ICCJ. Decizia nr. 693/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 693/2006

Dosar nr. 23630/1/2005

(nr. vechi 7440/2005)

Şedinţa publică din 2 februarie 2006

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul K.L.M. împotriva deciziei penale nr. 357/ Ap pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, la 17 noiembrie 2005, în dosarul nr. 677/Ap/2005, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 279/ S, pronunţată la 19 mai 2005 în dosarul nr. 2765/2004, Tribunalul Braşov, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul K.L.M., la 7 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă a fost revocată, conform art. 61 C. pen., liberarea condiţionată aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 343 din 11 februarie 2002 a Judecătoriei Braşov în ceea ce priveşte un rest de 447 zile rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar în urma contopirii cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă s-a stabilit că inculpatul va executa 7 ani de închisoare.

Totodată instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor:

- art. 71 C. pen., referitoare la interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în temeiul cărora s-a dedus din pedeapsă perioada cuprinsă între 5 noiembrie 2004 şi data pronunţării, perioadă în care inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi arestare preventivă şi

- art. 350 C. proc. pen., conform cărora a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.

Prin aceeaşi sentinţă:

- s-a luat act că partea vătămată P.L.D. nu s-a constituit parte civilă;

- s-a aplicat măsura confiscării de la inculpat a sumei de 1 950.000 lei (vechi), „provenită în urma săvârşirii infracţiunii", măsură întemeiată pe prevederile art. 118 lit. d) C. pen.;

- s-a dispus ca o sumă de 200.000 lei şi două sume de câte 400.000 lei, reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru asigurarea apărării inculpatului să fie virate Baroului de Avocaţi Braşov, conform art. 189 C. proc. pen., din fondurile Ministerului Justiţiei ş.

- a fost obligat inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen., la plata către stat a sumei de 3.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia penală nr. 357/ Ap pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, la 17 noiembrie 2005, în dosarul nr. 677/Ap/2005.

Prin Decizia amintită s-a procedat, de asemenea, la o actualizare, până la data respectivei pronunţări, a perioadei deduse din pedeapsa aplicată, perioadă în care inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi arestare preventivă, iar K.L.M. a fost obligat la plata către stat a sumei de 220 lei noi, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că, la 4 noiembrie 2004, în jurul orei 13,00, inculpatul, aflat în zona Sălii Sporturilor din Braşov, s-a apropiat de martora C.L.E. şi de partea vătămată P.L., care îşi plimbau împreună copii aflaţi în cărucioare şi, acţionând prin surprindere, a smuls de la gâtul celei de-a doua un lănţişor cu pandantiv, obiecte confecţionate din aur pe care le-a predat, în jurul orei 13,30 – 13,45, unei case de amanet aparţinând SC Z.T. SA Braşov, primind în schimb suma de 1.900.000 lei vechi.

Analiza probelor, pe baza cărora s-a stabilit această situaţie de fapt cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost reluată şi aprofundată în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel.

În acest context au fost verificate, şi înlăturate ca nesusţinute de probe, şi afirmaţiile făcute de inculpat în sensul că nu el ar fi comis tâlhăria, lănţişorul cu pandantiv fiind cumpărat de la o altă persoană.

Întrucât în urma respingerii apelului K.L.M. a declarat, în termen legal, recurs, cauza a fost înregistrată apoi pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 7440/2005, iar ulterior cu numărul de dosar 23630/1/2005.

Într-o primă motivare a recursului, făcută în scris, inculpatul a reafirmat că mu este autorul infracţiunii sugerând că aceasta a fost reţinută în sarcina sa fără a exista probe care să-I demonstreze vinovăţia, exclusiv pe considerentul că anterior mai suferise patru condamnări penale succesive pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat sau de tâlhărie.

A susţinut, de asemenea, că în speţă nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil întrucât instanţele au respins unele dintre cererile sale privind administrarea anumitor probe.

În argumentarea acestei din urmă aserţiuni a fost evocată ca unic exemplu de probă respinsă o înregistrare video a momentului amanetării lănţişorului cu medalion.

