ICCJ. Decizia nr. 754/2004. Penal. Plângere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.754/2004

Dosar nr. 5523/2003

Şedinţa publică din 6 februarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 94 din 12 mai 2003 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerilor formulate de petenţii I.S. şi I.M., cu referire la rezoluţiile nr. 314/P/1998 din 6 octombrie 1999 şi nr. 1547/P/2000 din 10 august 2001, date de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, privind pe ofiţerul de poliţie S.G. din cadrul I.P.J. Buzău, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza s-a înregistrat la această instanţă la 5 iunie 2003.

Rezultă din dosar că petiţionarii au formulat la 6 octombrie 1997 şi respectiv 22 aprilie 1998 şi 27 septembrie 2000, la Parchetul Militar Ploieşti şi Bucureşti de pe lângă Tribunalul Militar respectiv, şi au solicitat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi distrugere, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), art. 246 şi art. 217 alin. (1) C. pen., privind pe ofiţerul S.G. din cadrul I.P.J. Buzău.

Petiţionarii au susţinut, în esenţă că, ofiţerul menţionat i-a înşelat în ce priveşte cumpărarea apartamentului situat în Buzău, în sensul că l-a cumpărat la un preţ mai mic decât preţul pieţii la data respectivă (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9058 din 21 iunie 1999, din dosarul nr. 314/P/1998 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti). Mai mult, că ofiţerul a profitat de faptul că I.M., la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, se afla reţinută în arestul I.P.J. Buzău, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals, pentru care a şi fost condamnată şi a scos-o din arest pentru semnarea contractului. A solicitat şi verificarea legalităţii acestei acţiuni, verificarea modului de folosire de către ofiţerul S.G. a sumei de 8.000.000 lei plătită pentru achiziţionarea apartamentului cât şi verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti, care până la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, s-au pronunţat în sensul că, au respins acţiunea petenţilor pentru anularea contractului de vânzare cumpărare arătat mai sus.

În urma verificărilor făcute de procuror, s-a mai dat întâi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, nr. 314/ P din 6 octombrie 1999 şi apoi rezoluţia nr. 1547/P/2000 din 10 august 2001 de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

S-au considerat plângerile neîntemeiate, faţă de probe cu acte şi expertize medico-legale şi s-au aplicat dispoziţiile art. 228 şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În dosarul nr. 1547/P/2000 şi prin rezoluţia din 10 august 2001, se face trimitere şi la Decizia civilă nr. 54 din 10 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, decizie irevocabilă, prin care s-au respins recursurile petiţionarilor, împotriva hotărârilor pronunţate în cauză şi prin care se respinsese pretenţia, privind anularea contractului de vânzare cumpărare arătat mai sus.

Rezultă din Decizia curţii de apel că, printre alte motive, s-a reţinut şi faptul că a intervenit prescripţia acţiunii în ce priveşte susţinerea lipsei discernământului vânzătorilor. De asemenea, că nu s-a făcut dovada că aceştia nu şi-au dat consimţământul valabil la încheierea contractului.

Petiţionarii I.S. şi I.M. au formulat plângeri împotriva soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale adoptate de Parchetul Teritorial Militar, în dosarele numerele de mai sus şi în urma examinării sau reexaminării cauzelor, plângerile au fost respinse de Secţia Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, ca fiind neîntemeiate, măsură ce a fost comunicată petenţilor la 19 iulie 2000, 19 septembrie 2000 şi 18 decembrie 2001 cu numărul 1739/2000 aşa cum rezultă din adresa nr. 719/2003 şi nr. 13838 din 8 august 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia Parchetelor Militare.

În atare situaţie, plângerea formulată de petenţi la 10 aprilie 2003, împotriva rezoluţiilor menţionate, este tardivă.

Faţă de dispoziţiile art. 275 şi art. 278 C. proc. pen., luând în considerare şi deciziile nr. 486 din 2 decembrie 1997 şi 186 din 18 noiembrie 1999 ale Curţii Constituţionale, în contextul reglementărilor de principiu, plângerea se putea introduce în termen de 10 zile de la ultima comunicare a soluţiei pronunţate de procuror.

Cum soluţiile au fost comunicate la datele arătate, ultima la 18 decembrie 2001, plângerile petiţionarilor sunt tardive şi urmează a fi respinse în consecinţă.

Pentru cele analizate, Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa penală nr. 9 din 8 septembrie 2003, a respins, ca tardive, plângerile formulate de petiţionarii I.S. şi I.M., împotriva rezoluţiilor nr. 314/P/1998 din 6 octombrie 1999 şi nr. 1547/P/2000 din 10 august 2001 ale Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în cauza privindu-l pe ofiţerul de poliţie S.G. din cadrul I.P.J. Buzău.

Nemulţumit de această soluţie, în termenul legal, a declarat recurs petiţionarul I.S. nemotivat în scris.

În susţinerea orală, recurentul critică hotărârea atacată, pentru greşita apreciere, ca tardivă, a plângerii sale în loc de a fi verificată de fond şi astfel să fie desfiinţate rezoluţiile nedrepte ale parchetului şi care fac obiectul dosarului de faţă.

Recursul petiţionarului I.S., este fondat, şi în consecinţă, urmează a fi extins şi faţă de petiţionara I.M.

Astfel, potrivit art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003 (publicată în M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003), „în cazul rezoluţiilor de neînceperea urmăririi penale, a ordonanţelor ori după caz, a rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale".

Faţă de prevederile şi cerinţele redate, ale textului menţionat, este evident că, legea acordă un nou termen şi în mod eronat s-au apreciat ca tardive, plângerile celor doi petiţionari, în loc de a fi examinare pe fond.

Ca atare, ivindu-se un incident legal, în favoarea ambilor petiţionari, recursul declarat doar de către unul dintre ei, îşi va extinde efectele şi asupra celuilalt, în baza art. 3857 C. proc. pen., cei doi, făcând parte din aceeaşi categorie sau grupă procesuală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul declarat şi se vor extinde efectele acestuia şi asupra petiţionarei I.M. Ca urmare, hotărârea atacată va fi casată şi se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, în raport de cele analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiţionarul I.S., împotriva sentinţei penale nr. 9 din 8 septembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti şi extinde efectele acestuia şi asupra petiţionarei I.M.

Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 754/2004. Penal. Plângere. Recurs