ICCJ. Decizia nr. 264/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin plângerea înregistrată la 13 iulie 2004, expediată la 9 iulie 2004, data poștei, petentul D.F.I. a solicitat desființarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală din data de 24 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 330/P/2004 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.V., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Pentru a dispune astfel, s-a reținut că plângerea petentului împotriva notarului public B.L. a făcut obiectul dosarului penal nr. 19/P/1997 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmărirea penală fiind efectuată de procurorul A.C. Procurorul general V.C. a semnat doar comunicările către părți, fapta acestuia din urmă neconstituind o faptă prevăzută de legea penală.
Plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 21501/1550/2004 din 29 iulie 2004 dată de procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
în motivarea plângerii, petentul a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu comise de procurorii A.C. și V.C. ce au dispus încetarea urmăririi penale față de notarul public B.L., deși cădea în sarcina acestora să solicite ministrului justiției avizul de trimitere în judecată a notarului menționat.
Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 330/P/2004 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
în anul 1992 frații D.F.I. și D.I., împreună cu Z.M. s-au asociat și au înființat S.C. D.D.S.I.E. S.R.L. Cluj Napoca.
Contractul și statutul acestei societăți au suferit ulterior mai multe modificări, cea reclamată de petent ca nelegală fiind cea făcută prin Actul adițional autentificat sub nr. 18823/1 septembrie 1994.
în legătură cu semnarea și autentificarea acestui Act adițional, petentul a făcut plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 12/P/1994 privind pe C.F. și notarul public B.M.L.
Prin rechizitoriul nr. 12/P/1994 din 20 mai 1996 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a trimis în judecată pe C.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. și s-a dispus față de notarul public B.M.L. disjungerea cauzei.
Disjungerea s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 10/P/1997.
Prin rechizitoriul nr. 10/P/1997 din 10 iulie 1997 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost trimisă în judecată și inculpata B.M.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 și art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cauza privind pe C.F. s-a înregistrat la Judecătoria Cluj Napoca sub nr. 8054/1996 și s-a soluționat prin sentința penală nr. 943 din 14 mai 1997 prin care inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare.
Apelul inculpatului a fost înregistrat la Tribunalul Cluj sub nr. 4995/1997 și s-a soluționat prin decizia penală nr. 588 din 3 octombrie 1997 prin admiterea în parte, în sensul că s-a constatat că pedeapsa este grațiată.
împotriva acestei decizii penale s-a făcut recursul înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr. 3326/R/1997 și în care s-a dat decizia penală nr. 564 din 2 decembrie 1997 prin care inculpatul C.F. a fost achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Așadar, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a stabilit că Actul adițional reclamat de petent ca fals nu este fals și, deci fapta reclamată nu există.
în paralel cu cauza penală privind pe C.F., s-a derulat și cea privind pe notarul public B.M.L.
Această cauză a fost restituită la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj de către Curtea de Apel Alba Iulia (unde ajunsese ca urmare a strămutării), pe considerentul că sesizarea instanței s-a făcut fără să se fi solicitat Ministerul Justiției avizul pentru trimiterea în judecată.
Cauza s-a restituit cu adresa nr. 3807 din 25 august 1999 și s-a înregistrat la parchet la data de 26 august 1999.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat avizul pentru trimiterea în judecată a învinuitei și acesta a fost primit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 februarie 2000.
La data de 31 mai 2000 cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 10/P/1997 privind pe B.M.L. s-a soluționat prin scoaterea acesteia de sub urmărirea penală, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Cauza s-a soluționat de procurorul A.C., iar comunicarea soluției s-a făcut sub semnătura procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror V.C.
Soluția de scoatere de sub urmărire penală a notarului public s-a întemeiat pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că fapta nu există, în raport de constatarea cu autoritate de lucru judecat că actul autentificat la data de 1 septembrie 1994 nu este fals, fiind semnat de părți. Așadar, soluția dispusă față de notarul public a avut în vedere fondul cauzei, iar nu prescripția răspunderii penale, conform art. 122 lit. d) C. pen., cum greșit s-a reținut în rezoluția atacată. în acest sens, este de observat că, în cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale nu se împlinea la 1 septembrie 1999, deoarece a fost întrerupt prin începerea urmăririi penale consecutivă avizului de cercetare penală nr. 3733/N/1996, fiind incidente dispozițiile art. 123 C. pen., iar noul termen de prescripție se împlinea în anul 2001, deci după adoptarea soluției considerată abuzivă.
Pe de altă parte, nu se poate imputa fostului procuror general V.C. că a stat în pasivitate și nu a cerut avizul de trimitere în judecată a notarului public deoarece, din actele dosarului reiese că acesta a fost acordat de ministrul justiției la data de 14 februarie 2000, cu adresa nr. 35/IG/N/2000, înlăuntrul termenului de prescripție a răspunderii penale. Totodată, actele de comunicare semnate de acesta, în calitate de procuror general, nu sunt de natură să atragă răspunderea penală sub aspectul infracțiunii reclamate.
Pentru toate aceste considerente, s-au văzut și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., înalta Curte a respins, ca nefondată, plângerea petentului D.F.I. și, pe cale de consecință, a menținut rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6913/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6900/2004. Penal → |
|---|
