Apel. Neagravarea situaţiei părţii în propriul apel

În cazul condamnării inculpatului la 3 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni unice, în apel nu se poate schimba încadrarea juridică în două infracţiuni concurente, cu pedepse de 2 ani, respectiv de 3 ani închisoare, cu o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare; chiar dacă pedeapsa se menţine aceeaşi, reţinerea concursului de infracţiuni în locul unei infracţiuni unice înseamnă crearea unei situaţii mai grele inculpatului care a declarat apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 5887 din 10 Noiembrie 2004

Prin sentința penală nr. 257 din 12 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul T.T. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001.

Instanța a reținut că, la 14 aprilie 2003, inculpatul a fost surprins de organele de poliție la un studio foto având asupra sa două filme reprezentând două minore și o majoră în poziții care surprindeau organele intime și simularea unor relații sexuale.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 93 din 11 martie 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de pornografie infantilă, în două infracțiuni de corupție sexuală, și l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 202 alin. (1) și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 202 alin. (2) C. pen.; în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat că pedepsele sunt grațiate.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Conform art. 372 C. proc. pen., instanța de apel soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

în cauză se constată că instanța, în apelul declarat de inculpat a dispus, între altele, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001, în baza căruia s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, în două infracțiuni de corupție sexuală și l-a condamnat pe acest inculpat la 2 ani închisoare în baza art. 202 alin. (1) și la 3 ani închisoare în baza art. 202 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-au constatat grațiate aceste pedepse în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, în condițiile art. 7 din aceeași lege.

Procedând la schimbarea încadrării juridice în sensul arătat, s-a ajuns la agravarea situației inculpatului în propriul apel, întrucât dintr-o singură infracțiune prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001 a schimbat încadrarea juridică în două infracțiuni și a aplicat două pedepse, astfel cum s-a arătat.

Pe de altă parte, se constată că instanța de apel, așa cum corect susține procurorul în recursul său, a schimbat greșit încadrarea juridică, cea dată de prima instanță în art. 18 din Legea nr. 678/2001, nefiind criticabilă. în consecință, instanța de apel urma să respingă recursul declarat de inculpat ca nefondat.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat decizia instanței de apel și s-a menținut hotărârea primei instanțe.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Apel. Neagravarea situaţiei părţii în propriul apel