ICCJ. Decizia nr. 5886/2006. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs

Comentarii

0

Prin sentința penală nr. 51 din 10 februarie 2006 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată în dosarul nr. 2962/2005 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., și în baza acestui text de lege, cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen., au fost condamnați inculpatul P.G., la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., inculpatul I.C., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., și inculpatul I.S., la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă a părții civile S.N.I.F. S:A. Giurgiu și au fost obligați inculpații în solidar, să plătească acesteia, suma de 2.770.239 lei, reprezentând diferența de prejudiciu neacoperit, plus dobânda legală la data plății.

în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat, în folosul statului, bomfaierul folosit de inculpați la comiterea faptelor.

Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând și onorariile avocaților din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că cei trei inculpați, la data de 24 aprilie 2005, s-au deplasat cu o căruță, pe câmp, pe raza satului Neajlov, județul Giurgiu, în zona stației de irigații S.P.P. Ilfovățu și folosind un bomfaier au secționat o conductă (țeavă) de irigații, luând două bucăți spre domiciliu, însă, în drum spre casă, au fost depistați de lucrători ai poliției. Cele două bucăți de țeavă, în lungime totală de 10,4 m au fost restituite societății comerciale parte vătămată.

S-a reținut că stația S.P.P. 2 Ilfovățu, de unde a fost sustrasă țeava se afla în conservare, nu în stare de nefuncționare, precum și faptul că țeava a fost tăiată de la capătul aflat în pământ, fără a fi nevoie de înlăturarea violentă a vreunui obstacol, motiv pentru care s-a înlăturat circumstanța agravantă prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.

La reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților s-a avut în vedere că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și că au manifestat sinceritate, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor.

împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea, în esență, că există neconcordanță între actele dosarului, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, rezoluțiile de începere a urmăririi penale și rechizitoriu, privind data săvârșirii faptelor, că prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut pentru o infracțiune care nu a fost descrisă în materialitatea ei, respectiv nu s-a consemnat în ce anume constau faptele și, în fine, că nu pot fi reținute dispozițiile art. 209 alin. (3) în sarcina inculpaților, deoarece sistemul de irigații de la care s-a sustras țeava era dezafectat.

în plus, un alt motiv de apel vizează modalitatea de executare a pedepsei, considerându-se că, instanța de fond ar fi putut aplica inculpaților pedepse cu suspendarea condiționată a executării.

S-a solicitat admiterea apelurilor, desființarea hotărârii atacate și pe fond restituirea cauzei la parchet, în vederea completării urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 312/ A din 14 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2802/2/2006 (822/2006) au fost admise apelurile declarate de inculpații P.G., I.C. și I.S. împotriva sentinței penale nr. 51 din 10 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2962/2005.

A fost desființată sentința penală atacată și s-a restituit cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor art. 238 C. proc. pen. și art. 257 C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că într-adevăr, în procesul-verbal de sesizare din oficiu este consemnată data de 24 aprilie 2004, ca fiind cea a comiterii faptelor, iar în rezoluția de conformare a începerii urmării penale se face referire la pateu comise, la data de 21 aprilie 2004. Rechizitoriul din 14 noiembrie 2005 întocmit în cauză prezintă faptele ca fiind săvârșite la 24 aprilie 2005 și aceeași dată este preluată și în sentința penală a instanței de fond, generând o situație contradictorie privind data săvârșirii faptelor.

în cauză, nu au fost respectate dispozițiile legale imperative privind desfășurarea urmăririi penale, astfel:

La filele dosarului de urmărire penală există un proces-verbal de sesizare din oficiu, înregistrat sub nr. 234016 din 28 aprilie 2004.

Potrivit art. 228 alin. (3) și (3¹) C. proc. pen., acest proces-verbal constituie actul de începere a urmăririi penale și trebuia supus confirmării motivate a procurorului, în termen de cel mult 48 ore de la data începerii urmăririi penale, ceea ce în cauză nu s-a efectuat.

în schimb, în mod cu totul inutil, printr-o rezoluție din 20 ianuarie 2005, la 11 luni de la data comiterii faptelor, s-a dispus începerea urmăririi penale și aceasta a fost supusă confirmării procurorului, astfel cum a rezultat din rezoluția de confirmare nr. 1963/P/2004 din 21 ianuarie 2005.

