ICCJ. Decizia nr. 1315/2009. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1315/2009

Dosar nr. 11/62/2005

Şedinţa publică din 9 aprilie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 140 din 14 martie 2007, Tribunalul Braşov, în baza art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.C. cetăţean român, studii superioare, economist la S.C. V.S. S.R.L., stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 2 copii, domiciliat în oraş Z., str. F. judeţul Braşov, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

În baza art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare.

În baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1), (3) C. pen. i-a aplicat inculpatului U.C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului U.C. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu art. 13 C. pen., cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. reţinută pentru inculpatul U.C. în infracţiunea prevăzută de art. 246 cu referire la art. 258 C. pen. (cu privire la Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. şi B.C.R. - Agenţia Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. şi B.C.R. - Agenţia Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la scoaterea de sub ipotecă a suprafeţei de 255 m.p. ce făcea obiectul contractului de garanţie imobiliară nr. 132.1 din 21 aprilie 2000).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiate pedepsele de 3 luni închisoare şi 2 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat-o pe inculpata U.D. (cetăţean român, studii superioare, economist la S.C. V.S. S.R.L., căsătorită, 2 copii, domiciliată în oraş Z., str. F. nr. 21, bloc 21, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Braşov, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

În baza art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat-o pe inculpata U.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare.

În baza art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri decât pentru cele pentru care au fost acordate.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1), (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatei U.D. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei U.D. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. reţinută pentru inculpata U.D. în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 cu referire la art. 258 C. pen. (cu privire la Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. şi B.C.R. - Agenţia Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. şi B.C.R. - Agenţia Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la scoaterea de sub ipotecă a suprafeţei de 255 m.p. ce făcea obiectul contractului de garanţie imobiliară nr. 132.1 din 21 aprilie 2000).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiate pedepsele de 3 luni închisoare şi 2 luni închisoare aplicate inculpatei pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 246 cu referire la art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

Tot, prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinută pentru inculpata G.I.M. în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 291 C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata G.I.M. (cetăţean român, studii medii, pensionară, divorţată, 1 copil minor, fără antecedente penale) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acordarea de credite cu încălcarea normelor de creditare prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 291 C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică în ceea ce priveşte cele două infracţiuni prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinute pentru inculpata G.I.M. în două infracţiuni prevăzute de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a), c, art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare (fapta de întocmire a facturilor fiscale pentru a obţine credite bancare pentru S.C. K.C. S.R.L.).

În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare (fapta de a semna în fals pe numitul K.A., asociat al S.C. K.C. S.R.L., în vederea obţinerii de credite bancare).

În baza art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri decât pentru cele pentru care au fost acordate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. i-a fost aplicată inculpatei G.I.M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei G.I.M. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 969, 998, 1003 C. civ. i-a obligat în solidar pe inculpaţii U.C., U.D. şi G.I.M. (aceasta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.I. S.R.L. - prin lichidator judiciar S.C. C. S.R.L.) la plata sumei de 1.646.675,0136 RON către partea civilă B.C.R. - Sucursala Braşov).

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 2000 emisă de B.C.R. - Agenţia Z.; facturile fiscale seriile BVACB nr. 1188861 din 30 octombrie 2000, BVACB nr. 1188864 din 02 noiembrie 2000, BVACB nr. 1188865 din 13 noiembrie 2000, BVACB nr. 1188867 din 27 noiembrie 2000 emise de către S.C. P.I. S.R.L.; facturile fiscale seriile BVACB nr. 0354022 din 30 octombrie 2000, BVACB nr. 0354023 din 03 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354024 din 06 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354027 din 13 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354028 din 02 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354029 din 27 noiembrie 2000 emise de către S.C. K. S.R.L.

În baza art. 353 C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra următoarelor bunuri: autoturism D., număr de înmatriculare XXX, proprietatea inculpatei U.D.; apartament situat în oraş Z., str. F. nr. 21, bloc 21, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Braşov, compus din 2 camere şi dependinţe, proprietatea inculpaţilor U.C. şi U.D.

În baza art. 191 alin. (1), (2), (3), art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. i-a obligat pe fiecare dintre inculpaţii U.C., U.D. şi G.I.M. (aceasta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.I. S.R.L.) prin lichidator judiciar S.C. C. S.R.L.) la câte 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, începând din 20 mai 1992 inculpatul U.C. a ocupat funcţia de director al B.C.R. - Agenţia Z., iar inculpata U.D. a ocupat funcţia de ofiţer de credite la aceeaşi unitate bancară începând cu data de 31 decembrie 1998.

Inculpata G.I.M. a fost asociată cu numitul K.A. la S.C. K.C. S.R.L., iar din anul 1997 inculpata G.I.M. a preluat S.C. P.G.I. S.R.L., desfăşurând activităţi de comerţ en gros; la S.C. E. S.R.L. inculpata G.I.M. nu a avut nicio calitate, această societate aparţinând însă surorii sale G.E.

Începând din data de 12 mai 1998 S.C. P.G.I. S.R.L. a avut cont deschis la B.C.R. Agenţia Z., activitatea acestei firme de încasare şi plăţi desfăşurându-se în principal prin această unitate bancară; de asemenea, atât S.C. P.G.I. S.R.L., cât şi S.C. K. S.R.L. au obţinut începând din 1999 mai multe credite de la B.C.R. Agenţia Z.

Activitatea de creditare a B.C.R. este reglementată de Norma de creditare nr. 1/1997 care conţine, printre altele, mai multe reguli cu privire la acordarea de credite, cele mai relevante în cauză fiind următoarele:

- pct. 12: "Creditele se acordă la cererea agenţilor economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: ... desfăşoară activităţi legale şi eficiente potrivit actului de înfiinţare şi statutului de funcţionare. Pot beneficia de credite şi agenţii economici ale căror activităţi sunt subvenţionate, cu condiţia ca rezultatele financiare să se încadreze în subvenţia convenită; îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate; din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că există posibilităţi reale de rambursare la scadenţă a ratelor din credit şi plata dobânzilor aferente; valoarea garanţiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puţin la nivelul creditelor solicitate şi a dobânzilor aferente, calculate pe întreaga perioadă de creditare ...";

- pct. 72 lit. a): "În scopul diminuării riscului în activitatea de creditate, banca va urmări respectarea următoarelor condiţii:

a) Împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor, nu pot depăşi, cumulate, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, 20% din capitalul şi rezervele băncii";

- pct. 72 lit. d): "Toate creditele şi scrisorile de garanţie şi orice alte angajamente în RON şi valută, pe termen scurt, mediu şi lung acordate unui agent economic indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, nu vor putea depăşi cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Prin capitalurile proprii ale agentului economic se înţelege capitalul social şi primele legate de capital, diferenţele din reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat reportat din anii precedenţi, subvenţiile pentru investiţii, provizioanele reglementate, precum şi aportul întreprinzătorului individual (pct. 108), dacă există angajamentul scris, în formă autentică, privind menţinerea acestuia pe toată durata creditării. Prin excepţie, Comitetul de direcţie poate aproba, de la caz la caz, acordarea unor credite mai mari de 12 ori decât capitalurile proprii ale agenţilor economici."

- pct. 87: "Documentaţia pe care clienţii băncii o prezintă unităţilor bancare teritoriale în vederea obţinerii de credite, trebuie să cuprindă: cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant; bilanţul contabil, raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, încheiate pentru ultimul an, ultimele situaţii privind: "rezultatele financiare" şi "situaţia patrimoniului", balanţa de verificare încheiată pentru ultima lună.

- pct. 405: "Pentru a fi aprobate de bancă, toate categoriile de credite vor fi garantate cu garanţii acoperitoare de felul celor arătate la capitolul "Garanţiile creditorilor".

După aprobarea creditelor conform competenţelor stabilite prin prezentele norme metodologice şi înainte de acordarea efectivă, ofiţerii de credite vor proceda la întocmirea contractelor de credite, prin care capătă temei juridic toate operaţiunile de credit şi de garanţie efectuate de bancă şi din care rezultă clar toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii.

Contractele de credite se virează în mod obligatoriu de compartimentul juridic pentru legalitate."

- pct. 406: "Toate creditele care se acordă clienţilor băncii, indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, trebuie să se încadreze permanent, în mod obligatoriu, în plafoanele de credite primite de la Centrala băncii. Încheierea contractelor de împrumut între bancă şi clienţii săi şi acordarea de noi credite se va face numai în limita plafoanelor comunicare şi cu asigurarea resurselor corespunzătoare.

- pct. 409: "După însuşirea de către şeful compartimentului de credite, referatul se prezintă spre examinare Comitetului director al unităţii bancare teritoriale. Pentru creditele analizate de unităţile bancare teritoriale, a căror aprobare intră în competenţa unităţilor superioare, referatele de credite însuşite de Comitetul director al unităţilor bancare teritoriale respective, se înaintează împreună cu întreaga documentaţie spre examinare unităţii bancare imediat superioare.".

- pct. 410: "Competenţele de aprobare a creditelor, de eliberare a scrisorilor de garanţie şi altor angajamente ale băncii se stabilesc în raport de expunerea totală a băncii faţă de debitorul respectiv, în RON şi valută, în echivalent RON, pe termen scurt, mediu şi lung, astfel:

Limita totală de expunere/client (mil. RON) - persoane juridice

a) Comitetul director al agenţiei - până la 3.000

b) Comitetul director al filialei - până la 5.000

c) Comitetul director la sucursalei judeţene şi al filialei din Mun. Bucureşti - până la 10.000.

- pct. 411: "Prin noţiunea de expunere totală se înţelege suma tuturor angajamentelor asumate de bancă faţă de un client al său, provenită din credite, scrisori de garanţie bancară, hârtii de valoare avalizate, acreditive şi alte angajamente în termen de valabilitate în RON sau valută, în echivalent RON, pe termen scurt, mediu şi lung".

- pct. 432: "Pentru a fi acceptate de bancă, garanţiile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- să poată fi transformate rapid în lichidităţi;

- să fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic etc.

- pct. 447: "Din partea băncii, contractul de credite se semnează de reprezentanţii autorizaţi (director şi contabil şef) şi se virează pentru legalitate de consilierul juridic al unităţii bancare teritoriale, care acordă efectiv creditul, iar din partea agentului economic de reprezentanţii autorizaţi ai acestuia."

Se impun două menţiuni:

- prevederea din pct. 447 NM 1/1997 a B.C.R. se completează cu dispoziţiile art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: "Banca este angajată prin semnarea a cel puţin doi conducători, având competenţele stabilite prin actele constitutive proprii sau a cel puţin două persoane împuternicite de către aceştia, în conformitate cu regulamentele proprii ale băncii şi cu reglementările emise de Banca Naţională a României în acest sens."

- prevederea din pct. 72 lit. a) N.M. 1/1997 a B.C.R. se completează cu art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003 (prin care s-a abrogat Norma BNR nr. 8/1999) prin care se defineşte termenul "un singur debitor înseamnă orice persoană sau grup de persoane fizice şi/sau juridice faţă de care instituţia de credit are o expunere şi care constituie, dacă nu se dovedeşte altfel, un singur risc, deoarece una dintre ele deţine direct sau indirect, controlul asupra celeilalte ori celorlalte; sau între care nu există o relaţie de control în sensul exprimat la prima liniuţă, dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele există asemenea legături încât, dacă una dintre ele s-ar confrunta cu probleme financiare, există o probabilitate considerabilă ca cealaltă sau toate celelalte să se confrunte cu dificultăţi de rambursare."

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul a constatat că nu au fost respectate mai multe din condiţiile de creditare prezentate mai sus în ceea ce priveşte creditele acordate de către B.C.R. - Agenţia Z. firmelor S.C. P.G.I. S.R.L., S.C. K.C. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.

I. În ceea ce priveşte împrumuturile bancare acordate S.C. P.G.I. S.R.L.

Începând cu data de 01 ianuarie 1999 această societate comercială, administrată de către inculpata G.I.M., avea aprobat un credit global de exploatare de 2.850.000.000 ROL de către B.C.R. - Agenţia Z.

Începând cu data de 17 iunie 1999 această societate a deschis şi un cont curent de credit pentru cecuri remise spre încasare la aceeaşi unitate bancară.

În cursul anului 2000 B.C.R. - Agenţia Z. a acordat S.C. P.G.I. S.R.L. un număr de 181 de credite pe cecuri emise spre încasare.

La data de 30 noiembrie 2000 această societate comercială avea un volum total de credite de 9.408.000.000 ROL, din care 2.850.000.000 ROL credit global de exploatare şi 6.658.000.000 ROL credite pe cecuri remise la încasare, aceste cecuri fiind emise de către S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. L. S.R.L. şi S.C. E.I. S.R.L.

La data de 31 ianuarie 2001, S.C. P.G.I. S.R.L. avea restanţe în valoare de 9.502.000.000 ROL şi dobânzi de 1.288.000.000 ROL, aferente contractelor de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999, 470 din 22 noiembrie 2000, 472 din 23 noiembrie 2000, 476 din 24 noiembrie 2000.

I.1. Contractul de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999.

S.C. P.G.I. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. la data de 19 decembrie 1999 un credit pentru activitate curentă pe un termen de 3 luni în sumă de 2.850.000.000 ROL.

Inculpata U.D. a întocmit Referatul de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999 având ca obiect menţinerea creditului global de exploatare de care beneficiase anterior această societate comercială, începând cu data de 01 ianuarie 1999, analiza economico-financiară fiind făcută în baza patrimoniului societăţii comerciale la data de 30 octombrie 1999 şi nu potrivit ultimei luni (respectiv noiembrie 1999; situaţia pe luna noiembrie 1999 trebuia întocmită până la data de 25 decembrie 1999 şi putea fi avută în vedere la întocmirea referatului de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999) nerespectându-se astfel prevederile pct. 87 din NM 1/1997, privind activitatea de creditare a BCR.

Deşi contractul de credit a fost încheiat la data de 30 decembrie 1999 şi valorificarea creditului a început din data de 05 ianuarie 2000, contractele de garanţie imobiliară nr. 270.1, 270.2 şi 270.3, pentru o valoare de 3.297.000.000 ROL potrivit pct. 14 din contractul de credit, au fost autentificate de BNP S.C.A. la data de 06 martie 2000 prin încheierile de autentificare nr. 317, 318 şi 319, deci ulterior, fiind încălcate astfel pct. 432 NM 1/1997, care prevede că pentru a fi acceptate de bancă garanţiile trebuie să fie materializate sub forma unui înscris autentic.

Tot după data acordării efective a creditului s-au efectuat rapoartele de evaluare a imobilelor acceptate de bancă în garanţie (la datele de 21, 24 şi 25 ianuarie 2000), iar înscrierea la Cartea Funciară din cadrul Judecătoriei Z. a acestor contracte de garanţie imobiliară a fost făcută de inculpata U.D. la data de 06 martie 2000.

Acest contract de credit a fost ulterior prelungit şi modificat; actele adiţionale din datele de 01 august 2000, prin care s-a încasat dobânda de 45% şi din 30 septembrie 2000, prin care s-a prelungit scadenţa până la data de 31 decembrie 2000, nu au fost semnate şi nici vizate de consilierul juridice, fiind încălcate astfel prev. pct. 405, 447 din NM 1/1997.

Pentru ultimul act adiţional menţionat mai sus s-au încălcat şi prevederile pct. 87, 409 şi 410 din NM 1/1997.

- analiza economico-financiară s-a făcut pe baza situaţiei patrimoniale de la data de 31 iulie 2000 şi nu de la data de 31 august 2000 (situaţia pe luna august trebuia efectuată până la 25 septembrie 2000 şi putea fi avută în vedere la data întocmirii actului adiţional nr. 270 C din 30 septembrie 2000);

- referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare comitetului director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- inculpata U.D. a propus şi inculpatul U.C. a aprobat cererea de creditare cu încălcarea competenţelor de aprobare a creditelor în raport de expunerea totală a băncii faţă de un debitor, limita Agenţiei fiind până la 3.000.000.000 ROL, iar la data de 05 septembrie 2000, S.C. P.G.I. S.R.L. avea credite pe cecuri în sumă de 2.081.000.000 ROL şi creditul global de exploatare de 2.850.000.000 ROL şi în consecinţă competenţa de aprobare a cererii revenea comitetului director la B.C.R. - Sucursala jud. Braşov.

Încălcarea competenţei de aprobare a cererii a reieşit şi din alt considerent: S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L. îndeplineau condiţiile de declarare ca debitor unic potrivit pct. 72 lit. a) NM 1/1997 (având în vedere condiţiile de interdependenţă comercială dintre acestea şi de faptul că inculpata G.I.M. era acţionar unic la S.C. P.G.I. S.R.L. şi asociat cu 41% din părţile sociale la S.C. K.C. S.R.L.) şi în consecinţă competenţa de aprobare revenea comitetului director al B.C.R. - Sucursala Jud. Braşov.

I.2. Contractul de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000.

La data de 22 noiembrie 2000 S.C. P.G.I. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de 1.524.000.000 ROL pe un termen de 15 zile pentru un cec remis spre încasare, respectiv fila cec P 30801040250 emis de către S.C. L. S.R.L. din care a reieşit că această societate comercială avea o obligaţie de plată de 1.524.000.000 ROL faţă de S.C. P.G.I. cu scadenţă la 06 decembrie 2000; de fapt nu a existat o relaţie comercială reală între cele două societăţi, fila cec respectivă fiind înmânată în alb de către numitul O.I., inculpatei G.I.M., aceasta din urmă completând fila cec.

Inculpata U.D. a întocmit Referatul de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000 pentru aprobarea creditului solicitat, încălcându-se mai multe prevederi ale NM 1/1997:

- pct. 72 lit. d): - limita nouă de creditare a S.C. P.G.I. S.R.L. era de 6.693.000.000 ROL, depăşindu-se astfel cu 909.000.000 ROL limita de 12 ori capitalurile proprii (12 × 482.000.000 = 5.784.000.000 ROL);

- pct. 12: - referatul de credit nu cuprinde menţiuni cu privire la creditele S.C. P.G.I. S.R.L. angajate la alte bănci şi nici nu se specifică relaţia cu alte bănci, deşi la dosarele de credit existau date despre conturile şi creditele de la Banca R.S. şi B.P.;

- pct. 87: - analiza economico-financiară din referatul de credit este făcută în baza situaţiei patrimoniale de la data de 31 august 2000 şi nu a ultimei luni respectiv a celei de la data de 30 septembrie 2000, care trebuia întocmită până la 25 octombrie 2000 şi putea fi avută în vedere la data de 22 noiembrie 2000 când s-a întocmit referatul de creditare.

