ICCJ. Decizia nr. 6256/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin petiția înregistrată la Judecătoria Ploiești, la data de 1 septembrie 2003, condamnatul O.C. a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare nr. 3502 din 19 octombrie 1995, emis de Judecătoria Ploiești, pentru executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2322 din 26 octombrie 1994, a aceleași judecătorii, rămasă definitivă la data de 17 octombrie 1995, prin decizia nr. 451 a Curții de Apel Ploiești.
S-a invocat prescripția executării pedepsei, deoarece de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare au trecut 8 ani, fiind împlinit, astfel, termenul de prescriere prevăzut de art. 126 lit. b) C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 830 din 4 martie 2004 a Judecătoriei Ploiești, contestația la executare a fost respinsă, în baza art. 460 și art. 461 lit. d) C. proc. pen., ca nefondată.
Se motivează că prescripția executării pedepsei a fost întreruptă, întrucât:
Mandatul de executare a pedepsei nu a fost executat, deoarece inculpatul s-a sustras, fiind mai întâi dat în urmărire generală, iar ulterior, și în urmărire internațională.
După ce a fost identificat locul unde se află, s-a propus solicitarea extrădării acestuia.
Condamnatul O.C. a fost arestat de autoritățile austriece, de la 11 decembrie 1997, orele 13,55, până la 22 ianuarie 1998, orele 15,00, în baza mandatului de executare emis de Judecătoria Ploiești, iar liberarea s-a făcut la cererea parchetului austriac, deoarece până la termenul de 21 ianuarie 1998, fixat de M.F.J., nu a sosit de la autoritățile române cererea de extrădare.
Cererea MJ.R. a ajuns la 12 martie 1998 la M.F.J. și cauza a fost pusă pe rol pentru procedura de expulzare, dar în final a fost respinsă, pe motive umanitare.
De vreme ce condamnatul a fost arestat de autoritățile austriece în perioada 11 decembrie 1997 - 22 ianuarie 1998, pentru executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2322/1994 a Judecătoriei Ploiești, definitivă la 17 octombrie 1995 iar ulterior, s-a sustras executării, cursul prescripției de 7 ani și 10 luni a fost întrerupt, potrivit art. 127 C. proc. pen. și după 22 ianuarie 1998 a început să curgă un nou termen.
Apelul declarat de condamnat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 365 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului Prahova.
Recursul declarat de condamnat a fost admis prin decizia penală nr. 733 din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești, au fost casate sentința primei instanțe și decizia instanței de apel, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnat, s-a constatat prescrisă executarea pedepsei și s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 3502 din 19 octombrie 1995, emis de Judecătoria Ploiești.
împotriva deciziei penale nr. 733 din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, solicitând casarea deciziei atacate și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor instanțelor în fond și apel.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit actelor dosarului, inculpatul O.C. a fost arestat în perioada 11 decembrie 1997 - 22 ianuarie 1998, de către autoritățile austriece, în baza unui mandat de arestare, emis de Judecătoria Ploiești, pentru executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2322/1994, rămasă definitivă la 17 octombrie 1995.
După ce a fost pus în libertate, condamnatul s-a sustras din nou de la executarea pedepsei.
în această situație, conform art. 127 C. proc. pen., termenul de prescripție a executării, de 7 ani și 10 luni, s-a întrerupt și a început un nou termen de prescripție, astfel cum corect au hotărât prima instanță și instanța de apel.
Pentru aceste considerente, constatându-se că instanța de recurs admițând contestația a făcut o greșită aplicare a legii, urmează ca, în baza art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admite recursul în anulare, a casa decizia instanței de recurs și menține sentința precum și decizia instanței de apel, recursul declarat de contestatorul condamnat, fiind greșit admis.
Onorariul de avocat oficiu s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5042/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5058/2004. Penal → |
|---|
