ICCJ. Decizia nr. 601/2005. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 601/2005
Dosar nr. 6944/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 828 din 9 septembrie 2004, Judecătoria Horezu, judeţ Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Novaci, judeţ Gorj.
S-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată P.A. din comuna Polovragi, judeţul Gorj a formulat plângere prealabilă împotriva inculpaţilor P.T. şi P.M., ambii domiciliaţi în comuna Vaideeni, pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 180 alin. (1), art. 193 şi art. 205 C. pen.
Această instanţă a constatat că faptele reclamate fac parte din categoria infracţiunilor prevăzute de art. 279 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, direct la instanţa de judecată, iar instanţa competentă în speţă este cea de la locul săvârşirii infracţiunii, astfel cum rezultă din ordinea de preferinţă stabilită de legiuitor la alin. (1) art. 30 C. proc. pen.
În această situaţie, în temeiul art. 30 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. şi al art. 42 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Novaci, judeţ Gorj.
La rândul ei, Judecătoria Novaci, judeţ Gorj, prin sentinţa penală nr. 1006 din 9 noiembrie 2004, a declinat competenţa soluţionării aceleiaşi cauze în favoarea Judecătoriei Horezu, judeţ Vâlcea şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului şi emiterea regulatorului de competenţă.
În motivarea soluţiei, Judecătoria Novaci a invocat prevederile art. 35 alin. (1) C. proc. pen., în baza cărora, atunci când competenţa în raport cu diferiţi făptuitori ori cu diferite fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii, revine instanţei mai întâi sesizate.
Într-adevăr, art. 30 C. proc. pen., determină mai multe criterii în ce priveşte competenţa teritorială în baza cărora mai multe instanţe egale în grad devin competente să judece aceeaşi cauză.
Dar, în caz de indivizibilitate sau conexitate, când competenţa teritorială poate aparţine, potrivit art. 30 C. proc. pen., mai multor instanţe egale în grad, art. 35 C. proc. pen., stabileşte prioritatea competenţei instanţei mai întâi sesizate.
Aşa fiind, în contextul acestor dispoziţii legale, instanţa mai întâi sesizată cu judecarea plângerii prealabile penale formulată de partea vătămată P.A. a fost Judecătoria Horezu, judeţ Vâlcea, instanţă competentă teritorial să judece în fond plângerea dedusă judecăţii.
În aceste condiţii, conflictul negativ de competenţă teritorială ivit între cele două judecătorii se va soluţiona potrivit art. 42 alin. (7) C. proc. pen., stabilindu-se că instanţa competentă este Judecătoria Horezu, judeţ Vâlcea, căreia i se va trimite dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte că în cauza privind pe intimaţii inculpaţi P.T. şi P.M., competentă să judece este Judecătoria Horezu, instanţă căreia se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 600/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 605/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
---|