La aceeaşi dată de 22 noiembrie 2000 se încheie Contractul de credit nr. 470 pentru cecuri remise spre încasare, încălcându-se mai multe norme bancare:

- pct. 405, 447 N.M. 1/1997 şi art. 23 Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit este semnat doar de inculpatul U.C., nefiind semnat şi de contabilul şef A.D. şi avizat de către consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- pct. 406 NM 1/1997: inculpaţii U.C. şi U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite ce putea fi acordat de B.C.R. Agenţia Z., care la data de 2 noiembrie 2000 era de 39.823.000.000 ROL, totalul creditelor la acea dată fiind de 40.336.000.000 ROL, depăşindu-se astfel cu 513.000.000 ROL plafonul de creditare fără să se facă demersuri la B.C.R. Sucursala Jud. Braşov pentru suplimentarea acestui plafon;

- pct. 72 lit. a) NM 1/1997 inculpaţii U.C. şi U.D. au încălcat competenţa de aprobare a cererii de creditare, care revenea BCR, - Sucursala Jud. Braşov, în condiţiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L., pentru aceleaşi considerente expuse mai sus pentru Contractul de creditare nr. 270 din 30 decembrie 1999, făcându-se aplicarea prevederilor art. 13 C. pen. se impune a fi reţinute prevederile art. 2 pct. 9 Norma BNR nr. 12/2003 care au abrogat expres prevederile art. 1 lit. j) Norma BNR nr. 8/1999 şi în consecinţă S.C. E. S.R.L. nu intră în compunerea debitorului unic, relaţiile de familie dintre administratorii unor societăţi comerciale nemaifiind considerat un element pentru declararea debitorului unic.

Ulterior fila cec remisă spre încasare a fost refuzată la plată la data de 30 noiembrie 2000 de S.C. B.P. S.A. Cugir datorită lipsei de disponibil în contul bancar al S.C. L. S.R.L.

I.3. Contractul de credit nr. 472 din 23 noiembrie 2000.

La data de 23 noiembrie 2000 S.C. P.G.I. S.R.L. a solicitat un credit de 2.727.700.000 ROL pentru cecuri remise spre încasare, respectiv cecurile BH 32900005108 în valoare de 1.500.000.000 ROL şi BH 32900002109 în valoare de 1.227.700.000 ROL emise de S.C. E. S.R.L. Moeciu de Jos pentru beneficiara S.C. P.G.I. S.R.L., fără ca între cele 2 societăţi comerciale să existe o relaţie comercială reală, filele cec fiind înmânate în alb de către numiţii G.E.C. şi G.T.M., inculpatei G.I.M.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 472 din 23 noiembrie 2000 pentru aprobarea creditului solicitat de 2.727.700.000 ROL, încălcându-se mai multe norme de creditare din N.M. 1/1997:

- pct. 12: - referatul nu cuprinde menţiuni privind creditele angajate de către S.C. P.G.I. S.R.L. la alte bănci şi relaţiile cu alte bănci (deşi la dosarul de credit existau date despre conturile şi creditele de la Banca R.S. şi B.P.);

- pct. 87: - analiza economico-financiară s-a făcut în baza situaţiei patrimoniului la data de 31 august 2000 şi nu a ultimei luni, respectiv la data de 30 septembrie 2000 care trebuia întocmită până la 25 octombrie 2000 şi putea fi avută în vedere la data de 23 noiembrie 2000 când s-a întocmit referatul de credit.

Contractul de credit nr. 472 s-a încheiat la data de 23 noiembrie 2000, încălcându-se următoarele norme bancare:

- pct. 405, 447 NM 1/1997 şi art. 23 Legea bancară nr. 58/1998: contractul este semnat doar de inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. Agenţia Z., fără a fi semnat de contabilul şef A.D. şi aprobat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 406 NM 1/1997: inculpaţii U.C. şi U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. - Sucursala Jud. Braşov, care era la data de 23 noiembrie 2000 de 39.823.000.000 ROL, angajându-se credite de 40.196.000.000 ROL, depăşindu-se astfel plafonul de creditare cu 373.000.000 ROL fără a se face demersuri pentru suplimentarea acestuia;

- pct. 72 lit. d) NM 1/1997: inculpata U.D. a propus şi inculpatul U.C. a aprobat acordarea acestui credit, deşi limita nouă de creditare pentru S.C. P.G.I. S.R.L. era de 8.118.000.000 ROL, iar limita maximă de creditare era de doar 5.784.000.000 ROL (12 × 482.000.000 ROL), depăşindu-se această limită cu 2.334.000.000 ROL;

- pct. 72 lit. a) NM 1/1997 şi art. 2 pct. 9 Norma BNR nr. 12/2003: inculpaţii U.C. şi U.D. au încălcat competenţa de aprobare a cererii de creditare care revenea B.C.R. - Sucursala Jud. Braşov, în condiţiile declarării debitului unic pentru S P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L., pentru aceleaşi considerente expuse la pct. I.2.

Creditul de 2.727.000.000 ROL a fost utilizat astfel:

- 2.519.527.510 ROL pentru plata cecurilor şi biletelor la ordin emise de S.C. P.G.I. S.R.L.;

- 195.195.000 ROL pentru rambursarea anticipată a unui alt credit pentru cecuri remise spre încasare, contrar destinaţiei de utilizare, încălcându-se pct. 2 din contractul de credit: "creditul va fi utilizat numai pentru o activitate curentă."

Creditul nu a fost recuperat de B.C.R. - Agenţia Z., filele cec remise spre încasare fiind refuzate la plată de Banca R.S. S.A. la data de 29 noiembrie 2000 datorită lipsei de disponibil în contul bancar al S.C. E. S.R.L.

I.4. Contractul de credit nr. 476 din 24 noiembrie 2000.

a data de 24 noiembrie 2000 S.C. P.G.I. a formulat o cerere de acordare a unui credit de către B.C.R. - Agenţia Z. de 2.848.000.000 ROL pentru activitate curentă pentru cecuri remise spr

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 476/24 noiembrie 2000 pentru aprobarea cererii de creditare, încălcându-se mai multe norme de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 72 lit. d) alin. (2): limita nouă de creditare a S.C. P.G.I. S.R.L. era de 9.942.000.000 ROL depăşindu-se cu 4.158.000.000 ROL limita de 12 ori capitalurile proprii (12 × 482.000.000 ROL);

- pct. 87: analiza economico-financiară din cadrul referatului de creditare s-a făcut în baza situaţiei patrimoniului la data de 31 august 2000, în loc de situaţia de la data de 30 septembrie 2000 (pentru aceleaşi considerente expuse la I.1; I.2; I.3).

La data de 24 noiembrie 2000 a fost semnat Contractul de credit nr. 476 din 24 noiembrie 2000, încălcându-se mai multe norme de creditare bancare:

- pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. - Agenţia Z., fără a fi semnat şi de contabilul şef A.D. şi avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- pct. 406 NM nr. 1/1997: inculpaţii U.D. şi U.C. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite acordat B.C.R. - Agenţia Z., care era la data de 24 noiembrie 2000 de 39.773.000.000 ROL, angajându-se credite de 45.123.000.000 ROL, depăşindu-se credite de 45.123.000.000 ROL, depăşindu-se astfel plafonul de creditare cu 5.350.000.000 ROL, fără să se facă demersuri pentru suplimentarea acestuia;

- pct. 72 lit. d) NM nr. 1/1997: nu s-a respectat limita maximă de creditare de 12 ori capitalurile proprii ale S.C. P.G.I. S.R.L., pentru aceleaşi considerente expuse la I.1; I.2 şi I.3;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competenţa de aprobare a cererii de creditate care revenea B.C.R. - Sucursala Braşov - în condiţiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L., pentru aceleaşi considerente expuse la I.2.

Creditul de 2.848.000.000 ROL obţinut de S.C. P.G.I. S.R.L. a fost folosit astfel:

- 2.342.527.157 ROL pentru plata cecurilor şi biletelor la ordin emise de S.C. P.G.I. S.R.L.;

- 505.472.846 ROL pentru rambursarea anticipată de credit pentru cecuri remise spre încasare, contrar destinaţiei de utilizare a acestora, încălcându-se pct. 2 din contractul de credit.

Ulterior creditul nu a fost recuperat de către B.C.R. - Agenţia Z., fila cec remisă spre încasare fiind refuzată la plată la data de 04 decembrie 2000 de către B. - Agenţia Codlea, deoarece S.C. F. S.R.L. era un client nou şi nu avea rulaj prin contul recent deschis.

II. Cu privire la împrumuturile bancare acordate S.C. E. S.R.L.

S.C. E. S.R.L. a fost înfiinţată în anul 1993, având ca asociaţi pe numiţii G.T.M. şi G.E.C. (sora inculpatei G.I.M.), obiectul principal de activitate fiind prelucrarea brută a lemnului şi impregnarea lemnului.

La data de 02 februarie 1999 această societate comercială a deschis un cont curent la B.C.R. - Agenţia Z. şi ulterior, în perioada 01 noiembrie 2000 - 27 noiembrie 2000 a beneficiat de un volum total de credite în valoare de 6.532.000.000 ROL.

La data de 30 noiembrie 2000, S.C. E. S.R.L. era înregistrată cu un portofoliu de credite în valoare de 5.647.000.000 ROL, din care 400.000.000 ROL credite de scont, 2.600.000.000 ROL credit pentru nevoi temporare şi 2.674.700.000 ROL credit pentru cecuri remise spre încasare.

Din analiza utilizării creditelor, tribunalul a reţinut că suma de 5.970.000.000 ROL (din volumul total de credite de 6.532.000.000 ROL) a fost transferată către S.C. P.G.I. S.R.L., sub pretextul achitării contravalorii mărfii livrate.

La data de 31 ianuarie 2001 S.C. E. S.R.L. avea credite înregistrate la restanţe în valoare de 5.675.000.000 ROL şi depozite restante de 566.000.000 ROL, aferente următoarelor contracte:

- Contractul nr. 445 din 09 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 448 din 10 noiembrie 2000 (credit pentru nevoi temporare)

- Contractul nr. 478 din 27 noiembrie 2000 (credit pentru cecuri remise spre încasare).

II.1 Contractul de credit nr. 445 din 09 noiembrie 2000.

La data de 09 noiembrie 2000 S.C. E. S.R.L. a depus la B.C.R. - Agenţia Z. o cerere pentru un credit de scont în valoare de 400.000.000 ROL prin scontarea biletului la ordin emis la data de 09 noiembrie 2000 de către S.C. P.G.I. S.R.L., între cele două societăţi comerciale neexistând o relaţie comercială reală.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 445 din 09 noiembrie 2000, încălcându-se mai multe norme de creditare prevăzute în NM nr. 1/1997:

- pct. 72 lit. d): s-a depăşit limita de 12 ori capitalurile proprii 12 × 49.000.000 ROL = 588.000.000 ROL cu suma de 400.000.000 ROL, în referatul de creditare prevăzându-se că limita de creditare este de 988.000.000 ROL; se impune menţiunea că în balanţa de verificare din 30 septembrie 2000 depusă la bancă s-a menţionat contul 108 cu un sold de 280.000.000 ROL, pentru a influenţa capitalurile proprii, acest cont neregăsindu-se în balanţa de verificare din 30 septembrie 2000 transmisă de către S.C. C.C. S.R.L. lichidatorului judiciar al S.C. E. S.R.L.; în situaţia în care soldul contului 108 era real, la dosarul de creditare nu exista un angajament scris, în formă autentică privind menţinerea aportului întreprinzătorului individual pe toată durata creditului;

- pct. 12: - în referatul de credit nu s-au făcut menţiuni privind creditele angajate la alte bănci şi nici nu s-a specificat relaţia cu alte bănci (Banca R.S., contul bancar nr. 251100008504155).

În aceeaşi zi, 09 noiembrie 2000 s-a încheiat Contractul de credit nr. 445 cu încălcarea mai multor norme bancare de creditare:

- pct. 405, 447 NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de către inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. - Agenţia Bucureşti, nefiind semnat şi de contabilul şef A.D. şi avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.: La data de 09 ianuarie 2001 biletul la ordin emis de S.C. P.G.I. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.C.R. - Agenţia Z. pentru lipsă disponibil.

II.2 Contractul de credit nr. 448 din 10 noiembrie 2000.

La data de 10 noiembrie 2000 S.C. E. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. un credit pentru nevoi temporare în sumă de 2.600.000.000 ROL.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 448/10 noiembrie 200, încălcându-se:

- pct. 72 lit. d) alin. (2) NM 1/1997: s-a depăşit limita de 12 ori capitalul propriu (12 × 49.000.000 ROL = 588.000.000 ROL), noua limită de creditare fiind de 3.588.000.000 ROL (cu 3.000.000.000 ROL mai mare);

- pct. 12 NM 1/1997: nu s-a făcut menţiunea privind creditele angajate de la alte bănci şi nici nu s-a specificat relaţia cu alte bănci (Banca R.S., contul bancar nr. 251100008504155).

La data de 10 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit nr. 448, cu nerespectarea următoarelor norme de creditare:

- pct. 447 din NM 1/1997: - contractul de credit a fost semnat de inculpatul U.C. şi de contabilul şef A.D. fără să fie avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 410 din NM 1/1997: s-a depăşit limita de acordare de credite pentru un client a unei agenţii care era de 3.000.000.000 ROL, limita nouă de creditare a S.C. E. S.R.L. fiind de 3.588.000.000 ROL;

- pct. 406 NM 1/1997: - s-a depăşit plafonul de creditare a B.C.R. - Agenţia Z. cu 97.000.000 ROL la data de 10 noiembrie 2000 şi cu 577.000.000 ROL la data de 13 noiembrie 2000, când a început să se acorde în tranşe creditul aprobat;

- pct. 409 NM 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

II.3 Contractul de credit nr. 478 din 27 noiembrie 2000.

La data de 27 noiembrie 2000 S.C. E. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. un credit de 2.674.700.000 ROL pentru activitate curentă pentru cecuri emise spre încasare, respectiv cecurile BK 30300134677 în valoare de 1.374.700.000 ROL şi BK 30300134678 în valoare de 1.300.000.000 ROL emise la data de 28 noiembrie 2000 de S.C. F. S.R.L., fără ca între cele două societăţi comerciale să existe o relaţie comercială reală, cecuri ce au fost semnate în alb de numitul G.M.I. şi înmânate în luna noiembrie 2000 inculpatei G.I.M., sora lui.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 478 din 27 noiembrie 2000, cu încălcarea normelor de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 72 lit. d) alin. (2): s-a depăşit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 49.000.000 ROL = 588.000.000 ROL) fiind la 27 noiembrie 2000 de 5.675.000.000 ROL;

- pct. 87: analiza economică-financiară s-a făcut în baza balanţei de verificare din 30 septembrie 2000 şi nu a ultimei luni, respectiv din 31 octombrie 2000;

- pct. 12: nu s-au făcut menţiuni privind creditele angajate la alte bănci şi nu s-a specificat relaţia cu alte bănci (B.S., contul bancar nr. 251100008504155).

În aceeaşi zi, 27 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit nr. 478, încălcându-se:

- pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără a fi semnat de contabilul şef A.D. şi avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director;

- pct. 406 NM 1/1997: inculpaţii U.C. şi U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. Sucursala Braşov, care la data de 27 noiembrie 2000 era de 39.773.000.000 ROL, angajându-se credite de 46.892.000.000 ROL depăşindu-se astfel plafonul de creditare cu 7.119.000.000 ROL fără a face demersuri pentru suplimentarea acestuia.

Întreaga sumă de 2.674.700.000 ROL a fost folosită integral de către S.C. P.G.I. S.R.L. la data de 27 noiembrie 2000.

Ulterior, cecurile remise spre încasare de către S.C. F. S.R.L. au fost refuzate la plată de către B. - Agenţia Codlea pentru lipsă de disponibil în contul bancar.

II. Cu privire la împrumuturile bancare acordate S.C. K.C. S.R.L.

S.C. K.C. S.R.L. a fost înfiinţată în anul 1994 având iniţial ca asociat unic pe K.A. şi ulterior asociaţi pe K.A. cu 59% din părţile sociale şi pe inculpata G.I.M. cu 4% din părţile sociale.

La data de 06 noiembrie 1998 această societate comercială a deschis un cont curent la B.C.R. - Agenţia Z.

În perioada 05 septembrie 2000 - 27 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a beneficiat de un număr de 16 contracte de scont în valoare totală de 4.470.000.000 ROL din care au fost efectuate plăţi la S.C. P.G.I. S.R.L. în valoare de 4.280.000.000 ROL.

La data de 31 ianuarie 2001 S.C. K.C. S.R.L. avea credite înregistrate la restanţe în valoare de 3.000.000 ROL şi dobânzi restante de 253.000.000 ROL, aferente următoarelor contracte:

- Contractul nr. 132 din 21 aprilie 2000 (credit global de exploatare)

- Contractul nr. 389 din 16 octombrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 420 din 30 octombrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 437 din 03 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 438 din 06 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 454 din 13 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 463 din 20 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 479 din 27 noiembrie 2000 (credit de scont).

III.1 Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 70 D din 30 martie 2000 pentru acordarea S.C. K.C. S.R.L. a unui credit global de exploatare în valoare de 1.000.000.000 ROL pentru trimestrul al II-lea 2000, încălcându-se mai multe norme bancare pentru creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut pe baza situaţiei patrimoniului din data de 31 ianuarie 2000 şi nu a ultimei luni, respectiv din 28 februarie 2000;

- pct. 72 lit. d) alin. (2): - s-a depăşit limita de creditare de 12 ori capitalul propriu (12 × 114.020.000 = 1.368.240.000 ROL), limita unică de creditare fiind de 2.211.000.000 ROL, deci cu 842.760.000 ROL peste limita de creditare;

- capitalurile proprii ale S.C. K.C. S.R.L. erau de 114.020.000 ROL şi nu de 268.000.000, cum este menţionat în referatul de credit pentru diferenţa de 153.500.000 ROL reprezentând aportul întreprinzătorului individual neexistând angajamentul scris autentificat priind menţinerea acestuia pe toată durata creditării.

La data de 21 aprilie 2000 s-a încheiat Contractul de credit nr. 132 semnat pentru împrumut de către inculpata G.I.M. în calitate de asociat, iar pentru celălalt asociat K.A. a semnat în fals inculpata G.I.M.

Pentru garantarea creditului de 1.000.000.000 ROL a fost instituită ipotecă de rangul I pentru următoarele garanţii reale:

- casa şi teren de 14111,2 mp în valoare de 426.000.000 ROL, situate în Şinca Nouă, proprietatea inculpaţilor U.C. şi U.D.;

- teren de 12.823 mp, în valoare de 738.000.000 ROL, situate în comuna Bran, sat Şimon, proprietatea numiţilor G.T. şi G.E.C.

III. 2. Contractul de scont nr. 389 din 16 octombrie 2000.

La data de 16 octombrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. un credit de scont în sumă de 165.000.000 ROL pentru biletul la ordin emis de S.C. D. S.R.L. la data de 02 septembrie 2000, inculpata G.I.M. urmând să livreze zahăr pentru această sumă.

