Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1115/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-08-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1115/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22 august 2012
PREȘEDINTE: G. B.
JUDECĂTOR: F. I.
JUDECĂTOR: M. C.
GREFIER: C. P.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror S. A..
S-a luat în examinare soluționarea recursului declarat de inculpatul S. S. M. împotriva sentinței penale nr. 1381/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de avocat C. C. în substituirea avocatului ales M. M., lipsind partea vătămată intimată F. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513 C.p.p, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208, 209 alin.1 lit. e, g) C.p. și în consecință aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia întrucât nu s-a adus vreo atingere uneia din valorile sociale ce formează obiectul infracțiunii de tâlhărie, respectiv elementul de violență caracteristic infracțiunii de tâlhărie. Mai solicită reindividualizarea pedepsei prin reținerea disp. art. 3201 C.p.p. și a circumstanțelor atenuante.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca nefondat și de menținere a sentinței penale recurate ca fiind legală și temeinică arătând că încadrarea juridică a faptei este una corectă, iar pedeapsa aplicată de către prima instanță a fost corect individualizată.
Inculpatul recurent S. S. M. lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1381/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în temeiul art. 334 Cod proc. penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor, din art. 211 alin. 1, alin. 2, lit.”b” și „c” Cod penal, în art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. „e” și „g” Cod penal, formulată în cauză de către inculpat, prin apărător ales.
În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2, lit.”b” și „c” Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1, lit. „c” și alin. 2, 76 alin. 1, lit. „b” Cod penal și art. 3201 Cod proc. penală, a condamnat pe inculpatul S. S. M., fiul lui N. și L., născut la 23.10.1992 în Săcălaz-T., domiciliat în .. 383, jud. T., CNP_, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timișoara, la:
- 3(trei)ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de” Tâlhărie”.
Pe perioada prev. de art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. „a”, teza a-2-a și „b”, Cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal și art. 350 Cod proc. penală, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și de arest preventiv de la data de 04.01.2012 până la zi și a menținut starea de arest.
În temeiul art. 14 si art. 346 alin.1 Cod proc. penală, a luat act că în cauză partea vătămată F. B. nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin recuperarea de la inculpat a bunurilor și banilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr.16/P/2012, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul S. S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 al.1, al.2 lit.b,c, Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în noaptea de 02/03.01.2012, în jurul orelor 00,05-00,30, în timp ce partea vătămată F. B. se deplasa împreună cu prietenul ei pe ., inculpatul S. S. M., care era însoțit de doi amici, i-a smuls acesteia poșeta de pe umăr și a fugit. Inculpatul a fost prins la scurt timp de martorul C. R. I., prietenul părții vătămate, căruia i-a predat suma de 30 de lei și telefonul mobil marca Samsung, bunuri luate din poșetă, aceasta din urmă fiind găsită ulterior în apropierea locului faptei, cu celelalte bunuri aflate în ea. După ce a fost prins, inculpatul a fugit din nou, fiind depistat în data de 04.01.2012.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, declarația părții vătămate F. B., declarațiile inculpatului, S. S. M., declarațiile martorilor C. R. I., Matici O. C., O. Darius I., T. S., I. T., procese verbale de recunoaștere din grup.
În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de probă: în temeiul art. 320 ind. 1 Cod procedură penal a fost audiat inculpatul, acesta recunoscând fapta și fiind de acord să se judece cauza pe probele administrate la urmărirea penală, motiv pentru care instanța va aplica în cauză disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, reducând pedeapsa în mod corespunzător.
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 alin.(2) din Codul de procedură penală, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 02/03.01.2012, în jurul orelor 00,05-00,30, în timp ce partea vătămată F. B. se deplasa împreună cu prietenul ei pe ., inculpatul S. S. M., care era însoțit de doi amici, i-a smuls acesteia poșeta de pe umăr și a fugit. Inculpatul a fost prins la scurt timp de martorul C. R. I., prietenul părții vătămate, căruia i-a predat suma de 30 de lei și telefonul mobil marca Samsung, bunuri luate din poșetă, aceasta din urmă fiind găsită ulterior în apropierea locului faptei, cu celelalte bunuri aflate în ea. După ce a fost prins, inculpatul a fugit din nou, fiind depistat în data de 04.01.2012.
