ICCJ. Decizia nr. 514/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 514/2007
Dosar nr. 546/43/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 216 din 20 iulie 2006, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpaţii:
- K.D., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şic) şi alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 lit. b) C. pen.;
- S.J., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută în art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) şi a art. 76 lit. b) C. pen.
Făcându-se aplicarea art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei arme cu aer comprimat ridicată de la inculpatul K.D.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL cu sediul în municipiul Oradea.
S-a reţinut că, în seara zilei de 3 august 2005, după ce au jucat la aparatele electronice aflate în incinta Barului O. din municipiul Odorheiu Secuiesc, inculpaţii K.D. şi S.J. s-au deplasat, împreună, la locuinţa primului, de unde au luat un cuţit precum şi o armă de tir cu aer comprimat, defectă, pe aceasta învelind-o într-o cârpă. Cu acest prilej K.D. şi-a confecţionat o mască dintr-un tricou, pe care l-a perforat făcându-i găuri pentru ochi.
Apoi, cei doi inculpaţi s-au înapoiat în municipiul Odorheiu Secuiesc, cu un autoturism condus de S.J. Ajungând la barul O., inculpatul S.J. a intrat înăuntru, sub pretextul că şi-ar căuta telefonul mobil pe care l-ar fi pierdut.
După ce a observat că în bar se aflau numai două persoane, inculpatul S.J. a ieşit afară şi i-a comunicat acest lucru coinculpatului K.D., care, punându-şi masca ce o confecţionase, a intrat în bar înarmat cu cuţitul şi cu arma de tir cu aer comprimat. Folosindu-se de aceste arme, cu care l-a ameninţat pe barmanul S.F.Z., inculpatul K.D. a reuşit să-i ia suma de 20.000.000 lei (ROL).
Apoi, inculpatul K.D. a părăsit barul şi, ajungând la autoturismul în care era aşteptat de coinculpatul S.J., i-a spus acestuia că a reuşit să ia banii.
Îndreptându-se cu autoturismul spre municipiul Sighişoara, cei doi inculpaţi au împărţit suma de 20.000.000 lei, obţinută în urma jefuirii barmanului S.F.Z. şi au aruncat obiectele folosite la săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, s-a motivat că SC A.I. SRL Oradea nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu concretizat în diminuarea activităţii sale, precum şi că, nefiind persoană fizică, nu poate pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu moral.
Împotriva sentinţei inculpaţii au declarat apel, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 129/ A din 22 septembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
S-a relevat, în susţinerea deciziei, că faptele au fost reţinute corect şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a pronunţat condamnarea inculpaţilor, iar pedepsele ce li s-au aplicat sunt just individualizate.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei decizii.
Prin motivele de recurs formulate oral pentru inculpatul S.J., invocându-se cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14 şi 17 C. proc. pen., s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 128 din acelaşi cod, deoarece organele de urmărire penală şi prima instanţă nu au asigurat interpret inculpaţilor care, fiind de naţionalitate maghiară, nu sunt cunoscători ai limbii române, că nu se justifică încadrarea faptei inculpatului S.J. în forma agravantă a complicităţii la tâlhărie întrucât el nu a participat efectiv la săvârşirea tâlhăriei şi, mai mult, arma a fost ţinută acoperită, la subraţ, fără să fie folosită, iar pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare, impunându-se să fie redusă la un cuantum care să corespundă contribuţiei sale mai reduse, de complice, la săvârşirea infracţiunii, precum şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin motivele de recurs formulate scris şi oral pentru inculpatul K.D., invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a susţinut că pedeapsa aplicată acestui inculpat este greşit individualizată, deoarece la stabilirea acesteia nu s-a ţinut seama că a săvârşit fapta datorită influenţei exercitate asupra sa de S.J. şi nici de greutăţile sale familiale, ce constau în acela că are de întreţinut pe concubina sa şi un copil ce s-a născut între timp.
În concluzie, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate inculpatului K.D. şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării sau executarea acesteia la locul de muncă.
Recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În adevăr, potrivit art. 128 alin. (1) C. proc. pen., atunci „când una din părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret".
Dar, din examinarea actelor dosarului rezultă că, nici în timpul urmăririi penale şi nici în faza judecăţii, inculpaţii, care au fost asistaţi de apărători aleşi, nu au învederat că nu ar cunoaşte îndeajuns de bine limba română.