Se observă, însă, că și între aceste două rezoluții (de începere a urmăririi penale și respectiv de confirmare a începerii urmăririi penale) există neconcordanțe, în sensul că în prima nu se consemnează data săvârșirii faptelor și nu sunt descrise, în materialitatea lor, faptele săvârșite, iar în cea de-a doua este consemnată data de 21 aprilie 2004 ca fiind data comiterii faptelor (anterioară, cu 3 zile, celei reale).

Pe de altă parte, procurorul a confirmat o altă încadrare juridică decât cea supusă confirmării, respectiv s-a omis reținerea în sarcina învinuiților a dispozițiilor art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., dar această omisiune a reținerii nu s-a motivat.

în cauză s-a efectuat urmărirea penală fără punerea în mișcare a acțiunii penale, situație în care procurorul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală, potrivit art. 257 C. proc. pen.

Este de observat, însă, că dosarul a fost înaintat procurorului cu referatul de terminare a urmăririi penale nr. 76032 din 25 iunie 2005, iar procurorul le-a prezentat inculpaților materialul de urmărire penală la 7 noiembrie 2005, respectiv după mai mult de patru luni de la primirea dosarului.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, procurorul nu a respectat dispozițiile art. 250 și urm. C. proc. pen., în sensul că nu a consemnat în ce constă învinuirea, dacă i-a întrebat pe învinuiți asupra ei și ce răspunsuri au dat aceștia. S-a limitat la simpla consemnare a încadrării juridice a faptelor, neprecizând nici măcar că este vorba de articole ale Codului penal, iar o asemenea abordare a prezentării materialului de urmărire penale este sancționată, în opinia noastră, cu nulitatea absolută.

în plus, prin rechizitoriul întocmit în cauză, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru infracțiunea de furt în calificarea prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., pentru care nu s-au efectuat cercetări, nu a extins cercetările conform art. 238 C. proc. pen., și nici nu a prezentat materialul de urmărire penală.

în atare situație în care inculpaților nu li s-a adus la cunoștință învinuirea prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., nu au fost extinse cercetările și nu au fost cercetați pentru săvârșirea unei asemenea infracțiuni, este evident că în desfășurarea urmăririi penale s-au produs încălcări ale dispozițiilor legale, prin care s-au vătămat interesele inculpaților și acestea nu pot fi înlăturate decât prin refacerea urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor art. 238 C. proc. pen.

împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru greșita dispunere de către instanța de apel a restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

în dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că la adoptarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că există neconcordanțe în actele de urmărire penală, respectiv în procesul-verbal de începere a urmăririi penale, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale și rechizitoriu în privința datei la care s-a săvârșit infracțiunea, precum și a încadrării juridice.

Pe de altă parte, instanța a arătat că neprezentarea materialului de urmărire penală este lovită de nulitate absolută, întrucât procesul-verbal în care s-a consemnat efectuarea acestui act procedural nu s-a consemnat în ce constă învinuirea. De asemenea, nu a rezultat dacă făptuitorii au fost întrebați asupra învinuirii și nu s-a consemnat răspunsul acestora.

în plus, deși procurorul a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru infracțiunea de furt în calificarea prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., pentru această infracțiune nu s-au efectuat cercetări, nu s-au extins cercetările conform art. 238 C. pen., și nici nu s-a prezentat materialul de urmărire penală.

Din examinarea actelor întocmite în cauză a rezultat că într-adevăr există diferențe în actele procedurale referitoare la data săvârșirii infracțiunii, însă acestea intră în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 195 C. proc. pen., fiind erori materiale evidente.

Astfel, așa cum a rezultat din declarațiile inculpaților și din procesul-verbal de prindere în flagrant, la data de 21 aprilie 2004, în timp ce mergeau cu căruța la câmp pentru a cosi iarbă, inculpații au văzut o țeavă metalică care avea un capăt îngropat în pământ și ducea către stația de irigații.

De comun acord au hotărât să vină în altă zi pentru a sustrage țeava respectivă.

în acest sens, în ziua de 24 aprilie 2004, au plecat având asupra lor un bomfaier, au dezgropat țeava din pământ pe o lungime de 10 m după care au secționat-o, bucățile le-au pus în căruță și le-au transportat către domiciliu. Pe drum au fot depistați de organele de poliție.

La data de 20 ianuarie 2005, organele de cercetare penală au început urmărirea penală față de cei trei făptuitori sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 208 - art. 209 lit. a), alin. (3) lit. b) C. pen., în cauza privind furtul de țeavă de la S.P.P. - 2 Ilfovățu.