Cererea de creditare a fost semnată de către inculpata G.I.M. în fals şi pentru asociatul K.A.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 389 din 16 octombrie 2000, cu încălcarea NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut în baza situaţiei patrimoniului de la data de 31 iulie 2000 şi nu a ultimei luni, respectiv de la 31 august 2000;

- pct. 72 lit. d) alin. (2): s-a depăşit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.020.000 ROL = 1.392.000.000 ROL), noua limită de creditare fiind de 2.725.000.000 ROL, depăşindu-se cu 1.333.000.000 ROL limita de creditare;

- capitalurile proprii ce trebuiau luate în calcul erau de 116.000.000 ROL şi nu de 469.000.000 ROL, pentru suma de 200.000.000 ROL, reprezentând majorarea capitalului social neexistând actul adiţionat la contractul societăţii şi nici înscrierea de menţiuni la registrul comerţului iar pentru suma de 153.000.000 ROL, reprezentând aportul întreprinzătorului individual, neexistând angajamentul scris autentificat privind menţinerea acestuia pe toată durata creditării.

Contractul de credit de scont nr. 389 - a fost încheiat la data de 16 octombrie 2000. încălcându-se:

- pct. 405, 447 NM nr. 1/1997: contractul nu este avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezent spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- pct. 406 NM nr. 1/1997: inculpaţii U.C. şi U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credit comunicat de B.C.R. - Sucursala Braşov, care la data de 16 octombrie 2000 era de 34.318.000.000 ROL depăşindu-se acest plafon cu 491.000.000 ROL, fără să se facă demersuri pentru suplimentarea acestuia;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competenţa de aprobare a cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Braşov, în condiţiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L.

Contractul de credit de scont a fost semnat în fals pentru asociatul K.A. de către inculpata G.I.M.

Ulterior biletul la ordin a fost refuzat la plată de B.C.R. - Sf. Gheorghe pentru lipsă disponibil în cont.

Suma de 151.760 ROL din creditul acordat a fost transferat din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L. în baza Ordinului de plată nr. 1 din 16 octombrie 2000 pentru "achitare contravaloare marfă", deşi nu există o relaţie comercială reală care să justifice plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. nu a livrat cantitatea de zahăr către S.C. D. S.R.L.; pentru a justifica totuşi obţinerea biletului la ordin, inculpata G.I.M. a completat în fals factura fiscală nr. 0354019 prin care S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. D. S.R.L. cantitatea de 16.5000 Kg zahăr în valoare de 165.992.905 ROL.

III.3. Contractul de scont nr. 420 din 30 octombrie 2000.

La data de 30 octombrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. un credit de scont în sumă de 300.000.000 ROL pentru biletul la ordin emis de S.C. L. S.R.L. la data de 30 octombrie 2000, cu scadenţa la 04 decembrie 2000 pentru a plăti o cantitate de 30.000 KG zahăr livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 420 din 30 octombrie 2000, încălcându-se NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut în baza situaţiei patrimoniului de la data de 31 august 2000 şi nu a ultimei luni, respectiv de la 30 septembrie 2000;

- pct. 72 lit. d) alin. (2): s-a depăşit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.000.000 ROL, depăşindu-se astfel cu 1.333.000.000 ROL limita de creditare).

Contractul de credit de scont a fost încheiat la data de 30 octombrie 2000 încălcându-se:

- pct. 405, 447 NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără a fi semnat şi de contabilul şef A.D. şi avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competenţa de aprobare a cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Braşov, în condiţiile declarării debitului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L.

Suma de 284.920.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L. în baza ordinului de plată nr. 1 din 30 octombrie 2000 cu motivarea "achitare contravaloare marfă" deşi nu exista o relaţie comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de creditare, cât şi în Contractul de credit nr. 420 din 30 octombrie 2000 şi a completat în fals facturile fiscale nr. 1188861 din 30 octombrie 2000 şi 0354022 din 30 octombrie 2000 prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 30.000 Kg zahăr vrac, respectiv prin care S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. L. S.R.L. aceeaşi cantitate de zahăr pentru a justifica obţinerea biletului la ordin şi existenţa unei relaţii de afaceri, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 societăţi.

La data de 05 decembrie 2000 biletul la ordin emis de S.C. L. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.P. Cugir pentru lipsă disponibil.

III.4. Contractul de scont nr. 437 din 03 noiembrie 2000.

La data de 03 noiembrie 2000 inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 437 din 03 noiembrie 2000 pentru S.C. K.C. S.R.L., fără ca aceasta să depună o cerere în acest sens, pentru acordarea unui credit de scont în sumă de 275.000.000 ROL pentru biletul la ordin emis la data de 03 noiembrie 2000 de S.C. D. S.R.L., cu scadenţa la 28 decembrie 2000, pentru a plăti o cantitate de 27.500 Kg. zahăr vrac livrată de S.C. K.C. S.R.L., încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut pe baza situaţiei patrimoniului la data de 31 august 2000 şi nu a ultimei luni, respectiv de la data de 30 septembrie 2000;

- pct. 153: nu s-a primit analiza bonităţii emitentului biletului la ordin S.C. D. S.R.L., de la B.C.R. - Sucursala Covasna;

- pct. 72 lit. d): s-a depăşit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.000.000 ROL = 1.392.000.000 ROL) limita nouă de creditare fiind de 3.000.000.000 ROL, depăşindu-se astfel cu 1.608.000.000 ROL limita de creditare.

Contractul de credit de scont a fost încheiat la data de 3 noiembrie 2000, încălcându-se:

- pct. 405, 407 NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără să fie semnat şi de contabilul şef A.D. şi avizat de consilierul juridic Ş.G.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competenţa de aprobare a cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Braşov, în condiţiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L.

Suma de 254.335.000 ROL din creditul acordat a fost transferat din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L. în baza Ordinului de plată nr. 119 din 03 noiembrie 2000 cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deşi nu există o relaţie comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A. în contractul de credit şi a completat în fals facturile fiscale nr. 1188862 din 03 noiembrie 2000 şi nr. 0354023 din 03 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 27.500 kg. zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. D. S.R.L. aceeaşi cantitate de zahăr, pentru a justifica obţinerea biletului la ordin şi existenţa unei relaţii comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 societăţi.

La data de 28 decembrie 2000 biletul la ordin emis de S.C. D. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.C.R. - Sucursala Jud. Covasna, din cauza lipsei disponibilului.

III.5. Contractul de scont nr. 438 din 06 noiembrie 2000.

La data de 06 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de scont de 250.000.000 ROL pentru un bilet la ordin emis de către S.C. D. S.R.L., la data de 06 noiembrie 2000, având data scadenţei la 21 octombrie 2000 pentru a plăti cantitatea de 25.000 kg. zahăr care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 438 din 06 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut în baza situaţiei patrimoniului la data de 31 august 200 şi nu a ultimei luni, respectiv la 30 septembrie 2000;

- pct. 72 lit. d): s-a depăşit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.000.000 ROL = 1.392.000.000 ROL), limita nouă de creditare fiind de 3.000.000.000 ROL, depăşindu-se astfel limita de creditare cu 1.608.000.000 ROL. La această dată 06 noiembrie 2000, s-a încheiat contractul de credit de cont, încălcându-se:

- pct. 405, 407 NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără să fie semnat şi de contabilul şef A.D. şi nu a fost avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997 şi art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003: s-a încălcat competenţa de aprobare cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Braşov, în condiţiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L.

Suma de 234.295.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L., în baza Ordinului de plată nr. 129 din 06 noiembrie 2000, cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deşi nu există o relaţie comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A. în contractul de credit şi a completat în fals facturile fiscale nr. 1188863 din 06 noiembrie 2000 şi 0354024 din 06 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat S.C. K.C. S.R.L., cantitatea de 25.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. D. S.R.L. aceeaşi cantitate de zahăr, pentru a justifica obţinerea biletului la ordin şi existenţa unei relaţii comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 societăţi.

La data de 21 decembrie 2000 biletul la ordin emis de S.C. D. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.C.R. - Sucursala Jud. Covasna pentru lipsa disponibilului în cont.

III.6. Contractul de scont nr. 454 din 13 noiembrie 2000.

La data de 13 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de scont de 250.000.000 ROL pentru un bilet la ordin emis de S.C. E. S.R.L. la data de 13 noiembrie 2000, având data scadenţei la 15 ianuarie 2000, pentru a plăti o cantitate de 25.000 kg. zahăr vrac care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 454 din 13 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997 la pct. 87 şi pct. 72 lit. d), pentru aceleaşi considerente expuse mai sus la III.5.

La aceeaşi dată, 13 noiembrie 2000 a fost încheiat Contractul de credit de scont nr. 454, încălcându-se: pct. 405, 407 NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea nr. 58/1998 şi pct. 409 NM nr. 1/1997 şi art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003, pentru aceleaşi considerente expuse mai sus la III.5.

În plus, în cazul acestui contract s-a încălcat şi norma bancară prevăzută de art. 406 din NM nr. 1/1997, inculpaţii U.C. şi U.D., neurmărind încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. - Sucursala Jud. Braşov, care la data de 13 noiembrie 2000 era de 39.773.000.000 ROL, angajându-se credite de 40.350.000.000 ROL, depăşindu-se astfel plafonul de credite cu 577.000.000 ROL, fără să se facă demersuri în vederea suplimentării acestuia.

Suma de 228.865.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.I. S.R.L., în baza Ordinului de plată nr. 9 din 13 noiembrie 2000, cu motivarea "achitare contravaloare marfă" deşi nu există o relaţie comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de acordare a creditului, cât şi în contractul de credit şi a completat în fals facturile fiscale nr. 1188865 din 13 noiembrie 2000 şi nr. 0354027 din 13 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. fi livrat către S.C. K. C. S.R.L. cantitatea de 25.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. E. S.R.L. aceeaşi cantitate de zahăr, pentru a justifica obţinerea biletului la ordin şi existenţa unei relaţii comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 firme.

La data de 15 ianuarie 2001 biletul la ordin emis de S.C. E. S.R.L. a fost refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil în cont.

III.7. Contractul de scont nr. 463 din 20 noiembrie 2000.

La data de 20 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de scont de 300.000.000 ROL pentru un bilet la ordin emis de S.C. E. S.R.L. la data de 20 noiembrie 2000, având scadenţa la data de 22 ianuarie 2001, pentru a plăti o cantitate de 30.000 kg zahăr vrac care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 463/20 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997 la: pct. 87 şi pct. 72 lit. d), pentru aceleaşi considerente expuse mai sus la III.5.

La aceeaşi dată, 20 noiembrie 2000 a fost încheiat contractul de credit de scont nr. 463, încălcându-se: pct. 447 din NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998, pct. 409 NM nr. 1/1997, pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997 şi art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003, pct. 406 NM nr. 1/1997 (depăşire cu 651.000.000 ROL a plafonului de credite ce putea fi acordat de B.C.R. - Agenţia Z.), pentru aceleaşi considerente expuse mai sus la III.5, III.6.

Suma de 272.820.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L., în baza ordinului de plată emis la data de 20 noiembrie 2000, cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deşi nu există o relaţie comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de creditare, cât şi în contractul de credit şi a completat în fals facturile fiscale nr. 1188864 din 20 noiembrie 2000 şi nr. 0354028 din 13 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 30.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. E. S.R.L. aceeaşi cantitate de zahăr, pentru a justifica obţinerea biletului la ordin şi existenţa unei relaţii comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 firme.

La data de 22 ianuarie 2001 biletul la ordin emis de S.C. E. S.R.L. a fost refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil în cont.

III.8. Contractul de scont nr. 479 din 27 noiembrie 2000.

La data de 27 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de scont de 460.000.000 ROL pentru 2 bilete la ordin emise de S.C. E. S.R.L. la data de 27 noiembrie 2000, în sumă de 210.000.000 ROL şi 250.000.000 ROL, având scadenţa la datele de 26 ianuarie 2001 şi 29 ianuarie 2001, pentru a plăti o cantitate de 46.000 kg zahăr vrac care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 479 din 27 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997 la: pct. 87 şi pct. 72 lit. d), pentru aceleaşi considerente expuse mai sus la III.5.

La aceeaşi dată 27 noiembrie 2000 a fost încheiat contractul de scont nr. 479, încălcându-se: pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998, pct. 409 NM nr. 1/1997, pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997 şi art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003 şi pct. 406 NM nr. 1/1997 (depăşindu-se cu 7.119.000.000 ROL a plafonului de credite ce putea fi acordat de B.C.R. - Sucursala Zărenşti), pentru aceleaşi considerente expuse anterior.

Suma de 419.780.000.000 ROL din împrumutul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L., în baza Ordinului de plată nr. 213 din 27 noiembrie 2000 cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deşi nu există o relaţie comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de acordare a creditului, cât şi în contractul de credit şi a completat în fals facturile fiscale nr. 11888867 din 27 noiembrie 2000 şi nr. 0354029 din 27 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 46.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. E. S.R.L. aceeaşi cantitate de zahăr, pentru a justifica existenţa biletului la ordin şi existenţa unor relaţii comerciale în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 firme.

La datele de 26 ianuarie 2001 şi 29 ianuarie 2001 cele 2 bilete la ordin emise de S.C. E. S.R.L. au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibil în cont.

III. Cu privire la contractul de garanţie imobiliară nr. 132.1 B din 27 noiembrie 2000.

La data de 21 aprilie 2000, pentru garantarea împrumutului de 1.000.000.000 ROL obţinut de S.C. K.C. S.R.L. de la B.C.R. - Agenţia Z., numiţii G.T. şi G.E.C. (sora inculpatei G.I.M.) au consimţit să ia o inscripţie ipotecară de rangul întâi asupra imobilului, proprietatea lor, înscris în CF 211 Şimon nr. top 4028/1, 4029/1, 4030/1, 4031/1 compus din teren în suprafaţă de 12.833 mp situat în Şimon, la valoarea de 738.000.000 ROL.

Deşi până la data de 27 noiembrie 2000, creditul nu a fost rambursat (exista un sold nerambursat de 999.990.000 ROL) inculpata U.D. a completat adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 2000 către Judecătoria Z. în care a menţionat în mod nereal că numiţii G.T. şi G.E.C. şi-au achitat integral creditul de 1.000.000.000 ROL, adresa fiind semnată de către inculpatul U.C.

În baza acestei adrese, Judecătoria Z. a pronunţat Încheierea nr. 2877/2000 de CF prin care s-a radiat ipoteca instituită asupra imobilului teren de 12.823 mp situat în Şimon, com. Bran.

În aceeaşi zi, 27 noiembrie 2000, inculpata U.D. a completat şi adresa nr. 4139 din 27 noiembrie 2000, semnată de către inculpatul U.C., prin care s-a solicitat ipotecarea aceluiaşi imobil teren, mai puţin cu o suprafaţă de 255 mp pe care se afla o casă de locuit compusă din P+2E.

În baza acestei adrese, Judecătoria Z. a pronunţat Încheierea nr. 2.897 din 28 noiembrie 2000 de CF prin care s-a intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilului înscris la CF nr. 211 a loc. Şimon cu nr. top 4028/1/1, 4029/1/1, 4030/1/1, 4031/1/1, în suprafaţă de 12.568 mp în favoarea B.C.R. - Agenţia Z., la valoarea garantată iniţial de 738.000.000 ROL, noul contract de garanţie imobiliară nr. 132.1 B/27 noiembrie 2000 fiind autentificat prin încheierea nr. 1799 a BNP S.C.A..

În cuprinsul contractului de garanţie imobiliară s-a făcut referire la actul adiţional nr. 132 B din 27 noiembrie 2000, act care nu a fost identificat la documentaţia de credit aferente Contractului de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 şi nici în mapa cu documentele aferente acestui credit de la BNP S.C.A.

Pentru toate aceste operaţiuni nu a existat o cerere a garanţiilor, un nou referat de evaluare şi nici aprobarea comitetului director al băncii pentru diminuarea garanţiei imobiliare cu terenul de 255 mp.

La data de 17 decembrie 2000 imobilul teren în suprafaţă de 12.568 mp constituit drept garanţie a fost supus procedurii executării silite, fiind valorificat cu suma de 629.000.000 ROL, faţă de valoarea luată în garanţie de 738.000.000 ROL, cauzându-se astfel B.C.R. un prejudiciu de 109.000.000 ROL.

IV. Cu privire la contractul de credit pentru persoane fizice nr. 449 din 10 noiembrie 2000.

La data de 10 noiembrie 2000 inculpata U.D. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de 70.000.000 ROL, pe o perioadă de 5 ani, în vederea achiziţionării unui autoturism marca D. de la S.C. S. S.R.L. Braşov.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit pentru suma de 70.000.000 ROL conform unei facturi pro-forma unde cumpărător este menţionat inculpatul U.C. şi nu U.D., beneficiara creditului.

În aceeaşi zi, 10 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit pentru persoane fizice nr. 449, încălcându-se:

- pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., nefiind semnat şi de contabilul şef A.D. şi nefiind avizat de consilierul juridic G.Ş.;

- pct. 409 din NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al Agenţiei Z.

La data de 17 august 2001 s-a aprobat cererea inculpatei U.D. prin care a solicitat aprobarea rambursării integrale a creditului acordat conform contractului nr. 449 din 10 noiembrie 2000.

Tribunalul a reţinut această stare de fapt din:

- raportul întocmit la data de 23 februarie 2001 privind creditarea societăţilor S.C. P.G.I. S.R.L., S.C. E. S.R.L., şi S.C. K.C. S.R.L.;

- raportul privind aspectele consemnate în urma verificării efectuate la Agenţia Z. de Serviciul Interjudeţean de Control Braşov;

- Procesul-verbal din 15 decembrie 2000 întocmit de B.C.R. - Direcţia de audit Intern;

- Notele de constatare întocmite de Garda Financiară - Comisariatul Regional Braşov;

- Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice;

- înscrisurile şi documentele bancare ridicate de la B.C.R. - Agenţia Z. şi B.C.R. - Sucursala Braşov;

- înscrisurile şi documentele contabile ridicate de la S.C. P.G.I. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L.;

- declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi declaraţiile inculpaţilor.

