ICCJ. Decizia nr. 5308/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5308/200.
Dosar nr. 401/1/200.
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrări lor de la dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta V.R.S. împotriva sentinţei nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, secţia a ll-a, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1181 din 21 aprilie 1951 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie.
Revizuienta a fost obligată la 100 lei noi cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 1204/A/ll/2002 din data de 1 iulie 2002 la Parchetul Militar Bucureşti, V.R.S. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a ll-a, invocând cazurile de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., respectiv, "s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei" iar apoi, la 20 mai 2003 şi-a completat cererea şi cu cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în sensul că "două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia", aşa cum rezultă din înscrisurile de la filele 3 şi 16 din dosarul nr. 193/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.
În motivarea cererii sale revizuienta a arătat, în esenţă, că soţul său, V.D.I. a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civilă, dispunându-se, totodată, şi confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209, partea a lll-a C. pen., combinat cu art. unic din Legea nr. 212/1948 şi art. 304 şi art. 463 din Codul Justiţiei Militare.
Revizuienta a arătat că în sarcina condamnatului s-a reţinut activitatea "de a iniţia, organiza, participa şi acţiona în cadrul organizaţiei politico-subversive paramilitară Graiul Sângelui", în scopul vădit de a răsturna prin violenţă ordinea socială existentă în statul democrat.
Sentinţa a fost executată parţial, pedeapsa neexecutată fiind graţiată în anul 1964. După decembrie 1989 a intrat în vigoare OUG nr. 214/1999, iar comisia special înfiinţată în cadrul Ministerului Justiţiei a refuzat iniţial să-i aplice acest act normativ.
Prin referatul din 29 septembrie 2003 Parchetul Militar Bucureşti, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., a concluzionat că motivele invocate de revizuienta nu fac parte din categoria situaţiilor prevăzute de art. 394 lit. a) şi e) C. proc. pen. şi a înaintat întregul material instanţei competente.
Cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale.
I. Astfel într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa nr. 83 din 1 iulie 2004, Tribunalul Militar Bucureşti, în baza art. 403 şi art. 394 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta V.R.S. împotriva sentinţei nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, secţia a ll-a, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1181 din 21 aprilie 1951 a Curţii Militare de Casare şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuienta V.R.S. iar prin Decizia nr. 78 din 27 septembrie 2004, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis apelul şi în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b), teza ultimă C. proc. pen., raportat la art. 401 C. proc. pen., cu referire la art. 35 alin. (1) C. proc. pen. a fost desfiinţată sentinţa apelată pentru cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2), teza I C. proc. pen., fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii Militare de Apel, ca primă instanţă competentă, în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a reţinut că atât procurorul cât şi prima instanţă nu au observat că revizuienta a solicitat revizuirea şi pentru ipoteza reglementată de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia), iar competenţa judecării cererii de revizuire revenea instanţei superioare în grad, respectiv Curţii Militare de Apel, deoarece hotărârile pretins a fi ireconciliabile au fost pronunţate de două instanţe de grad diferit, Tribunalul Militar Bucureşti şi fosta Curte Militară de Casare şi Justiţie, echivalentul acestei din urmă instanţe fiind Curtea Militară de Apel.
S-a mai arătat că în acest caz, competenţa se determină potrivit art. 35 C. proc. pen., iar infracţiunile reţinute în hotărârea a cărei revizuire se cere intrau în categoria infracţiunilor contra siguranţei statului, reglementate în prezent de dispoziţiile art. 155-173 C. pen. şi pentru aceste infracţiuni, competentă să judece în primă instanţă este Curtea Militară de Apel, după distincţiile arătate la art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în favoarea căreia s-a declinat competenţa.
Ulterior, prin sentinţa nr.2 din 19 ianuarie 2005 Curtea Militară de Apel a trimis cauza privind cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare, în conformitate cu disp. art. 399 C. proc. pen.