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului desfăşurate la 2 februarie 2006 motivarea recursului a fost completată oral de apărătorul inculpatului care a susţinut că probele administrate nu dovedesc comiterea infracţiunii.

În aceeaşi ordine de idei s-a cerut ca în cauză să se facă aplicarea art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., iar sentinţa şi Decizia instanţei de apel să fie casate pentru motivul de recurs definit de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea reţine că, prin natura lor, argumentele aduse în susţinerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, şi prevederilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., în măsura în care în discuţie a fost pusă o presupusă lezare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, ceea ce ar implica încălcarea dispoziţiilor legale care consacră şi garantează acest drept.

Prin urmare, alături de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., enunţat explicit de apărarea inculpatului, prevederile art. 3859 pct. 171 din acelaşi cod, pot fi avute în vedere în analizarea recursului deşi nu au fost invocate expres de recurent.

Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reţine că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Este de observat că afirmaţiile recurentului inculpat privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin respingerea de către instanţe a cererilor lui referitoare la administrarea unor probe sunt lipsite de suport.

Principala apărare a lui K.L.M. a fost în sensul că în momentul în care s-a comis tâlhăria se afla în compania concubinei sale P.G.E. şi a altor două cunoştinţe, C.C.E. şi F.T.N.

Tot în apărarea sa inculpatul a arătat că lănţişorul cu pandantiv, pe care a recunoscut că l-a amanetat, la data de 4 noiembrie 2004, îi fusese oferit spre cumpărare de către numitul M.C.G., care îl recunoscuse din perioada în care amândoi executau pedepse privative de libertate la Penitenciarul Codlea.

Aceste patru persoane au fost audiate în calitate de martori, după cum, tot în calitate de martori au fost audiaţi şi A.L.J., operator al casei de amanet şi C.L.E., care o însoţea pe partea vătămată în momentul în care aceasta a fost victima tâlhăriei.

Potrivit depoziţiei făcute de A.L.J. în cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat la casa de amanet, unde martorul lucra în calitate de operator-calculator, „în intervalul orar 13.30 - 13.45" oferind spre amanetare lăţişorul cu pandantiv recunoscut ulterior de partea vătămată şi care corespundea descrierii făcute de ea în momentul reclamării infracţiunii.

Cu prilejul audierii sale de către prima instanţă acelaşi martor a precizat că în calculatorul casei de amanet operaţiunea a fost înregistrată la ora 13.12.

În plus, în declaraţiile menţionate, A.L.J. a evidenţiat şi alte elemente de fapt care converg în a demonstra inculpatul a urmărit să se debaraseze rapid de bijuteria sustrasă.

Martorul a remarcat astfel starea de surescitare în care se afla K.L.M., împrejurarea că era extrem de grăbit venind şi plecând de la casa de amanet cu un taxi care a staţionat în faţa intrării precum şi faptul că inculpatul a acceptat fără obiecţiuni o sumă diminuată sub aspect valoric (1.950.000 lei) dată fiind starea de deteriorare (prin întindere) a lănţişorului.

Soluţiile pronunţate în cauză de către cele două instanţe au avut în vedere că aceste elemente probatorii, evidenţiate de martorul amintit îşi găsesc confirmarea în alte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale:

- contractul scris de amanetare,

- procesul verbal întocmit la 4 noiembrie 2004 cu prilejul recunoaşterii şi răscumpărării de către P.L.D. a bijuteriei aflate în acel moment în custodia casei de amanet, înscris din care rezultă că partea vătămată a semnalat la rândul său deteriorările aduse lănţişorului constând în deformarea lui prin întindere şi în absenţa unei zale de care anterior se agăţa dispozitivul de închidere şi

- planşele fotografice care atestă, de asemenea, starea de parţială deteriorare a lănţişorului.

În acest context se impune a fi amintită apărarea inculpatului potrivit căreia, datorită smulgerii violente lănţişorul ar fi trebuit să sufere deteriorări care să facă imposibilă închiderea lui ulterioară.

Această apărare este infirmată însă de conţinutul planşe fotografice menţionate mai sus.