S-a argumentat că susţinerile inculpaţilor U.C. şi U.D. în sensul că au respectat normele de creditare la întocmirea referatelor de creditare şi la aprobarea contractelor de credit, ce au fost examinate în prezenta cauză sunt evident netemeinice faţă de mijloacele de probă administrate în cauză:

- balanţele de verificare avute în vedere la analizele financiare ale celor 3 societăţi comerciale nu sunt cele din ultima lună, încălcându-se pct. 87 NM nr. 1/1997;

- nu a fost respectată competenţa de aprobare a creditelor în raport cu expunerea totală a băncii faţă de debitorul respectiv, încălcându-se pct. 410 NM nr. 1/1997;

- cei 2 inculpaţi nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. - Sucursala Braşov; la data de 27 noiembrie 2000 plafonul de credite ce putea fi acordat de B.C.R. - Agenţia Z. a fost depăşit cu 7.119.000.000 ROL, aspect pe care inculpatul U.C. îl ştia, la data de 28 noiembrie 2000 acesta spunându-i directorului B.C.R. - Sucursala Braşov, C.V., că "a fost depăşit plafonul de credite şi că pentru această situaţie "este bun de legat";

- nu s-au întocmit note de verificare a garanţiei creditelor;

- inculpaţii U.D. şi U.C. cunoşteau că inculpata G.I.M. era administrator al S.C. P.G.I. S.R.L. şi acţionar la S.C. K.C. S.R.L. şi având în vedere interdependenţa comercială dintre cele două societăţi comerciale, erau îndeplinite cerinţele art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003 pentru a constata existenţa debitorului unic;

- nu s-a respectat limita de creditare pentru un debitor de 12 ori capitaluri proprii;

- unele credite au fost acordate fără ca referatul de creditare să fi fost supuse examinării şi aprobării în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii.

Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul schimbării încadrării juridice în cazul inculpatei G.I.M. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), 2, 3, 4, 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ulterior pronunţării hotărârii au fost modificate art. 10 lit. b) şi c din Legea nr. 78/2000.

Abrogarea dispoziţiilor incriminatoare prevăzute de art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 nu a însemnat dezincriminarea faptelor prevăzute de aceste dispoziţii, ci se impune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul U.C. din infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481, cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cazul inculpatei U.D., din infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 cu referire la art. 258 C. pen.

În cazul inculpatei G.I.M. din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; şi din infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.

S-a solicitat o reindividualizare a pedepselor, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere.

Inculpaţii U.C. şi U.D. au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru greşita condamnare a inculpatei U.D. pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma autoratului, inculpata fiind trimisă în judecată pentru comiterea faptei în forma complicităţii. Existând neconcordanţe între considerente şi dispozitivul hotărârii, care atrag nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., conduc implicit la incidenţa dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Prin al doilea motiv de apel au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., urmare a dezincriminării faptelor prevăzute de art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000.

Prin al treilea motiv de apel a solicitat achitarea inculpaţilor în baza art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor relativ la contractele nr. 270 şi 132. În situaţia în care se va proceda la o nouă încadrare a faptelor dezincriminate s-a solicitat a se constata incidenţa cazului de stingere a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen. Consideră că se impune achitarea inculpaţilor U.D. şi U.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. în forma autoratului şi respectiv a complicităţii, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. în forma autoratului şi aplicarea conform art. 91 C. pen. a unei amenzi administrative.

Cu privire la soluţionarea laturii civile de către instanţa de fond s-a susţinut că în lipsa unei expertize judiciare contabile, instanţa de fond nu a avut posibilitatea verificării susţinerilor părţii civile legate de valoarea prejudiciului.

Pentru apelanta inculpată G.I.M. s-a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea încadrării juridice pentru folosirea creditelor cu privire la contractul de creditare acordat la S.C. K.C. S.R.L., deoarece numai la această societate inculpata avea calitate. Cu privire la S. C. E. S.R.L., inculpata G. nu avea nicio calitate şi achitarea pentru cele 3 fapte.

Prin Decizia penală nr. 173/AP din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 11/62/2005, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, împotriva Sentinţei penale nr. 140 din 14 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a desfiinţat-o cu privire la latura penală a cauzei.

Rejudecând în aceste limite:

I. Pentru inculpatul U.C.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.; art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale).

În temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.C., cu datele personale de la dosar, la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 luni închisoare.

În temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a constatat graţiată pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi s-a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

II. Pentru inculpata U.D.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.; art. 26 raportat la art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale).

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. în complicitate la această infracţiune, potrivit art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 3 luni închisoare.

S-a constatat graţiată această pedeapsă, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi s-a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

III. Pentru inculpata G.I.M.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale).

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură comercială) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi s-a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

S-au menţinut dispoziţiile privitoare la latura civilă, anularea unor înscrisuri, menţinerea măsurii asigurătorii, precum şi cheltuielile judiciare.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii U.C., U.D. şi G.I.M.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 150 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, în ceea ce priveşte apelul declarat de parchet pe care l-a admis, a reţinut că starea de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă şi însuşită de instanţa de apel şi de aceea, situaţia detaliată a contractelor încheiate în astfel de condiţii, cu indicarea concretă a prevederilor normative încălcate în fiecare caz, evidenţiată pe larg, nu va mai fi reluată.

Examinarea coroborată a întregului material probator, precum şi abrogarea dispoziţiilor incriminatorii care formau obiectul prevederilor art. 10 lit. b) şi c) şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, conduc la concluzia că faptele trebuie, în parte, să primească o altă încadrare juridică, sens în care s-a argumentat în continuare, prin prisma probelor existente la dosar.

Principalele elemente ale stării de fapt conduc la concluzia că, în perioada în care s-au săvârşit faptele deduse judecăţii, inculpatul U.C. a ocupat funcţia de director la Agenţia Z. a Băncii Comerciale Române, iar în această funcţie, printre altele, inculpatul avea însărcinarea să verifice şi să aprobe creditele solicitate de clienţii băncii - în comitetul director şi să semneze contractele de credit, împreună cu directorul economic (contabilul şef) şi consilierul juridic al Sucursalei Braşov.

În ceea ce priveşte creditele cerute de inculpata G., inculpatul a încălcat aceste îndatoriri de serviciu.

La aceeaşi agenţie bancară a lucrat şi soţia inculpatului U.C., inculpata U.D., ca ofiţer de credite, având îndatorirea de a întocmi documentaţia necesară acordării de credite, aşa numitele dosare de credite. Din probele administrate a rezultat că aceasta s-a ocupat personal de acordarea tuturor creditelor solicitate de inculpata G., fie pentru S.C. P.G.I. S.R.L. şi S.C. K.C. S.R.L., ca asociată, sau pentru S.C. E. S.R.L., care era firma surorii sale şi de care inculpata G. s-a folosit.

Inculpatul U.C. a susţinut că ar fi informat zilnic sucursala cu privire la activitatea de creditare, că membri comitetului director nu s-au opus la acordarea creditelor şi că erau mereu consultaţi, ceea ce este contrazis prin probe.

În realitate, activitatea nu se desfăşura în mod legal şi se crease, în mod abuziv, discreţionar, un mod de lucru care să asigure posibilitatea ca inculpata G. să primească toate creditele pe care le-a solicitat, fără îndeplinirea cerinţelor impuse de normele bancare indicate mai sus şi fără a fi posibilă opoziţia unor alţi funcţionari ai băncii.

Astfel, după cum a rezultat din starea de fapt, inculpata U.D. întocmea actele necesare pentru obţinerea creditelor de către inculpata G.:

- fără a asigura încadrarea în plafonul de credite - care de cele mai multe ori a fost depăşit;

- fără a verifica situaţia economico-financiară a firmei solicitante pe ultima lună, aşa cum cereau normele, ci pe o lună anterioară;

- fără a respecta competenţele în aprobarea creditelor - prezentând agenţiei credite care trebuiau aprobate de către sucursală;

- depăşind limita de creditare permisă de norme;

- fără a evidenţia situaţia de creditor unic al S.C. P. şi S.C. K., de multe ori fără a verifica - acceptând solicitare telefonică - sau chiar fără a avea documentaţia pe care trebuia să o prezinte inculpatul G., ca solicitant.

Inculpatul U.C.:

- a semnat singur contractele de credit pentru inculpata G., fără ca acestea să fie semnate de contabilul şef A. şi de juristul sucursalei;

- nu a prezentat contractele spre aprobare Comitetului directo;

- a aprobat credite pentru care trebuia aprobarea sucursalei;

- nu a aplicat normele cu privire la situaţia creditorului unic în care se aflau S.C. P. şi S.C. K., care aveau pe inculpata G. ca asociat;

- nu a respectat limita maximă de creditare.

Aspectele prezentate rezumativ mai sus reprezintă aspectele concrete, care au condus la cauzarea prejudiciului localizat în dauna B.C.R.

În ceea ce priveşte întocmirea dosarelor de credite, chiar din declaraţia inculpatei G. a rezultat că între inculpaţi se crease o "colaborare" care încălca normele bancare privitoare la credite. Inculpata G. contacta telefonic pe inculpata U.D. care îi întocmea actele necesare chiar înainte de a merge şi a depune cererea scrisă de creditare. Cecurile şi ordinele de plată - care de fapt trebuiau să ateste o creanţă şi care constituiau chiar garanţia creditului de scont - nu se întocmeau pe relaţii comerciale efective, adică pe operaţiuni comerciale reale, fapt demonstrat indubitabil de facturile fictive, semnate în fals şi pentru asociatul K. în cazul firmei K. Fiind discuţii telefonice, de multe ori cecurile nici nu erau văzute de inculpata U.D. la momentul la care făcea deja documentaţia de creditare. Modul de lucru adoptat de inculpata U.D. a dovedit că aceasta cunoştea situaţia reală şi nici nu era interesată de realitatea şi conţinutul instrumentelor de plată.

Fictivitatea activităţilor comerciale la care se refereau facturile şi instrumentele de plată a fost confirmată şi de reprezentanţi ai firmelor la care se refereau filele cec sau biletele la ordin.

Nu întâmplător firmele inculpatei G. au fost singurele care au primit credite pe baza instrumentelor de plată.

Cu privire la activitatea comitetului director. Creditele trebuiau acordate în conformitate cu Normele de creditare nr. 1/1997, sens în care acordarea lor trebuia aprobată, potrivit normelor, de un Comitet director.

Relevante sunt declaraţiile martorilor C.C.E. şi I.M.V., care au îndeplinit funcţia de secretar în comitetul director al B.C.R. - Agenţia Z. în cursul anului 2000, A.D. şi S.G., membre ale comitetului director în anul 2000. Din declaraţiile acestora a reieşit că în perioada 01 august 2000 - 27 noiembrie 2000 nu au avut loc şedinţe de comitet director, menţiunile din cadrul Registrului de procese-verbale, făcându-se ulterior datei de 27 noiembrie 2000 la solicitarea inculpaţilor U.C. şi U.D. de către martorele C.C.E. şi I.M.V. după referatele de credit întocmite de către inculpata U.D. sau de pe alte coli de hârtie, puse la dispoziţie de către inculpata U.D.

Martora S.E. a declarat că a fost schimbată din comitetul director pentru că a avut obiecţiuni, că în luna noiembrie 2000 - perioadă care cuprinde acordarea multora dintre creditele cerute de inculpata G. - nu au avut loc şedinţe ale comitetului director şi că, ulterior pentru a se acoperi această deficienţă majoră, s-au întocmit retroactiv procese-verbale care să ateste că ar fi funcţionat comitetul director la cererea inculpatului U.

Martora I. a confirmat că a întocmit astfel de procese-verbale, deşi nu a fost prezentă la şedinţe, pe baza celor indicate de inculpata U.D. Astfel a întocmit 10 procese-verbale în două zile şi acesta în perioada în care activitatea trebuia controlată de sucursală.

S-a constatat, de asemenea, că multe dintre documentele care au stat la baza acordării creditelor din prezenta cauză nu erau semnate de toţi membri comitetului director şi nu purtau toate semnăturile cerute de norme, nici pe aceea a juristului sucursalei.

Un alt aspect relevant pentru mecanismul care a generat o pagubă substanţială băncii îl constituie acordarea de credite cu depăşirea plafonului admis de norme, fără a se cere aprobarea sucursalei, ceea ce a supus agenţia uni risc de insolvabilitate din partea firmelor pentru care a cerut credite inculpatului G.

Dată fiind poziţia avută de inculpata G. în deţinerea părţilor sociale la firmele P. şi K., cele două societăţi comerciale trebuiau declarate, potrivit normelor de creditate - debitor unic, cu un plafon maxim unic de creditare, de 3 miliarde RON. Prin eludarea normelor, s-a creat aparenţa că sunt doi debitori autonomi ai băncii, acordându-se credite mai mari decât cele legale, aşa cum s-a stabilit prin actele de constatare. Lipsind o garanţie reală în acoperirea creditelor, s-a ajuns la crearea prejudiciului.

Situaţia nu a fost adusă la cunoştinţă sucursalei şi inculpaţii U. şi-au asumat consecinţele în mod conştient, inculpatul U.C. recunoscând - în acest sens - către directorul Sucursalei Braşov, după constatarea faptelor, că "este bun de legat".

Mai mult, este relevant, sub aspectul existenţei unei asumări conştiente a acordării de credite nelegale, că inculpatul U.C. a interzis salariaţilor din subordine să ia legătura direct cu sucursala, indiferent ce se întâmplă.

Nesolicitarea aprobării din partea sucursalei şi acordarea de credite contrar normelor, coroborate cu modul de lucru adoptat de cei trei inculpaţi, demonstrează, în mod obiectiv, că inculpaţii cunoşteau că acele credite nu se puteau acorda şi că şi-au asumat riscul unei astfel de nereguli, chiar dacă s-a mizat pe faptul că sumele de bani rezultate din creditare vor fi folosite profitabil de inculpata G. în firma P. şi că astfel creditele se vor rambursa, ceea ce nu s-a întâmplat.

Alimentarea S.C. P. cu banii obţinuţi prin credite de la S.C. K. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. a reprezentat, de fapt, o finanţare realizată nelegal, ca urmare a abuzului săvârşit de inculpatul U.C., cu concursul direct al inculpatei U.D. şi al inculpatei G., care a pus la dispoziţie cecurile, ordinele de plată şi facturile de care era nevoie pentru întocmirea dosarelor şi a contractelor de credit. Inculpaţii U. au ajuns chiar să garanteze cu propria avere imobiliară credite acordate inculpatei G., respectiv firmelor acesteia.

La data de 21 aprilie 2000, pentru garantarea împrumutului de 1.000.000.000 ROL obţinut de S.C. K.C. S.R.L. de la B.C.R. - Agenţia Z., numiţii G.T. şi G.E.C. au consimţit la o inscripţie ipotecară de rangul întâi asupra imobilului, proprietatea lor, înscris în CF 211 Şimon nr. top 4028/1, 4029/1, 4030/1, 4031/1 compus din teren în suprafaţă de 12.833 mp situat în Şimon, la valoarea de 738.000.000 ROL.

Deşi până la data de 27 noiembrie 2000 creditul nu a fost rambursat (exista un sold nerambursat de 999.990.000 ROL) inculpata U.D. a completat - în fals - adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 1999 către Judecătoria Z. în care a menţionat în mod nereal că s-ar fi achitat integral creditul, de 1.000.000.000 ROL, adresa fiind semnată de către inculpatul U.C.

În baza acestei adrese, Judecătoria Z. a pronunţat încheierea nr. 2877/2000 de CF prin care s-a radiat ipoteca.

În aceeaşi zi, 27 noiembrie 2000, inculpata U.D. a completat şi adresa nr. 4139/27 noiembrie 2000 semnată de către inculpatul U.C., prin care s-a solicitat ipotecarea aceluiaşi imobil teren, mai puţin cu o suprafaţă de 255 mp pe care se afla o casă de locuit compusă din P + 2E. Judecătoria Z. a pronunţat încheierea nr. 2897 din 28 noiembrie 2000 de CF prin care s-a intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilului înscris la CF nr. 211 a loc. Şimon cu nr. top. 4028/1/1, 4029/1/1, 4030/1/1, 4031/1/1, în suprafaţă de 12.568 mp în favoarea B.C.R. - Agenţia Z., la valoarea garantată iniţial de 738.000.000 ROL, noul contract de garanţie imobiliară nr. 132.1 B/27 noiembrie 2000 fiind autentificat prin încheierea nr. 1799 a BNP S.C.A.

În cuprinsul contractului de garanţie imobiliară s-a făcut referire la actul adiţional nr. 132 B din 27 noiembrie 2000, act care nu a fost identificat la documentaţia de credit aferente Contractului de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 şi nici în mapa cu documentele aferente acestui credit de la BNP S.C.A., de unde a rezultat că acesta nu există.

În realitate, nu a existat o cerere a garanţiilor, un nou referat de evaluare şi nici aprobarea comitetului director al băncii pentru diminuarea garanţiei imobiliare cu terenul de 255 mp.

Ipoteca are în vedere contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000, care face parte din suita de contracte la care s-a făcut referire mai sus, consecinţele sub aspectul infracţiunii de abuz contra intereselor persoanei fiind avute în vedere în contextul celor 15 contracte de credit, ca acte materiale la care a făcut referire mai jos, sub aspectul încadrării juridice.

În aceleaşi condiţii şi împrejurări, la data de 10 noiembrie 2000 inculpata U.D. a solicitat B.C.R. - Agenţia Z. acordarea unui credit de 70.000.000 ROL, pe o perioadă de 5 ani, în vederea achiziţionării unui autoturism marca D. de la S.C. S. S.R.L. Braşov. Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit pentru suma de 70.000.000 ROL conform unei facturi proforme unde cumpărător este menţionat inculpatul U.C. şi nu U.D., beneficiara creditului. În aceeaşi zi, 10 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit pentru persoane fizice nr. 4449, încălcându-se: pct. 405, 447 din N nr. 1/1997 şi art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., nefiind semnat şi de contabilul şef A.D. şi nefiind avizat de consilierul juridic G.Ş. şi pct. 409 din N nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare şi aprobare în comitetul director al Agenţiei Z.

La data de 17 august 2001 s-a aprobat cererea inculpatei U.D. prin care a solicitat aprobarea rambursării integrale a creditului acordat conform contractului nr. 449 din 10 noiembrie 2000.

La această faptă nu a participa inculpata G.

Încadrările juridice.

În apel, parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 10 lit. b) şi c) şi art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481, cu referire la art. 258 C. pen. pentru inculpaţii U.C. şi U.D. şi respectiv în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, pentru inculpata G.

Este de observat că, în urma modificărilor aduse conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute la art. 10 lit. b) din Legea 78/2000, practic, fapta pentru care inculpatul a fost condamnat, pe această încadrare juridică, a fost dezincriminată. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea 78/2000, ca urmare a modificărilor aduse conţinutului infracţiunii în urma modificării legii, fapta reţinută în sarcina inculpatei G. nu mai este incriminată în acest text de lege.

Tot astfel, urmează a se constata că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 17 lit. c) din Legea 78/2000, reţinute de prima instanţă, întrucât acestea conţin o normă de trimitere, care în speţă avea în vedere dispoziţiile art. 10 lit. c), care nu se mai pot reţine. Ne mai fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. c), nu se mai pot aplica nici dispoziţiile art. 17 lit. c) din legea 78/2000.

