ICCJ. Decizia nr. 5500/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 58/ P din 28 iulie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara T.P.G.C., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Pentru a pronunța această rezoluție Curtea de Apel a reținut următoarele:
La data de 19 septembrie 2005 organele vamale din Portul Constanța au descoperit la bordul unei nave sosite din China, sub pavilion Turcia, 88320 bucăți tampoane igienice expediate de firma A.S.F.E.T.G.C. pentru firma SC M. SRL București.
T.P.G.C. a depus o cerere de intervenție ca titular al dreptului de proprietate intelectuală și ca urmare, bunurile au fost reținute de B.V.C., conform art. 10 din Legea nr. 202/2000.
Cercetările efectuate au stabilit că, urmare donațiilor între cetățeanul sirian A.A.S. și administrator la SC M. SRL București și firma A.S.F.E.T.G.C. s-a stabilit ca să fie livrate către firma din România dulciuri și șervețele pentru copii.
Ulterior, a fost înștiințat prin fax că a sosit containerul cu marfa comandată și factura comercială, motiv pentru care s-a deplasat la Constanța unde a predat comisionarului de vamă, respectiv declarantului vamal P.R. documentele necesare în vederea întocmirii declarației vamale de import și efectuării operațiunii de vămuire a mărfii importate și care fusese reținută urmare sesizării firmei T.P.G.C.
Petiționarul a reclamat că prin activitatea sa P.R. a dus atingere unui drept de proprietate intelectuală, prin săvârșirea infracțiunii de contrafacere prevăzută în dispozițiile art. 83 și 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice și infracțiunea de concurență neloială prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991.
Cercetările efectuate au stabilit însă că în cauză nu s-a comis nici una din infracțiunile reclamate și, în consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Plângerea formulată de T.P.G.C. a fost respinsă ca nefondată.
împotriva sentinței, petiționara a declarat recurs, criticând ca nelegală și netemeinică soluția instanței.
Recursul este fondat și urmează a fi admis.
Examinând din oficiu legalitatea și temeinicia soluției, înalta Curte constată că aceasta este pronunțată cu încălcarea regulilor competenței materiale și după calitatea persoanei care atrage după sine nulitatea absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 11/1991, acțiunile izvorând dintr-un act de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărei rază teritorială se găsește sediul pârâtului sau inculpatului, Legea nr. 84/1998 neavând o competență specială privind competența de cercetare a infracțiunii, ci se referă numai la litigiile civile, de competența Tribunalului București.
Pe de altă parte, P.R. nu are nici una din calitățile cuprinse în dispozițiile art. 281C. proc. pen., care să atragă competența de cercetare a Curții de Apel.
în consecință, întrucât sentința pronunțată a fost civilă de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., recursul a fost admis în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Constanța.
← ICCJ. Decizia nr. 3705/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5484/2006. Penal → |
---|