ICCJ. Decizia nr. 511/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1334 din 20 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.V. la o pedeapsă de 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
în baza art. 7 din Legea 543/2002 a fost revocată grațierea restului de pedeapsă de 3 ani, 9 luni și 23 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1736 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, (definitivă prin decizia penală nr. 564 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală) și s-a dispus executarea acestui rest alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul I.V. urmând să execute în final pedeapsa de 14 ani, 9 luni și 23 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
în baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 17 aprilie 2004 la zi.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul T.N. la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
în baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 2 iunie 2004 la zi.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
S-a constatat acoperit parțial, prin restituire, prejudiciul cauzat părții vătămate P.C. și s-a luat act că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la fiecare inculpat în folosul statului, câte 600.000 lei.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 3 martie 2004, în jurul orelor 20,00, partea vătămată s-a întors la domiciliul său situat în București, str. Veteranilor, sector 6. Aceasta a fost văzută de inculpații I.V. și T.N., care se aflau pe aceeași stradă și care s-au hotărât să o deposedeze de bunuri, pentru a le vinde, iar cu banii obținuți să-și cumpere heroină. Cei doi inculpați s-au apropiat de partea vătămată și, în momentul în care aceasta a vrut să deschidă ușa de la intrarea în bloc, a fost lovită din lateral de ambii inculpați în zona feței (inculpatul I.V. din lateral dreapta, iar inculpatul T.N. din lateral stânga). Datorită loviturilor primite și hemoragiei nazale ce i-a fost provocată, partea vătămată a căzut pe treptele scării din fața blocului. în timp ce era lovită cu picioarele de cei doi inculpați, a fost dezbrăcată de geaca, în care se afla un telefon mobil, de către inculpatul I.V., iar inculpatul T.N. i-a smuls de la mână ceasul cu brățară. în acest interval de timp din bloc a ieșit martorul B.C., care le-a solicitat inculpaților să nu o mai lovească pe partea vătămată, situație ce i-a determinat pe aceștia să fugă.
Ulterior, cei doi inculpați au schimbat între ei bunurile sustrase. La data de 16 aprilie 2004, când inculpatul I.V. a fost depistat de organele de poliție, asupra sa s-a găsit ceasul sustras de la partea vătămată, care i-a fost restituit acesteia.
Inculpatul T.N. a vândut telefonul mobil unei persoane necunoscute, obținând suma de 400.000 lei, din care 200.000 lei i-a dat inculpatului I.V., iar geaca a vândut-o cu suma de 800.000 lei numitului B.V., care la rândul său a dat-o soției sale B.M., de la care a fost ridicată și restituită părții vătămate. Martorul B.V. a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Suma de 800.000 lei obținută din vânzarea gecii a fost împărțită în mod egal între inculpați.
împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, inculpații I.V. și T.N., care au criticat-o pe motive de netemeinicie.
Astfel, s-a arătat în motivarea orală a apelurilor că pedepsele ce au fost aplicate inculpaților sunt prea mari în raport de circumstanțele personale ale acestora și circumstanțele reale ale comiterii faptelor, solicitându-se de către apelanți reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, prin reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., având în vedere atitudinea lor sinceră pe parcursul cercetărilor, faptul că inculpatul T.N. nu a lovit-o pe partea vătămată, precum și împrejurarea că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin decizia penală nr. 889 din 26 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de inculpații I.V. și T.N., împotriva sentinței penale nr. 1334 din 20 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și în rejudecare:
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului I.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 11 ani închisoare, la 9 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 7 din Legea 543/2002 a fost revocat beneficiul grațierii pentru pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1736 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei sector 6 București (definitivă prin decizia penală nr. 564 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală) și s-a dispus executarea restului rămas neexecutat din această pedeapsă, de 3 ani, 9 luni și 17 zile închisoare, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul, urmând să execute 13 ani, 3 luni și 17 zile închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost menținută starea de arest a apelanților inculpați și s-a dedus prevenția pentru inculpatul I.V. de la 17 aprilie 2004 la zi, iar pentru inculpatul T.N. de la 2 iunie 2004 la zi.