în baza art. 228 alin. (3¹) C. proc. pen., procurorul a confirmat începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt de componente din sistemele de irigații, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., menționând în rezoluție, că la data de 21 aprilie 2004, învinuiții au fost surprinși în timp ce sustrăgeau componente de irigații de la S.P.P. - 2 Ilfovățu.

Chiar dacă în procesul-verbal de începere a urmăririi penale nu se menționează data săvârșirii infracțiunii, iar în rezoluția procurorului este consemnată o dată anterioară cu 3 zile celei reale (respectiv 21 aprilie 2004, în loc de 24 aprilie 2005) a rezultat, fără echivoc, că actele de urmărire penală privesc fapta săvârșită la 24 aprilie 2004, când cei trei inculpați au sustras componente ale sistemului de irigații de la S.P.P. - 2 Ilfovățu.

De altfel, în procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii a fost consemnată data corectă, respectiv 24 aprilie 2004, astfel încât a fost respectat dreptul la apărare al inculpaților, fiind evident că toate actele întocmite în cauză se referă la fapta de furt de componente ale sistemului de irigații, procurorul consemnând din eroare ca dată a săvârșirii infracțiunii, data la care făptuitorii au luat hotărârea infracțională (21 aprilie 2004).

Mai mult, din procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală semnate de inculpați a rezultat că le-a fost pus la dispoziție dosarul pentru a cunoaște întreg conținutul acestuia. Cum inculpații au luat la cunoștință de toate probele existente la dosar, nu se poate susține că au cunoscut o altă situație de fapt decât cea reținută în rechizitoriu.

De asemenea, a fost apreciată greșită și susținerea instanței că modalitatea de prezentare a materialului de urmărire penală este sancționată cu nulitatea absolută.

Potrivit art. 257 cu referire la art. 250 C. proc. pen., procurorul îl cheamă pe învinuit și îi pune în vedere că are dreptul de a lua la cunoștință de materialul de urmărire penală, arătându-i și încadrarea juridică a faptei săvârșite.

De asemenea, îi asigură posibilitatea de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală, după care îl întreabă dacă are de formulat cereri noi sau dacă dorește să dea declarații în cauză.

Din examinarea proceselor-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală a rezultat că procurorul s-a conformat textelor sus-menționate, consemnând încadrarea juridică a faptei [(art. 208 - art. 209 alin. (3) lit. b)], precum și declarațiile inculpaților, în sensul că își mențin declarațiile date în cauză și că nu au alte probe de propus în apărare.

Omisiunea procurorului de a consemna în privința încadrării juridice că textele respective sunt prevăzute în Codul penal, nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută.

Pe de altă parte, în mod greșit, instanța de apel a arătat că în desfășurarea urmăririi penale s-au produs încălcări ale dispozițiilor legale prin care s-au vătămat interesele inculpaților, întrucât procurorul a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru infracțiunea de furt în calificarea prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., încadrare care nu a fost adusă la cunoștința inculpaților, acești nu au fost cercetați pentru săvârșirea unei asemenea infracțiuni și nici nu au fost extinse cercetările, iar aceste încălcări ale dispozițiilor legale nu pot fi înlăturate decât prin refacerea urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor art. 238 C. proc. pen.

Nereținerea lit. a) și i) în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, dacă s-a produs o vătămate care în speță nu există, inculpații luând la cunoștință de infracțiunea în forma agravată.

Este nejustificată restituirea cauzei la procuror pentru extinderea cercetărilor penale în ceea ce privește infracțiunea în calificarea prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., întrucât nu este vorba de o altă infracțiune, ci de infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, cu o calificare, apreciată ulterior de instanța de judecată ca fiind greșită.

De asemenea, organele de cercetare penală au început în mod corect urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., și au efectuat materialul de urmărire penală și pentru care s-a dispus ulterior trimiterea în judecată.

De asemenea, nu se poate susține cu au fost încălcate drepturile procesuale ale inculpaților, întrucât încadrarea juridică care a fost adusă la cunoștința acestora cuprinde agravanta prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen., făcând parte din încadrarea de bază a infracțiunii de furt calificat.

Oricum, omisiunea aducerii la cunoștință a încadrării juridice complete a fost suplinită de prima instanță, unde, inculpații, prin apărător, au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de încadrarea juridică, de asemenea, au avut posibilitatea de a formula cereri și de a propune probe în apărarea lor.