A. Cu privire la inculpatul U.C.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen.; arat. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen.; art. 10 lit. b) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Trebuie subliniat faptul că aprobarea şi acordarea creditelor respective, în condiţii contrare normelor de creditare, reprezintă un abuz contra intereselor persoanei juridice - B.C.R.

Atâta timp cât există infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea 78/2000, în reglementarea anterioară modificării, în mod corect s-a reţinut fapta din legea specială, faţă de care infracţiunea de abuz contra intereselor persoanei avea un caracter subsidiar. În urma abrogării, se impune a se proceda la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea 78/2000 (contractele de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000, 472 din 23 noiembrie 2000 şi 476 din 24 noiembrie 2000 încheiate cu S.C. P.G.I., nr. 445 din 09 noiembrie 2000, 448 din 10 noiembrie 2000 şi 478 din 27 noiembrie 2000 încheiate cu S.C. E. S.R.L., nr. 389 din 16 octombrie 2000, 437 din 3 noiembrie 2000, 438 din 6 noiembrie 2000, 420 din 30 octombrie 2000, 454 din 13 noiembrie 2000, 463 din 20 noiembrie 2000 şi 479 din 27 noiembrie 2000 încheiate cu S.C. K.C. S.R.L., în infracţiunea de abuz, prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 2481 şi art. 258 C. pen., care continuă să subziste.

Pe de altă parte, s-a constatat că, în ceea ce priveşte aprobarea şi acordarea creditelor, a existat o rezoluţie infracţională unică, formată în cadrul unei "colaborări" permanente între cei trei inculpaţi, pentru a ajuta pe inculpata G. să obţină - la orice solicitare a sa - sumele de bani de care avea nevoie - sub forma unor credite, la început pentru firma cu care inculpata G. şi-a desfăşurat efectiv activităţile comerciale - P. - şi apoi prin celelalte două firme, care au servit - de fapt - drept mijloace de obţinere a unor credite - prin activităţi comerciale fictive - banii fiind destinaţi tot S.C. P. S.R.L. Activitatea inculpaţilor s-a desfăşurat cu o anumită frecvenţă şi într-o modalitate care pune în evidenţă o înţelegere iniţială, modul operandi.

Creditele s-au acordat la intervale scurt de timp, prin procedee similare, ceea ce susţine aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru inculpata G., din cele 15 contracte reţinute în cauză, nu s-a reţinut o participaţie penală la infracţiunea de abuz contra intereselor persoanei în ceea ce priveşte contractele de credit nr. 270 şi 132, deoarece acestea nu s-au încheiat pe baza filelor cec sau a ordinelor de plată şi a facturilor fictive ale inculpatei G., fiind credite cu o altă destinaţie, la care încălcarea normelor de creditare aparţine exclusiv inculpaţilor U. De aceea, pentru inculpata G. s-au avut în vedere sub aspectul infracţiunii de abuz - aşa cum se va arăta mai jos - numai 13 acte materiale.

Cu privire la infracţiunea de abuz contra intereselor persoanei, nu mai are relevanţă aspectul reţinut de prima instanţă, respectiv faptul că două dintre contracte sunt încheiate anterior apariţiei Legii nr. 78/2000, dat fiind că prevederile acestei legi nu mai sunt aplicabile în cauză. Ca urmare, toate actele materiale care constituie, fiecare în parte, un abuz în dauna intereselor unităţii bancare, intră în compunerea unei infracţiuni aflate într-o unitate legală.

În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen., curtea a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.; art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale, 4 contracte cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L. şi 8 contracte cu S.C. K. S.R.L.).

În temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C., cu datele personale de la dosar, la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată, faţă de amploarea consecinţelor cauzate.

În temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., cu privire la fapta prezentată la pct. 7 din considerente, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare, această faptă aparţinând în exclusivitate inculpaţilor U., pentru obţinerea unui credit în interes personal.

În temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătura cu fapta reţinută la pct. 6 din considerente cu referire la semnarea adresei prin care s-a solicitat ridicarea ipotecii imobiliare.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor, cu respectarea exigenţelor art. 72 şi art. 52 C. pen., s-au avut în vedere, pe lângă circumstanţele reale care caracterizează pericolul social concret al faptelor şi datele favorabile cu privire la persoana inculpatului care, cu excepţia situaţiei inculpatei G., a condus bine activitatea agenţiei bancare o lungă perioadă de timp, s-a remarcat printr-o activitate profesională susţinută, este bine apreciat, a manifestat în general sinceritate şi regret pentru infracţiunile săvârşite şi nu are antecedente penale.

Aceste elemente, precum şi natura infracţiunilor săvârşite au condus şi la concluzia că pentru a se asigura reeducarea şi recuperarea socială a inculpatului nu este necesară executarea efectivă a pedepsei rezultante, impunându-se aplicarea art. 861 C. pen.

S-a constatat graţiată pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea 543/2002.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen., curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen., în raport de datele la care s-au săvârşit faptele.

B. Cu privire la inculpata U.D.

În calitatea sa de ofiţer de credite la agenţia B.C.R. Z., aceasta a susţinut şi a făcut posibilă acordarea creditelor către societăţile comerciale reprezentate de către inculpata G., întocmind documentaţiile contrar normelor bancare de creditare, de conivenţă cu ceilalţi coinculpaţi, cunoscând situaţia activităţilor comerciale ale inculpatei G., la fel ca şi inculpatul U.C. şi acceptând întocmirea dosarelor de credit chiar fără a vedea sau a verifica cecurile sau ordinele de plată care făceau dovada sumelor necesare şi constituiau garanţia rambursării creditelor aşa numite de scont. Modul în care a lucrat a reprezentat o încălcare a prevederilor normative arătate la pct. 2 din considerente, iar rezultatul l-a constituit prejudicierea băncii, care nu a mai putut recupera creditele.

Cunoaşterea activităţii inculpatei G. de către inculpaţii U. este demonstrată şi de faptul că şi operaţiunile de transfer al sumelor către S.C. P. de la celelalte două societăţi s-a făcut la aceeaşi agenţie bancară.

Faptele inculpatei U.D. s-au constituit în acte de complicitate la infracţiunea de abuz săvârşită de inculpatul U.C., pentru că i-a pus la dispoziţie acestuia documentaţia prin care inculpatul a dispus acordarea creditelor. Potrivit atribuţiilor de serviciu, factorul decizional l-a constituit inculpatul U., în calitate de director, inculpata U.D. având sarcina de serviciu de întocmire a dosarelor de credit.

În acelaşi context s-a acţionat şi pentru obţinerea creditului, ca persoană fizică, aşa cum s-a arătat la pct. 7 din considerente infracţiune care s-a reţinut separat.

De asemenea, pe baza adresei false pe care a întocmit-o şi a folosit-o, cu sprijinul coinculpatului U. care a semnat, s-a modificat contractul de ipotecă imobiliară de la contractul de credit nr. 132/2000, fără a se urma procedura legală.

Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.; art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.; art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 246 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.; art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, aşa cum sa arătat la pct. 7/A din considerente, ca urmare a modificării legii, fapta reţinută în sarcina inculpatei nu mai constituie infracţiune.

În aceste condiţii, din identitate de raţiune, pentru argumentele prezentate la inculpatul U.C., această activitate desfăşurată de inculpată reprezintă acte de complicitate la infracţiunea de abuz contra intereselor persoanei săvârşită de inculpatul U.C., dat fiind că această infracţiune - cu caracter subsidiar, în raport de alte reglementări speciale - urmând a fi reţinută în urma abrogării tezei incriminatorii de la art. 10 lit. b) din Legea 78/2000.

C. Cu privire la inculpata G.I.M.

Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 lit. c) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Situaţia activităţii comerciale desfăşurate de inculpata G., aşa cum s-a mai arătat, a fost îndeaproape cunoscută de inculpaţii U., iar modul în care s-au obţinut creditele reprezintă rezultatul unei "colaborări" a celor trei inculpaţi - inculpata prezentând inculpatei U.D. instrumente de plată şi facturile fictive, acceptate în mod tacit şi pe baza cărora a fost posibilă acordarea creditelor aprobate de inculpatul U.C.

Nu s-a putut susţine că inculpaţii U. ar fi fost induşi în eroare de inculpata G. În multe cazuri dosarele de credit s-au făcut în baza unor simple solicitări verbale ale inculpatei G., iar aprobările s-au dat totdeauna fără consultarea Comitetului director, cu contracte nesemnate de contabilul-şef, ceea ce a demonstrat o operaţiune conştientă, asumată, de eludare a unor obligaţii legale din partea inculpatului U.C.

Modul abuziv de lucru adoptat de inculpaţii U. a fost susţinut de inculpata G., care a ajutat prin întocmirea de instrumente de plată (cecuri sau ordine de plată) şi facturi false, atestând operaţiuni comerciale fictive şi s-a creat astfel o aparenţă a unei documentaţii care justifică acordarea creditelor. Ea a beneficiat de sumele creditate.

Astfel, activitatea inculpatei G. are semnificaţia juridică a unor acte de complicitate la infracţiunea de abuz contra intereselor persoanei, cu excepţia a două contracte, respectiv primul dintre ele, nr. 270 din 30 decembrie 1999 - pentru activitate curentă şi nr. 132 din 21 aprilie 2000 - contract de exploatare, întrucât în aceste cazuri acordarea creditelor, deşi s-a făcut abuziv, nu a fost ajutată sau înlesnită în niciun mod prin acte sau fapte ale inculpatei G. Acordarea acestora nu s-a bazat pe instrumentele de plată şi facturile fictive, răspunderea revenind exclusiv celorlalţi doi inculpaţi care au întocmit şi respectiv aprobat dosarul şi contractul de credit, cu încălcarea normelor de creditare.

În apel, s-a solicitat de către parchet schimbarea încadrării juridice pentru inculpata G., din infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. Această solicitare nu a fost fondată.

S-a observat că Legea nr. 31 din 1990 a fost modificată succesiv în ceea ce priveşte conţinutul textelor care incriminează unele fapte, ca infracţiuni, astfel încât în perioada săvârşirii faptelor, în urma modificărilor aduse şi publicate în M. Of. nr. 33/29.01.1998, infracţiunile erau reglementate în prevederile art. 265 - 276.

Pe de altă parte, trebuie arătat că din probele administrate nu a rezultat că inculpata ar fi acţionat în contra intereselor SC. P. S.R.L., al cărei asociat unic era, ci chiar în interesul acesteia, punându-i la dispoziţie sumele de bani obţinute cu titlu de credit, persoana prejudiciată nefiind societăţile comerciale, ci Agenţia Z. a B.C.R.

Curtea a apreciat că fapta inculpatei de a da o altă destinaţie sumelor obţinute cu titlu de credit pentru S.C. K. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., respectiv virarea banilor către S.C. P. S.R.L., intră în conţinutul actelor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de inculpatul U.C., deoarece aceste operaţiuni de virare a banilor - cunoscute şi de inculpat pentru că erau derulate la agenţia pe care o conducea - au contribuit la cauzarea prejudiciului suportat de bancă determinând, alături de actele efectuate de soţii U., imposibilitatea rambursării creditelor şi insolvabilitatea firmelor creditate.

Activitatea inculpatei G. trebuie raportată la B.C.R. - Agenţia Z., deoarece s-a referit la obţinerea de credite, iar prejudiciul s-a localizat în patrimoniul acesteia şi nu al societăţilor comerciale pentru care s-a solicitat creditarea.

Inculpatul U. a putut să constate, ca director al agenţiei, că sumele acordate cu titlu de credit nu au fost utilizate potrivit destinaţiei stabilite prin contractele de credit însă a continuat să aprobe acordarea lor.

Ca urmare, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 10 lit. c) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale - fiind exceptate contractele de credit nr. 132 şi 270, aşa cum s-a arătat şi argumentat anterior).

S-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. la individualizarea judiciară a pedepselor, reţinându-se, alături de circumstanţele reale care caracterizează faptele şi circumstanţele de ordin personal favorabile inculpatei.

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., curtea a condamnat-o pe inculpata G.I.M. la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o activitate de natură comercială) C. pen., pentru complicitate la infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals, încadrarea juridică a fost corect reţinută şi de către prima instanţă, aşa încât, în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat-o pe inculpată la 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru fapta prezentată la pct. 6, iar în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru actele materiale de fals care au în vedere întocmirea facturilor fictive şi semnarea cererilor în numele asociatului de la firma K.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., urmează ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani.

În legătură cu modalitatea de executare a pedepsei, curtea de apel a constatat că inculpata a avut un comportament anterior bun, a fost bine apreciată şi a desfăşurat o activitate comercială onestă, până la faptele reţinute în cauză. Inculpata are familie, nu are antecedente penale şi sunt suficiente date care au demonstrat că reeducarea şi recuperarea socială a acesteia se poate realiza fără o executare efectivă a pedepsei cu închisoarea.

De aceea, în temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi a fost fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Aşa fiind, apelul parchetului a fost admis, iar sentinţa a fost desfiinţată cu privire la latura penală a cauzei, în sensul celor arătate la pct. 8 din considerente.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la obligarea la despăgubiri, anularea actelor şi menţinerea măsurilor asigurătorii, precum şi cheltuielile judiciare, au fost menţinute.

Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse, întrucât criticile formulate de aceştia sunt nefondate.

Argumentele pe care s-a bazat curtea pentru o astfel de concluzie a rezultat în mod direct din considerentele care au fost prezentate în detaliu la pct. 5, 6, 7 şi 8, cu privire la fiecare dintre inculpaţi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost suportate de către inculpaţi.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii G.I.M., U.D. şi U.C., aceştia din urmă fără a arăta iniţial motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, procurorul a criticat hotărârile instanţelor pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor, U.C., U.D. şi G.I.M., atât în ceea ce priveşte reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

Astfel, a fost arătat conţinutul art. 72 C. pen., menţionându-se că chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrat, subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis diferenţiate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privative sau neprivative de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

S-a menţionat că instanţa, cu prea multă uşurinţă a apreciat conduita bună a inculpaţilor U.C., U.D. şi G.I.M. înaintea săvârşirii faptelor reţinut, făcând abstracţie de celelalte date şi elemente, pe care le oferea cauza şi care ar fi condus la adoptarea unei alte soluţii.

Astfel, circumstanţele reale în care s-au comis infracţiunile, erau de natură să convingă instanţa despre gravitatea deosebită a faptelor săvârşite de inculpaţi.

În perioada 1999 - 2000, inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. - Agenţia Z. şi soţia acestuia, inculpata U.D., în calitate de ofiţer de credite, au propus şi aprobat credite de zeci de miliarde RON fără respectarea legii şi normelor bancare, pentru firmele S.C. P.G. S.R.L., S.C K.C. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., administrată şi controlată de inculpata G.I.M., în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Ca urmare a acordării acestor credite, Agenţia Z. a înregistrat pierderi majore, astfel încât în februarie 2001, creanţele extrabilanţiere erau în cazul celor trei societăţi de 20.284.000.000 ROL.

În cadrul Agenţiei B.C.R. - Agenţia Z. a existat un adevărat monopol al familiei U. Astfel, se acordau credite fără întocmirea documentaţiilor de credit (documentaţiile se întocmeau ulterior) sau când erau întocmite acestea erau analizate şi înaintate de inculpata U.D., în calitate de ofiţer de credite, inculpatului U.C., directorul Agenţiei Z. şi soţul acesteia care le aproba fără să fie avizate de consilierul juridic şi analizate în Comitetul Director. Chiar şi activitatea consilierului juridic era efectuată de inculpata U.D. care era împuternicită prin procură specială de inculpatul U.C., să semneze contractele de garanţie mobiliară şi imobiliară şi să facă demersurile necesare înscrierii acestora în registrele Judecătoriei Z..

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor U.C., U.D. şi G.I.M. nu existau motive pentru reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), conduita bună a acestora înainte de reţinerea faptelor săvârşite, din următoarele motive:

- inculpaţii U.C. şi U.D., în vederea acordării de credite cu încălcarea normelor bancare şi pentru favorizarea firmelor inculpatei G.I.M., făceau presiuni asupra celorlalţi funcţionari bancari să completeze documente bancare (bilete la ordin, cecuri, ordin de plată etc.) în locul inculpatei G.I.M., să-şi prelungească programul de lucru până seara târziu, să nu sesizeze centrala băncii cu neregulile constatate şi nu în ultimul rând să semneze retroactiv contractele de credit. De asemenea, obligau funcţionarii bancari să întocmească în mod fictiv procese-verbale în registrul Comitetului Director, deşi nu se desfăşurau şedinţe în care să se analizeze şi să se aprobe prin vot documentaţiile de credit.

Toate aceste aspecte, confirmate de funcţionarii bancari audiaţi în cauză şi de înscrisurile ridicate şi analizate de organele de urmărire penală au demonstrat o conduită necorespunzătoare a inculpaţilor înainte de săvârşirea faptelor, drept pentru care reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. este nejustificată.

- prin Adresa nr. 5146 din 08 iunie 2006, B.C.R. - Sucursala Judeţeană Braşov a comunicat instanţei că activitatea celor doi inculpaţi U.C. şi U.D. nu s-a caracterizat prin merite deosebite, încadrându-se în contextul global al aprecierii profesionale a tuturor angajaţilor acestei bănci. În acest context trebuie menţionată practica inculpatului U.C. de a le cere salariaţilor Agenţiei B.C.R. Z. să semneze că nu vor adresa conducerii Sucursalei Judeţene pentru a semnala neregulile constatate şi a menţine astfel impresia unei bune activităţi în unitate, ceea ce nu era adevărat.

Pe de altă parte, prin activităţile desfăşurate de aceştia au prejudiciat în mod grav interesele băncii, uneori chiar întocmind acte false, aşa cum s-a întâmplat cu adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 2000 în care au menţionat în mod fals că s-a achitat integral contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 în scopul radierii ipotecii prin care s-a garantat acest credit, deşi acesta nu fusese rambursat.

La individualizarea judicioasă a pedepsei inculpatei G.I.M., nu s-a avut în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de inculpată, perseverenţa infracţională a acesteia, faptul că aceasta este cercetată şi în alte cauze penale pentru fapte similare (rechizitoriul nr. 84/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov), natura şi împrejurările în care a săvârşit infracţiunile, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi comportamentul acesteia pe parcursul urmăririi penale, care constituie tot atâtea motive pentru aplicarea unor pedepse mai severe.

Toate aspectele arătate mai sus, ce se constituie într-un complex de cauze de agravare, au fost omise în mod inexplicabil să fie avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor U.C., U.D. şi G.I.M.

Fără îndoială, acest complex de cauze de agravare ce denotă o periculozitate sporită a inculpaţilor nu a primit o semnificaţie corespunzătoare şi nu şi-a produs efectul în mecanismul individualizării pedepsei.

