ICCJ. Decizia nr. 439/2005. Penal. Art. 211 alin2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 439/2005
Dosar nr. 3754/2004
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în dosarul de urmărire penală nr. 2128/P/2003, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), impunându-i-se că, în seara zilei de 31 martie 2003, în jurul orelor 22,30, l-a deposedat, prin ameninţare, pe B.R.F., de un telefon mobil marca Sagem-Libertel.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 333 din 9 martie 2003, a hotărât următoarele:
Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul D.G., din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi în baza acestui text de lege a condamnat pe inculpat, la 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 alin. (1), cu referire la art. 139 alin. (2) şi art. 136 alin. (6) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului şi a dispus punerea în libertate a acestuia.
A dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 2 aprilie 2003, până la punerea efectivă în libertate.
Conform art. 116 C. pen., a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, să se afle în municipiul Bucureşti.
A luat act că partea vătămată B.R.F. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea telefonului.
A obligat inculpatul la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în fapt că, în seara zilei de 31 martie 2003, partea vătămată B.R.F. şi inculpatul D.G. s-au întâlnit în autobuzul 164, care circula din Bucureşti spre comuna Chitila, şi în urma discuţiilor purtate de ei, partea vătămată a înmânat inculpatului telefonul mobil Sagem-Libertel, pentru a-l repara, stabilind că reparaţia costă 400.000 lei.
Inculpatul a luat telefonul, dar după ce a constatat că nu-l poate repara, nu l-a mai restituit, ci şi l-a însuşit.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat apel, criticând sentinţa pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., susţinând că încadrarea corectă este în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 396 din 26 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată.
Rejudecând în fond, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat, la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 2 aprilie 2003 până la data punerii efective în libertate.
S-a dispus ca onorariul de avocat oficiu, în sumă de 200.000 lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Se motivează, în esenţă, că prima instanţă şi-a întemeiat, practic, soluţia doar pe declaraţia inculpatului şi că soluţia instanţei de fond de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, în cea de abuz de încredere, este nelegală.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul D.G., invocând cazul prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., susţinând că faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Se arată că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., şi nu ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Recursul este fondat.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este necesară o acţiune (principală) de furt (luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acesteia) în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept şi o acţiune (adiacentă) de exercitare a violenţei, de ameninţare sau de folosire a altor mijloace de constrângere.
Or, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, căci martorii B.V. şi V.C. au declarat că au fost de faţă în momentul în care partea vătămată l-a întrebat pe inculpat dacă ştie pe cineva care să repare un telefon mobil şi inculpatul a răspuns că poate rezolva problema cu suma de 400.000 lei şi partea vătămată a dat telefonul de bună voie, urmând a-l restitui după două zile.
Partea vătămată a confirmat în proces că telefonul era defect.
La instanţe nu s-au administrat dovezi care să infirme aceste probe, sau care să determine îndoieli asupra veridicităţii lor.
Conform probelor administrate, fiind dovedit că inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil, cu consimţământul părţii vătămate pentru a-l repara, contra unei sume de bani, deci pe baza unui raport juridic patrimonial şi nu în condiţiile art. 211 C. pen., încadrarea juridică corectă a faptei este în art. 213 C. pen., privind infracţiunea de abuz de încredere.
Aşa fiind, în mod greşit s-a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei, deşi trebuia să fie respins, ca nefondat.
Greşita încadrare juridică a faptei, constituind motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) din acelaşi cod, a se admite recursul declarat de inculpat, a se casa Decizia atacată şi menţine sentinţa tribunalului, întrucât apelul procurorului a fost greşit admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 396 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 333 din 9 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4387/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4393/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
