ICCJ. Decizia nr. 5270/2004. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5270/2004

Dosar nr. 5432/2004

Şedinţa publică din 14 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 august 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu judecarea apelurilor declarate de inculpaţii Z.M. şi S.F., a dispus menţinerea stării de arest a celor doi inculpaţi.

S-a reţinut că, în raport de gravitarea faptei comise, pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpaţilor şi de împrejurarea că inculpatul Z.M. este recidivist, măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul Z.M. a declarat recurs.

Recursul este nefondat.

În urma examinării lucrărilor dosarului, rezultă că încheierea recurată este legală şi temeinică.

Menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive a fost impusă de aceleaşi temeiuri avute în vedere la data luării acestei măsuri şi care subzistă şi în prezent.

Aşa fiind, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M., împotriva încheierii din 19 august 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2586/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5270/2004. Penal