În acest context, faţă de prevederile art. 72 C. pen., în mod greşit s-au reţinut circumstanţele atenuante şi s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind aplicată o pedeapsă nejustificat de blândă de numai 3 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen., deşi se impunea aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Faţă de motivele invocate mai sus, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 173/AP din data de 30 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul penal nr. 11/62/2005 şi a Sentinţei penale nr. 140/S din data de 14 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. 11/62/P/2005, privind pe inculpaţii U.C., U.D. şi G.I.M., casarea hotărârilor recurate şi în urma rejudecării, condamnarea acestora la pedepse privative de libertate fără reţinerea circumstanţelor atenuante.

La termenul de judecată de la 28 februarie 2008, în recurs, Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu intimata parte responsabilă civilmente şi apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurenţii inculpaţi G.I.M., U.C. şi U.D., pentru a le da posibilitatea să-şi angajeze un apărător ales, a amânat cauza la 27 martie 2008, aşa cum rezultă din Încheierea de la acea dată.

La termenul de judecată de la 27 martie 2008, magistratul asistent a referit asupra cererii depusă la dosar de apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., avocat B.R.C., prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Recurenta intimată inculpată G.I.M. a învederat că are un apărător ales care nu a putut să ajungă la acest termen, totodată, depunând concluzii scrise, iar reprezentantul Ministerului Public, faţă de lipsa de apărare a recurenţilor intimaţi inculpaţi, a solicitat acordarea unui ultim termen.

Înalta Curte, faţă de lipsa de apărare a recurenţilor intimaţi inculpaţi, a amânat cauza la 8 mai 2008, ultim termen, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată.

În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, în recurs, recurenta intimată inculpată G.I.M. prin apărător a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În conţinutul concluziilor scrise s-a făcut referire la starea societăţii S.C. P.G. S.R.L., al cărei asociat unic era inculpata, la activitatea acesteia, aspecte despre rulajul acesteia, patrimoniul societăţii la nivelul anului 2000 era impresionant, doar marfa aflată pe stoc valora 7.885.806.141 RON vechi, date ce rezultă din expertiza contabilă depusă la dosar. În aceste condiţii şi în situaţia în care societatea încasa bani în numerar de la clienţi şi după-amiază, obligată fiind să verse aceste încasări în bancă, inculpata G.I.M. a luat legătura cu inculpatul U.C., directorul agenţiei Z. a B.C.R., care a informat-o că poate face depuneri de numerar la această agenţie şi după orele 17,00.

Potrivit declaraţiei inculpatei, neinfirmată de nimeni, societatea acea încasări în numerar în proporţie de 90 % din totalul încasărilor, ceea ce făcea ca suma ce trebuia depusă la bancă la sfârşitul unei zile să fie de câteva sute de milioane de RON.

S.C. P.G. S.R.L. a încheiat cu B.C.R.- agenţia Z., în perioada anului 2000 un număr de 181 de contracte de credit, din care fac obiectul rechizitoriului un număr de patru contracte şi anume cele cu numerele 270 din 30 decembrie 1999, 470 din 22 noiembrie 2000, 472 din 23 noiembrie 2000 şi 476 din 24 noiembrie 2000.

Recurenta intimată prin apărător a subliniat că relaţiile între bancă şi client au decurs în mod firesc, fiind rambursate datoriile întocmai şi la timp până la momentul lunii noiembrie 2000 când, aflându-se într-o pană financiară obişnuită unei perioade cu vânzări reduse (luna noiembrie este o lună cu activitate comercială redusă din cauza scăderii puterii de cumpărare a cumpărătorilor care tocmai şi-au terminat cumpărăturile de toamnă şi aşteaptă sărbătorile de iarnă), S.C. P.G. S.R.L. a fost ţinta atacului martorului S.I., administrator al S.C. S. S.R.L., care în ziua de 28 noiembrie 2000 a deposedat pe S.C. P.G. S.R.L. de tot stocul de marfă în valoarea indicată mai sus, lucru care a pus această societate în imposibilitatea să mai funcţioneze, să vândă, să încaseze şi să-şi plătească creditorii. Episodul este relevat în toată grozăvia lui în raportul de expertiză prezentat de inculpata G.I.M.

S-a subliniat acest moment pentru că majoritatea creditelor ce fac obiectul cercetării judecătoreşti au fost contractate în luna noiembrie şi ele nu au mai putut fi restituite tocmai din cauza tâlhăriei al cărei autor este S.I. În paranteză fie spus, după atacul lui S.I., inculpata G.I.M. a avut o tentativă de suicid ale cărei urmări se suportă azi, fiind mai tot timpul internată.

Cu referire la contractul de credit nr. 270 din 30 noiembrie 1999, procurorul nu i-a găsit nicio culpă inculpatei G.I.M., reţinând doar că banca a acordat creditul cu uşurinţă, neţinând seama de faptul că S.C. P.G. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. îndeplineau condiţiile unui debitor unic - din punct de vedere bancar - şi că acest contract nu este semnat din partea băncii de toate persoanele îndreptăţite şi că nu a fost supus spre examinare comitetului director al Agenţiei Z.

Inculpata G.I.M. nu a avut nicio contribuţie, nicio participaţie la procedura internă a băncii de acordare a creditului.

Cu referire la Contractul de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000, acesta a fost încheiat în baza cererii S.C. P.G. S.R.L. şi a garantării creditului cu cecul P 3081090250 emis de S.C. L. S.R.L. în beneficiul S.C. P.G. S.R.L.

Nici în procesul decizional al băncii pentru acordarea acestui credit, inculpata G.I.M. nu a avut nicio participare; nu a ştiut, nu a fost informată că normele băncii sunt nesocotite chiar de prepuşii acesteia (inculpaţii U.C. şi D.), iar aceste norme i-au fost aduse cu greu la cunoştinţă în cursul cercetării judecătoreşti când partea civilă B.C.R. a declarat prin reprezentantul său că au caracter secret.

S-a reţinut doar, în legătură directă cu participarea inculpatei G.I.M., că aceasta ar fi prezentat băncii o situaţie mincinoasă, respectiv că ar fi prezentat o creanţă împotriva S.C. L. S.R.L., creanţă cu care a garantat creditul acordat de bancă.

Cât priveşte această creanţă, ea nu este una fictivă, ci una care izvora din cecul P 30801040250 din 22 noiembrie 2000 emis de S.C. L. S.R.L. în beneficiul S.C. P. S.R.L.

Este adevărat că cecul, titlul de creanţă, a fost înmânat inculpatei G.I.M. în alb de către administratorul S.C. L. S.R.L., însă acesta, potrivit declaraţiei date în faţa instanţei, a fost informat că fila cec va fi folosită pentru luarea unui credit de către S.C. P. S.R.L.

Fila cec i-a fost remisă inculpatei anterior acestui anunţ şi nu în scopul pentru care a fost folosită, ci pentru ca S.C. L. S.R.L. să-şi achite obligaţia de plată către S.C. P. S.R.L. pentru mărfurile cumpărate de la această din urmă societate.

Cert este că anterior folosirii filei cec drept garanţie pentru obţinerea creditului, emitentul fusese înştiinţat despre această destinaţie şi a consimţit. Această împrejurare, coroborată cu dispoziţiile pct. 2, 4, 67,68, 69 şi 71 din Normele Cadru nr. 7/1994 ale B.N.R. potrivit cărora cecul este un instrument de plată utilizat de titularul de conturi bancare cu disponibil corespunzător (obligaţia S.C. L. S.R.L. era de a nu emite cecul dacă nu avea disponibil) şi care, dacă este emis în alb, poate fi completat de beneficiar cu condiţia ca acesta să nu fi dobândit cecul cu rea-credinţă, face ca în sarcina inculpatei G.I.M. să nu se găsească nicio culpă pentru acordarea creditului cercetat.

În legătură cu Contractul de credit nr. 472 din 23 noiembrie 2000, acesta a fost obţinut de inculpata G.I.M. în temeiul cecurilor BH 32900005108 şi BH 32900005109 emise de S.C. E. S.R.L., cecuri care au fost înmânate în alb inculpatei de către administratorii G.E.C. şi G.T.M.

În privinţa acestui credit, este de subliniat că el a fost acordat în ciuda opunerii inculpatei G.I.M. care a informat-o pe inculpata U.D. (potrivit declaraţiei martorei G.E.C.) că nu mai doreşte să se îndatoreze şi că preferă să intre în incidenţă bancară.

Inculpata U.D. însă, primind cecurile emise de S.C. P. S.R.L. în beneficiul furnizorilor săi de marfă, cecuri introduse de aceştia la plată, a decis, cu de la sine putere, acordarea unui nou credit către S.C. P. S.R.L. din care a făcut şi plăţile către furnizori, acoperind astfel datoriile scadente ale S.C. P. S.R.L.

După ce a făcut aceste operaţiuni substituindu-se voinţei inculpatei G.I.M., care doar ea putea angaja S.C. P. S.R.L., U.D. i-a transmis lui G.I.M. să-i aducă 2 - 3 file cec pentru garantarea creditului pe care tocmai i-l acordase. Fiind pusă în faţa faptului împlinit, G.I.M. a solicitat şi obţinut de la sora sa şi cumnatul său, G.C. şi T., cele două file cec care au fost depuse la bancă şi completate de martora S.M. din dispoziţia lui U.D., cu sumele precizate de aceasta din urmă.

Este de observat că inculpata nu a acţionat cu o voinţă liberă, ci constrânsă de U.D. care-i acordase deja un credit pe care ea nu l-a vrut; nu se poate reţine intenţia inculpatei G.I.M. de înşelare a băncii, de vreme ce chiar banca prin prepusa sa, i-a cerut să depună cele două cecuri; de asemenea, nu se poate reţine nici intenţia aceleiaşi inculpate de a o ajuta pe U.D. să-i acorde creditul fără respectarea legii sau a normelor bancare pentru că acest credit i-a fost acordat anterior; eventual, se poate reţine infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpata a uzat de 2 cecuri fără disponibil în cont (dar nu false, cum cere textul legal) în scopul de a ascunde infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 comisă de U.D.

În legătură cu creditul nr. 476 din 24 noiembrie 2000, acesta a fost garantat cu o filă cec de S.C. F. S.R.L. în beneficiu S.C. P. S.R.L. în aceleaşi condiţii ca mai sus.

În concret, aşa cum a arătat inculpata G.I.M. şi martorul I.D., inculpata G.I.M. a fost somată la telefon de inculpata U.D. care i-a cerut să-i aducă o filă cec, întrucât i-a acordat deja un credit. G.I.M. i-a solicitat fratelui său G.M.I., administrator al S.C. F. S.R.L. o filă cec pe care a prezentat-o în alb la banca unde a fost completată de S.M. potrivit instrucţiunilor date de U.D.

Din cele de mai sus a rezultat că inculpata G.I.M. nu a controlat, nu a ajutat şi nu a ştiut nimic despre procedura de acordare a creditelor de către bancă prin prepuşii săi şi că nu a urmărit inducerea în eroare a băncii, întrucât banca însăşi era cea care a dictat conduita inculpatei G.I.M.

În final, întrucât procurorul a reţinut cu privire la acest ultim credit că s-a realizat o deturnare a folosinţei acestuia, s-a arătat că suma de 505.472.846 RON a fost reţinută de bancă cu titlu de rambursare anticipată a altui credit, fără nicio participaţie din partea lui G.I.M.

Cu privire la Contractul de credit nr. 445 din 09 noiembrie 2000 încheiat între B.C.R. - Agenţia Z. şi S.C. E. S.R.L., acesta a fost garantat cu un bilet la ordin emis de S.C. P. S.R.L. Potrivit pct. 490 din Normele Cadru nr. 7/1994, biletul la ordin este un titlu de credit creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani fixă, la un anumit termen, unei alte persoane, denumită beneficiar care are calitatea de creditor.

Faţă de această definiţie legală s-a putut observa că biletul la ordin nu este un instrument de plată cum este cecul şi că biletul la ordin nu implică în mod necesar un disponibil bancar corespunzător la momentul emiterii lui.

Aşa fiind biletul la ordin nu este decât o promisiune de plată, în viitor (pct. 501), lipsa disponibilului la momentul plăţii neatrăgând decât răspunderea civilă obişnuită a debitorului.

În speţă, S.C. P. S.R.L. a transmis către S.C. E. S.R.L. o obligaţie de plată în viitor a unei sume de bani, acest titlu de creanţă fiind folosit de beneficiar pentru garantarea unui credit acordat de B.C.R. - Agenţia Z.

Faţă de cele de mai sus, nu s-a putut reţine nicio înşelăciune în dauna băncii, înşelăciune al cărei subiect activ să fie inculpata G.I.M. pentru că în acest contract de credit, inculpata are calitatea unui terţ.

Cu privire la Contractul de credit nr. 448 din 10 noiembrie 2000 încheiat între aceleaşi părţi s-a arătat că inculpata G.I.M. nu are nicio participaţie, acest credit acordându-se fără nicio garanţie. Este drept că banii obţinuţi din credit au fost viraţi către S.C. P. S.R.L., însă aceasta s-a făcut în scopul achiziţionării de marfă şi, oricum, ulterior şi fără legătură cu acordarea creditului.

Cu privire la Contractul de credit nr. 478 din 27 noiembrie 2000, încheiat între aceleaşi părţi, acesta a fost garantat cu două file cec - BH 30300134677 şi BH 30300134678 - emise de S.C. F. S.R.L. prin administratorul său G.M.I., la cererea inculpatei G.I.M.

În dosar nu există probe că acest credit a fost acordat ca şi creditele cu nr. 472 şi 476, prin voinţa unilaterală a inculpatei U.D., deşi, în realitate aşa s-au petrecut lucrurile.

Cu privire la această faptă nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în sarcina inculpatei G.I.M. pentru că ea nu a intrat deloc în raporturi contractuale cu banca.

În legătură cu contractele de credit obţinute de inculpata G.I.M. de la B.C.R. - Agenţia Z., şi pe care le-a semnat în fals şi în numele asociatului K.A., inculpata urmează să fie condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Contractele de credit nr. 389 din 16 octombrie 2000, 420 din 30 noiembrie 2000, 437 din 03 noiembrie 2000, 438 din 06 noiembrie 2000, 454 din 13 noiembrie 2000, 463 din 20 noiembrie 2000, 479 din 27 noiembrie 2000 au fost garantate cu bilete la ordin emise de S.C. D. S.R.L., S.C. L. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., consideraţiile făcute cu prilejul analizării Contractului de credit nr. 445/2000 fiind aplicabile şi în cazul acestor contracte de credit.

La termenul de judecată de la 8 mai 2008, magistratul asistent a referit asupra cererii depuse la dosar de apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., avocat B.R.C., prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare, întrucât are mai multe cauze pe rolul instanţelor, precum şi asupra cererilor formulate de recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., aflaţi în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Recurenta intimată inculpată G.I.M. a învederat că are un apărător ales, av. D.I. care nu a putut să ajungă la acest termen din motive medicale. Reprezentantul Ministerului Public, faţă de lipsa de apărare a recurenţilor intimaţi inculpaţi a solicitat acordarea unui ultim termen.

Înalta Curte, faţă de lipsa de apărare a recurenţilor intimaţi inculpaţi a amânat cauza la 22 mai 2008, ultim termen, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data mai sus menţionată, aflată la fila 106 dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către intimata parte civilă B.C.R. S.A., primite prin fax, dar şi înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 15905 din 21 mai 2008, în care a solicitat menţinerea dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 140/S din 14 martie 2007 pronunţată de către Tribunalul Braşov cu privire la acţiunea civilă exercitată.

În dezvoltarea concluziilor scrise s-a arătat că prin sentinţa mai sus menţionată, inculpaţii U.C., U.D. şi G.I.M., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv înşelăciune au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 1.646.675,0136 RON către Sucursala B.C.R. Braşov.

Prin Decizia penală nr. 173/P/Ap/2007 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov nu a fost modificată latura civilă a obligaţiilor pe care cei trei inculpaţi le au în solidar faţă de bancă.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află înregistrate, din data de 4 ianuarie 2008, recursurile formulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie sub nr. 1832/III-2/2007, cât şi ale celor trei inculpaţi.

Dacă în privinţa recursului declarat de către Direcţia Naţională Anticorupţie se poate constata că acesta este motivat în termen, în privinţa recursului declarat de către soţii U.C. şi U.D. s-a solicitat instanţei de recurs să constate că acesta nu se mai încadrează în condiţiile imperativ prevăzute de art. 38510 C. proc. pen., respectiv nu a fost motivat cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În fapt poziţia procesuală a inculpaţilor U.C. şi U.D. este şi în faza recursului aceeaşi ca şi la fond şi în apel, respectiv de a uzita în mod abuziv de dreptul la apărare.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2008, inculpata G.I.M. prin apărător ales a depus la dosar concluzii scrise.

Poziţia băncii în această fază a dosarului penal nr. 11/62/2005 în care se judecă recursurile formulate este de menţinere a dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 140/S din 14 martie 2007 pronunţate de către Tribunalul Braşov prin care cei trei inculpaţi au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 1.646.675,0136 RON către Sucursala B.C.R. Braşov.

În ceea ce priveşte recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, intimata parte civilă a pus concluzii de admitere a acestuia din următoarele considerente:

- în mod corect s-a reţinut în pagina a 17-a, alineatul 2 faptul că inculpaţii U.C. şi U.D., din care primul a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei B.C.R. Z., iar soţia sa aceea de ofiţer de credite, au făcut presiuni asupra celorlalţi funcţionari bancari să completeze documente bancare în locul inculpatei G.I.M., să semneze retroactiv contractele de credit, să întocmească în mod fictiv procese-verbale în registrul Comitetului director, deşi nu se desfăşurau şedinţe în care să se analizeze şi să se aprobe prin vot documentaţiile de credit;

- cei doi inculpaţi au prejudiciat în mod grav interesele băncii, uneori chiar întocmind acte false, prin care au radiat o ipotecă a băncii, deşi creditul nu a fost rambursat, toate aceste fapte fiind dovedite prin documentele aflate la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte recursul inculpatei G.I.M. a pus concluzii de respingere a acestuia din următoarele considerente:

- susţinerile acesteia conform cărora activitatea S.C. P. S.R.L. a încetat urmare a bunurilor scoase abuziv din societate de către numitul S.I., administrator al S.C. S. S.R.L., nu pot fi primite.

Aşa cum s-a dovedit prin documentele depuse la fond, S.C. P. S.R.L. avea obligaţii restante faţă de S.C. S. S.R.L.; administratorul S.C. S. S.R.L., audiat de către instanţa de fond a susţinut constant că bunurile pe care le-a recuperat de la S.C. P. S.R.L. s-au încadrat numai în limita obligaţiilor efectiv existente, şi că s-a întocmit în acest sens şi o compensare între cele două societăţi.

