționată grav față de pierderea suferită de părțile civile, de întreg ansamblul faptic și probator administrat în cauză. Totodată se arată că deși sumele de bani astfel obținute nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză într-o asemenea împrejurare, suma de 4000 euro raportat la pierderea unui membru de familie, persoană care prin aportul adus în familie și suportul pe care aceasta îl asigura, constituie o pierdere pentru întreaga familie, nu acoperă întru totul prejudiciul suferit.
În privința daunelor materiale, se arată în motivele de recurs că deși s-a solicitat contravaloarea monumentului funerar, instanța a respins această cerere apreciind în mod eronat ca nefiind executat până în prezent, însă această sumă a fost dovedită printr-un deviz estimativ de lucrare, arătând în timpul procesului că lucrarea nu a fost efectuată din lipsa disponibilității materiale. PRin urmare, potrivit art. 1381 NCC, orice prejudiciu dă dreptul la reparație care se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, iar în ceea ce privește întinderea reparației, răspunderea delictuală a inculpatului este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin infracțiune, apreciindu-se astfel că și contravaloarea monumentului funerar reprezintă un prejudiciu produsa ca urmare a săvârșirii infracțiunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată, se arată în motivele de recurs că instanța de fond a admis în parte cererea părților civile de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata onorariului de avocat, în sensul obligări la plata sumei de 200 lei, fără a argumenta în drept și în fapt reducerea onorariului de avocat și fără a exista o cerere în acest sens.
Analizând recursurile declarate de părțile civile, prin prisma motivelor invocate de acestea și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C.p.p., instanța constată că sunt întemeiate, fiind incidente dispozițiile art. 3859 alin. 1 pct. 10 și 171 C.p.p., pentru următoarele considerente:
În motivele de recurs, părțile civile au criticat și modul de stabilire a culpei în producerea accidentului, acest aspect având relevanță asupra cuantumului despăgubirilor civile. În această privință, hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, procentul de 20 % culpă reținută în sarcina victimei decurgând din faptul că aceasta avea posibilitatea de evitare a accidentului în condițiile în care a observat utilajul într-o anumită poziție, putea bănui că acesta se putea păune în mișcare și trebuia să se deplaseze la o mai mare distanță laterală față de utilaj sau să aștepte să observe în ce direcție se va deplasa. În ceea ce privește culpa în producerea unui accident se reține că în stabilirea corectă a antecedenței cauzale, trebuie analizată ponderea fiecărei contribuții umane sau împrejurare din nexul cauzal la producerea rezultatului, a legăturii concrete pe care contribuțiile au avut-o la producerea acestuia, prin folosirea criteriul sine qua non, izolându-se ipotetic fiecare aspect, spre a se determina caracterul necesar sau înlesnitor al fiecăruia. Astfel, se constată că și acțiunea victimei, pe lângă conduita inculpatului, reprezintă o condiție sine qua non, este o contribuție esențială în generarea rezultatului și fără de care acesta nu s-ar fi produs. Astfel, instanța de recurs constată că în mod corect Judecătoria F. a constatat culpele concurentă ale victimei și inculpatului, prima în procent de 20%.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părții civile I. B. la care a fost obligat inculpatul, instanța de recurs apreciază că suma de 4.000 euro nu reflectă suferințele acestuia cauzate de pierderea mamei sale, care, chiar dacă avea vârsta de 75 ani, era încă o persoană în putere, un sprijin pentru familia sa. La stabilirea acestei sume au fost avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. În urma accidentului de circulație, partea civilă I. B. și-a pierdut mama, persoana care reprezenta un suport pentru familie, așa cum au declarat martorii audiați în cauză, respectiv se ocupa de treburile gospodărești și de supravegherea nepoților atunci când părinții erau plecați cu treburi. Prin urmare, instanța apreciază că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate părții civile I. B. la suma de 10.000 euro.
În ceea ce privește daunele materiale, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a constatat că a fost dovedită suma de 6740 lei, din care aplicând cuantumul culpelor și reținând că s-a achitat deja suma de 5000 lei, a rămas un prejudiciu neacoperit de 392 lei. Potrivit dispozițiilor art. 14 C.p.p. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 998, 999 C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Mai trebuie reținut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât și cel viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare; însă nu și prejudiciul eventual. Totodată, trebuie avută în vedere culpa de 20 % a victimei, ceea ce a impus reducerea daunelor materiale. Totodată, devizul depus în cauză nu face dovada unui prejudiciu cert, ci a unuia eventual, suma nefiind achitată de către partea civilă.
În ceea ce o privește pe partea civilă I. L. se constată că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a acesteia, fără a analiza temeinicia pretențiilor civile ale acesteia. Potrivit art. 24 C.p.p.: „Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată. Persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numește parte civilă.” Prin urmare, legiuitorul nu a exclus participarea anumitor persoane, în funcție de grade de rudenie sau afinitate, în calitate de părți civile. În speță, partea civilă I. L. invocă producerea unui prejudiciu moral ceea ce obliga instanța de judecată să analizeze temeinicia cererii sale și nu să constate că nu ar avea calitate procesuală activă. În aceste condiții se constată că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru această parte, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 10 C.p.p., ceea ce va impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a analiza în fond cererea părții civile I. L..
Față de considerentele sus menționate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c, d Cpp vor fi admise recursurile formulate de părțile civile I. B. și I. L. împotriva sentinței penale nr. 75/27.09.2012 a Judecătoriei F., va fi casată sentința penală recurată și se va trimite cauza spre rejudecare cu privire la soluționarea acțiunii exercitate de partea civilă I. L., la Judecătoria F..
Vor fi majorate daunele morale acordate în favoarea părții civile I. B. de la 4000 euro la 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, sumă care urmează a fi achitată de inculpatul D. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente . F..
Vor fi menținute în rest sentința penală recurată, dacă dispozițiile acesteia nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 2 lit. c, d Cpp admite recursurile formulate de părțile civile I. B. și I. L. împotriva sentinței penale nr. 75/27.09.2012 a Judecătoriei F..
Casează sentința penală recurată și trimite cauza spre rejudecare cu privire la soluționarea acțiunii exercitate de partea civilă I. L., la Judecătoria F..
Majorează daunele morale acordate în favoarea părții civile I. B. de la 4000 euro la 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, sumă care urmează a fi achitată de inculpatul D. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente . F..
Menține în rest sentința penală recurată, dacă dispozițiile acesteia nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.12.2012.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. Ani B. A. N. G. bugarsky
Grefier,
C. U.
Red.- L.B.-18.12.2012
Tehnored- .C.U.- 19.12.2012
Prima inst.; jud. P. M. E. – Judecătoria F.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1115/2012. Curtea de Apel... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