Faptul că prin această omisiune inculpații nu au fost vătămați în niciun fel a rezultat și din atitudinea procesuală avută cu ocazia cercetării judecătorești, unde nu au invocat această împrejurare.

Pentru aceste considerente, parchetul, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c), raportat la art. 385⁹pct. 17¹ C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru judecarea apelurilor declarate de inculpați, ocazie cu care urmează să fie analizate celelalte critici (încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepselor).

La termenul de astăzi, reprezentantul parchetului, în dezbateri a susținut oral motivele de recurs detaliate în memoriul depus la dosar și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurată și, pe fond, a se constata că greșit a fost restituită cauza la parchet, urmând a se dispune trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor declarate de inculpați la instanța de apel.

Astfel, a apreciat că în mod greșit instanța a dispus restituirea cauzei la parchet, în vederea refacerii urmăririi penale, deoarece încălcările invocate de către instanță în actele emise în cursul urmăririi penale nu se sancționează cu nulitatea absolută. în ce privește neprezentarea în totalitate a materialului de urmărire penală inculpaților atrage nulitatea relativă a actului de sesizare a instanței, ce nu poate fi invocată decât până la primul termen de judecată cu procedura completă. în timpul urmăririi penale, inculpații au fost chemați și li s-a prezentat materialul, aducându-li-se la cunoștință învinuirile, chiar dacă nu s-a menționat corect numărul articolelor și nu s-au individualizat literele din Codul penal la care s-a făcut referire, apreciind că acest fapt nu a avut nicio influență asupra exercitării dreptului la apărare de către fiecare din inculpați.

Concluziile apărătorului intimaților inculpați, ale reprezentantului intimatei părți civile, precum și pozițiile intimaților inculpați, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17 ¹ C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres și concret dispoziții referitoare la începerea urmăririi penale în conținutul art. 228 C. proc. pen., ce a suferit modificări ulterioare prin Legea nr. 356/2006.

Astfel, în alin. (1), (3) și (3¹) ale art. 228 C. proc. pen., anterior modificării survenite prin Legea nr. 356/2006 incidente în cauză, în raport cu data începerii urmăririi penale, respectiv 20 ianuarie 2005, confirmată prin rezoluție la 21 ianuarie 2005, se prevăd condițiile și actele prin care se dispune începerea urmăririi penale, în sensul că:

"Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penal, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 alin. (1), cu excepția celui de la lit. b¹).

Când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.

Rezoluția și procesul-verbal de începere a urmăririi penale emise de organul de cercetare penală se supun confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăriri penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată și dosarul cauzei."

Din modalitatea de reglementare a începerii urmăririi penale rezultă că rezoluția și procesul-verbal reprezintă acte procesuale prin care se declanșează procesul penal, de către organul judiciar și nu acte procedurale care au menirea să realizeze în concret dispoziția din actul procesual.

în ceea ce privește conținutul rezoluției, dispozițiile Codului de procedură nu cuprind nicio referire expresă, așa cum este cazul ordonanței ale cărei prevederi se regăsesc în art. 203 C. proc. pen.

Potrivit art. 203 "în desfășurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanță, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluție motivată.

Ordonanța trebuie să fie motivată și să cuprindă totdeauna data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia și semnătura celui care a întocmit-o. Ordonanța va cuprinde de asemenea mențiunile speciale prevăzute de lege pentru anumite acte sau măsuri.

Când organul de cercetare penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate."

Procesul-verbal de începere a urmăririi penale constituia anterior modificării arătate, un act mai complex decât rezoluția, deoarece pe lângă dispoziția de începere a urmăririi penale trebuia să cuprindă și date privind săvârșirea infracțiunii, al cărui conținut este același ca cel prevăzut în art. 90 - art. 91 C. proc. pen.

Potrivit art. 90 "Procesele-verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată sunt mijloace de probă.

De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta."

în conținutul art. 91 se prevede că "Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

- data și locul unde este încheiat, ora la care a început și ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal;

- numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;

- numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există;

- descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;

- numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;

- mențiunile prevăzute de lege pentru cazuri speciale.

Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. c) și e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză se semneze, se face mențiune despre aceasta."

în cazul rezoluției, datele privind comiterea infracțiunii sunt cuprinse, după caz, în plângere sau denunț.

Totodată, legiuitorul a reglementat extinderea cercetării și prezentarea materialului în dispozițiile art. 238 și respectiv art. 250 - art. 251, precum și art. 257 C. proc. pen.