Oricum, S.C. S. S.R.L. nu a recuperat întreaga creanţă, fapt ce a condus la falimentul acestei societăţi, consemnat ca atare o dată cu radierea sa din evidenţele Registrului Comerţului.

Faptul că cei doi administratori şi-au făcut reciproc plângeri penale, exced cadrului juridic în care se desfăşoară prezentul dosar.

- pretinsele neimplicări şi necunoaşteri pe care le susţine inculpata G.I.M. în angajarea creditelor acordate de către bancă sunt contrazise de practica acesteia de a cere terţilor cu care se afla în relaţii de afaceri de instrumente de plată în alb pe care le completa ulterior şi le punea la dispoziţia băncii, de inexistenţa de disponibil pe cont, de punerea la dispoziţia băncii a unor date fictive, de neţinerea evidenţei contabile a S.C. P. S.R.L. Braşov în concordanţă cu prevederile legii contabilităţii.

- fără îndoială foştii angajaţi ai băncii U.C. şi U.D. au partea lor de culpă infracţională în acordarea creditelor cu nerespectarea Normelor interne ale băncii; susţinerile recurentei inculpate G.I.M. în prezentul recurs conform cărora banca prin prepuşii săi, o obligă să ceară credite, este excesivă şi nu este dovedită prin niciunul din mijloacele de probă administrate la fond sau în apel.

La dosarul Înaltei Curţi au fost depuse la dosar, fiind primite prin fax, motivele de recurs formulate în scris de recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., prin apărător, în care s-a solicitat în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov, urmare a incidenţei în cauză a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10 şi 17 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii intimaţi inculpaţi, prin apărător au arătat că instanţa de apel, cu încălcarea art. 334 C. proc. pen., respectiv a dreptului la apărare concretizat prin lipsa punerii în discuţia părţilor a unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice şi fără punerea în vedere a inculpaţilor a dreptului la un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării a procedat la o schimbare a încadrării juridice a faptelor diferită de cea solicitată de parchet şi anume cu referire la toate faptele de abuz în serviciu în formă calificată.

Astfel, în cazul inculpatului U.C. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen., art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale), dispunând condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei fapte.

Văzând încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanţei şi considerentele deciziei penale atacate, se observă că sunt incluse în această nouă infracţiune în formă continuată toate faptele constând în semnarea contractelor de credit, motivarea deciziei penale neputându-se reflecta în dispozitivul acesteia, întrucât s-a procedat la o numărare şi individualizare greşită a actelor materiale. Instanţa de apel a numărat 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L. şi 8 contracte cu S.C. K. S.R.L., în realitate, văzând starea de fapt reţinută, fiind vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L., 7 contracte cu S.C. K. S.R.L. şi un contract de credit încheiat cu inculpata U.D.

Prin această manieră de schimbare a încadrării juridice s-a procedat şi la o greşită încadrare juridică a faptei constând în semnarea contractului de credit nr. 132 cu S.C. K. S.R.L., avută în vedere de prima instanţă care a constatat că valoarea prejudiciului reţinut prin rechizitoriu şi neschimbat în prima instanţă şi calea de atac a apelului, este mai mică de 2 miliarde ROL, astfel că, urmare a necriticării prin niciunul dintre motivele de apel formulate în cauză, a acestei dispoziţii a primei instanţe s-a procedat la agravarea situaţiei inculpatului U.C., întrucât, pedeapsa aplicată pentru săvârşirea acestei fapte este graţiată.

Fiind astfel în favoarea inculpatului stabilirea corectei încadrări a acestei fapte, este mai evidentă încălcarea garanţiilor procesuale prevăzute de art. 334 C. proc. pen.

Eroarea în care s-a aflat instanţa de apel raportat la starea de fapt cu care a fost sesizată se reflectă din nou în considerentele hotărârii unde la pct. 7 se face referire despre fapta inculpatului U.C. care a semnat Contractul de credit nr. 449 încheiat cu persoana fizică U.D. şi care era cuprinsă iniţial, în actul de sesizare a instanţei şi în încadrarea juridică reţinută de prima instanţă în infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Incluzând această infracţiune în cele pentru care instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, nu se poate proceda la o nouă condamnare pentru aceeaşi faptă. În acest sens, s-a solicitat a se observa că în dispozitivul hotărârii la pct. I.2, inculpatul U.C. a fost condamnat de către instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în considerentele hotărârii făcându-se referire la fapta analizată la pct. 7 din motivarea deciziei, respectiv a faptei mai sus descrisă legală de încheierea contractului de credit cu inculpata U.D. În această manieră, văzând că, în afară de infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., instanţa de apel nu s-a mai pronunţat cu privire la vreo altă faptă pentru care inculpatul este cercetat şi că, practic s-a pronunţat de două ori asupra aceleiaşi fapte legată de semnarea contractului nr. 449, este lesne de constatat că instanţa de apel nu s-a mai pronunţat cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. (înaintarea adreselor nr. 4138/2000 şi 4139/2000 conţinând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeaşi instanţă a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.). Această faptă a fost analizată de prima instanţă la pct. 6 din considerente, singura referire menţionată în acest context fiind la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen. Ca urmare s-a constatat graţiată o faptă cuprinsă într-o altă încadrare juridică, lipsind astfel inculpata de posibilitatea stabilirii corect a faptelor a căror executare este într-adevăr graţiată. Aceste aspecte au condus la concluzia certă că hotărârea instanţei de apel nu poate fi înţeleasă raportat la ansamblul faptelor supuse cercetării judecătoreşti.

Şi în privinţa inculpatei U.D., instanţa de apel a dat dovadă de o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care au condus la încălcarea flagrantă a garanţiilor procesuale şi, implicit a dreptului la apărare, considerentele hotărârii fiind în discordanţă, de asemenea, cu dispozitivul acesteia.

Şi în cazul acestei inculpate, schimbarea încadrării juridice a faptelor s-a realizat cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., întrucât varianta asupra căreia s-a pronunţat instanţa de apel nu a fost pusă în discuţia părţilor. Analizând totalitatea infracţiunilor a căror încadrare a fost schimbată într-o singură infracţiune continuată, s-a constatat că au fost considerate ca săvârşite în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale faptele constând în înlesnirea acordată cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. 270 către P. S.R.L., nr. 132 către S.C. K.C. S.R.L. şi nr. 470, 472 şi 476 cu S.C. P. S.R.L., nr. 445,448 şi 478 cu S.C. E. S.R.L. şi nr. 389, 437, 438, 454, 463 şi 479 cu S.C. K.C. S.R.L., precum şi dispunerea la datele de 23 noiembrie 2000 şi 24 noiembrie 2000 a utilizării în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, a sumelor obţinute de S.C. P. S.R.L. în cazul contractelor de credit 472 şi 476. Din numărarea contractelor de credit încheiate cu fiecare dintre societăţile comerciale s-a constatat că este vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte încheiate cu S.C. E. S.R.L. şi 7 contracte încheiate cu S.C. K. S.R.L., în total fiind vorba despre 14 contracte de credit. La un calcul aritmetic sumar al aşa-ziselor acte materiale, având în vedere şi faptul că în legătură cu utilizarea în alte scopuri a sumelor acordate în cazul contractelor nr. 472 şi 476 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni în formă continuată, nu se poate ajunge la o sumă totală de 15 acte materiale, cum s-a stabilit de instanţa de apel, indiferent dacă cele două acţiuni de utilizare a sumelor au fost considerate absorbite în cadrul acţiunilor de înlesnire sau au fost adunate separate.

Instanţa de apel s-a rezumat a motiva această schimbare de încadrare şi calculul numărului de acte materiale prin expresia "din identitate de raţiune, pentru argumentele prezentate la inculpatul U.C.", fiind evident că dispozitivul deciziei penale nu poate fi înţeles.

Această critică privind agravarea situaţiei inculpatei, deşi încadrarea faptei privind semnarea contractului de credit nr. 132 în infracţiunea de abuz în serviciu, raportat la cuantumul prejudiciului, nu a fost criticată de niciun apelant, este adusă deciziei penale şi în privinţa inculpatei U.D., de această dată considerentele hotărârii nefăcând referire sub nicio formă la acest aspect şi, în consecinţă, necuprinzând motivele pe care se întemeiază.

Încadrând astfel fapta de înlesnire a încheierii contractului nr. 132 printre actele materiale ale noii infracţiuni de abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, instanţa de apel a procedat la acoperirea greşelii primei instanţe care, urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni în forma autoratului, nefiind explicabilă dispoziţia instanţei de apel conţinută în dispozitivul hotărârii la pct. II.2 privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. Probabil că instanţa de apel s-a aflat într-o adâncă eroare, înţelegând în această manieră să repare greşeala primei instanţe sesizată în motivele de apel. Însă, neexistând nicio motivare a acestei dispoziţii, se adânceşte şi mai mult imposibilitatea înţelegerii dispozitivului acestei decizii penale.

Ca şi în cazul inculpatului U.C. şi de această dată, instanţa de apel a omis să se pronunţe, deşi a procedat la rejudecarea întregii laturi penale a cauzei, asupra faptei prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., constând în întocmirea şi folosirea adreselor nr. 4138/2000 şi 4139/2000 conţinând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeaşi instanţă a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.

De asemenea, considerentele hotărârii nu conţin niciun fel de referire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., deşi s-a subliniat din nou, s-a procedat la devoluarea integrală a laturii penale a cauzei.

În concluzie, prin hotărârea dată, instanţa de apel a procedat la încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. ci atrage sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a cărei constatare poate fi realizată în orice fază a procesului penal (cazul prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.), a pronunţat o soluţie care nu îşi găseşte suportul în considerentele acesteia în toate sensurile prevăzute de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., nu s-a pronunţat asupra faptelor de abuz în serviciu în forma autoratului şi, respectiv complicităţii, cu care instanţa a fost sesizată în cazul inculpaţilor U.C. şi U.D. (cu referire la întocmirea şi înaintarea adreselor nr. 4138/2000 şi 4139/2000 (art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.), implicit, prin eroarea în care s-a aflat cu ocazia transpunerii stării de fapt reţinute în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni, unora dintre fapte dându-li-se o greşită încadrare juridică (art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate s-a impus a mai fi făcute câteva precizări legate de netemeinicia schimbărilor de încadrare juridică dispuse cu consecinţe de aceiaşi natură ca cele expuse anterior.

Deşi considerentele deciziei penale nu conţin vreo referire la raţiunea pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în cazul inculpatei U.D. (pct. II.1 din dispozitiv), argumentele oferite cu ocazia motivării schimbării încadrării juridice în cazul inculpatului U.C. nu sunt suficiente pentru a înţelege de ce faptele încadrate iniţial în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au putut fi introduse, ca acte materiale, alături de semnarea, respectiv înlesnirea semnării contractelor de credit, în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, nefiind explicată sau dovedită în nicio manieră unicitatea rezoluţiei infracţionale, precum şi îndeplinirea condiţiei privitoare la săvârşirea acestora la diferite intervale de timp.

Dacă în privinţa faptelor de semnare şi respectiv înlesnire a semnării contractelor de credit este de înţeles ca diferită încadrare juridică în dispoziţiile C. pen. şi, respectiv, ale Legii speciale nr. 78/2000 s-a datorat datelor săvârşirii acestora raportat la data intrării în vigoare a legii speciale, în legătură cu schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în acte materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată, fără ca acestea să poată fi identificate în numărul concret de acte materiale stabilit de instanţa de apel, solicitând a se observa că nu se regăseşte în conţinutul motivării deciziei penale vreun argument al luării acestei dispoziţii.

Odată cu abrogarea dispoziţiilor art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 se impunea achitarea inculpatei U.D. pentru săvârşirea acestor fapte, faţă de dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât în afară de existenţa unei singure fraze în rechizitoriu privind "aprobarea utilizării în alte scopuri", nu s-a putut concretiza de către procuror sau prima instanţă în ce anume a constat fapta inculpatei U.D., instanţa de apel nici măcar nefăcând referire la această faptă în considerentele hotărârii sale, şi, ca urmare, nici nu poate fi făcută o analiză concretă a posibilităţii încadrării unor acţiuni certe ale inculpatei în latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.

Instanţa de apel nu a supus analizei motivele de apel invocate de inculpaţii U.C. şi U.D., atât sub aspectul greşitei condamnări a acestora, cât şi a modului de soluţionare a acţiunii civile. Întreaga motivare a curţi de apel a constat în reluarea stării de fapt reţinută de prima instanţă, fără a se face referire sau a se combate în vreo manieră argumentele aduse de inculpaţi în apărarea lor prin motivele de apel. Volumul considerentelor deciziei penale este dat de numărul mare de fapte şi de starea largă de fapt copiată din hotărârea primei instanţe, care la rândul său a reluat-o din rechizitoriu, referirile concrete la probele care au condus instanţa la stabilirea încadrărilor juridice şi la condamnarea inculpaţilor fiind lipsite de substanţă şi neputând concretiza o motivare care să reflecte soluţia dată.

În cuprinsul motivelor de apel formulate de cei doi inculpaţi au fost redate punctual contraargumentele izvorâte din probele existente la dosar, relativ la fiecare acuzaţie adusă de parchet în legătură cu modul de realizare a documentaţiei şi, respectiv, de acordare a creditelor nr. 270/1999 şi nr. 132/2000. Niciuna dintre aceste apărări nu a fost înlăturată în vreun mod de către instanţa de apel care nu a înţeles să procedeze la o analiză a aspectelor reliefate de probele administrate, ci doar să reia argumentele oferite de acuzare. Toate argumentele logice, bazate pe probele administrate la dosar, aduse de inculpaţi în apărarea lor, prin motivele de apel, au fost în măsură să conducă la concluzia că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au dat o interpretare greşită probelor, comiţând astfel o gravă eroare de fapt şi procedând la greşita condamnare a inculpaţilor. Însă, în măsura în care prin lipsa unei analize a apărărilor formulate, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra întregului ansamblu al probelor administrate, se impune, şi din acest punct de vedere, în condiţiile art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov, în vederea soluţionării căii de atac, după analiza tuturor probelor administrate în cauză şi, implicit a apărărilor invocate de inculpaţi.

Motivele de apel formulate de către inculpaţii U.C. şi U.D. au privit şi modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, hotărârea instanţei de apel adâncind şi mai tare insuficienţa considerentelor avute în vedere de prima instanţă, prin chiar lipsa oricărei motivări adusă respingerii apelurilor celor doi inculpaţi sub aspectul laturii civile.

Întreaga motivare a soluţiei dată în apel priveşte strict latura penală a cauzei, instanţa de apel rezumându-se să dispună menţinerea dispoziţiilor hotărârii primei instanţe privitoare la obligarea la despăgubiri, anularea actelor şi menţinerea măsurilor asigurătorii.

În calea de atac a apelului s-a solicitat de către inculpaţi efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească cuantumul prejudiciului produs raportat, atât la acţiunile inculpaţilor, cât şi la obligaţiile băncii legate de executarea garanţiilor aduse prin contractele de credit.

În măsura în care se va aprecia că prejudiciul total poate fi stabilit numai pe baza cumulului aritmetic al creditelor nerambursate, înseamnă a se lipsi de eficienţă în activitatea de aplicare a legii, orice dispoziţie instituită de legiuitor în vederea executării creanţelor şi de raţiune instituirea garanţiilor impuse de lege cu ocazia încheierii unui contract bancar de credit.

Este evident că singurul motiv pentru care nu s-a răspuns în vreun fel solicitării inculpaţilor privind admiterea probei cu expertiza tehnică a fost cea a soluţionării cât mai rapide a procesului penal, această manieră însă a încălcării dreptului la un proces echitabil, în favoarea eliminării încă a unui dosar de pe rolul instanţelor de judecată, necesitând în mod imperios a fi cenzurată.

Suficienţa hotărârii atacate este totală în privinţa laturii civile, instanţa de apel nefăcând nicio referire la proba solicitată, deşi cererea în probaţiune a fost depusă la dosar în cursul judecării apelului şi a fost reluată în motivele de apel, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., motiv de apel ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare.

Rolul efectuării acestei expertize este dat nu numai de calculul corect al prejudiciului, dar şi de rezolvarea acţiunii penale, atât în sensul încadrării juridice a faptelor, cât şi a stabilirii clare a existenţei sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

De asemenea, deşi prin prisma motivelor de apel formulate, efectul devolutiv al căii de atac în prezenta cauză, ar fi trebuit să cuprindă, atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanţa de apel nu a analizat în nicio manieră, motivele de apel ce au vizat latura civilă, iar în cuprinsul considerentelor deciziei penale nu au putut fi identificate motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelurilor inculpaţilor sub aspectul aceleiaşi laturi. Ca urmare, incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. este atrasă şi de lipsa unei motivări a modului de soluţionare a apelului formulat de inculpaţi sub aspectul laturii civile.

De asemenea, la dosarul cauzei, a fost depusă, de către recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. o cerere prin care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146, 246, 2481 C. pen. şi art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006.

La termenul de judecată de la 22 mai 2008, apărătorul recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. a invocat excepţia de necompetenţă materială a reprezentantului DNA de a participa în acest proces, precum şi excepţia nulităţii absolute a motivelor de recurs depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Braşov. Totodată a menţionat că până la data de 29 martie 2006 când a intrat în vigoare Legea nr. 69/2007 care a modificat art. 10 lit. b), c) din Legea nr. 78/2000 era competent DNA să participe la judecarea cauzei, după această dată competenţa aparţinând procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, normele de procedură fiind de strictă interpretare. A apreciat că nefiind competent să participe la judecarea cauzei, nici recursul formulat de DNA nu poate fi valabil, fiind lovit de nulitate.

Apărătorul recurentei intimate inculpate G.I.M. a menţionat că excepţia ridicată de apărătorul recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. este admisibilă, întrucât potrivit O.U.G. nr. 43/2002, DNA are atribuţii în temeiul legii şi nu poate participa la şedinţele de judecată decât în situaţia în care este abilitat să investească instanţa.

Apărătorul recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. a achiesat la concluziile celorlalţi apărători.

Procurorul a pus concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că DNA este competent să participe a judecarea cauzei chiar dacă s-a modificat legea specială. A menţionat că modificările ulterioare nu au afectat competenţa DNA de a participa la soluţionarea cauzei, art. 323 raportat la art. 336 C. proc. pen., conţinând norme imperative de judecată.

Deliberând, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiate, excepţia de necompetenţă materială a procurorului DNA de a participa la judecarea cauzei, precum şi excepţia nelegalităţii investirii prin recurs a instanţei de judecată de către DNA.

