ICCJ. Decizia nr. 6783/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 39 din 15 mai 2004, Tribunalul Bihor a admis cererea procurorului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.G.F. pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. a) C. pen.
S-a reținut că în noaptea de 13 mai 2004, organele de poliție au găsit autoutilitara sa, în care se aflau 110 canistre goale din plastic, de mărimi diferite, având o capacitate totală de 4000 litri, în stația C.F.R. Oradea Est la circa 50 m, pe care erau garate vagoanele cisternă cu motorină din care a fost sustrasă o cantitate de peste 4000 litri motorină.
Prin decizia nr. 326/ R din 18 mai 2004, Curtea de Apel Oradea a respins recursul inculpatului, cu opinia separată a unui judecător.
Ulterior, prin încheierea nr. 62 din 24 mai 2004, Tribunalul Bihor a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpat.
Instanța a considerat că nu a fost respectată procedura reglementată în mod expres de dispozițiile art. 468 alin. (2) și (3) C. proc. pen., care prevede că acțiunea penală se pune în mișcare prin rechizitoriu și doar dacă procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanței de reținere se aplică dispozițiile art. 146 și urm. din același cod.
De asemenea, a mai reținut că s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile contrar dispozițiilor art. 468 alin. (1) și (3) C. proc. pen., privind procedura de urgență, potrivit căreia, procurorul poate solicita arestarea preventivă a învinuitului, care nu poate depăși 10 zile, și doar în cazul în care nu a dispus trimiterea în judecată, în termen de 3 zile, de la emiterea Ordonanței de reținere, se aplică dispozițiile art. 146 și urm. C. proc. pen.
în concluzie, a apreciat instanța de fond, s-au încălcat dispozițiile art. 468 C. proc. pen., care reglementează procedura lipsirii de libertate a învinuitului, în cazul în care se aplică dispozițiile privind procedura flagrantă, astfel cum sunt prevăzute în art. II1din Legea nr. 456 din 18 iulie 2001, care precizează că infracțiunile prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite în art. 467 - 479 C. proc. pen., ceea ce constituie nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) din același cod.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 377/ R din 1 iunie 2004, a respins recursul declarat de procuror, cu opinia separată a unui judecător.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs în anulare P.G.P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I punctul 71 C. proc. pen., considerând hotărârile contrare legii, sub aspectul revocării măsurii arestării preventive.
S-a motivat că, urmare modificărilor aduse prin art. 213 din Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 art. 466 C. proc. pen., a fost modificat, înlăturându-se dispoziția introdusă prin art. II1din Legea nr. 456 din 18 iulie 2001, care prevedea urmărirea și judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., potrivit procedurii stabilite în art. 467 - 479 C. proc. pen.
în concluzie, aceste dispoziții fiind abrogate, s-a înlăturat obligativitatea urmăririi penale și judecării infracțiunii prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., potrivit procedurii de urgență, faptele deduse judecății fiind comise la 13 mai 2004, după intrarea în vigoare a Legii nr. 281 din 24 iunie 2003.
Recursul în anulare este fondat și urmează a fi admis, cu următoarele considerente.
Susținerea potrivit căreia, dispozițiile art. II1din Legea nr. 456 din 18 iulie 2001, pentru aprobarea O.U. nr. 207/2000, privind modificarea și completarea Codului penal și de procedură penală, au fost abrogate implicit prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, nu corespunde realității.
Este adevărat că legea menționată modifică dispozițiile art. 466 C. proc. pen., privind cauzele cu privire la care sunt aplicabile dispozițiile privind urmărirea penală și judecarea infracțiunilor flagrante, dar modificarea se referă numai la cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Astfel, în forma inițială, textul prevedea posibilitatea aplicării procedurii speciale în cazul "infracțiunilor flagrante pedepsite prin lege cu închisoarea mai mare de 3 luni și cel mult 5 ani, precum și formele agravate ale acestei infracțiuni, săvârșite în municipii sau orașe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparțin unităților teritoriale arătate mai sus, precum și în orice alt loc aglomerat".
Modificarea adusă prin Legea nr. 281/2003 se referă numai la ridicarea limitelor pedepsei, putând fi aplicată procedura flagrantă la infracțiunile pedepsite de lege cu închisoare mai mare de un an și de cel mult 12 ani, restul textului fiind neschimbat.
