Transferarea condamnatului pentru executarea pedepsei în altă ţară. Expulzare. Condiţii
| Comentarii |
|
Una dintre condiţiile transferării pentru executarea pedepsei în alt stat a unui condamnat în România, este consimţământul acestuia la transferare. În cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus expulzarea inculpatului, statul de condamnare poate cere statului străin să-şi dea acordul la transferarea condamnatului pentru executarea pedepsei, fără consimţământul celui condamnat, statul solicitat dându-şi însă acordul numai după ce a luat în considerare avizul persoanei condamnate. Ca atare, transferul nu se poate dispune fără consimţământul condamnatului supus expulzării, de a fi transferat pentru executarea pedepsei, decât la cererea statului de condamnare, cu acordul statului solicitant dat după luarea în considerare a avizului celui condamnat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 861 din 4 Februarie 2005
Prin sentința nr. 2 din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admisă cererea de transferare pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Moldova formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la B.I., cetățean al acelui stat, condamnat la 24 de ani închisoare prin sentința penală nr. 296/2001 a Tribunalului Galați.
Instanța a reținut că, inițial, condamnatul a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din Republica Moldova; ulterior, prin declarația dată la 17 decembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a revenit asupra cererii sale.
Instanța a motivat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru transferarea condamnatului întrucât, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 și ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 92 din 30 august 1999, statul de executare poate să-și dea acordul, la cererea statului de condamnare, pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimțământul acesteia atunci când condamnarea conține o măsură de expulzare. Având în vedere că prin sentința de condamnare s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării condamnatului, instanța a considerat admisibilă transferarea acestuia.
împotriva sentinței condamnatul a declarat recurs prin care solicită respingerea cererii de transferare.
Pe baza actelor dosarului, se constată următoarele:
B.I. a fost condamnat definitiv la 24 de ani închisoare, dispunându-se totodată expulzarea sa.
în luna martie 2004 condamnatul a solicitat transferarea într-un penitenciar din Republica Moldova.
Cererea a fost transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea procedurii prevăzute în art. 139 din Legea nr. 302/2004, în baza căruia procurorul a luat o declarație condamnatului pentru a se asigura că acesta și-a dat consimțământul la transferare. Cu această ocazie, așa cum s-a arătat, condamnatul a declarat că nu dorește transferarea în Republica Moldova.
Procesul verbal întocmit, împreună cu celelalte înscrisuri la care se referă art. 134 din lege au fost înaintate de parchet pentru soluționare Curții de Apel București.
Potrivit Legii nr. 302/2004, o persoană condamnată poate fi transferată în vederea executării pedepsei numai cu respectarea condițiilor prevăzute în art. 129. Printre aceste condiții este și consimțirea la transfer a persoanei condamnate.
în legătură cu consimțământul condamnatului, în art. 135 se prevede că statul român va proceda în așa fel încât persoana care ar urma să își dea consimțământul la transferare să o facă de bună voie și în deplină cunoștință de consecințele juridice care decurg din aceasta, iar statul de executare să poată verifica dacă acest consimțământ a fost dat în condițiile menționate. Potrivit art. 139 alin. (2) din lege, procurorul este obligat ca printr-o declarație dată de condamnat, să se asigure că acesta și-a dat consimțământul la transferare.
în cauza de față condiția prevăzută de lege, a consimțământului condamnatului, nu este îndeplinită.
Potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, pe care se întemeiază motivarea sentinței curții de apel, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, să-și dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimțământul acesteia, când condamnarea conține o măsură de expulzare. Potrivit pct. 2 al aceluiași text, statul de executare nu-și va da acordul prevăzut în alin. (1) decât după ce a luat în considerare avizul persoanei condamnate.
în speță se constată că între autoritățile competente din Republica Moldova și cele din România nu a existat nici un contact în privința transferării condamnatului fără consimțământul acestuia. Astfel, nu există o cerere a autorității competente din statul de condamnare (Ministerul Justiției din România) către autoritatea competentă din statul de executare (Ministerul Justiției din Republica Moldova) în vederea formulării acordului pentru transferarea lui B.I. fără consimțământul acestuia și nici vreo comunicare din partea autorităților moldovene în sensul că sunt sau nu de acord cu transferarea fără consimțământul condamnatului.
De asemenea, se constată că statului de executare nu i s-a comunicat, astfel cum se prevede în art. 3 din protocol, declarația condamnatului că nu dorește să fie transferat, nefiind aduse la îndeplinire nici prevederile art. 128 alin. (4) și ale art. 130 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de statul de executare prin intermediul autorităților competente; transferarea condamnatului nu a fost solicitată de ministerele de justiție, ci de însuși condamnatul prin cererea transmisă de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Ministerului de Justiție al României la 14 iulie 2004, cerere asupra căreia, așa cum s-a arătat, acesta a revenit.
Având în vedere dispozițiile legale menționate și actele dosarului, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în Legea nr. 302/2004 și în protocolul adițional pentru admiterea cererii de transferare a condamnatului, motiv pentru care recursul acestuia a fost admis, s-a casat hotărârea atacată și s-a respins cererea de transferare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6603/2005. Penal | Contestaţie în anulare. Decizie pronunţată în recurs... → |
|---|