În motivarea acestei sentinţe, s-a arătat că revizuienta nu s-a adresat cu cererea sa de revizuire (nici cu precizările sale) parchetului de pe lângă instanţa competentă să judece în prezent infracţiunile care fac obiectul cererii solicitând însă, la termenul din 12 ianuarie 2005, îndeplinirea procedurii legale prevăzută de art. 399 alin. (1) C. proc. pen.
II. În cel de al doilea ciclu procesual, cu adresa nr. 69 din 04 martie 2005, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înaintat acestei instanţe concluziile cu privire la cererea de revizuire formulată de petenta V.R.S. împotriva sentinţei nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a ll-a, în dosarul nr. 972/1950 privind pe condamnatul V.D.I. (soţul decedat al petentei). S-a reţinut în finalul concluziilor, că motivele invocate de petentă nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi, în consecinţă, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
În motivarea concluziilor s-a arătat că, prin sentinţa nr. 699 din 6 iulie 1950, Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a ll-a, a reţinut în sarcina inculpatului V.I. activitatea de a iniţia, organiza, participa şi activa în cadrul organizaţiei politico-subversive paramilitare "Graiul Sângelui", în scopul vădit de a răsturna prin violenţă ordinea socială existentă în statul democrat de la acea vreme. A mai rezultat că inculpatul a desfăşurat acea activitate împreună cu alte persoane, dintre care unele erau militari cu grade de ofiţeri, inclusiv ofiţeri superiori, iar uneltirea contra ordinii sociale din ţara noastră în acea perioadă era pedepsită de art. 209, partea a lll-a din Codul penal anterior.
Prin sentinţa nr. 6 din 20 aprilie 2005 Curtea Militară de Apel, a respins ca nefondată, cererea de revizuire formulată de V.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 699 din 06 iulie 1950 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a ll-a.
S-a motivat că Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a întocmit, la 4 martie 2005, concluziile cu privire la cererea de revizuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 399 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, având în vedere referatul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi motivele de revizuire invocate de petentă, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., în speţă neexistând nici unul din cazurile de revizuire prevăzute la lit. a)-e) ale aceluiaşi articol.
Împotriva sentinţei nr. 6/2005 a Curţii Militare de Apel a declarat recurs revizuienta V.R.S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea în fond a cauzei.
Recurenta revizuienta a arătat că instanţa nu a fost sesizată legal, deoarece procurorul a efectuat un act lovit de nulitate, respectiv referatul din dosarul nr. 193/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti, întrucât nu a respectat termenul prevăzut de art. 399 alin. (4) C. proc. pen., susţinând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a depus referatul la instanţă (la Tribunalul Militar Bucureşti) la data de 29 septembrie 2003, cererea de revizuire iniţială este datată 27 iunie 2002, iar completarea 20 mai 2003.
În cererea de recurs, revizuienta a mai arătat că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii în sensul că, deşi se reţine că s-a dispus prin sentinţa nr. 2/2005 a Curţii Militare de Apel, trimiterea dosarului la parchetul competent, totuşi s-a respins ca nefondată cererea de revizuire pentru că, la 12 ianuarie 2005, nu putea invoca un motiv nou ce nu era menţionat în cererea de revizuire iniţială.
Totodată, a arătat că parchetul nu s-a pronunţat cu privire la probele care trebuiau administrate în urma parcurgerii unei proceduri legale imperative prevăzute de textele de lege sus menţionate.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 3869 pct. 10 C. proc. pen., revizuienta a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi. În acest sens, a arătat că a formulat la termenul de judecată din 6 aprilie 2005 mai multe cereri în baza art. 301 C. proc. pen., solicitând expres ca instanţa să se pronunţe asupra lor prin încheiere, motivat, în temeiul art. 302 C. proc. pen. A mai arătat că instanţa nu a procedat în acest mod şi la termenul de judecată din 6 aprilie 2005, s-a soluţionat cererea de revizuire, motiv pentru care revizuienta nu a mai avut posibilitatea să pună concluzii pe fondul cauzei, deoarece se aştepta ca instanţa să amâne judecarea cauzei pentru a se pronunţa pe cererile pe care ea Ie-a formulat.
