ICCJ. Decizia nr. 1540/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1540/2007
Dosar nr. 2611/1/2007
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpatul C.A.V.(fiul lui V. şi E., născut la 5 iunie 1981, în prezent deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc) la termenul din 9 martie 2007 din oficiu a pus în discuţia părţilor măsura arestării preventive a inculpatului C.A.V.
Prin încheierea din aceeaşi dată Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului în temeiul art. 160b şi art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţii Fundamentale şi a constatat că şi în prezent subzistă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea acestei măsuri. A apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi este de natură să aducă atingere bunei desfăşurări a procesului penal.
A mai reţinut că în speţă sunt întrunite cumulativ dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.
Împotriva încheierii din 9 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea sa de îndată în libertate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv alături de alt inculpat a numitului C.A.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b),c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Tribunalul Harghita, la termenul din 15 decembrie 2006 prin sentinţa penală nr. 356 a dispus condamnarea în primă instanţă a inculpaţilor, pentru săvârşirea faptelor mai sus enunţate.
Împotriva soluţiei pronunţate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpatul C.A.V., în termen legal, au formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, cu termen fixat la 9 martie 2007.
La termenul din 9 martie 2007, instanţa de control judiciar, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului C.A.V., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către acelaşi inculpat.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele :
Potrivit art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte însă, sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitate de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform art. 3 al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.), care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului C.A.V.
Întrucât inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi în raport de natura infracţiunii reţinute în sarcina acestuia şi durata arestării până în prezent, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive este în concordanţă cu dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi cu exigenţele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală în această materie.
Toate aceste aspecte coroborate şi cu circumstanţele personale ale inculpatului, antecedentele penale ale inculpatului, fapta fiind săvârşită în timpul rămas până la considerarea ca executată pedeapsa justifică pe deplin dispoziţia instanţei de control judiciar, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 9 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 793/43/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 9 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală în Dosarul nr. 793/43/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19272008/2007. Penal. Omorul calificat (art.... | ICCJ. Decizia nr. 164/2007. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
