ICCJ. Decizia nr. 4387/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4387/2005
Dosar nr. 4231/2005
Şedinţa publică din 14 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2172/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a luat în discuţie din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului I.C. şi s-a apreciat în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă dispunându-se menţinerea stării de arest a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susţinut că în prezent temeiurile arestării preventive nu mai subzistă şi a solicitat punerea sa în libertate.
Verificând actele dosarului se constată că inculpatul I.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1304 din 18 aprilie 2005, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, împotriva căreia a declarat apel care a fost respins prin Decizia penală nr. 529/ A din 27 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2941/2005. De asemenea, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului care face obiectul dosarului nr. 2172/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, cu termen la 21 iulie 2005.
Analizând recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la menţinerea arestării preventive, Curtea consideră că acesta este inadmisibil.
Potrivit art. 129 din Constituia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală din interpretarea textului rezultat, însă, că acestea, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii săi provizorii, sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea procesual penală.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Rezultă că încheierile, ca să poată fi atacate cu apel sau recurs înaintea pronunţării hotărârii în fond sau în apel, trebuie să se încadreze în excepţia prevăzută de textul menţionat, adică să fie expres prevăzută de lege.
Cu privire la încheierile prin care, în baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen., instanţa de recurs a dispus în sensul menţinerii arestării preventive, legea nu prevede expres că acestea sunt supuse recursului.
Prin dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., s-a prevăzut că încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Rezultă că, în ceea ce priveşte căile de atac formulate împotriva încheierilor menţionate, a fost stabilit principiul potrivit căruia sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs încheierile privitoare la măsurile preventive pronunţate în cursul judecării cauzei penale în fond sau în apel după caz.
Prin art. 160 alin. (3) C. proc. pen., se stipulează că atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se dispune, prin încheierea motivată menţinerea arestării preventive, fără a se preciza că încheierea instanţei sesizată cu judecarea recursului, poate fi atacată cu recurs.
Rezultă că, aşa cum deciziile pronunţate în recurs, fiind definitive şi executorii, nu sunt supuse nici unei căi ordinare de atac, nici încheierile prin care în cursul judecării recursului este menţinută măsura arestării preventive nu poate fi atacate cu recurs.
A recunoaşte unei încheieri o cale de atac neprevăzută de lege pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, respectiv recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora.
Este de reţinut, că prin modul în care a fost reglementată măsura arestării preventive, legea procesual penală a stabilit un cadru legal corespunzător dispoziţiilor art. 129, cu referire la art. 21 din Constituţia României şi art. 1, 5, 6 şi 13 din C.A.D.O.L.F.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat împotriva unei încheieri prin care Curtea de Apel Piteşti, în calitate de instanţă de recurs, s-a pronunţat cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului I.C., situaţie ce nu este prevăzută de legea procesual penală, ea fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale.
În consecinţă, Curtea urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă recursul declarat ca fiind nefondat.
Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva încheierii din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2172/2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4383/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 439/2005. Penal. Art. 211 alin2 c. pen. Recurs → |
|---|