Revizuienta a mai susţinut că instanţa nu s-a pronunţat nici asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să influenţeze soluţia procesului. în acest sens, a susţinut că la termenul de judecată din 8 decembrie 2004 a solicitat ca instanţa să depună diligente în vederea ataşării la dosarul cauzei şi a hotărârii nr. 1181/1951, prin care a rămas definitivă sentinţa nr. 699/1950, dar instanţa a apreciat că cererea excede obiectului revizuirii.
V.R.S. a arătat că instanţa de fond nu a examinat în mod obiectiv toate cererile pe care aceasta Ie-a formulat şi că, la data de 15 aprilie 2005, a depus concluzii scrise la dosar, ce au fost datate nereal cu menţiunea „20 aprilie 2005".
Revizuienta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, având în vedere nulităţile sus menţionate pe care Ie-a invocat şi pentru rezolvarea fondului cauzei.
Înalta Curte, examinând recursul declarat în raport de motivele invocate de revizuienta, precum şi din oficiu, în temeiul art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că acesta este fondat şi, ca urmare prin Decizia penală nr. 3988 din 29 iunie 2005, în temeiul art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., a admis recursul declarat de revizuienta V.R.S., a casat sentinţa penală nr. 6 din 20 aprilie 2005 a Curţii Militare de Apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, prin cererea formulată de revizuienta V.R.S., înregistrată la data de 1 iulie 2002 sub nr. 1204/A/2002 la Parchetul Militar Bucureşti, aceasta a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a ll-a, invocând ca motiv de revizuire dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi anume "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
La data de 29 mai 2003 revizuienta şi-a completat cererea cu motivul prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. referitor la situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond nu a analizat în integralitate toate motivele considerate cazuri de revizuire de către revizuienta, şi anume a omis să se pronunţe cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., neanalizând dacă există sau nu contrarietate între hotărârile judecătoreşti indicate, ceea ce constituie o nepronunţare. S-a constatat astfel că instanţa nu s-a pronunţat pe ambele motive de revizuire invocate de revizuienta şi pe cale de consecinţă, a lăsat fondul cauzei nesoluţionat.
Înalta Curte a mai dispus ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere susţinerile revizuientei astfel cum au fost formulate în cererea de recurs şi totodată în concluziile scrise ataşate la dosarul cauzei.
III. Cauza a fost reînregistrată la Curtea Militară de Apel care, prin sentinţa nr. 16 din 29 noiembrie 2005, a constatat că cererea de revizuire formulată de V.R.S. este nefondată, respingând-o ca atare, în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.
Deşi, în motivarea deciziei nr. 3988/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a menţionat expres că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe ambele motive de revizuire invocate de revizuienta, mai precis, că nu s-a pronunţat şi pe motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, a lăsat fondul cauzei nesoluţionat, sub aspectul arătat, Curtea Militară de Apel, ca instanţă de fond, cu ocazia rejudecării, a analizat toate cele trei motive de revizuire invocate de V.R.S., în diferite etape ale soluţionării cauzei, întrucât sentinţa nr. 6 din 20 aprilie 2005 a Curţii Militare de Apel a fost casată integral.
S-a avut în vedere că, la 1 iulie 2002, revizuienta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., susţinând că s-au descoperit fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei în 1950 şi în 1951, respectiv OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri abuzive, în baza căreia revizuienta a obţinut pentru soţul său, V.D.I., Decizia nr. 858/2001 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă (fil. 13 - 15, dosar nr. 193/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti).
Revizuienta, în respectiva cerere de revizuire (fil. 3, dosar nr. 193/2003 al T.M.B.), a considerat că OUG nr. 214/1999 şi Decizia prin care soţului său, în prezent decedat, i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă sunt acte noi ce nu au fost cunoscute de instanţă şi care conduc în mod necesar la revizuirea sentinţei nr. 699 din 6 iulie 1950 a fostului Tribunal Militar Bucureşti, secţia a ll-a.
