ICCJ. Decizia nr. 458/2004. Penal. Recuzare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 458

Dosar nr.380/2004

Şedinţa din 27 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.611 din 22 octombrie 2003, Judecătoria Alexandria a condamnat pe inculpatul B.I.la 6.000.000 lei amendă penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal şi la 3.000.000 lei amendă penală pentru infracţiunea de insultă, prevăzută de art.205 C.pen.

În baza art.33 lit.a şi a art.34 lit.b C.pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 6.000.000 lei amendă penală.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art.11 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală, raportat la art.10 lit.f din acelaşi cod, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată D.A.M.A., pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art.193 din C.pen., constatându-se tardivitatea plângerii.

Pe latură civilă, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată şi inculpatul a fost obligat să plătească acesteia, cu titlu de daune morale, suma de 2.000.000 lei.

Împotriva sentinţei, au declarat recursuri, inculpatul şi partea vătămată, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr.de dosar 5402/2003.

La termenul de judecată 12 decembrie 2003, partea vătămată a formulat cerere de recuzare a judecătorilor Tribunalului Teleorman, motivul invocat fiind bănuiala legitimă că magistraţii acestei instanţe nu sunt imparţiali în ce priveşte soluţionarea recursului declarat.

Prin încheierea nr.524 din 12 decembrie 2003, Tribunalul Teleorman a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea ei Curţii de Apel Bucureşti, instanţă competentă să soluţioneze cererea de recuzare formulată de partea vătămată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea pronunţată la 12 ianuarie 2004 a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a judecătorilor Tribunalului Teleorman formulată de petenta recurentă D.A.M.A.

Instanţa a motivat hotărârea pe considerentul că partea vătămată nu a făcut dovada, pentru fiecare judecător al Tribunalului Teleorman, că ar exista vreunul din cazurile de incompatibilitate, aşa cum prevăd art.46-48 C.proc.pen.

Împotriva încheierii, petenta recurentă a declarat recurs.

Recursul este tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit art.52 alin.7 C.proc.pen., dispoziţie procedurală introdusă prin Legea nr.281/2003 de modificare şi completare a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării.

Raportând la cauză acest text, se reţine că încheierea recurată i-a fost comunicată petentei, la 14 ianuarie 2004.

Petenta a declarat recurs împotriva sus-menţionatei încheieri, la 20 ianuarie 2004 deci cu depăşirea termenului legal de 48 de ore.

În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art.38515 pct.1 lit.a C.proc.pen. recursul declarat de petentă va fi respins ca tardiv declarat.

Conform art.192 C.proc.pen. petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenta D.A.M.A. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 71/2004.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 750.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 458/2004. Penal. Recuzare. Recurs