Astfel, în art. 238 se statuează că "organul de cercetare penală, dacă constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea acelei fapte, este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice. Propunerile se înaintează în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanță, în cel mult 5 zile."

Potrivit art. 250 din același cod, se prevede că "După punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate actele de urmărire penală necesare, organul de cercetare penală, cheamă pe inculpat în fața sa și:

- îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală, arătându-i și încadrarea juridică a faptei săvârșite;

- îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoștință de material.

Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citește materialul;

c) îl întreabă, după ce a luat cunoștință de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voiește să facă declarații suplimentare."

în conținutul art. 251 C. proc. pen., se prevede că "Despre aducerea la îndeplinire a dispozițiilor prevăzute în art. 250 organul de cercetare penală întocmește proces-verbal, în care consemnează și declarațiile, cererile și răspunsurile inculpatului."

Potrivit art. 257 C. proc. pen., "Procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 250 și următoarele care se aplică în mod corespunzător."

Totodată, în prevederile art. 262 din același cod, referitoare la rezolvarea cauzelor se statuează că "Dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, procedează, după caz, astfel:

- când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat și că acesta răspunde penal:

- dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată;

- dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată;

- dă ordonanță prin care:

- clasează, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit dispozițiilor art. 11.

Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b¹) face aplicarea art. 18¹alin. (3) C. pen.

- suspendă urmărirea penală, atunci când constată existența unei cauze de suspendare a urmăririi.

Din analiza cauzei rezultă că în mod greșit instanța de apel a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, deoarece, pe de-o parte, neconcordanțele din procesul-verbal de începere a urmăririi penală, rezoluția de confirmare a acestuia, rechizitoriu cu privire la consemnarea datei săvârșirii faptei de către inculpați se circumscriu erorii materiale, iar, pe de altă parte aspectele referitoare la încadrarea juridică a faptei, în sensul nereținerii în concret a literelor și a actului normativ, precum și a modalității de prezentare a materialului de urmărire penală, în raport cu actele procedurale în concret întocmite nu constituie încălcări sancționabile cu nulitatea absolută.

înalta Curte constată că erorile cu privire la data săvârșirii faptei de către inculpați din actele procesuale și procedurale arătate nu reprezintă încălcări care să atragă refacerea urmăririi penale față de inculpați, atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune expresă pentru omisiunea unuia din elementele care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de începere a urmăririi penale, cu atât mai mult în situația menționării numai a datei eronate, precum și a conținutului rezoluției, împrejurare în care doctrina a stabilit că aspectele referitoare la data comiterii infracțiunii se regăsesc în plângere sau denunț.

Așa după cum se poate observa, procesul-verbal de constatare a infracțiunii a fost întocmit, la data de 24 aprilie 2004, ora 12,30 și cuprinde precizarea expresă că "azi data și ora de mai sus fiind sesizat din oficiu despre faptul că sunt persoane care sustrag materiale metalice, țevi din fostul sistem de irigații _ "au fost identificați numiții P.G., I.C. și I.S., care le aveau în căruță, declarând atât verbal, cât și în scris, ulterior că le-au luat de pe marginea drumului canalului de irigații, indicând în concret locul, proces-verbal ce a fost semnat fără obiecțiuni de către persoanele depistate, martori și organul de cercetare, rezultând că data săvârșirii faptei este 24 aprilie 2004.

De altfel acest proces-verbal se coroborează cu procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii, dreptului de a avea un apărător, fie ales, fie din oficiu, precum și de a nu da nicio declarație, întrucât ce declară poate fi folosit împotriva lor, învinuiților P.G., I.C. și I.S.

în conținutul acestor procese-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii sunt descrise în esență împrejurările faptice, existând mențiunea expresă a datei comiterii sustragerii țevilor, ca fiind 24 aprilie 2004.

Mai mult, din procesele-verbale de prezentare a urmăririi penale rezultă că învinuiților le-a fost pus la dispoziție întreg dosarul de urmărire penală, astfel că aceștia au luat la cunoștință de toate mijloacele de probă administrate, neputând susține o altă dată cu privire la comiterea faptei, decât aceea la care aceasta a avut loc.

înalta Curte consideră că, data de 21 aprilie 2004, în loc de 24 aprilie 2004, cum corect rezulta din dosarul cauzei este doar o eroare materială.

De asemenea, nu se justifică refacerea urmăririi penale nici pentru faptul că în cauză s-ar impune extinderea cercetărilor pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., apreciată greșit ca fiind o altă infracțiune, deoarece inculpații au fost trimiși în judecată pentru aceeași infracțiune.