La data de 20 mai 2003 (fii. 16, dosar nr.193/2003 al T.M.B.) V.R.S. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 699/1950 a fostului Tribunal Militar Bucureşti, secţia a ll-a, şi pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. arătând că această sentinţă, rămasă definitivă, nu se conciliază cu o altă decizie, nr. 2/1946 a fostei Curţi Militare de Casare şi Justiţie, prin care a fost condamnat pentru infracţiunea de omisiune de denunţare a complotului pus la cale de Mişcarea Naţională de Rezistenţă, din care făcea parte ca membru, şi de organizaţia "Graiul Sângelui", înfiinţată de V.D.I.
Aşa cum pretinde revizuienta, pentru aceeaşi faptă "paternitatea ideologică a organizaţiei subversive GRAIUL SÂNGELUI şi organizarea ei în teritoriu ca membră a Mişcării Naţionale de Rezistenţă", în 1950 V.D.I. a fost condamnat la o pedeapsă mult mai mare.
Revizuienta a mai susţinut, pe baza unor copii xerox din dosarul de urmărire informativă al lui V.D.I., că asupra acestuia şi organizaţiei iniţiată şi organizată de el nu s-au găsit arme şi muniţii, ceea ce demonstrează că "vina" sa a fost exclusiv politică.
Cererea de revizuire formulată de V.R.S. la 1 iulie 2002, completată la 20 mai 2003 [cu motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.], însoţită de sentinţa nr. 699 din 6 iulie 1950 şi Decizia nr. 2/1946 ale instanţelor amintite şi de alte înscrisuri, a fost adresată Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care în urma verificărilor efectuate în baza dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen. a întocmit referatul din 29 septembrie 2003 în care a arătat că este neîntemeiată cererea de revizuire formulată de V.R.S. în favoarea condamnatului V.D.I. şi că motivele invocate de revizuientă nu fac parte din categoria situaţiilor prevăzute de art. 394 lit. a) şi e) C. proc. pen.
În referatul respectiv, Parchetul face menţiuni cu privire la motivele invocate de revizuientă în sprijinul ambelor cazuri de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen., ceea ce confirmă susţinerile Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti din Decizia nr. 78 din 27 septembrie 2004 şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 2774 din 15 iunie 2005, în sensul că V.R.S. a invocat în cererea iniţială de revizuire formulată în scris două cazuri de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen.
Cât priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. acesta a fost invocat pentru prima dată de revizuientă în "CONCLUZIILE SCRISE" depuse la 29 iunie 2004 în dosarul de fond nr. 193/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti pentru a fi avute în vedere la pronunţarea sentinţei nr. 83 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Militar Bucureşti. Prin urmare, la acea dată acest caz de revizuire nu a făcut obiectul verificării procurorului din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen.
Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care Tribunalul Militar Bucureşti, în sentinţa nr. 83 din 1 iulie 2004 pronunţată în dosarul nr. 193/2003 a menţionat că revizuientă a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. (greşit a susţinut acelaşi lucru cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen.) doar în faţa instanţei şi că nu poate fi analizat în această cauză, cât timp nu a fost menţionat în cererea de revizuire depusă la organul de urmărire penală care a sesizat instanţa.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. a fost însă invocat şi în faţa Curţii Militare de Apel, tot în scris, la data de 12 ianuarie 2005 despre care s-a luat act prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2005 (fil.11,12,19, dosar nr. 166/2004 al C.M.A.).
Ulterior, prin sentinţa nr. 2 din 19 ianuarie 2005, Curtea Militară de Apel a trimis cauza privind cererea de revizuire, aşa cum au cerut procurorul şi revizuientă, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare ca parchetul competent conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen., dat fiind că infracţiunile pentru care a fost condamnat V.D.I. fac parte din categoria infracţiunilor împotriva siguranţei statului, pentru care competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă, revine astăzi Curţii Militare de Apel.
Prin urmare, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel s-au depus toate înscrisurile prin care V.R.S. şi-a întemeiat cererea de revizuire pe cele trei cazuri, prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. proc. pen.
Pentru a înlătura orice nedumerire cu privire la cele trei cazuri de revizuire invocate de revizuientă în cererile succesive ce se află în dosarele care au fost înaintate la 12 ianuarie 2005 Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Curtea a considerat că se impune să le analizeze pe toate.
