ICCJ. Decizia nr. 3970/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3970/2008
Dosar nr.85/95/2006
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 269 din 12 iulie 2007 pronunţată în dosar nr. 85/95/2006, Tribunalul Gorj, a dispus recalificarea faptelor săvârşite de inculpaţii M.D.M. - fiul lui I. şi E., născut la 17 august 1980, în oraşul Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj, cu domiciliul în Tg. Jiu, jud. Gorj, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, fără antecedente penale şi M.I.S. - fiul lui I. şi E., născut la 17 septembrie 1978, în oraşul Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj, cu domiciliul în Tg. Jiu, jud. Gorj, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, fără antecedente penale din :
- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; - art. 13 alin. (1) şi alin. (4) din Legea 678/2001; - art. 329 C. pen.; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 şi art. 33 - 34 C. pen., în: - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); - art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); - art. 329 C. pen.; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. şi art. 41 - 42C. pen. şi ale inculpatei C.G. - zisă „C." - fiica lui D. şi G., născută la 18 decembrie 1976, în mun. Constanţa, jud. Constanţa, cu domiciliul în comuna Găieşti, judeţul Mureş, cetăţean român, studii mediii, fără ocupaţie, fără antecedente penale, din:
- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; - art. 13 alin. (1) şi alin. (4) din Legea 678/2001; -art. 329 C. pen.; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen.; - art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu modificările sale ulterioare cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. şi art. 41 - 42 C. pen., în: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); - art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); - art. 329 C. pen; - art. 25 raportat la art. 293 C. pen.; - art. 71 alin. (1) din Legea nr. 293/2002 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 33 - 34 C. pen.
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii C.G., M.I.S. şi M.D.M., la câte 5 ani închisoare.
În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţii la câte 6 ani închisoare (câte 9 fapte materiale) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi la 6 ani închisoare (câte 5 fapte materiale) şi doi ani pedeapsă complementară a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 329 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., aceiaşi inculpaţi au fost condamnaţi la câte 6 ani închisoare (14 fapte materiale) şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţii la câte 2 ani închisoare (câte 14 fapte materiale).
În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, inculpata C.G. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare (2 fapte materiale).
În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpaţilor C.G., M.I.S. şi inculpat M.D.M., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, inculpaţii urmând să execute fiecare o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a confiscat de la cei trei inculpaţi suma de 10.900 euro, în echivalent monedă românească, la cursul din data efectuării confiscării şi a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor identificate ca fiind ale inculpaţilor, în condiţiile art. 166 şi urm. C. proc. pen. dispuse prin Ordonanţa din 20 iunie 2006.
S-au respins, ca fiind neîntemeiate cererile pentru despăgubiri civile formulate de G.C.M., O.E.N., O.A.M. şi au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut în esenţă că în perioada 2003 - 2005 inculpaţii M.I.S., M.D.M. şi C.G. - zisă „C." s-au asociat în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, constând în aceea că au racolat, transportat şi exploatat sexual în Italia un număr de circa 14 tinere majore şi minore, obţinând sume de bani pe care le-au folosit pentru achiziţionarea unor bunuri în România.
Pe baza unei situaţii de fapt descrisă pe larg în considerentele hotărârii şi confirmată de probele administrate în cauză, analizate amănunţit de instanţă, s-a dispus condamnarea inculpaţilor în condiţiile recalificării infracţiunilor reţinute în sarcina acestora prin aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), respectiv legea penală mai favorabilă.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) orientându-se spre pedepse «are atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare să satisfacă scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei prima instanţă a respins ca neîntemeiate cererile de despăgubiri formulate de G.C.M., O.N. şi O.A.M. constând că acestea nu au fost dovedite.
Împotriva Sentinţei penale pronunţate de prima instanţă au declarat apel inculpaţii care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că instanţa de fond a fost sesizată cu mai multe fapte şi părţi vătămate, dintre care unele au devenit martori fiind citate în această calitate, deşi în rechizitoriu au avut calitatea recunoscută de părţi vătămate.