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c C.p.
În temeiul art. 334 Cod proc. penală, a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor, din art. 211 alin. 1, alin. 2, lit.”b” și „c” Cod penal, în art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. „e” și „g” Cod penal, formulată în cauză de către inculpat, prin apărător ales.
Privind respectiva solicitare, practica judiciară este unanimă, neexistând opinii controversate, în sensul că „smulgerea … poșetei de pe umărul părții vătămate … în public…lipsind-o de posibilitatea de a reacționa… constituie infracțiunea de tâlhărie”
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că elementul material s-a realizat prin două activități, una principală corespunzătoare furtului și alta secundară prin întrebuințarea de violențe.
Luarea genții din posesia părții vătămate fără consimțământul acesteia, întrunește elementul material al acțiunii principale de furt.
Activitatea secundară s-a realizat prin întrebuințarea violențelor în comiterea furtului, inculpatul smulgând și luând bunul din posesia acesteia cu forța, prin modalitatea de realizare și trauma psihică creată în aceste condiții, partea vătămată fiind în imposibilitate de a se opune..
Urmarea imediată a constat în trecerea bunului respectiv din stăpânirea de fapt a părții vătămate în stăpânirea făptuitorului, în condițiile descrise. Sub aspect cauzal, trecerea bunului din posesia părții vătămate, în aceea a inculpatului a fost consecința directă a acțiunii acestuia de sustragere.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție a intenției directe, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și l-a urmărit. În configurarea laturii subiective cerința dublului scop este îndeplinită. Astfel elementul material specific furtului a fost realizat în scopul însușirii bunului iar violențele au avut ca scop săvârșirea furtului.
Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu are antecedente penale.
Atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății inculpatul a avut o atitudine sinceră, așa cum rezultă din toate declarațiile date de acesta și a recunoscut fapta săvârșită, motiv pentru care instanța va reține circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c) C. pen., respectiv atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității și va aplica disp. art. 76 alit. 1 lit. „b” Cod penal.
S-a mai avut în vedere ca „alte aspecte care ar putea constitui circumstanțe atenuante” și aspectul că, raportat la pericolul social real al faptei de față, la modul cum a fost săvârșită, la toate datele ce caracterizează speța și pe autor limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt apreciate ca prea ridicate, făcându-se astfel aplicația alin. 2 al art. 74 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare, instanța a avut în vedere criteriile generale prescrise de art. 72 Cod penal, în special gradul de pericol social al faptei, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii, precum și persoana inculpatului, a poziției procesuale în fața organelor judiciare, în ambele faze procesuale precum și incidența art. 76 alin. 1 lit b) C.pen. care reglementează efectul circumstanței atenuante reținută în cauză, în raport de minimul special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.
Față de cele prezentate instanța a apreciat ca adecvată și îndestulătoare în vederea sancționării inculpatului aplicarea unei pedepse de 3 (trei ) ani închisoare.
În consecință, instanța a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, aplicând inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit.a) teza a II a și lit.b) Cod penal, în acord cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza S. și P. împotriva României. Astfel, în acest context, instanța a apreciat că se impune interzicerea numai a drepturilor prevăzute la art.64 lit.a) teza a II a și b) Cod penal față de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat.
Instanța a apreciat că, funcție de cele expuse, scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea în regim de detenție a pedepsei.
În temeiul art. 88 Cod penal și art. 350 Cod proc. penală, va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și de arest preventiv de la data de 04.01.2012 până la zi și va menține starea de arest.
În temeiul art. 14 si art. 346 alin.1 Cod proc. penală, a luat act că în cauză partea vătămată F. B. nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin recuperarea de la inculpat a bunurilor și banilor.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul S. S. M. arătându-se că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208, 209 alin.1 lit. e, g) C.p. și în consecință aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia întrucât nu s-a adus vreo atingere uneia din valorile sociale ce formează obiectul infracțiunii de tâlhărie, respectiv elementul de violență caracteristic infracțiunii de tâlhărie.