Aşa fiind, Curtea a analizat toate cele trei cazuri, de revizuire invocate de V.R.S.
1. Cu privire la cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. referitor la situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, Curtea a reţinut că actele noi menţionate în cererea de revizuire şi în concluziile scrise filele 83-85, deja arătate în partea introductivă a deciziei şi în considerentele prezentei hotărâri, nu aveau cum să fie luate în seamă la data pronunţării sentinţei nr. 699/1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, întrucât nu existau, aceeaşi fiind situaţia şi la data pronunţării deciziei nr. 1181/1951 de către fosta Curte Militare de Casare şi Justiţie.
Chiar dacă s-ar aprecia că ele pot fi luate în considerare în soluţionarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti inclusiv în cazul în care nu au existat la data pronunţării sentinţei nr. 699/1950 şi a deciziei nr. 1181/1951 prin care sentinţa a rămas definitivă, nu este îndeplinită cealaltă condiţie a textului de lege [art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.], anume ca aceste fapte sau împrejurări să fie de natură a schimba hotărârea pronunţată iniţial (nr. 699/1950).
Astfel, textul art. 209 alin. (1) pct. lll C. pen., în vigoare la acea dată prevedea pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale că "se pedepsesc cu muncă silnică de la 15 la 25 de ani şi degradare civică de la 5 la 10 ani cei care iniţiază, organizează, activează sau participă la organizaţii de tip fascist, politice, militare sau paramilitare".
În forma în care a fost reglementată infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale în textul sus-citat era suficientă realizarea oricăreia dintre acţiunile de iniţiere, organizare, activare sau participare la unul din tipurile de organizaţii enumerate, fără ca existenţa faptei penale în discuţie să fie condiţionată în conţinutul său constitutiv de caracterul violent sau nonviolent al activităţilor desfăşurate sau propuse a fi executate de respectivele organizaţii.
Din acest motiv, au fost irelevante în cauză, sub aspectul temeiniciei sau netemeniciei hotărârii de condamnare a lui V.D.I., orice argumente sau susţineri legate de existenţa sau inexistenţa intenţiei de utilizare a violenţei pentru atingerea scopurilor organizaţiei "Graiul Sângelui" din care făcea parte sus-numitul şi de inexistenţa mijloacelor necesare unor acţiuni în forţă (armament, muniţie).
Consecinţa a fost aceea că descoperirea unor eventuale fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, legate de aspectele menţionate anterior, nu pot constitui temei de revizuire a hotărârii, de vreme ce nu influenţează soluţia asupra fondului prin repunerea în discuţie a singurului aspect ce interesează în cauză, respectiv întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a pronunţat condamnarea.
În conformitate cu dispoziţiile textului incriminator al art. 209 alin. (1) pct. lll C. pen. (în forma în care Codul a fost republicat în anul 1948), instanţa de fond trebuia doar să stabilească dacă V.D.I. a iniţiat sau a activat în organizaţia "Graiul Sângelui", al cărei caracter politic declarat (îndreptat în mod evident împotriva regimului existent la acel moment istoric) a fost repetat scos în evidenţă de revizuientă, precum şi de martorii audiaţi în procedura de revizuire.
Pe de altă parte, aspectele relevate de revizuientă (caracterul nonviolent al activităţilor organizaţiei "Graiul Sângelui", lipsa armelor şi a muniţiei) nu au constituit fapte sau împrejurări noi în sensul prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Astfel, s-a putut reţine, cel mult, că instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare ar fi apreciat greşit realitatea sau ar fi exagerat faptele inculpaţilor, interpretându-le tendenţios în acord cu unele comandamente ale vremii, când a reţinut intenţia de răsturnare prin violenţă a regimului politic comunist şi că cei judecaţi au procurat armament şi muniţie, pe care le-au ascuns, nefiind logic să se susţină că instanţa nu ar fi cunoscut faptul contrar (scopurile nonviolente ale organizaţiei şi inexistenţa armamentului). Odată luate în discuţie aspectele respective, acestea au făcut obiectul aprecierii instanţei, materializată prin pronunţarea unei hotărâri.