În condiţiile în care unele părţi vătămate au fost citate ca martori deşi nu a existat o manifestare de voinţă a acestora în acest sens, s-a considerat de către apelanţi că fondul cauzei nu ar fi fost rezolvat sub acest aspect, situaţie în care se impunea casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Hotărârea primei instanţe a fost criticată şi pentru omisiunea precizării alineatelor din art. 329 C. pen. în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaţilor, apreciindu-se de asemenea că s-ar fi justificat casarea cu trimitere spre rejudecare.
În fine, o a treia critică vizează greşita condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată deoarece, părţile vătămate audiate au declarat că au plecat de bună voie în Italia, nu s-a făcut dovada că ar fi fost ameninţate de către inculpaţi, iar declaraţiile anterioare făcute în faţa autorităţilor române în sensul că au fost forţate să se prostitueze au fost determinate de promisiunea de a nu fi trimise în judecată pentru infracţiunea de fals privind identitatea.
Instanţa de control judiciar, învestită cu soluţionarea apelurilor constatând că inculpaţii nu au fost prezenţi şi nu au fost audiaţi nici la urmărirea penală şi nici la instanţa de fond, a dispus citarea acestora atât la domiciliile cunoscute cât şi prin afişare la uşa consiliilor locale, cu menţiunea „prezentării în vederea audierii.
Mai mult decât atât, instanţa de apel a dispus emiterea mandatelor de aducere pentru inculpaţi, care însă nu au putut şi executate, potrivit proceselor-verbale întocmite în cauză.
Prin Decizia penală nr. 11 din 13 martie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi pe care i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel şi-a argumentat Decizia în sensul că hotărârea primei instanţe, de condamnare a inculpaţilor a fost corectă, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără dubii activitatea inculpaţilor de racolare şi transportare a victimelor în Italia unde, prin ameninţări şi violenţe au fost obligate să practice prostituţia.
Referindu-se la declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate făcute pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a concluzionat în sensul că susţinerea apelurilor inculpaţilor referitor la presiunile exercitate asupra părţilor vătămate de către anchetatori pentru a declara că ar fi fost forţate să se prostitueze nu a fost confirmată, părţile vătămate, dar şi martorii audiaţi în cauză menţinându-şi declaraţiile date la urmărirea penală şi în faţa instanţei de fond.
Cu privire la audierea unor părţi vătămate în calitate de martori, aspect de asemenea criticat de către inculpaţi, instanţa de apel a apreciat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 82 C. pen. referitor la condiţiile în care o persoană vătămată prin comiterea unei infracţiuni poate fi audiată ca martor.
În privinţa omisiunii instanţei de fond de a preciza alin. art. 329 C. pen. în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpaţilor, Curtea de Apel a reţinut că într-adevăr, prima instanţă nu a făcut această menţiune, în cauză rezultând însă, conform stării de fapt corect reţinută de instanţa de fond, că sunt incidente dispoziţiile art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen., pedepsele aplicate respectând limitele impuse de aceste dispoziţii legale.
S-a mai constatat că individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor a fost corectă, instanţa respectând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cărora le-a acordat eficienţă, referindu-se în considerentele sentinţei penale la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor dar şi la cele personale ale inculpaţilor, pe care le-a analizat.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpaţii M.D.M., M.I.S. care au criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 4, 28 şi 21 C. proc. pen. şi au solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru prezentarea materialului de urmărire penală.
Recurenţii, prin apărător au arătat că la dosar există dovezi în sensul că nu s-au sustras urmăririi penale aşa cum în mod greşit a reţinut procurorul în rechizitoriu, că din anul 2000 s-au stabilit pe teritoriul Italiei, unde îşi au reşedinţa, astfel că se impunea citarea lor la adresa din străinătate, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la sesizarea instanţei, consecinţa fiind sancţiunea nulităţii absolute care justifică restituirea cauzei la parchet.
