ICCJ. Decizia nr. 6212/2006. Penal. Calomnia (art. 206 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 44 din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4733/42/2006, în baza art. 285 C. proc. pen., a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru efectuarea de cercetări.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înaintată instanței, petentul N.E.I. a arătat că formulează plângere penală împotriva făptuitorului D.R., pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de calomnie prevăzută și pedepsită de art. 206 C. pen.
S-a susținut că, în fapt acest făptuitor are funcția de comisar în cadrul I.J.P. Prahova la Serviciul cercetări penale.
în data de 24 decembrie 2002, făptuitorul l-a prezentat pe petent unui procuror pentru emiterea mandatului de arestare preventivă și că, pe la orele 15,00, din acea zi, acesta a început să afirme față e petent că "oricum îl termină financiar, familial și că după ce va ajunge acasă după executarea pușcăriei nu va mai găsi nici pereții clădirilor pe care le-a lăsat", lucruri care s-au dovedit ulterior a fi reale.
Pentru dovedirea acestei plângeri s-a solicitat proba cu aparatul poligraf.
în ședința publică din data de 7 iulie 2006, curtea de apel, din oficiu a ridicat excepția necompetenței materiale a instanței de judecată față de prevederile deciziei nr. VIII din 24 octombrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a considerat că excepția este întemeiată.
Potrivit deciziei nr. VIII din 24 octombrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, "în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., săvârșite de polițiști car au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta, după efectuarea urmăririi penale poate sesiza instanța competentă prin rechizitoriu."
Cum infracțiunea reclamată de petent prevăzută de art. 206 C. pen., face parte dintre cele enumerate de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., iar din cuprinsul plângerii rezultă că făptuitorul are calitatea de polițist din cadrul Serviciului de cercetări penale al I.J.P. Prahova, fiind comisar a rezultat că plângerea prealabilă de față este greșit îndreptată și trebuie trimisă organului competent, în speță Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (față de calitatea făptuitorului reclamant).
Această soluție s-a impus întrucât deciziile pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în scris cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
în motivarea recursului au fost arătate dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., respectiv când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece, în ipoteza în care inculpatul nu mai are acea calitate în două situații: fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu; s-a dat o hotărâre în primă instanță.
Or, la data când se pretinde că s-ar fi comis infracțiunea, precum și la data când a fost sesizată instanța, 28 iunie 2006, D.R. nu mai avea calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare așa cum rezultă din adresa nr. 1532374 din 8 septembrie 2006 a I.P.J. Prahova - Serviciul management, resurse umane, ce a fost atașată prezentului recurs.
în această situație soluția corectă ar fi fost de declinare a competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Nu în ultimul rând, cauza s-a judecat cu lipsă de procedură, cu făptuitorul D.R., solicitându-se de către parchet, admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Ploiești.
în adresa Ministerului Administrației și Internelor, I.P.J. Prahova, Serviciul management resurse umane cu nr. 1.532.374 din 8 septembrie 2006 adresată parchetului la adresa dispusă de acesta s-a arătat că domnul D.P.R. a fost trecut în rezervă, la data de 31 martie 2005, ca urmare a aplicării prevederilor Ordinului M.A.I. nr. S/II/3008 din 01 aprilie 2005. La data de 24 decembrie 2002 avea gradul profesional de "comisar de poliție". Instituția P.J. a fost înființată în anul 2004, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, la data menționată (24 decembrie 2002) nu putea să facă parte din această structură.
La termenul de astăzi, în concluziile orale, în dezbateri, procurorul a arătat că nu susține motivul de recurs formulat în scris de către parchet, referitor la nelegalitatea hotărârii sub aspectul soluționării cauzei cu lipsă de procedură față de intimatul D.R.
Totodată, procurorul a arătat că în cauză greșit a fost întemeiat recursul parchetului pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 1 C. proc. pen., deoarece hotărârile care nu sunt supuse decât căii ordinare de atac a recursului trebuie analizate sub toate aspectele, în condițiile art. 3856alin. (3) C. proc. pen., așa cum este și cazul hotărârii atacate. Așadar, în mod greșit instanța a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea ei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, deoarece la data pronunțării sentinței, intimatul nu mai avea calitatea de organ de cercetare de poliție judiciară, potrivit adresei depuse, nefiind îndeplinite cele două condiții impuse de art. 40 alin. (1) C. proc. pen., care să atragă în continuare competența de judecare a cauzei la instanța investită, respectiv fapta să aibă legătură cu atribuțiile de serviciu și s-a dat o hotărâre în primă instanță, în cauză plângerea fiind formulată pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen., calomnie.