Cât priveşte prevederea din art. 7 alin. (2) a OUG nr. 214/1999, în sensul că "hotărârile de condamnare pentru infracţiuni săvârşite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă", aceasta nu se poate impune Curţii, întrucât în textul legal amintit nu se arată că o astfel de hotărâre a Comisiei conduce la revizuirea hotărârilor date pe motive politice. Neluarea în seamă a acestor hotărâri exprimă tocmai faptul că ele există şi că legea nu a prevăzut desfiinţarea lor de plano, cu atât mai mult în calea revizuirii.
S-a mai reţinut că, motivele invocate de revizuientă vizează desfiinţarea sentinţei nr. 699/1950 şi achitarea soţului acesteia (decedat), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, că s-a comis o eroare gravă de fapt şi că prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare legii, care a influenţat negativ soluţia procesului, aspecte care făceau obiectul recursului în anulare şi nu al revizuirii.
De altfel, revizuientă a cerut procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, promovarea unui recurs în anulare, dar cererea sa nu a fost satisfăcută.
Chiar dacă a fost desfiinţată calea de atac extraordinară a recursului în anulare, cazurile amintite prevăzute în fostul art. 410 C. proc. pen. nu au fost incluse la Capitolul IV, Secţiunea a ll-a C. proc. pen. ce reglementează instituţia revizuirii.
În concluzie, cu privire la acest motiv de revizuire s-a reţinut că, actele noi prezentate de revizuientă, ca expresie a unor fapte sau împrejurări care nu au fost avute în vedere de instanţă la soluţionarea cauzei, nu pot fi luate în considerare, întrucât nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aşa cum consideră V.R.S., acestea nefiind de natură, a schimba sentinţa nr. 699/1950, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1181/1951, în sensul pronunţării unei soluţii de achitare a inculpatului V.D.I.
2.Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nici acesta nu a fost reţinut ca întemeiat, întrucât cu probele administrate în cauză nu s-a putut dovedi că martorul Ciupercă a declarat mincinos în ceea ce-l priveşte pe V.D.I.
În acest sens, s-a reţinut că martorii D.F. şi S.B. nu l-au cunoscut pe martorul Ciupercă şi nu cunosc dacă în acea cauză (nu în orice cauză) acesta a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la V.D.I. şi astfel declaraţiile lor nu poate conduce la considerarea ca mincinoasă a declaraţiei dată în procesul lui V.D.I., în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire s-a cerut.
3.Cât priveşte cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a reţinut că nici acesta nu este întemeiat, cele două hotărâri judecătoreşti menţionate nefiind inconciliabile.
S-a reţinut în primul rând, că sentinţa nr. 699/1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, secţia a ll-a, priveşte condamnarea inculpatului V.D.I. la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civilă şi confiscarea averii, pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209, partea a ll-a din Codul penal anterior, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1181/1951 a fostei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Decizia nr.2 /1946 a fostei Curţi Militare de Justiţie, ca instanţă de fond, care a fost desfiinţată prin Decizia nr. 1/2000 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, prin admiterea recursului în anulare, priveşte condamnarea inc. V.D.I. la 1 an închisoare corecţională pentru infracţiunea de omisiune a denunţării complotului, prevăzută de art. 228, cu referire la art. 227 şi art. 229 din Codul penal anterior şi la Decretul-lege nr. 856/1938.
Din succesiunea în timp a acestor hotărâri judecătoreşti, aşa cum se arată în considerentele sentinţei nr. 699/1950, la acea dată se cunoştea despre Decizia nr. 2/1946, făcându-se precizarea că după condamnarea din 1946 şi după executarea pedepsei, V.D.I. a reluat activitatea în cadrul organizaţiei "Graiul Sângelui", aşa încât dacă se considera că este vorba de una şi aceeaşi infracţiune, cum pretinde revizuientă, Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a ll-a, care a judecat dosarul nr. 972/1950, ar fi procedat în consecinţă.