Alte critici invocate de recurenţi vizează nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citarea unei părţi vătămate în faţa instanţelor, neaudierea tuturor părţilor vătămate în faza cercetării judecătoreşti, precum şi judecarea cauzei în fond în şedinţă publică în condiţiile în care părţile vătămate minore au fost audiate anterior în şedinţă nepublică.
S-a mai susţinut că în condiţiile în care nu au fost audiate toate părţile din proces, iar inculpaţii nu au dat declaraţii în cauză şi nu le-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, instanţele au încălcat dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Inculpaţii au solicitat într-un prim subsidiar casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în cazul în care Înalta Curte nu va primi această solicitare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. au solicitat reducerea pedepselor aplicate pe care le consideră excesiv de mari şi eventual aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs şi inculpata C.G. care a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece în mod greşit a fost condamnată pentru fapte pe care nu le-a comis.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru considerentele care urmează a fi arătate.
Cu privire la recursurile inculpaţilor M.D.M., M.I.S.
Susţinerea inculpaţilor în sensul că în cauză s-au încălcat dispoziţiile legale privitoare la prezenţa materialului de urmărire penală, ceea ce ar atrage în opinia lor nelegala sesizare a instanţei de apel şi ar impune restituirea cauzei la parchet este infirmată de actele existente în dosar.
Din examinarea acestor acte rezultă că în cursul urmăririi penale s-au depus diligente din partea organului de urmărire penală pentru a se efectua potrivit art. 250 C. proc. pen. prezentarea materialului de urmărire penală inculpaţilor, sens în care au fost citaţi, însă aceştia nu s-au prezentat.
Potrivit declaraţiei date de mama celor doi inculpaţi, aceştia erau plecaţi din ţară de mai mulţi ani, locuind în Italia la o adresă pe care nu a fost în măsură să o indice, venind în România pentru o scurtă perioadă de timp în 2005, mama inculpaţilor fiind mandatată să angajeze un apărător ales care să asigure reprezentarea acestora în proces.
În raport de aceste împrejurări procurorul a apreciat în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că inculpaţii s-au sustras de la urmărirea penală, prezentarea materialului de urmărire penală nefiind posibilă, astfel că întocmindu-se referatul potrivit art. 259 C. proc. pen. s-au menţionat şi împrejurările din care rezultă cauza acestei împiedicări.
Inculpaţii au nesocotit dispoziţiile art. 177 alin. (3) C. proc. pen. în sensul că nu au încunoştinţat organul de urmărire penală iar mai apoi nici instanţa de judecată cu privire la schimbarea adresei la care urmează să fie citaţi, respectiv să le fie comunicate alte acte procedurale, astfel că în mod justificat s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 254 C. proc. pen.
Ca urmare nu se poate reţine că s-au încălcat dispoziţiile referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală care să implice o nelegală sesizare a instanţei, sancţionată cu nulitatea absolută, astfel că cererea inculpaţilor recurenţi de a se restitui cauza la parchet nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita citare a unor părţi vătămate de către instanţe, prin încălcarea dispoziţiilor care reglementează modul de citare prin afişare la sediul Consiliului local, împrejurare care ar impune în opinia recurentelor casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe este de arătat că potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen. „încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act".
Cum nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a lipsit de la judecată ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare faţă de aceasta, în speţă putând fi invocată doar de către părţile vătămate.
Pe de altă parte este de observat că în cauză instanţele au dispus citarea părţilor vătămate la domiciliile cunoscute, nu şi la uşa Consiliilor locale, iar procedura de citare s-a efectuat în unele cazuri prin afişare la acele adrese, potrivit art. 179 alin. (4) C. proc. pen.