Mai mult, din memoriul scris personal de inculpatul K.D., la data de 30 octombrie 2005, cu care s-a adresat Tribunalului Harghita, reiese că acest inculpat, care are o pregătire generală vădit inferioară celei a inculpatului S.J., este cunoscător al limbii române.
În aceste condiţii şi ţinând seama că din actele dosarului mai rezultă că, în cadrul actelor procedurale ce s-au succedat, ambii inculpaţi au fost ascultaţi şi de buni cunoscători ai limbii maghiare, care nu au remarcat că ar fi necesar interpret pentru vreunul dintre inculpaţi, iar procurorul a precizat că, în apel, inculpatul S.J. a arătat că înţelege limba română, se impune să se constate că invocarea nerespectării prevederilor art. 128 C. proc. pen., nu se justifică.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei inculpatului S.J., este de observat, că neparticiparea acestui inculpat la toate etapele de detaliu ale săvârşirii infracţiuni de tâlhărie nu poate avea relevanţa ce i se atribuie prin motivele de casare, cât timp el a avut reprezentarea de ansamblu a fiecărui moment caracterizant al fiecărei trăsături esenţiale a faptei, ce a impus aplicarea cu deplină justificare a dispoziţiilor legale de agravare reţinute de instanţă ca având corespondent în modul concret în care s-au succedat actele componente ale infracţiunii respective.
De altfel, din moment ce s-a dovedit, fără să se conteste, că inculpatul S.J. a avut un rol esenţial în conceperea, realizarea şi finalizarea infracţiunii de tâlhărie în toate elementele sale de agravare, iar împrejurarea că arma cu aer comprimat era acoperită în momentul atacului nu-i poate conferi faptei un grad de intimidare mai redus, cât timp un astfel de procedeu inedit ar fi fost chiar susceptibil de a produce victimei o teamă şi mai accentuată de pericolul în care se afla, este evident că încadrarea faptei acestui inculpat în complicitate la tâlhărie, cu aplicarea textelor de lege privind trăsăturile de agravare reţinute în sarcina coinculpatului K.D., devine pe deplin justificată.
Aşa fiind, criticile formulate de inculpatul S.J. în cadrul motivelor sprijinite pe cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 17 C. proc. pen., urmează să fie respinse ca nefondate.
Cu privire la criticile formulate de ambii inculpaţi în cadrul motivului comun de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepselor ce li s-au aplicat, se constată că sunt, de asemenea, nefondate.
Sub acest aspect, este de reţinut că însuşi modul cum a fost concepută săvârşirea faptei, ca şi succesiunea momentelor ce s-au derulat în cadrul realizării şi finalizării acesteia, demonstrează un accentuat grad de pericol social determinat de caracterul organizat al faptei, cu repartizarea şi executarea riguroasă a rolului ce a revenit fiecăruia în ansamblul infracţional concretizat în jefuirea unui barman de banii ce-i avea asupra sa în locul unde îşi presta atribuţiile specifice.
Or, în prezenţa unui astfel de grad de pericol social, sporit şi de teama imprimată victimei prin atacul armat la care a fost supusă, pedepsele de câte 4 ani închisoare, ce s-au stabilit fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, nu sunt prea severe ci, dimpotrivă, judicios proporţionalizate dacă se are în vedere că, prin constatare de circumstanţe atenuante, ca urmare a luării în considerare, a împrejurărilor favorabile la care ei s-au referit, au fost coborâte substanţial sub minimul de 7 ani închisoare, aplicabil potrivit textelor de lege în baza cărora au fost condamnaţi.
În consecinţă, fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpaţi prin motivele invocate şi cum din examinarea deciziei atacate în ansamblu, în raport cu cazurile de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată existenţa nici unui asemenea caz, urmează ca recursurile declarate să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor la plata către stat, a cheltuielilor judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii K.D. şi S.J. împotriva deciziei penale nr. 129/ A din 22 septembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 4 august 2005 la 2 noiembrie 2005 pentru inculpatul K.D. şi timpul arestării preventive de la 4 august 2005 la 5 octombrie 2005 pentru inculpatul S.J.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru interpretul de limba maghiară pentru inculpatul S.J., se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 512/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 518/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