Ca urmare a celor arătate mai sus, Curtea Militară de Apel Bucureşti reţinând că toate cele trei cazuri de revizuire invocate de V.R.S. [art. 394 lit. a), b) şi e) C. proc. pen.] sunt neîntemeiate, a respins cererea de revizuire ca nefondată în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.
Instanţa de fond a mai reţinut că şi celelalte susţineri pe care revizuienta Ie-a formulat în cererea de recurs şi în concluziile scrise ataşate la dosarul cauzei (referitoare la termenul de sesizare a instanţei, la termenul de pronunţare a sentinţei nr. 6/2005 a Curţii Militare de Apel, la nelegala sesizare a Curţii Militare de Apel prin „ concluziile înaintate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, cu adresa nr. 69 din 4 martie 2005) şi cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia de casare, a solicitat să fie avute în vedere, sunt neîntemeiate.
Împotriva sentinţei penale nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea Militară de Apel, în termen legal, a declarat recurs revizuienta V.R.S.
În motivele de recurs depuse în scris la dosar şi susţinute oral în faţa instanţei de recurs au fost invocate următoarele cazuri de casare:
1. Cazul prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., întrucât Curtea Militară de Apel nu avea competenţa materială să soluţioneze cauza, aceasta revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În susţinerea acestui motiv de casare s-a arătat că unul din cazurile de revizuire invocate este cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv neconcilierea sentinţei nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, secţia a ll-a, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1181 din 21 aprilie 1951 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 2/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, Completul de 9 Judecători, situaţie în care competenţa materială în soluţionarea cererii de revizuire revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;
2.Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., privind nelegala sesizare a instanţei, susţinând că după casarea sentinţei penale nr. 6/2005, procurorul nu a întocmit un alt referat, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 397, art. 399, art. 403 alin. (1) C. proc. pen.;
3.Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., respectiv judecarea cauzei a avut loc în lipsa apărătorului deşi prezenţa acestuia era obligatorie potrivit art. 171 alin. (3) C. proc. pen.;
4. Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, neindicându-se care este în prezent încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat soţul revizuientei în anul 1950.
5. Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurenta arătând că s-a comis o gravă eroare de fapt, prin menţinerea unei condamnări în baza unei legi care în prezent este abrogată şi prin neluarea în considerare a dispoziţiilor OUG nr. 214/1999, potrivit căreia „ pentru cei care au obţinut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă nu mai pot fi invocate sentinţele penale în baza cărora au fost condamnaţi".
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate de recurenta V.R.S. prioritar prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat pentru considerente ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 2 din 19 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea Militară de Apel ca instanţă de fond, s-a trimis cererea de revizuire formulată de V.R.S. la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare, constatând că în cauză aceste acte au fost efectuate de Parchetul Militar Bucureşti care nu avea competenţa materială să le efectueze, faţă de infracţiunea pentru care a fost condamnat soţul revizuientei.
Cu adresa nr. 69 din 4 martie 2005 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înaintat acestei instanţe „Concluzii privind cererea de revizuire formulată de V.R.S." prin care se solicita respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, întrucât motivele invocate de petentă nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. (fila 24 dos. 166/2004).
Din examinarea actelor dosarului se poate observa că, parchetul nu a făcut niciunul dintre actele de cercetare la care era obligat potrivit art. 399 C. proc. pen.
Astfel, cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., se menţionează că este nefondat, fără să se analizeze dacă schimbările intervenite după anul 1989, nu pot constitui un motiv de revizuire a sentinţei prin care soţul revizuientei a fost condamnat la 25 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civilă şi confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinei şi disciplinei sociale, faptă prevăzută de art. 209 partea a lll-a din vechiul C. pen.
Această verificare se impunea cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 576/2004 a fost abrogat art. 409-414/1 C. proc. pen. privind recursul în anulare, cale de atac, pe care, revizuienta a cerut procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să o iniţieze, dar care, aşa cum se reţine în Decizia recurată, nu a fost promovată.
