ICCJ. Decizia nr. 4207/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4207/2008

Dosar nr. 1287/42/200.

Şedinţa publică din 19 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă.

Examinând actele dosarului constată următoarele.

Prin Decizia penală nr. 976 din 12 decembrie 2008 din 12 decembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1284/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen. şi a trimis dosarul la Tribunalul Prahova pentru a se pronunţa în legătură cu excepţia invocată, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de acelaşi inculpat împotriva încheierii de şedinţă din 8 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 7905/105/2008.

Decizia este definitivă în privinţa măsurii preventive şi cu drept de recurs în privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei decizii, numai sub aspectul modului de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen., a declarat recurs inculpatul.

S-a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul sau acesta nu se înţelege).

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:

Excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen., referitoare la menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului (de către instanţa de fond) trebuia ridicată în faţa instanţei de fond, iar nu în instanţa de recurs, deoarece vizează un text referitor la procedura în faza judecăţii la instanţa de fond a cauzei.

Considerentele respingerii a cererii de sesizare, fiind inadmisibilă excepţia, de către Curtea de apel sunt conforme acestui text, precum şi prevederilor art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Este adevărat că excepţia de neconstitutionalitate poate fi ridicată în orice fază a procesului, dar ea trebuie să aibă legătură cu cauza, respectiv cu modul de soluţionare a cauzei în acel moment.

În mod legal şi numai sub acest aspect, Curtea de apel a considerat că excepţia de neconstitutionalitate nu are legătură cu soluţionarea în recurs a cauzei şi a respins-o ca inadmisibilă.

Deşi aparent contradictorie, pentru că aceeaşi excepţie a fost trimisă spre soluţionare primei instanţe, Decizia nu contravine legii şi nu este defavorabilă inculpatului.

Dimpotrivă, dă posibilitatea soluţionării excepţiei de către instanţa de fond, textul procedural a cărei constituţionalitate a fost contestată de inculpat vizând procedura în faţa acelei instanţe şi având legătură cu faza judecării în fond a cauzei.

Modul de rezolvare a cererii de sesizare nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei de fond, căreia însăşi Curtea de Apel i-a trimis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale „pentru a se pronunţa în legătură cu excepţia invocată".

Această modalitate de judecare a cererii de sesizare a fost necesară în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât Curtea de apel fiind instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia, trebuia să-şi spună opinia asupra admisibilităţii ei, în faza procesuală a recursului.

Sub acest prim aspect, Decizia atacată este legală şi temeinic motivată.

Decizia este legală şi sub aspectul trimiterii dosarului la instanţa de fond pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstitutionalitate, deoarece în faţa acestei instanţe trebuia ridicată excepţia.

Această dispoziţie îi este favorabilă inculpatului care are posibilitatea de a-şi argumenta cererea sub aspectul admisibilităţii excepţiei, în faţa instanţei competente (instanţa de fond).

Instanţa de recurs nu poate crea o situaţie mai grea pentru inculpat, persoană care a declarat recurs, conform art. 385 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de recurs invocat, art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., deoarece hotărârea atacată cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluţia, motivarea soluţiei nu contrazice dispozitivul, iar acesta este clar.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că Decizia atacată este legală şi temeinică, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 976 din 12 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1284/42/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4207/2008. Penal