Astfel, procurorul a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea sentinței pronunțate și rejudecând față de modificările survenite prin Legea nr. 356/2006 asupra dispozițiilor art. 279 C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunile la plângere prealabilă cum este și aceea pretins a fi comisă în cauză, respectiv art. 206 C. pen., plângerea se adresează numai organului de cercetare penală sau procurorului, se impune, în temeiul art. 285 C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești spre competentă soluționare, în raport cu împrejurarea că intimatul față de care a fost formulată plângere nu mai are calitatea pe care a avut-o anterior.
Concluziile apărătorului intimatului petiționar, precum și poziția personală a intimatului petiționar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen., așa cum a fost precizat, înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a deciziei nr. VIII din 24 octombrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of. nr. 123/9.02.2006), invocând pe cale de excepție necompetența materială a judecării cauzei, în raport cu plângerea formulată de petiționarul N.E.I. împotriva intimatului D.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen., de calomnie, în sensul că nu a dat dovadă de rol activ, în condițiile art. 4 C. proc. pen., nedispunând verificări asupra calității persoanei față de care a fost formulată plângerea, în raport cu data pretinsei comiteri a infracțiunii, 24 decembrie 2002, dar și data sesizării instanței de judecată 28 iunie 2006.
Din adresa depusă în recurs intimatul D.P.R. a fost trecut în rezervă la data de 31 martie 2005, având la data de 24 decembrie 2002 gradul profesional de comisar de poliție, precizându-se că poliția judiciară a fost înființată în anul 2004, ca urmare a prevederilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, iar la data de 24 decembrie 2002 nu putea să facă parte in această structură.
Astfel, înalta Curte consideră că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale referitoare la competența după calitatea persoanei pentru infracțiunile prevăzute de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., săvârșite de polițiști care au calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, deoarece, atât la data săvârșirii pretinsei fapte de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., 24 decembrie 2002, ca de altfel și la aceea a sesizării instanței, respectiv 28 iunie 2006, intimatul D.R. nu avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, pe de-o parte pentru că era doar comisar de poliție, fără atribuții de organ de poliție judiciară potrivit Legii nr. 364/2004, iar pe de altă parte, începând cu data de 31 martie 2005 acesta a fost pensionat, deci cu mult anterior sesizării instanței de judecată.
în consecință, nu sunt îndeplinite cele două condiții ale art. 40 alin. (1) C. proc. pen., care să atragă competența în continuare a instanței sesizate, chiar dacă inculpatul după săvârșirea infracțiunii numai are acea calitate, respectiv ca fapta să aibă legătură cu atribuțiile de serviciul ale făptuitorului, precum și că s-a dat o hotărâre în primă instanță, intimatul D.R., neavând calitatea impusă de dispozițiile legale.
Prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi (M. Of. nr. 677/7.08.2006) și intrată în vigoare pentru majoritatea dispozițiilor sale, la data de 6 septembrie 2006, legiuitorul a modificat conținutul dispozițiilor art. 279 C. proc. pen., în sensul că:
"(1) Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere.
(2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii."
în raport cu modificarea legislativă intrată în vigoare anterior investirii instanței de recurs și condițiile concrete ale cauzei, înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 285 C. proc. pen., în sensul că va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, spre competență soluționare, având în vedere că intimatul D.R. nu are nicio calitate care să atragă cercetări din partea altor organe de urmărire penală după calitatea persoanei, precum și față de infracțiunea pentru care a fost formulată plângerea, art. 206 C. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 4 din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, privind pe intimatul D.R. și pe intimatul petiționar N.E.I.
A fost casată sentința penală atacată și rejudecând, în baza art. 285 C. proc. pen., a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, spre competentă soluționare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6235/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 6204/2006. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