Din examinarea acestora se poate constata că ataşarea dispozitivului de închidere de unul dintre capetele lănţişorului are forma unei verigi circulare, aspect care dă deplină veridicitate aserţiunilor părţii vătămate potrivit cărora şi celălalt capăt al lănţişorului se termina tot printr-o astfel de verigă, dispărută în urma smulgerii bijuteriei.

În ceea ce îl priveşte martorul A.L.J. nu a observat decât deteriorarea prin întindere a lănţişorului, întrucât nu cunoştea forma iniţială a bijuteriei, iar dispozitivul de închidere putea fi agăţat şi direct de capătul liber al lănţişorului, folosindu-se orificiile rămase libere prin dispariţia verigii finale.

În altă ordine de idei, Curtea reţine vădita concordanţă, sub aspect cronologic, între situaţia de fapt relatată de martorul A.L.J. şi momentului tâlhăriei pe care partea vătămată P.L.D. şi martora C.L.E. l-au localizat între orele 13,00 – 13,20.

În acest sens sunt relevante atât declaraţiile lor în faţa primei instanţei cât mai cu seamă cele date la scurt timp după ce infracţiunea fusese comisă.

Se poate estima astfel că pentru comiterea tâlhăriei şi amanetarea bijuteriei sustrase, în ziua de 4 noiembrie 2004, inculpatului i-a fost necesară o perioadă totală de cel mult 60 de minute, situată în intervalul orar 12,50 – 13,50.

Martorele P.G.E., C.C.E. şi F.T.N. au susţinut în mod constant că în intervalul orar amintit inculpatul s-a aflat în compania lor, iar acest alibi a fost insistent invocat şi de K.L.M.

Cu toate acestea instanţele au evidenţiat neconcordanţe majore între versiunile susţinute de către martoră şi cea invocată de inculpat.

Extrem de relevante din acest punct de vedere sunt relatările martorelor potrivit cărora la data amintită, între orele 12,00 şi 14,00 s-au plimbat împreună cu inculpatul „pe strada Republicii la diferite magazine, apoi pe calea de sub Tâmpa" revenind în final pe aceeaşi stradă, la barul M. unde au rămas, până în jurul orelor 15.30 - 16.00.

Cu ocazia audierii sale la urmărirea penală precum şi cu prilejul declaraţiei date în faţa primei instanţe inculpatul a relatat la rândul său despre plimbarea, alături de cele trei martore, prin magazinele de pe strada Republicii şi apoi despre intrarea lor în barul M., însă nu a menţionat niciodată că el însuşi le-ar fi însoţit şi în plimbarea de sub T.

Această omisiune este esenţială întrucât vizează tocmai intervalul cronologic despre care inculpatul susţine că ar fi acoperit de pretinsul alibi.

Tot prin intermediul celor trei martore inculpatul a încercat să ofere o explicaţie a modului în care a ajuns în posesia sa bijuteria amanetată.

În varianta lui K.L.M. în interiorul barului a fost abordat de numitul M.C.G. care îl cunoştea din Penitenciarul Codlea şi care i-a vândut lănţişorul cu medalion.

Caracterul vădit nesincer al acestei apărări a fost infirmat de însuşi M.C.G. care, fiind audiat ca martor, a contestat că l-ar fi cunoscut vreodată pe inculpat sau că ar fi fost vreodată deţinut în Penitenciarul Codlea.

La rândul lor cele trei martore au confirmat că în interiorul barului inculpatul ar fi discutat separat cu un bărbat, dar două dintre ele, C.C.E. şi F.T.N., au precizat că nu au luat cunoştinţă despre obiectul acelei discuţii.

Aceste aserţiuni vin în contradicţie cu afirmaţiile lui K.L.M. şi ale concubinei sale, martora P.G.E. care au susţinut că, revenit la masa celor trei, inculpatul le-a informat că a cumpărat un lănţişor cu pandantiv.

Există totuşi contradicţii chiar şi între susţinerile inculpatului şi cele ale concubinei sale în ceea ce priveşte suma plătită ca preţ ori aceea obţinută în urma amanetării.

