ICCJ. Decizia nr. 606/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 606/2005
Dosar nr. 6813/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 8 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul I.C.C. împotriva rezoluţiei nr. 797/II/2/2004 din 24 septembrie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, obligându-l pe petiţionar la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că, petiţionarul I.C.C. a formulat o plângere la organul de urmărire penală împotriva agenţilor de poliţie S.I. şi G.G., pentru faptul că la data de 16 februarie 2000 au procedat la ridicarea în vederea confiscării a unei cantităţi de marfă pentru care nu poseda documente justificative, iar C.V., şeful Poliţiei municipiul Roman şi M.A., şeful Inspectoratului de Poliţie al jud. Neamţ, refuză restituirea mărfii confiscate, deşi prin hotărâre judecătorească definitivă a fost anulat procesul-verbal de contravenţie şi s-a dispus restituirea mărfii.
Organul de urmărire a constatat că, la data de 16 februarie 2000, I.C. a cumpărat diferite mărfuri pentru societatea sa familială pe care o deţine în com. Dagâţa, jud. Iaşi, de la standurile comerciale din municipiul Roman, transportându-le cu autoturismul condus de C.L.
Pe drum autoturismul a fost oprit pentru control de către agenţii de poliţie S.I. şi G.G., care au constatat că proprietarul mărfii I.C., a prezentat două facturi fiscale care însă nu includeau toată marfa, motiv pentru care au reţinut toată marfa în vederea confiscării şi au întocmit proces-verbal de contravenţie în baza art. 6 din Legea nr. 12/1990.
Marfa confiscată a fost predată D.S.F.P. Neamţ şi Fabricii de Ţigarete Iaşi.
Împotriva procesului-verbal de contravenţie petiţionarul I.C. a făcut plângere la Judecătoria Roman, care a respins-o prin sentinţa civilă nr. 2184 din 10 mai 2000 însă Tribunalul Neamţ prin Decizia nr. 1708 din 19 septembrie 2000 a admis recursul petiţionarului, a anulat procesul-verbal de contravenţie şi a dispus înlăturarea măsurii confiscării şi restituirea mărfurilor.
Petiţionarul s-a adresat, în baza acestor hotărâri, unităţilor cărora le-a fost predată marfa, însă acestea au refuzat restituirea sub motivul că este necesară adresă în acest scop de la Poliţia municipiului Roman, aceasta fiind cea care a predat marfa.
Cum poliţia nu a făcut adresa menţionată, petiţionarul a formulat plângere împotriva conducerii Poliţiei municipiului Roman şi a I.P.J. Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 271 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 134/P/2004 din 30 iulie 2004 procurorul din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.I., G.G., C.V. şi M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 271 C. pen., constatând din actele premergătoare că pe de o parte, petiţionarul nu a făcut solicitare expresă conducerilor unităţilor de poliţie să emită adrese către unităţile depozitare pentru restituirea mărfurilor iar, pe de altă parte, că aceste adrese au fost emise la data de 23 iulie 2004, în timpul verificărilor, astfel că petiţionarul are posibilitatea de a intra în posesia bunurilor.
Împotriva acestei soluţii petiţionarul s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc. pen., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, prin rezoluţia nr. 797/II/2/2004 din 24 septembrie 2004 a dispus respingerea acesteia.
Curtea de Apel Bacău, pentru a hotărî respingerea plângerii petiţionarului I.C. împotriva rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă acea instanţă, a reţinut că soluţia de neurmărire adoptată în cauză este corectă, motivat de faptul că marfa reţinută a fost legal predată D.G.F.P. Neamţ şi Fabricii de Ţigarete Iaşi, fiind vorba de biscuiţi şi ţigări şi că, atâta vreme cât nu li s-a făcut o solicitare expresă de a elibera adrese pentru restituirea bunurilor, persoanelor din prezenta cauză nu li se poate reţine comiterea infracţiunilor imputate, nefiind întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective şi subiective, ale acestor infracţiuni.
Sentinţa penală nr. 38 din 8 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău a fost atacată cu recurs de către petiţionarul I.C.C., criticând-o pentru netemeinicie în sensul că nu a observat că făptuitorii au predat marfa unităţilor de valorificare înainte de rămânerea definitivă a hotărârii date în soluţionarea plângerii sale, astfel că i s-a adus o vătămare intereselor sale legale, solicitând, de urmare, desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Măsurile luate de agenţii de poliţie S.I. şi G.G. la data de 16 februarie 2000, respectiv de sancţionare contravenţională a petiţionarului I.C.C. şi ridicarea în vederea confiscării a mărfurilor (biscuiţi, ciocolată, gumă de mestecat, seminţe prăjite, ţigări ş.a.) se înscriu în exercitarea legală a competenţelor lor de serviciu, petiţionarul nefăcând dovada cu acte a provenienţei mărfurilor destinate comercializării.
Potrivit art. 1 lit. e), art. 2 alin. (4) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990, constituie contravenţie şi care se constată, printre altele, şi de către organele de poliţie, efectuarea de acte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită, faptă pentru care, alături de sancţiunea contravenţională, se ia şi măsura confiscării mărfurilor care au fost destinate să servească la săvârşirea acesteia şi care se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei de stat.
Fiind vorba de bunuri de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate, potrivit art. 6 alin. (3) din OG nr. 128/1998, acestea se valorifică, prin unităţile de specialitate, deîndată.
Acelaşi act normativ prevede că, în cazul în care în privinţa bunurilor valorificate, s-a dispus restituirea, sumele obţinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate, la nivelul actualizat al preţurilor.
În cauză acţiunile lucrătorilor de poliţie au fost executare în baza dispoziţiilor legale în vigoare, atât în ce priveşte ridicarea bunurilor cât şi valorificarea acestora prin unităţile de desfacere de specialitate.
Şefii unităţilor de poliţie, municipală Roman şi judeţeană Neamţ, au şi eliberat la data de 23 iulie 2004, atunci când li s-a cerut, adresele în baza cărora petiţionarul putea să obţină c/valoarea mărfurilor de la societăţile comerciale care le-au valorificat.
Faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea criticată, de respingere a plângerii împotriva soluţiei de neurmărire adoptate de procur în cauză, este legală şi temeinică, astfel încât recursul petiţionarului I.C.C. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 8 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 605/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 607/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