Pe de altă parte potrivit OUG nr. 214/1999 „ pentru cei care au obţinut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă nu mai pot fi invocate sentinţele penale în baza cărora au fost condamnat, revizuienta a făcut dovada că soţului ei i s-a acordat calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, însă, în condiţiile în care recursul în anulare a fost abrogat, şi efectele sentinţei se produc în continuare - sub aspectul confiscării averii, singura cale procedurală de desfiinţare a sentinţei de condamnare ar rămâne calea revizuirii acelei sentinţe.
Este adevărat că motivul de revizuire invocat de petentă nu se suprapune perfect peste cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., dar în această situaţie, dacă nu s-ar permite revizuirea sentinţei de condamnare, dispoziţiile OUG nr. 214/1999 şi, pe cale de consecinţă, recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, dobândită de către V.I., ar rămâne fără eficienţă.
în referatul întocmit, parchetul nu a analizat această cerere a revizuentei şi nu şi-a exprimat punctul de vedere.
Deşi revizuienta şi-a completat cererea de revizuire şi cu cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) şi e) C. proc. pen., procurorul, în concluziile sale, nu le analizează, reţinând că aceasta a invocat numai cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Exprimarea generică din finalul actului depus la fila 24 din dosarul Curţii Militare de Apel cum că motivele invocate de petentă nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu face dovada efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., şi nici a examinării cazurilor prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.
Din modul de reglementare a acestei căi extraordinare de atac rezultă că, procedura prealabilă în faţa procurorului nu este doar o formalitate ci, această fază este destinată verificării temeiniciei cazurilor de revizuire prin administrarea probelor propuse de revizuient, iar rezultatul acestor verificări este consemnat într-un referat prin care procurorul îşi exprimă motivat punctul de vedere pentru fiecare caz în parte.
Motivarea Curţii Militare de Apel potrivit căreia procurorul, în urma pronunţării sentinţei nr. 2 din 19 ianuarie 2005 a Curţii Militare de Apel, a primit cauza cu toate dosarele (nr. 193/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti, nr. 263/2004 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi nr. 166/2004 al Curţii Militare de Apel) în care se aflau toate cererile revizuientei, a trebuit şi a putut să le analizeze, este corectă dar, aşa cum rezultă din concluziile comunicate de parchet, această verificare nu a fost efectuată.
Împrejurarea că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 3988/2005 nu a făcut nici un fel de referire la legalitatea acestui referat, atunci când a dispus doar ca instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, să analizeze toate cazurile de revizuire invocate, nu excludea posibilitatea ca instanţa de fond să constate că procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare, şi să-i trimită cauza în vederea efectuării acestui demers procedural.
În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanţă a greşit când a apreciat că procurorul a efectuat cercetările complete impuse de procedura revizuirii, cu privire la toate cazurile invocate de revizuienta.
Ca urmare, sesizarea instanţei nu a fost făcută în condiţiile legii, fiind astfel întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. î pct. 2 C. proc. pen., impunându-se casarea hotărârii pronunţate şi, constatând că nu au fost efectuate actele de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., va trimite cauza la Parchetul Curţii Militare de Apel.
În aceste condiţii, Înalta Curte nu va mai analiza şi celelalte motive de recurs invocate de revizuienta, criticile formulate de aceasta urmând să fie avute în vedere la soluţionarea cererii de revizuire.
Primind cererea de revizuire, Parchetul Curţii Militare de Apel urmează să-şi verifice competenţa în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (3) C. proc. pen. şi deciziei Curţii Constituţionale din 20 iunie 2007 privind excepţia de neconstituţionalitate a art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de revizuienta V.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea Militară de Apel, pe care o casează şi, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. va trimite cauza având ca obiect cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti în vederea efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., inclusiv sub aspectul cazurilor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), e) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de revizuienta V.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea Militară de Apel, pe care o casează şi în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. trimite cauza având ca obiect cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti în vederea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., inclusiv sub aspectul cazurilor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), e) C. proc. pen.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 7 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4207/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5706/2008. Penal → |
|---|