În fine relatările aceloraşi martore privind o absenţă a inculpatului survenită după ce au părăsit cu toţii barul la orele 15,30 – 16,00, absenţă care a fost estimată la 10 minute, sau chiar la 5 minute, nu sunt de natură a confirma apărările lui K.L.M. potrivit cărora exact în acel scurt interval de timp a luat un taxi, s-a deplasat la casa de amanet, a participat la întocmirea formele de amanetare, inclusiv la completarea şi semnarea contractului-tip, a încasat bani oferiţi de operator şi a revenit pentru a se alătura grupului.

În acest context se impun a fi reamintite declaraţiile salariatului casei de amanet, A.L.J., care situează mult mai devreme acele operaţiuni.

În altă ordine de idei, Curtea reţine că recurentul-inculpat nu a contestat niciodată că a efectuat respectivele operaţiuni astfel încât relevanţa administrării unei probe suplimentare referitoare la acest aspect este cel puţin discutabilă.

Cu toate acestea cererea inculpatului privind ataşarea la dosarul cauzei a unei copii a înregistrărilor video efectuate de camerele de supraveghere ale casei de amanet în ziua de 4 noiembrie 2005 a fost admisă de către Curtea de Apel Braşov prin încheierea de la 24 august 2005

Ulterior, s-a constatat imposibilitatea obiectivă de administrare a acelei probe, SC Z.T.L. SA comunicând instanţei că, potrivit reglementărilor legale aplicabile în materie, termenul de conservare a acelei categorii de înregistrări video este de 30 de zile.

Această împrejurare obiectivă nu poate fi considerată în nici un caz ca o formă de îngrădire a dreptului inculpatului la un proces echitabil.

De altfel o primă cerere de administrare a probei amintite a fost adresată de inculpat instanţei de fond la 27 ianuarie 2005, când oricum perioada de conservare a înregistrării era de mult epuizată.

Pe de altă parte la 16 noiembrie 2004, când înregistrarea video se afla încă în conservare şi când a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror, inculpatul K.L.M. a declarat textual: „nu am alte probe de adus în apărare".

Respingerea de către instanţa de fond la termenul din 24 martie 2005, a unei cereri a inculpatului de expertizare a bijuteriei recuperate de partea vătămată de la casa de amanet ori de audiere a persoanei de la care aceasta achiziţionase lănţişorul cu pandantiv, înainte de comiterea tâlhăriei, apare ca fiind pe deplin justificată, dată fiind lipsa de relevanţă a unor asemenea probe.

De altfel în faţa instanţei de apel, la termenul de la 24 august 2005, inculpatul nu a mai stăruit în administrarea respectivelor probe solicitând în schimb o evaluare medico-legală a imaginii fotografice făcute părţii vătămate.

Evaluarea astfel efectuată a conchis că una dintre petele roşietice evidenţiate în zona gâtului părţii vătămate pare să fi fost cauzată prin zgâriere cu unghia cu ocazia smulgeri lănţişorului provenită în urma violenţelor fizice inerente.

Tot instanţa de apel a încuviinţat suplimentarea probatoriului prin depunerea unor acte medicale care atestă că inculpatul suferă de astm.

Deşi înscrisurile depuse confirmă respectivul diagnostic, cu care K.L.M. figurează înregistrat încă din anul 1979, Curtea reţine că această problemă medicală nu l-a împiedicat pe inculpat să desfăşoare o bogată activitate infracţională care anterior datei de 4 noiembrie 2004 îi adusese deja patru condamnări penale pentru o altă tâlhărie şi mai multe furturi calificate.

Raportat la datele speţei nu poate fi primită aşadar nici apărarea potrivit căreia astmul de care suferă l-ar fi făcut pe inculpat inapt de efortul fizic pe care îl presupunea comiterea tâlhăriei pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens este de remarcat că autorul tâlhăriei nu s-a angrenat într-un efort semnificativ de vreme ce şi-a ales ca victimă o mamă care îşi plimba copilul aflat în cărucior, adică o persoană ale cărei mijloace şi voinţă de a se apăra, de a riposta ori de a încerca să-l urmărească nu puteau fi decât minime.

Utilizarea ulterioară a unui taxi pentru deplasarea la, şi de la, casa de amanet oferă, de asemenea, un indiciu valoros asupra posibilităţilor sale concrete de acţiune, chiar în condiţiile de slăbiciune pe care le invocă.