Astfel, organele de cercetare penală au început urmărirea penală, prin procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 - art. 209 lit. a), alin. (3) lit. b) C. pen.

în baza art. 228 alin. (3¹) C. proc. pen., procurorul a confirmat prin rezoluția din 21 ianuarie 2005 începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de componente irigații prevăzută de art. 209 alin. (1) și art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen.

în procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii se face mențiunea expresă în drept a încadrării juridice în dispozițiile art. 208 - art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen.

încadrarea juridică a faptei comise de fiecare dintre inculpați, în sensul dispozițiilor art. 208-209 alin. (3) lit. b) se regăsește și în procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, învinuiților întocmite la 7 noiembrie 2005.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu întocmit la 14 noiembrie 2005, în dosarul nr. 1963/P/2004, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a inculpaților P.G., I.C. și I.S.

înalta Curte consideră că nemenționarea literelor referitoare la circumstanțele agravante concrete, respectiv a și i pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, precum și denumirea actului normativ, din Codul penal, nu se circumscriu unei alte infracțiuni, fiind de fapt aceeași pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

De altfel, în mod constant pe parcursul urmăririi penale celor trei învinuiți li s-a adus la cunoștință agravanta prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., dispozițiile art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen., făcând parte din încadrarea de bază a infracțiunii de furt calificat.

Totodată, înalta Curte nu poate avea în vedere nici susținerea că modalitatea de prezentare a materialului de urmărire penală în cauză față de cei trei învinuiți se sancționează cu nulitatea absolută, în sensul că s-au produs încălcări ce le-au vătămat interesele, prin neconsemnarea conținutului învinuirii, a răspunsurilor lor cu privire la această învinuire, neaducerea la cunoștință a acesteia, respectiv art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., pentru care nu au fost extinse cercetările.

Din examinarea proceselor-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală învinuiților a rezultat că procurorul a respectat conținutul dispozițiilor art. 257 cu referire la art. 250 C. proc. pen., evidențiind în concret încadrarea juridică prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (3) lit. b), precum și pozițiile învinuiților, în sensul menținerii declarațiilor date, că nu au alte probe de propus în apărare și regretă fapta săvârșită.

în ceea ce privește încadrarea juridică mai sus arătată aceasta a fost aceeași pentru care s-a început urmărirea penală, s-au făcut cercetări, pentru care a fost prezentat materialul de urmărire penală, iar ulterior s-a dispus trimiterea în judecată.

Astfel, nu s-ar putea reține că au fost încălcate drepturile procesuale ale inculpaților prin omisiunea aducerii la cunoștință a încadrării juridice complete, deoarece în primă instanță, inculpații, prin apărător au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de încadrarea juridică, formula cereri și propune probe, iar prin atitudinea procesuală avută, în sensul neinvocării acestora rezultă că nu a existat o asemenea vătămare.

De altfel, în cazul constatării unor asemenea vătămări sancțiunea încălcării normelor arătate este nulitatea relativă, putând fi invocate în condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., respectiv numai dacă au fost invocate în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici apărarea intimaților inculpați formulată în concluziile orale, în sensul că ar fi fost prezentate actele de urmărire penală din dosarul nr. 1963/P/2005, când în realitate era vorba de actele de urmărire penală din dosarul nr. 1963/P/2004, deoarece mențiunea referitoare la an constituie în mod evident o eroare materială.

în raport cu cele arătate, recursul declarat de parchet este întemeiat, iar apărările formulate în recurs pentru intimații inculpați nu pot fi reținute.

înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia pronunțată, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor referitoare la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, încălcând condițiile impuse de art. 238 și art. 257 C. proc. pen., față de actele procesuale și procedurale de urmărire penală, dispuse și întocmite, precum și de mijloacele de probă administrate în aceeași fază procesuală, așa încât este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹pct. 17¹ C. proc. pen., ținându-se cont de principiul aplicării legii procesuale în timp.

Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 312/ A din 14 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații P.G., I.C. și I.S.

A fost casată decizia penală atacată și trimisă cauza pentru judecarea apelurilor declarate de inculpații P.G., I.C. și I.S., la Curtea de Apel București, apoi au fost analizate celelalte motive de apel invocate, referitoare la încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepselor.

← ICCJ. Decizia nr. 7036/2006. Penal		ICCJ. Decizia nr. 5870/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: