ICCJ. Decizia nr. 691/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 691/2005
Dosar nr. 7097/2004
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 august 2004, condamnatul R.A. a formulat contestaţie la executare, întemeiată pe art. 461 lit. d) C. proc. pen.
În susţinerea contestaţiei, condamnatul a arătat că se află în executarea a două pedepse aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În raport de modificarea Codului penal, la data de 29 iunie 2004, acesta susţine că ar trebui să beneficieze de suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin sentinţa penală nr. 1291 din 15 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 1880 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti şi respectiv sentinţa penală nr. 253 din 24 februarie 2004 a aceleaşi instanţe, inculpatul R.A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi, respectiv, la 6 ani închisoare, ambele pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice incident ivit în timpul executării.
Contestatorul nu se află în nici una din situaţiile reglementate de textul menţionat, motivele invocate de acesta referindu-se la un act normativ neintrat în vigoare şi ale cărui dispoziţii nu îşi găsesc oricum aplicarea în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 824/ A din 9 noiembrie 2004, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că în mod judicios prima instanţă a reţinut că contestatorul nu se află în nici una din situaţiile reglementate în textul menţionat, invocat ca temei legal al contestaţiei la executare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul menţionat a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris şi fără a formala critici cu privire la Decizia atacată.
Examinând hotărârea atacată în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Atât în etapa punerii în executare a hotărârii penale definitive, cât şi în etapa executării dispoziţiilor din hotărâre, pot să apară avarii incidente.
Între altele, un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării este determinat de legea procesual penală, prin stabilirea posibilităţii de a formula a contestaţie la executare.
Datorită acestei naturi juridice, cu referire la faptul că contestaţia la executare nu este o cale de atac, aceasta nu poate fi făcută împotriva unor titluri executorii ci numai împotriva executării acestora.
Aşadar, uzând de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., nu se poate cere stabilirea unei alte modalităţi de executare a pedepsei, decât cea stabilită de instanţa care a judecat cauza penală, deoarece nu se poate afecta, pe această cale, autoritatea de lucru judecat.
Cum în cauză, contestaţia la executare formulată de condamnatul R.A. punea în discuţie tocmai autoritatea de lucru judecat, sub aspectul individualizării pedepsei privitoare la modalitatea de executare, în mod judicios cererea acestuia a fost respinsă, cu atât mai mult cât petentul a invocat ca temei un act normativ neintrat în vigoare.
Drept urmare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator R.A. împotriva deciziei penale nr. 824/ A din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 687/2005. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 703/2005. Penal. Conflict de competenta.... → |
|---|
