ICCJ. Decizia nr. 600/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 600/2005
Dosar nr. 7095/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1370 din 27 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul Ş.Ş.O. împotriva sentinţei penale nr. 310 din 8 iunie 1999, pronunţată de acelaşi tribunal, prin care a fost condamnat la 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Hotărârea a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g) alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod, prejudiciul creat prin faptele sale fiind mai mare de 50.000.000 lei.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că este admisibilă o contestaţie la executare prin care se invocă dispoziţiile O.U. nr. 207/2000 de modificare a art. 146 C. pen., ca fiind o lege penală mai favorabilă a cărei aplicare ar putea duce la o micşorare a pedepsei aplicată anterior, putând fi incidente prevederile art. 14 sau art. 15 C. pen., după caz.
Dar în cauză, dispoziţiile art. 14 C. pen., nu sunt aplicabile întrucât s-ar schimba încadrarea juridică a faptei, în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 209 alin. (4) C. pen., pentru care pedeapsa este închisoare de la 10 ani la 20 ani.
S-a mai reţinut că pedeapsa aplicată fiind de 12 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut pentru infracţiunea ce s-ar putea reţine prin aplicarea legii mai favorabile (15 ani închisoare).
De asemenea, instanţa a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 15 C. pen., teoretic aplicabile în cauză, raportat la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi având în vedere şi scopul pedepsei, astfel cum stipulează art. 52 din acelaşi cod, pedeapsa de 12 ani închisoare este temeinică.
Împotriva sentinţei condamnatul contestator a declarat apel motivul invocat fiind în această cale de atac aplicabilitatea art. 461 C. proc. pen. şi a art. 15 C. pen.
Prin Decizia nr. 899/ A din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul condamnat.
Nemulţumit de această din urmă hotărâre, condamnatul contestator a declarat recurs, motivul invocat fiind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de apel.
Recursul declarat nu este fondat.
Art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prevede că împotriva executării hotărârii penale, contestaţia se poate face când se invocă orice altă cauză de micşorare a pedepsei.
Potrivit art. 14 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Alin. ultim al acestui text de lege, prevede că atunci când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate se ţine seama în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită.
În altă ordine de idei, art. 15 C. pen., text de lege care prevede aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se constată că reţinerea alini. ultim. al art. 209 C. pen., a fost determinată de valoarea pagubei cauzată, mai mare de 50.000.000 lei, limită prevăzută de art. 146 C. pen., care defineşte înţelesul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave".
Prin Legea nr. 456/2001 de aprobare şi modificare a O.U. nr. 207/2000, art. 146 C. pen., „consecinţe deosebit de grave" înţeleg o pagubă ce depăşeşte 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată altei persoane juridice sau fizice.
Dar dacă s-ar face o aplicare a acestei legi penale mai favorabilă s-ar schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat contestatorul, iar pentru noua încadrare juridică, respectiv infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g) alin. (4) C. pen., pedeapsa este de la 10 ani la 20 ani închisoare.
Or, pedeapsa aplicată este de 12 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut pentru infracţiunea ce s-ar putea reţine prin aplicarea legii mai favorabile şi deci nu ne aflăm în condiţiile art. 14 C. pen.
Aplicând însă criteriile de apreciere prevăzute de art. 15 C. pen., în raport şi de dispoziţiile art. 72 din acelaşi cod şi de art. 52 se reţine că pedeapsa de 12 ani închisoare nu se impune a fi redusă.
Condamnatul contestator a săvârşit în stare de recidivă postcondamnatorie un număr însemnat de fapte de furt din locuinţe şi societăţi comerciale împreună cu alţi inculpaţi într-o perioadă relativ scurtă.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul contestator va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator Ş.Ş.O. împotriva deciziei penale nr. 899/ A din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 601/2005. Penal. Conflict de competenţă.... → |
|---|
