ICCJ. Decizia nr. 709/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 709/2006

Dosar nr. 1729/1/2005

Şedinţa publică din 2 februarie 2006

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. 124/P/Ap/2006, constată următoarele:

Încheierea menţionată a fost dată de Curtea de Apel Braşov ca instanţă legal investită cu judecarea apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 616 pronunţate de Tribunalul Braşov, la 29 noiembrie 2005, în dosarul nr. 1688/2005.

Pronunţarea instanţei de apel, la data de 23 ianuarie 2006, a vizat exclusiv verificarea legalităţii arestării, dispunându-se menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului B.G.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul B.G., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 1729/1/2006.

Recursul a fost motivat doar oral cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în faţa acestei Curţi la 2 februarie 2006, prilej cu care s-a solicitat o nouă verificare a aspectelor care vizează menţinerea sau încetarea temeiurilor avute în vedere cu ocazia arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Conform prevederilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată are obligaţia de a verifica, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b din acelaşi cod.

Acest ultim text de lege prevede că, în măsura în care constată că se menţin temeiurile care au impus arestarea ori există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea acestei măsuri.

În speţă, aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în faţa instanţei de apel la 23 ianuarie 2006 în legătură cu legalitatea măsurii arestării recurentului precum şi cu prilejul pronunţării încheierii recurate.

Este de observat astfel că instanţa de apel s-a preocupat de verificarea respectării cerinţelor art. 143 C. proc. pen., reţinând că în speţă acestea se raportează la prevederile art. 148 lit. b) C. proc. pen., deoarece inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzaţia că la 29 iunie 2005 a comis o infracţiune de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., fiind prins, reţinut şi apoi arestat imediat după aceea. Această Curte reţine la rândul său că măsura arestării inculpatului a fost luată şi apoi prelungită cu respectarea termenelor consacrate la nivel constituţional precum şi de Codul de procedură penală.

Este, de asemenea, de observat că, deşi nu are caracter definitiv, pedeapsa privativă de libertate de 4 ani de închisoare, aplicată inculpatului pentru comiterea pe timp de noapte a unei infracţiuni de tâlhărie împotriva părţii vătămate C.A.G., căreia i-a smuls poşeta după ce mai întâi a lovit-o cu pumnul peste faţă, stabilită prin sentinţa penală nr. 616/ din 29 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, nu poate fi considerată în nici un caz un indiciu al diminuării periculozităţii concrete a faptei pentru care B.G. a fost trimis în judecată.

De altfel, măsura dispusă prin încheierea recurată răspunde şi cerinţelor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. referitoare la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

În consecinţă, Curtea, reţinând că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, în forma dispusă prin încheierea recurată, va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat.

Totodată se va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluţionarea cauzei în recurs, urmând ca onorariul pentru apărătoarea desemnată din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. 124/P/Ap/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 709/2006. Penal