Cheltuielile judiciare s-a stabilit a rămâne în sarcina statului, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei pentru fiecare inculpat, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a constatat că deși inculpatul T.N. a susținut atât în fața organelor de cercetare penală, a procurorului și a instanței de fond, cât și prin motivele de apel, că nu a lovit-o pe partea vătămată, stând la o distanță de 3 metri și că, numai i-a smuls ceasul de la mână, nu se poate reține această apărare, având în vedere declarațiile părții vătămate, care a arătat că a fost lovită de două persoane în ambele părți ale feței, precum și cu picioarele în zona feței și a capului, declarațiile martorului B.C., care a precizat că i-a văzut pe ambii inculpați lovind-o pe partea vătămată, precum și declarațiile inculpatului I.V., care a arătat că atât el, cât și inculpatul T.N. au lovit-o pe partea vătămată.
în ceea ce privește însă pedepsele aplicate inculpaților, curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită individualizare, impunându-se, față de circumstanțele reale ale faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, reducerea acestora într-un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Astfel, chiar dacă infracțiunile săvârșite prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus din limitele mari de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, cât și din modul de comitere a acestora, Curtea a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să dea o mai mare eficiență circumstanțelor ce caracterizează persoana inculpaților, aplicând pedepse într-un cuantum mai apropiat de minimul prevăzut de textul incriminator.
Astfel, deși inculpații sunt recidiviști, instanța de apel a avut în vedere atitudinea lor constant sinceră pe parcursul cercetărilor, atitudinea cooperantă a inculpatului I.V., care a înlesnit identificarea și prinderea coinculpatului T.N., indicând în fața organelor de cercetare penală numele și adresa acestuia din urmă, vârsta inculpaților, precum și împrejurarea că aceștia au facilitat recuperarea parțială a prejudiciului cauzat părții vătămate, aceasta neconstituindu-se parte civilă în cauză.
Verificând din oficiu sentința penală apelată, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este nelegală sub un alt aspect, instanța de fond stabilind, în mod greșit, restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului I.V. prin sentința penală nr. 1736/2002 a Judecătoriei sector 6 București.
Astfel, prin sentința penală nr. 1736/2002 a Judecătoriei sector 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 564 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul I.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art. 1 din Legea 543/2002 s-a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată. Inculpatul a fost arestat la data de 25 septembrie 2002 și pus în libertate la data de 11 iunie 2003, rămânând cu un rest neexecutat de 1382 zile închisoare, respectiv de 3 ani, 9 luni și 17 zile închisoare, iar nu de 3 ani, 9 luni și 23 zile închisoare, cum greșit a stabilit instanța de fond.
împotriva deciziei penale nr. 889 din 26 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs, în termen legal, inculpații I.V. și T.N., care au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv au solicitat reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanța de apel s-a orientat la un cuantum al pedepselor care să aibă drept consecință recuperarea inculpaților.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe pe plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de libertatea morală a acestuia, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepselor așa cum au solicitat inculpații, ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.
Folosirea violenței în scopul însușirii unor bunuri, conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
în atari condiții, a reduce pedeapsa pentru autorii unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lor și a altora la săvârșirea unor fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
Pe de altă parte, modul cum au acționat inculpații (prin lovirea repetată a părții vătămate cu pumnii și picioarele în zona feței și a capului), pentru a înfrânge eventuala rezistență a acesteia, demonstrează că sunt persoane ce prezintă un pericol social sporit.
Rezultă că, aplicând ambilor inculpați pedepse de câte 9 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii și după grațierea condiționată dintr-o pedeapsă anterioară de 4 ani și 6 luni închisoare (inculpatul I.V.) și în condițiile recidivei postexecutorii (inculpatul T.N.), instanța de apel a dat dovadă de maximum de clemență față de infractori ce nu au simțit influența înlesnirilor legale anterioare.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații I.V. și T.N., împotriva deciziei penale nr. 889 din 26 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului I.V. de la 17 aprilie 2004 la 24 ianuarie 2005 și pentru inculpatul T.N. de la 2 iunie 2004 la 24 ianuarie 2005.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 360/2005. Penal → |
|---|