Examinând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 3856 alin. 3 C.p.p. instanța constată că recursul formulat de către inculpatul S. S. M. este nefondat, hotărârea Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Astfel instanța de fond pe baza întregului material probator existent în cauză a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv că în noaptea de 2/3 ianuarie 2012, în timp ce partea vătămată F. B. se deplasa împreună cu prietenul ei pe ., inculpatul,S. S. M. care era însoțit de 2 amici i-a smuls poșeta de pe umărul părții vătămate după care a fugit, inculpatul fiind prins în scurt timp de martorul C. I., prietenul părții vătămate căruia i-a predat suma de 30 lei și telefonul mobil marca Samsung, bunuri luate din poșeta, aceasta din urmă fiind găsită ulterior în apropierea locului faptei cu celelalte bunuri aflate în ea.
Raportat la aceste elemente de fapt, Judecătoria Timișoara în mod judicios a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul S. S. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. b,c din Codul penal, latura obiectivă a infracțiunii realizându-se prin două activități, prima principală corespunzătoare furtului, respectiv luarea genții din posesia părții vătămate fără consimțământul acesteia, respectiv o alta secundară, prin întrebuințarea violențelor în comiterea furtului, inculpatul luând bunul din posesia părții vătămate cu forța, respectiv printr-o activitate de smulgere, victima neavând posibilitate de a reacționa.
Solicitarea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat nu are nici un fundament juridic întrucât nu se poate aprecia că luarea poșetei din posesia părții vătămate s-ar fi făcut fără nici o mișcare violentă întrucât activitatea de smulgere presupune o doză de violență, de forțare a bunului (a poșetei) pentru ca inculpatul să poată realiza trecerea bunului din stăpânirea de fapt a părții vătămate în cea a făptuitorului, ocazie cu care violența se realizează și asupra victimei și se realizează astfel conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie atât sub aspectul laturii obiective cât și cel al laturii subiective.
În ceea ce privește dozarea pedepsei, inculpatul a beneficiat de disp. art. 3201 C.p.p. având în vedere că a recunoscut fapta săvârșită, acesta beneficiind și de o clemență a primei instanțe în sensul reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c) C.p. respectiv atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând în prezentarea sa în fața autorității astfel că instanța i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare executabilă în regim de detenție, pedeapsa care este de natură să conducă la realizarea scopului pedepsei.
De altfel instanța de fond la aplicarea acestei pedepse a ținut cont de criteriile prev. de art. 72 C.p., gradul de pericol social al faptei, modul și împrejurările concrete al comiterii faptei, prejudiciul cauzat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, instanța de fond manifestând o clemență deosebită față de inculpat reținându-i circumstanțe atenuante pentru prezentarea în fața autorităților cu toate că acesta s-a aflat în arest preventiv neputând fi vorba de o prezentare voluntară ci una obligatorie impusă de autoritățile judiciare și de lege, însă în această etapă procesuală această problematică nu se mai poate schimba întrucât s-ar înrăutăți situația inculpatului în propria cale de atac.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei în mod judicios s-a apreciat că se impune executarea pedepsei în regim de detenție raportat la gradul de pericol social al infracțiunii, la natura infracțiunii care a implicat violență asupra unei persoane pe timp de noapte într-un loc public, iar reeducarea inculpatului nu se poate produce decât prin încarcerarea sa într-un loc de deținere, fiind exclusă aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate cum ar fi suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei care ar implica respectarea condiției prevăzută de lege, care implică existența convingerii instanței că scopul pedepsei s-ar putea realiza și fără executarea efectivă a acesteia, condiție care nu a fost îndeplinită în speța de față.
Pentru toate aceste elemente, văzând că hotărârea penală recurată este temeinică și legală, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. S. M., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv din 21.05.2012 la zi și va menține arestul acestuia.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
În baza art._ pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul formulat de către inculpatul S. S. M. împotriva sentinței penale nr. 1381 din 21.05.2012 a Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din 21.05.2012 la zi și menține arestul acestuia.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru avocat din oficiu către Baroul T..
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22.08.2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. BugarskyFlavius IonescuMircea C.
GREFIER,
C. P.
Red. Gh.B./28.08.2012
Tehnored. C.P./ 2 ex/07.09.2012
Primă instanță: J..Timișoara – S.G.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1739/2012. Curtea... → |
|---|
