ICCJ. Decizia nr. 4033/2004. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 19 iulie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului P.I.A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și respectiv prevăzută de art. 201 alin. (2) și (4) C. pen.
în motivarea acestei încheieri s-a arătat că întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza arestării inițiale a inculpatului subzistă și că se justifică privarea în continuare de libertate a acestuia, se impune menținerea măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză, în opinia sa, nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea arestării.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi, care justifică privarea de libertate dispune menținerea acestei măsuri.
Analizând recursul declarat de inculpat, raportat la cele mai sus arătate, se constată că unul din temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, și anume, cel prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță, prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele, pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.
Față de această situație, urmează a se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările, care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri, care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi, care să justifice această cerere.
în consecință, pentru considerentele arătate, s-a constatat că recursul declarat de inculpat a fost nefondat și a fost respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 4149/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6783/2004. Penal → |
---|