ICCJ. Decizia nr. 3632/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3632/2008
Dosar nr.20500/99/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 680 din 25 octombrie 2007, Tribunalul Iaşi a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.C. (fiul lui I. şi S., născut la 17 ianuarie 1981 în Iaşi) trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.
A constatat că în cauză nu s-au constituit părţi civile şi a respins cererea formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Treime Iaşi de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată inculpatul C.C. pentru că în noaptea de 29/30 aprilie 2006, a aplicat o lovitură în cap victimei N.I., care a căzut lovindu-se cu capul de asfalt, şi profitând de starea acestuia, i-a sustras hainele şi pantofii.
Urmare loviturii, victima a decedat la 12 mai 2006, la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.
Prin actul medico-legal a rezultat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei come cerebrale consecutive fracturii de calotă iradiată de bază, contuzie, dilacerare gravă şi traumatismului abdominal cu contuzie de mezenter.
Inculpatul a negat constant săvârşirea faptei, iar trimiterea sa în judecată s-a făcut pe baza declaraţiilor martorilor N.S.E., D.M. şi B.S., care l-au recunoscut din grup ca fiind autorul infracţiunii, cât şi martorii H.A., C.M. şi L.I. care au confirmat prezenţa inculpatului la locul săvârşirii faptei.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiate martorele menţionare, care au relatat că în acea noapte, de la balconul locuinţei au observat cum o persoană îmbrăcată într-o scurtă din piele neagră, cu emblemă, a lovit victima iar apoi a dezbrăcat-o.
Martorele nu au putut afirma cu certitudine că acea persoană este inculpatul C.C., întrucât nu i-au văzut faţa, locul fiind slab luminat.
La solicitarea inculpatului a fost audiată şi martora P.T. care a relatat că în acea noapte a permis accesul inculpatului în mansarda blocului în care locuieşte, infirmând posibilitatea ca acesta să fi părăsit blocul.
Instanţa a reţinut, din depoziţiile acestor martori, că autorul infracţiunii este o persoană cu o constituţie fizică medie, cu părul scurt şi care purta o scurtă de piele de culoare neagră cu embleme colorate, iar din probe rezultă că inculpatul avea părul lung, la 5 zile după săvârşirea faptei, iar haina sa era de culoare verde.
Constatând că este o mare îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului care îi profită, potrivit principiului „in dubio pro reo”, instanţa a apreciat că nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie şi a dispus achitarea sa, ca nefiind autorul infracţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, solicitând casarea sentinţei şi condamnarea inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, întrucât martorii au relatat prezenţa acestuia la locul săvârşirii infracţiunii şi a fost recunoscut din grup.
Se critică sentinţa sub aspectul greşitei înlăturări a probelor administrate la urmărirea penală, soluţia bazându-se numai pe probele administrate în faţa instanţei, nefăcându-se o analiză a întregului material probator ce dovedea vinovăţia inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 32 din 25 martie 2008, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul ca nefondat.
S-a motivat că în mod corect a constatat tribunalul că probele nu stabilesc, fără dubii, vinovăţia inculpatului, martorii neputându-l identifica întrucât fapta s-a petrecut noaptea, iar modul de descriere al agresorului nu coincide cu înfăţişarea inculpatului C.C.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel iaşi este nefondat.
În motivele de recurs, procurorul reia criticile formulate cu ocazia declarării apelului, invocând ca temei dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în cauză existând o gravă eroare de fapt ce a determinat achitarea inculpatului.
Se susţine că, în noaptea săvârşirii faptei, în jurul orelor 23 - 24,00 inculpatul a discutat cu martorii H.A., C.M. şi L.I., în apropierea locului unde s-a comis fapta, iar aceştia, sesizând starea de nervozitate a inculpatului, l-au alungat, infirmându-se astfel declaraţia martorei P.T. care arăta că în acea noapte inculpatul a dormit în mansarda blocului în care aceasta locuieşte.
De asemenea, martorele D.M. şi N.S.E. au putut vedea cine este autorul, strada fiind luminată puternic şi cu vizibilitate.
Se solicită, în consecinţă, casarea celor două hotărâri şi condamnarea inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (3) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că Decizia atacată este temeinică şi legală, bazată pe probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, făcându-se o corectă aplicare a principiului „in dubio pro reo”.
Este de necontestat că infracţiunea s-a comis noaptea, în jurul orelor 24,00, momentul agresiunii fiind observat de martorele N.S.E., D.M. şi B.S.
Acestea au descris agresorul pe care l-au văzut din spate, ca având o înălţime de aproximativ 1,75 - 1,80 m, îmbrăcat într-o haină de culoare închisă, iar ulterior, fiindu-le prezentat din grup, l-a recunoscut ca fiind inculpatul, pe care de altfel îl cunoştea ca fiind o persoană fără adăpost -recunoscut fiind „după mers” şi „după vestimentaţie”.
Martora D.M. a văzut o persoană cu o înălţime de aproximativ 1,70 m, păr negru scurt, fără o frizură anume, îmbrăcat cu o geacă neagră de piele cu embleme dreptunghiulare alb şi roşu pe toată suprafaţa.
Trebuie menţionat că şi în faţa instanţei martora a relatat acest lucru, combătut în recursul parchetului, iar din declaraţiile martorei cuvântul „scurt” referitor la părul agresorului este tăiat cu o cerneală din altă culoare decât scrisul din declaraţie, ceea ce este natură a crea suspiciuni.
În fine, martora B.S. descrie agresorul ca fiind un bărbat atletic, îmbrăcat cu o bluză ce părea de culoare deschisă, a văzut incidentul, dar nu a putut descrise prea multe întrucât zona era slab iluminată.
Aşa cum rezultă însă din dosar, inculpatul avea părul lung, iar haina ce o purta nu era din piele neagră, ci albastră dintr-un material textil.
Este real că martorii H.A., C.M. şi L.I. au relatat că în acea noapte l-au văzut pe inculpat în jurul orelor 23,00 - 24,00, fiind îmbrăcat cu o geacă albastră şi mâneci maro cu embleme, şi în altă variantă o haină neagră cu embleme, sub acest aspect existând contradicţii între declaraţii.
În contextul acestei probe, în mod corect s-a apreciat de către instanţa fondului şi în apel că nu a putut fi răsturnată prezumţia de vinovăţie, existând un dubiu puternic cu privire la vinovăţia acestuia şi care îi profită.
Nu se poate susţine că s-au înlăturat probele administrate în cursul urmăririi penale, întrucât, aşa cum rezultă din examinarea declaraţiilor, martorii au relatat acelaşi lucru ca şi instanţă, şi anume că nu îl pot identifica pe inculpat ca fiind autorul faptei, întrucât fiind noapte, nu i-au văzut fizionomia, iar descrierea acestuia diferă de la martor la martor.
Pentru a se pronunţa o hotărâre de condamnare, este necesar ca probele administrate să dovedească vinovăţia inculpatului fără echivoc, iar ceea ce în speţă nu s-a produs, neputându-se proba că acesta a comis infracţiunea ce i se impută, probele nefiind sigure, concrete, complete cu privire la vinovăţie.
Faţă de cele ce preced, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi va fi respins, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 32 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală privind pe inculpatul C.C.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu intimatului inculpat C.C., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2008.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3970/2008. Penal → |
|---|
