ICCJ. Decizia nr. 515/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 153 din 1 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 309/2004 al Tribunalului Maramureș, în baza art. 101 lit. c) raportat la art. 103 C. pen., s-a aplicat inculpatului minor D.C. măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) și (6) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., în sensul că minorul a fost încredințat sub supraveghere părinților săi D.V. și D.G., punându-li-se în vedere, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra comportamentului minorului în scopul îndreptării acestuia și de a înștiința instanța, de îndată, dacă acesta se sustrage de la supraveghere, dacă are purtări necorespunzătoare sau dacă va săvârși din nou o faptă prevăzută de legea penală. S-a interzis minorului să frecventeze localurile publice, i s-a atras atenția asupra consecințelor comportării sale și i s-au adus la cunoștință condițiile în care măsura educativă aplicată poate fi revocată.
în baza art. 113 C. pen., inculpatul minor a fost obligat la tratament medical până la însănătoșire.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul minor a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente D.V. și D.G., să plătească părților civile B.G.D. și B.A. suma de 20 milioane lei cu titlu de daune morale. S-a constatat că restul prejudiciilor cauzate părților civile, în sumă de 15.000.000 lei, cheltuieli de înmormântare și 50.000.00 lei, daune morale, au fost recuperate.
în baza ar.14 C. proc. pen., raportat la art. 188 în Legea nr. 3/1978 și art. 176 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul minor a fost obligat să plătească, în solidar cu părțile responsabile civilmente, C.A.S. Maramureș, suma de 5.142.159 lei cu titlu de cheltuieli cu asistența medicală acordată victimei B.E.A.
Potrivit art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească statului suma de 13.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în dimineața zilei de 4 august 2003, inculpatul minor D.C. s-a întâlnit întâmplător cu minora B.E.A. în vârstă de 8 ani, care vindea ziare în zona magazinului Maramureș din Baia Mare și, promițându-i că-i va da obiecte vestimentare primite din ajutoare, a ademenit-o pe aceasta în apartamentul părinților săi situat în Baia Mare str. Progresului. După ce a ajuns cu minora în locuință, inculpatul a închis ușa de acces în apartament, nepermițându-i acesteia să plece. După puțin timp, văzând că inculpatul nu îi dă hainele promise și nu o lasă să plece, crezând că acesta intenționează să o violeze, speriată fiind, în timp ce inculpatul se afla la toaletă, profitând de lipsa acestuia din cameră, victima a ieșit pe balcon, după care a sărit peste balustrada acestuia, suferind prin cădere leziuni corporale foarte grave, în urma cărora în cursul aceleiași zile a decedat la Spitalul Județean Baia Mare.
Instanța de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., faptă pentru care i-a aplicat măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de un an, prevăzută de art. 103 C. pen., în sensul că acesta a fost încredințat spre supraveghere deosebită părinților săi.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a solicitat desființarea sentinței penale menționate mai sus și, în rejudecare, să i se aplice inculpatului o pedeapsă privativă de libertate.
Prin decizia penală nr. 270 din 20 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de apel Cluj, în dosarul nr. 10637/2003 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
A fost desființată sentința penală nr. 153 din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Maramureș, numai sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei și în rejudecare:
S-a constatat că prejudiciul cauzat părților civile B.G.D. și B.A. a fost integral recuperat, prin plata în apel și a sumei de 20 milioane lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 teza II C. proc. pen. în motivele scrise de recurs, parchetul a criticat hotărârea ca netemeinică, apreciind că măsura educativă a libertății supravegheate aplicată inculpatului minor este mult prea blândă față de gravitatea faptei comise și că, în raport de datele ce caracterizează persoana făptuitorului, s-ar impune o altă măsură educativă, respectiv internarea acestuia într-un institut medical educativ.
în concluziile orale, reprezentantul parchetului a solicitat ca inculpatului minor D.C. să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate pentru fapta săvârșită.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Regimul penal sancționator aplicabil minorilor infractori este un regim dual, axat în principal pe măsuri educative și, în subsidiar, chiar pe pedepse.
Caracterul subsidiar al pedepselor rezultă din dispozițiile art. 100 alin. (2) C. pen., potrivit cărora "pedeapsa se aplică numai dacă luarea măsurii educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului".
De asemenea, la alegerea sancțiunii aplicabile infractorului minor, instanțele trebuie să aibă în vedere, potrivit art. 100 alin. (1) C. pen., "gradul de pericol social al faptei săvârșite, starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, precum și comportamentul minorului, condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana acestuia".
Scopul sancțiunii, în general, nu este acela de a distruge personalitatea făptuitorului, ci dimpotrivă, de a găsi cele mai rezonabile limite și modalități de executare, care să garanteze resocializarea acestuia, instanțele fiind chemate să distingă acea măsură, care se va dovedi utilă în reinserția socială urmărită de legiuitor.
în speță, la alegerea măsurii educative a libertății supravegheate, instanțele de fond și apel au avut în vedere că inculpatul minor D.C. a fost adoptat de părțile responsabile civilmente la o vârstă fragedă, în cadrul unei familii organizate, lipsită de vicii, care îi asigură toate condițiile de creștere și educare și care manifestă un interes deosebit față de evoluția personalității acestuia.
Inculpatul minor este în prezent elev în clasa a IX-a, obținând rezultate bune la învățătură, fiind clasat pe locul III, integrându-se în colectivul clasei în care a fost transferat în cursul acestui an școlar.
Așa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică inculpatul minor are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale și discernământul păstrat, atât în momentul examinării, cât și la data comiterii faptei; inculpatul suferă de tulburare de conduită, are o personalitate în curs de structurare dizarmonică pe linie instabil emoțională, motiv pentru care instanța de fond a luat față de acesta măsura de siguranță a obligării la tratament medical, în condițiile prevăzute de art. 113 C. pen.
Având în vedere că la data comiterii faptei inculpatul D.C. avea vârsta de 14 ani și 4 luni, față de conduita procesuală sinceră adoptată, notele deosebit de mari obținute la învățătură, condițiile familiale, constituind o garanție că îndreptarea sa se poate realiza prin aplicarea unei măsuri educative, înalta Curte constată că instanțele anterioare au evaluat corect, pe lângă pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, personalitatea făptuitorului, astfel că măsura educativă stabilită corespunde scopului ei, respectiv acela de a educa inculpatul în spiritul respectării valorilor sociale încălcate și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
înalta Curte apreciază că pentru reinserția socială a inculpatului nu trebuie recurs la mijloace mai ferme, familia și starea de libertate supravegheată fiind apte să asigure acest deziderat.
în speță, este evident că îndepărtarea minorului din cadrul familiei ar provoca acestuia o traumă mai mare chiar decât pedeapsa în sine, știut fiind că în locurile de detenție primează represiunea în detrimentul reeducării.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 511/2005. Penal → |
|---|