Această modificare nu constituie o abrogare implicită, cum se susține în recursul în anulare, a dispozițiilor art. II1din Legea nr. 456/18 iulie 2001, ale cărei dispoziții rămân în vigoare.
Soluțiile pronunțate de Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea sunt însă contrare legii, instanțele apreciind greșit că ne aflăm în prezența nulității absolute, prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., instanța fiind nelegal sesizată cu propunerea de arestare preventivă, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 468 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora procurorul trebuie să pună în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu și nu prin ordonanță.
De asemenea, s-a susținut greșit că este obligatoriu ca în materia infracțiunilor, prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., furtul de produse petroliere se urmărește și se judecă potrivit procedurii flagrante.
Legiuitorul a înțeles să extindă sfera infracțiunilor cu privire la care este posibilă urmărirea și judecarea infracțiunilor flagrante și la infracțiunea, prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen., nou introduse prin Legea nr. 456/2001, ca o excepție de la cele prevăzute de art. 466 C. proc. pen., limitativ prevăzute, în raport de cuantumul pedepsei și locul unde au fost comise.
Modificarea adusă în textul art. 466 C. proc. pen., prin Legea nr. 281/2003 nu înseamnă abrogarea art. II1din Legea nr. 456/2001 ci, așa cum s-a arătat, acordarea textului cu unele sancțiuni prevăzute în C. pen., modificat prin Legea nr. 104/1996 dispozițiile inițiale fiind practic inaplicabile la urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante.
Este o dispoziție specială, aplicabilă unei anumite categorii de infracțiuni, în măsura în care modalitatea de comitere a faptei, complexitatea acesteia, numărul de persoane implicate în săvârșirea ei, permit, în termenul prevăzut de art. 467 - 479 C. proc. pen., administrarea probelor și buna desfășurare a procesului penal.
Impunând folosirea numai a acestei proceduri la infracțiunea, prevăzută de art. 209 alin. (3) C. proc. pen., instanțele au dat o interpretare greșită textelor.
în această manieră, ar însemna ca și celelalte infracțiuni prevăzute în art. 466 C. proc. pen., să fie urmărite și judecate obligatoriu în cadrul procedurii privind infracțiunea flagrantă, ceea ce este de neacceptat.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atunci când consideră nulitate absolută dispoziția vizând sesizarea instanței, se referă la alte situații și anume:
- sesizarea instanței să se facă numai de procurorul de la parchetul corespunzător instanței unde se judecă fondul sau de un procuror ierarhic superior;
- sesizarea să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 209 alin. (5) C. proc. pen., atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, confirmarea să provină de la procurorul ierarhic superior;
- sesizarea să fie făcută prin actul procedural prevăzut de lege;
- nelegalitatea are loc și atunci când s-a dispus trimiterea în judecată, în condițiile în care există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale (ex. decesul făptuitorului sau inexistența plângerii prealabile);
- lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ori aceasta este făcută de o persoană fără calitate, în situația persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau capacitate de exercițiu restrânsă;
- când se dispune condamnarea unei persoane fără ca procurorul participant în caz de extindere a acțiunii penale printre alte acte materiale nu a înțeles să pună în mișcare acțiunea penală.
Din nici un text al Codului de procedură penală nu rezultă obligativitatea aplicării unei proceduri sau alta, obișnuită sau de urgență, flagrantă.
Procedura flagrantă este derogatorie de la procedura obișnuită, având condiții și termene speciale, prevăzute în art. 465 - 479 C. proc. pen. și se completează cu dispozițiile de drept comun.
Este necesară respectarea în cercetarea și judecarea acestui gen de infracțiuni a tuturor garanțiilor procesuale, garanții care, în anumite situații, ca cea de față, pot fi ignorate, iar în final imposibil a fi trași la răspundere penală autorii unor infracțiuni grave, cu privire la care pentru buna desfășurare a urmăririi penale, este necesară aplicarea măsurilor preventive.
Pentru aceste motive, înalta Curte consideră că în mod greșit a fost admisă cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului S.G.F., menținută în recurs, în speță nefiind vorba de nulitatea absolută determinată de greșita sesizare a instanței.
în consecință, recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia nr. 377 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea și încheierea nr. 62 din 24 mai 2004 a Tribunalului Bihor, cu privire la greșita revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului S.G.F.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4033/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5071/2004. Penal → |
|---|