Aşa fiind nici această critică invocată de recurenţii inculpaţi nu este întemeiată ca de altfel nici cea referitoare la caracterul public al şedinţei la judecarea în fond a cauzei, deşi anterior audierea uneia dintre părţile vătămate minore a avut loc în şedinţă nepublică.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 678/2001 şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de minori şi de pornografie infantilă nu sunt publice însă, încălcarea acestor dispoziţii atrage nulitatea relativă, care nu poate fi invocată decât de partea vătămată în interesul căreia legiuitorul a prevăzut lipsa de publicitate a şedinţei de judecată.
Cum în cauză inculpaţii sunt cei care susţin încălcarea dispoziţiilor respective, sancţionată cu nulitatea relativă de către legiuitor, iar acestora nu li s-a cauzat vătămare prin publicitatea şedinţei în care a avut loc judecata, motivul de casare invocat de aceştia apare ca fiind nefondat.
De altfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. instanţele în mod constant au apreciat că dacă nulitatea absolută este prevăzută ca sancţiune pentru judecarea unei cauze penale cu încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată, această sancţiune nu se aplică atunci când, deşi legea prevede că şedinţele de judecată nu sunt publice, judecata are loc în şedinţă publică, sub sancţiunea nulităţii relative.
În fine, nici cea din urmă critică invocată în subsidiar de către recurenţii inculpaţi M.D.M. şi M.I.S., care vizează greşita individualizare a pedepselor aplicate, nu poate fi primită, în condiţiile în care se constată, că la stabilirea şi aplicarea pedepselor, instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cărora le-au acordat eficienţa cuvenită.
Astfel, având în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptelor, respectiv valorile sociale ocrotite de actele normative în temeiul cărora s-a dispus condamnarea, numărul mare al persoanelor traficate, vârsta acestora, dar şi nivelul redus de instrucţie, împrejurări de care inculpaţii au profitat, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv atitudinea procesuală a acestora, instanţele au dispus condamnarea la pedepse care să satisfacă, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Cu privire la recursul declarat de inculpata C.G. se constată, că susţinerea acesteia în sensul că nu a participat la comiterea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare, este contrazisă de probele administrate.
Astfel, părţile vătămate audiate în cauză au relatat pe larg împrejurările în care inculpata C.G. - cunoscută sub numele de C. - le-a cerut să se prostitueze, victimele fiind şantajate şi ameninţate cu violenţa, iar sumele de bani obţinute erau însuşite de către inculpată.
M.E.V., G.M.C., O.A.M., B.A.M., B.A.L. sunt victime ale traficului de persoane practicat de inculpată, care au dat declaraţii amănunţite despre modul în care inculpata C.G. acţiona, începând cu racolarea, transportul în Italia a persoanelor respective, instruirea lor în vederea practicării prostituţiei în folosul inculpatei, care obţinea importante sume de bani de pe urma acestor activităţi.
Totodată, părţile vătămate au relatat că inculpata le impunea să practice prostituţia, ameninţându-le că în caz contrar nu se vor mai putea întoarce în România, paşapoartele fiindu-le reţinute de inculpată, care le solicita ca în cazul în care erau prinse de poliţiştii italieni, să nu-şi dezvăluie identitatea.
Declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu cele ale martorilor, în parte şi cu ale coinculpaţilor M.D.M. şi M.I.S., precum şi cu procesele-verbale de constatare, comunicările băncilor comerciale şi adresele referitoare la tranzacţiile bancare ale inculpaţilor, fişele ieşirilor de la frontieră, procesele-verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor domiciliare, toate aceste probe făcând dovada dincolo de orice dubiu, a participării inculpatei C.G. la comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
Aşa fiind, cererea inculpatei recurente de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu poate fi primită.
Pentru considerentele arătate, şi având în vedere că, nici din oficiu nu s-au constatat temeiuri care să ducă la casarea hotărârilor atacate, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, astfel că le va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D.M., M.I.S. şi C.G. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie.
Obligă recurenta inculpată C.G. la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurenţii inculpaţi M.D.M., M.I.S. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2008.
Procesat de GGC - L.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3632/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3752/2008. Penal → |
|---|
