ICCJ. Decizia nr. 84/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.84.

Dosar nr.681/2004

Şedinţa publică din 12 februarie 2004

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Prin încheierea din 5 ianuarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 18/2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionareaapelului declarat de inculpatul I.F.A. împotriva sentinţei penale nr.1078 din 6 noiembrie 2003 pronunţată de TribunalulBucureşti, amenţinut starea de arest a inculpatului.

S-a reţinut , în esenţă, că , temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat , motiv pentru care se impune, în continuare, privarea de libertate , în baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri,inculpatula declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi punerea sa în libertate.

Recursul declarat nu este fondat.

Prin sentinţa penală nr. 1078 din 6 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală l-a condamnat pe inculpatul I.F.A.la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. 2 lit. c) C. pen., reţinându-se că, la 10 iunie 2003 a smuls de la gâtul părţii vătămate un telefon mobil în valoare de 9.000.000 lei.

Din actele dosarului rezultăcă, în raport de periculozitatea socială demonstrată de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi din faptul că acesta are antecedente penale, măsura de menţinere a arestării preventive, dispusă de către instanţa de apel,este legală şi temeinică.

Aşa fiind, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursuldeclarat de inculpatul I.F.A. împotrivaîncheierii pronunţată în Camera de consiliu la data de 5 ianuarie 2004 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dos.nr. 18/2004 al acelei instanţe, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 84/2004. Penal. încheiere. Recurs