O altă solicitare de ordin probatoriu adresată de K.L.M. instanţei de fond şi nereiterată ulterior, a vizat audierea, ca martori, a numiţilor B.D. şi S.F.N. pentru a confirma că inculpatul obişnuia să poarte pe cap un batic doar când se prezenta la locul de muncă, pe un şantier.

Şi în acest caz respingerea probei de către instanţa de fond apare ca logică şi rezonabilă deoarece respectivele depoziţii nu erau de natură a exclude purtarea baticului cu prilejul comiterii tâlhăriei, fie şi ca o formă de deghizare parţială.

Nu în ultimul rând trebuie amintit însă că în cursul urmăririi penale, la 5 noiembrie 2004, martora B.M.T., sora inculpatului, a declarat că în ziua precedentă, adică exact în ziua comiterii infracţiunii, după orele 16,00, s-a întâlnit cu acesta şi cu mama lor la un notariat, iar K.L.M. purta un batic în culorile drapelului S.U.A., roşu, alb, albastru, deşi nu se afla la locul de muncă.

Raportată la datele speţei indicarea acestui element vestimentar mai puţin obişnuit, „un batic roşu pe cap cu floricele negru cu alb" sau „un batic pe cap de culoare roşie cu imprimeuri albe", constituie unul dintre elementele care dau maximă credibilitate declaraţiilor părţii vătămate P.L.D. şi ale martorei C.L.E., martoră care a observat comiterea tâlhăriei din imediata apropiere.

În acest sens trebuie amintit că inculpatul a recunoscut că avea două baticuri, „unul de culoare gri cu roşu şi cu alb, cumpărat din Italia şi cel de-al doilea de culoare roşu cu albastru şi alb".

Descrierea detaliată a fizicului agresorului, făcută de P.L.D. şi C.L.E. precum şi capacitatea lor de a-l recunoaşte fără ezitare pe K.L.M. dintr-un grup de persoane, ca autor al tâlhăriei îşi găsesc în contextul arătat o deplină explicaţie.

Curtea reţine că, într-un interval de timp scurt, autorul tâlhăriei s-a apropiat de două ori de cele două femei, prima dată doar pentru a observa modul în care P.L.D. purta lănţişorul, că de fiecare dată a venit din sens opus lor, s-a aflat faţă în faţă cu ele şi a trecut printre ele.

Această dinamică a deplasării autorului tâlhăriei, ca şi baticul pe care îl purta pe cap sunt elemente care nu puteau să nu atragă atenţia şi să inducă o stare de nelinişte, chiar şi înainte de comiterea infracţiunii, cu atât mai mult cu cât şi P.L.D. şi C.L.E. au relevat că prin prejmă nu se găseau alte persoane cărora să le ceară eventual ajutorul în cazul în care ele sau copiii lor aflaţi în cărucioare ar fi fost agresaţi.

Argumentele expuse duc la concluzia că în speţă inculpatul a beneficiat de un proces echitabil, solicitările sale privind administrarea unor probe fiind integral admise în măsura în care se refereau la dovezi a căror administrare era posibilă, relevantă şi concludentă astfel încât în cauză nu îşi găsesc incidenţa prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

O concluzie similară se impune şi în legătură art. 10 alin. (1) lit. c) şi art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dat fiind că situaţia de fapt avută în vedere de instanţe pentru pronunţarea condamnării este pe deplin susţinută de materialul probatoriu administrat.

În acelaşi timp, Curtea reţine că în speţă nu sunt întrunite nici condiţiile definitorii ale altor motive legale de recurs care potrivit art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din oficiu.

Aşa fiind, în cauză se va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă cu începere de la 5 noiembrie 2004 şi până la judecarea recursului perioada menţionată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) şi la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu precizarea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în vederea asigurării apărării sale în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.L.M. împotriva deciziei penale nr. 357/ Ap din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 5 noiembrie 2004 la 2 februarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 691/2006. Penal. Contestaţie la executare...  ICCJ. Decizia nr. 708/2006. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 693/2006. Penal