Preşedintele completului a arătat că în cauză operează o derogare de la principiul tempus regit actum şi că potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1968 care reglementează cazurile de acest fel, se aplică regulile de competenţă valabile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor survenite ulterior.

Avocatul B.R.C. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146, 246, 2481 C. pen. şi art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006, arătând că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu prezenta cauză şi că nu a mai fost declarată ca fiind neconstituţională. A adăugat să solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale este motivată în cuprinsul motivelor de recurs şi a depus la dosar, pentru susţinerea cererii, Decizia nr. XXXVI în 11 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

Procurorul a pus concluzii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale apreciind că prin aceasta se solicită modificarea C. proc. pen., ceea ce ar fi inadmisibil, arătând că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se încearcă tergiversarea soluţionării cauzei, întrucât nu s-a justificat legătura acesteia cu soluţionarea cauzei.

Avocatul B.R.C. a solicitat acordarea unui termen scurt de judecată pentru motivarea în scris a admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public şi ceilalţi apărători, pe rând, nu s-au opus amânării judecării cauze pentru motivul invocat.

Înalta Curte, după deliberare a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de avocatul recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. pentru motivarea în scris a admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a amânat cauza la 5 iunie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe precizări şi completări privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză.

La termenul de judecată de la 5 iunie 2008, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimata parte civilă pentru care nu s-a întors dovada de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, s-a referit că la dosar s-a depus o cerere de amânare formulată de apărătorii recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., avocaţi B.R.C. şi D.P., care sunt în imposibilitate de prezentare la acest termen, iar procurorul, faţă de lipsa apărătorilor a solicitat amânarea cauzei şi desemnarea unor apărători din oficiu.

Înalta Curte, după deliberare faţă de lipsa de procedură cu intimata parte civilă, a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorii recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., în vederea susţinerii şi punerii în discuţie a excepţiei de neconstituţionalitate invocată la termenul anterior, a amânat cauza la 19 iunie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată.

La termenul din 19 iunie 2008 s-a învederat de către magistratul asistent că la dosarul cauzei au fost depuse două cereri de amânare, respectiv una formulată de apărătorul ales al recurenţilor intimaţi U.C. şi U.D., avocat D.P. care se află la Congresul Avocaţilor, delegat din partea Baroului Bucureşti, iar a doua formulată de Societatea Civilă de Avocaţi B., în care s-a arătat că apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., avocat B.I. se află în imposibilitate de prezentare la acest termen, întrucât nu s-a întors din Suedia, unde apără interesele unui arestat, iar recurenţii intimaţi inculpaţi nu sunt de acord cu substituirea. Reprezentantul parchetului a pus concluzii de respingere a cererilor de amânare. Apărătorul recurentei intimate inculpate G.I.M. a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

Înalta Curte, după deliberare a respins cererile de amânare, cauza fiind la al şaselea termen de judecată, după care a pus în discuţia părţilor cererea apărătorilor recurenţilor U.C. şi U.D. de a se sesiza Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale precizate la termenele anterioare, fiind consemnate concluziile părţilor asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea de la termenul din 19 iunie 2008 a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenţii inculpaţi U.C. şi U.D. şi însuşită de recurenta inculpată G.I.M. cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146, 246, 2481 C. pen., art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006, art. 3 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Socialiste România din 12 noiembrie 1968. În baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată a fost suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.

Prin Decizia nr. 1.085 din 14 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată în dosarul nr. 1707D/2008 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146, art. 246, art. 2481, toate C. pen., art. I pct. 51 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi şi art. 3 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Socialiste România din 12 noiembrie 1968, excepţie ridicată de D.U. şi C.U. în dosarul nr. 11/62/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

La termenul de judecată de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte, apreciind, în raport cu dovezile depuse la dosar şi având în vedere şi dispoziţiile art. 6 CEDO referitoare la garantarea unui proces echitabil întru-un termen rezonabil, ca fiind întemeiată, cererea de amânare formulată de recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. pentru a se da posibilitatea apărătorilor aleşi ai acestora să se prezinte în faţa instanţei, a amânat cauza la 12 martie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată.

La termenul de judecată de la 12 martie 2009, s-a referit de către magistratul asistent că apărătorul ales al recurentei intimate inculpata G.I.M., avocat D.I. a solicitat acordarea unui termen, motivând imposibilitatea de prezentare din motive medicale, dovezile urmând să le depună ulterior.

Faţă de cererea formulată la al 8-lea termen de judecată, instanţa a dat cuvântul părţilor asupra acesteia.

Apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. a solicitat amânarea cauzei pentru a lua legătura cu avocatul D.I., dată fiind situaţia imprevizibilă învederată.

Apărătorii desemnaţi din oficiu E.N. şi C.D. au lăsat la aprecierea instanţei amânarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, faţă de imposibilitatea de prezentare, nedovedită a apărătorului ales a arătat că apreciază cauza în stare de judecată, dat fiind că există un apărător desemnat din oficiu în cauză.

Instanţa, deliberând a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare a recurentei intimate inculpate G.I.M., ca fiind nemotivată şi nesusţinută cu acte medicale şi, faţă de rezonabilitatea unui proces echitabil statuat de art. 6 CEDO, cauza suferind 8 termene de judecată, fiind în interesul părţilor să se asigure un proces echitabil din perspectiva condiţiilor impuse de norma arătată a considerat că, în cauză este asigurată asistenţă de apărătorul desemnat din oficiu, care a avut de mai mult timp delegaţie în cauză şi, în vederea asigurării unui drept complet la apărare, a arătat că se va amâna pronunţarea, acordându-se astfel posibilitatea apărătorului ales să depună concluzii scris.

Faţă de lipsa altor cereri prealabile, a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor.

Apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. a învederat că, urmare modificărilor Legii nr. 58/2008 s-ar fi impus să fie citată partea vătămată pentru a preciza dacă formulează plângere prealabilă pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., faţă de funcţionarii U.C. şi U.D.

Avocat E.N. a arătat că legea nu prevede obligativitatea formulării plângerii penale, aceasta fiind facultativă.

Apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. a învederat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. este necesară plângerea prealabilă şi că legea nu face distincţie referitor la cauzele în curs de soluţionare, astfel că se impune efectuarea unei adrese la B.C.R. - Sucursala Braşov pentru a comunica dacă aceasta înţelege să formuleze plângere.

Reprezentantul Ministerului Public a învederat că partea civilă a fost citată legal la toate termenele şi nu se mai impune adresa sus-menţionată, având în vedere poziţia acesteia în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.

Înalta Curte, după deliberare a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. de efectuare a unei adrese la B.C.R. - Sucursala Braşov pentru a comunica dacă aceasta înţelege să formuleze plângere prealabilă, faţă de modificările Legii nr. 58/2008 şi a amânat cauza la 9 aprilie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată.

La termenul de astăzi, s-a referit că la dosar s-a comunicat răspunsul intimatei părţi civile, în raport cu modificările aduse prin Legea nr. 58/2008, aceasta menţinându-şi plângerea iniţială.

Apărătorii desemnaţi din oficiu pentru apărarea recurenţilor, avocaţi E.N. şi C.D. au solicitat acordarea onorariilor cuvenite conform protocolului.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri având cuvântul asupra recursului declarat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând motivul scris, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, în raport cu împrejurările concrete ale comiterii faptei, prin care s-a cauzat prejudicierea intereselor băncii, precum şi cu perseverenţa infracţională a inculpatei G.I.M. se impune majorarea pedepselor aplicate cu executarea în regim privativ de libertate.

Totodată a învederat că susţine oral un alt motiv de recurs, solicitând să se constate intervenirea prescripţiei speciale, potrivit art. 124 C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. şi complicitate la această infracţiune şi infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. şi complicitate la această infracţiune pentru inculpaţii U.C. şi U.D. şi, respectiv, art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpata G.I.M. şi faţă de incidenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţie a solicitat încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Apărătorul recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., având cuvântul cu privire la recursul procurorului a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil, motivând, că urmare dezincriminării dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, competenţa de declarare şi susţinere a recursului revenea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, iar nu D.N.A. În acest sens a invocat Decizia nr. 610 de la 20 iunie 2007 a Curţii Constituţionale, precizând că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 31/1968, deoarece modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006 a reglementat clar excepţiile.

Cu privire la recursul intimaţilor inculpaţi a dezvoltat oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., motivând, în esenţă următoarele: infracţiunea prevăzută de art. 2481 C. pen. este o formă agravantă a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., astfel că pentru reţinerea ei trebuie să fie întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., iar, dacă o lege prevede condiţii noi pentru exercitarea acţiunii penale, atunci se aplică legea mai favorabilă. Legea nr. 58/2008 a completat dispoziţiile art. 258 C. pen., stabilind condiţia plângerii prealabile. Or, dat fiind că această lege este de ordine publică, trebuia formulată plângere prealabilă în termen de 2 luni faţă de funcţionari. Neprocedându-se astfel, tardivitatea plângerii este asimilată cu lipsa plângerii prealabile, motiv pentru care se impune încetarea procesului penal, conform temeiului menţionat.

Totodată, după dezincriminarea infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică în altă infracţiune prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără a pune în discuţia părţilor această împrejurare. Drept urmare, s-au încălcat dispoziţiile art. 334, 336 C. proc. pen. şi art. 6 § 3 lit. a) şi b) din C.E.D.O. referitoare la pregătirea apărării şi asigurarea unui proces echitabil. Instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze la desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece nu putea discuta direct în apel această schimbare a încadrării juridice şi să dispună, printr-o încheiere separată, schimbarea încadrării juridice, pentru ca inculpaţii să nu aibă două încadrării juridice virtuale, fiind lipsiţi de apărare.

Pe de altă parte, la transpunerea stării de fapt, instanţa de apel a omis să se pronunţe referitor la încheierea contractului nr. 132 şi a considerat graţiată o infracţiune ce priveşte o altă stare de fapt. Totodată, nu s-a pronunţat asupra cererii depusă separat, de efectuare a expertizei tehnice, necesară pentru stabilirea reală a prejudiciului, iar nu cel afirmat de părţile civile.

În concluzie a considerat ca fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6 şi 9 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursurilor intimaţilor inculpaţi, casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, care să procedeze cu respectarea dreptului la apărare faţă de noua încadrare juridică, depunând la dosar şi concluzii scrise.

Apărătorul recurenţei intimate inculpat G.I.M., având cuvântul asupra recursului a învederat că o parte din concluziile colegului său, referitoare la lipsa plângerii prealabile le susţine.

În susţinerea recursului a arătat că dintre cele 181 contracte cu Agenţia Z., doar 4 au atras atenţia procurorului, iar alte 3 au fost încheiate cu S.C. E. S.R.L. şi, dezvoltând oral motivele scrise a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a menţionat că se impune casarea hotărârii şi achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei.

Referitor la recursul procurorului a pus concluzii de admitere în ce priveşte încetarea procesului penal faţă de inculpaţi.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursurile recurenţilor intimaţi inculpaţi a solicitat admiterea acestora, doar sub aspectul intervenirii prescripţiei speciale. Cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de D.N.A. a susţinut că instanţa s-a pronunţat la un termen anterior, iar schimbarea încadrării juridice nu poate duce la concluzia automată că procurorul care a sesizat instanţa şi a pus în mişcare acţiunea penală nu îşi mai poate exercita acest drept.

Referitor la celelalte motive de recurs a arătat că nu sunt fondate, pentru următoarele motive: în ceea ce priveşte noua reglementare, care presupunea existenţa unei plângeri prealabile, a arătat că legiuitorul nu a prevăzut expres această condiţie; referitor la încălcarea dreptului la apărare, prin omisiunea instanţei de a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a menţionat că motivele de apel vizau chiar schimbarea încadrării juridice în art. 2481 C. pen., fiind aduse la cunoştinţa inculpaţilor, care şi-au exprimat punctul de vedere. Cu privire la achitarea inculpaţilor, a arătat că instanţa de apel a analizat concret toate motivele, făcând referire la probatoriul de la urmărirea penală şi din cursul cercetării judecătoreşti, stabilind corect vinovăţia inculpaţilor, astfel că susţinerile acestora sunt nefondate.

În ultimul cuvânt, recurenta intimată inculpată G.I.M. a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.

În concluziile scrise depuse la dosar, recurenţii intimaţi U.D. şi U.C. prin avocaţi au solicitat respingerea, ca inadmisibil a recursului declarat de D.N.A.- Serviciul Teritorial Braşov în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea recursului şi încetarea procesului penal ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov, urmare a incidenţei în dosar a cauzelor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10 şi 17 C. proc. pen.

În esenţă în concluziile scrise dezvoltate s-a arătat că urmare a dezincriminării dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 69/2007 publicată în M. Of. din 29 martie 2007 şi a faptului că această lege nu prevede vreo normă tranzitorie, care să deroge de la principiul în materie, competenţa materială în declararea recursului şi susţinerea acestuia revenea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi nu DNA - Serviciul Teritorial Braşov.

Astfel, se consideră că în cauză nu poate fi incident art. 3 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al R.S.R. din 12 noiembrie 1968 ce reglementează situaţiile tranzitorii la acea vreme, deoarece ulterior C. proc. pen. a fost modificat de mai multe ori prin Legea nr. 356/2006, O.U.G. nr. 60/2006, situaţie în care legiuitorul atunci când a găsit necesar a arătat expres cum se rezolva situaţiile tranzitorii, neputând să rămână tranzitorie "sine die" norma de aplicare a art. 3 din Legea nr. 31/1968. S-a invocat şi Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile tranzitorii reglementate de art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 sunt neconstituţionale, întrucât permit judecarea în continuare, de către instanţele militare a infracţiunilor săvârşite de civili.

În raport cu cele menţionate se consideră că recursul declarat de DNA este inadmisibil ca urmare a lipsei competenţei materiale în declararea şi susţinerea acestuia.

Raportat la cel de-al doilea capăt de cerere recurenţii intimaţi inculpaţi prin apărător au învederat instanţei faptul că prin Legea nr. 58/2008 publicată în M. Of. din 25 martie 2008 a fost completat art. 258 C. pen. Astfel după alin. (1) s-a introdus un nou alineat care prevede că pentru faptele reglementate de art. 246, 247 şi 250 alin. (1) - (4) C. pen. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană din cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C. pen., respectiv acele persoane care au calitatea de funcţionari publici. Or, în cauza de faţă, având în vedere faptul că prin funcţiile exercitate cea de director şi ofiţer de credite la B.C.R. Agenţia Z., recurenţii intimaţi inculpaţi intră în categoria funcţionarilor, aşa cum este definită de art. 147 alin. (2) C. pen., urmând a li se aplica noile dispoziţii ale art. 258 C. pen. şi prin urmare pentru faptele reţinute în sarcina lor, trebuia ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Aşa cum s-a putut observa, termenul pentru a putea fi introdusă plângerea prealabilă în această situaţie, aşa cum prevede 284 C. proc. pen. de două luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 58/2008, respectiv data publicării în M. Of. 25 martie 2008.

Această lege nu cuprinde dispoziţii finale şi tranzitorii care să reglementeze un alt moment al intrării în vigoare, este o lege de interes general, partea vătămată neputând invoca imposibilitatea depunerii plângerii prealabile datorită necunoaşterii legii.

Din momentul în care intra în vigoare, legea devine obligatorie şi nimeni nu poate să o încalce sub cuvânt că nu a cunoscut-o. Este o regulă formulată din cele mai vechi timpuri, care s-a transmis prin adagiu latin: "nemo censetur ignorare legem", nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii. Titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen.

Având în vedere faptul că plângerea prealabilă are un caracter obligatoriu, condiţionând punerea în mişcare şi exerciţiul acţiunii penale, lipsa sau retragerea ei înlătură răspunderea penală.

Introducerea plângerii prealabile peste termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen. echivalează cu inexistenţa ei şi încetarea procesului penal.

Astfel, inexistenţa plângerii prealabile impune reţinerea în cauză de către instanţa de judecată a dispoziţiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen. şi obligativitatea pronunţării unei hotărâri prin care să dispună încetarea procesului penal.

De asemenea, deşi instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile reţinute de instanţa de fond, într-o singură infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale), în cauza sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 58/2008 pentru că abuzul în serviciu în forma calificată se poate reţine doar în situaţia în care s-au produs consecinţe deosebit de grave ca urmarea săvârşirii infracţiunii de bază prevăzută de art. 246, 247 sau 248.

Mai mult decât atât se află în prezenţa unei legi penale mai favorabile, Legea nr. 58/2008 creează o situaţie mai blândă pentru inculpaţi, faptele reţinute în sarcina acestora neputând atrage răspunderea penală decât dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Se consideră că sunt în prezenţa unei situaţii de aplicare a legii penale mai favorabile atunci când legea nouă modifică condiţiile de tragere la răspundere.

În cazul în care una din legi prevede o condiţie suplimentară pentru tragerea la răspundere penală a infractorului şi această condiţie nu este îndeplinită, legea respectivă este considerată lege penală mai favorabilă.

De asemenea, recurenţii intimaţi inculpaţi prin apărător au arătat că încălcând dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., respectiv a dreptului la apărare concretizat prin lipsa punerii în discuţia părţilor a unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice şi fără punerea în vedere a inculpaţilor a dreptului la un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, instanţa de judecată a procedat la o schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinută în sarcina inculpaţilor diferită de cea solicitată de parchet şi anume cu referire la toate faptele de abuz în serviciu în forma calificată.

Astfel, în cazul recurentului inculpat U.C. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 258 C. pen., art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale), dispunând condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei fapte.

Şi în privinţa recurentei inculpata U.D., instanţa de apel a dat dovadă de o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care au condus la încălcarea flagrantă a garanţiilor procesuale şi, implicit a dreptului la apărare, considerentele hotărârii fiind în discordanţă, de asemenea, cu dispozitivul acesteia.

În cazul acestei inculpate, schimbarea încadrării juridice a faptelor s-a realizat cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., întrucât varianta asupra căreia s-a pronunţat instanţa de apel nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Totodată, s-a menţionat fapta în care a fost schimbată încadrarea juridică în ceea ce o priveşte pe recurenta intimată inculpată U.D., apreciindu-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 334, art. 336 C. proc. pen. şi art. 6 § 3 lit. a) şi b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a invocat jurisprudenţa constantă şi neechivocă a Curţii Europene sub acest aspect care a statuat că: "Indiferent că este vorba de schimbarea naturii faptelor imputate sau a calificării juridice a acestora, aceasta trebuie adusă la cunoştinţa acuzatului în aceleaşi condiţii de promptitudine cu cele prevăzute de art. 6 § 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca acesta să fie în măsură să dispună de facilităţile necesare organizării apărării în noile condiţii apărute (Decizia din 25 iulie 2000 Mattoccia contra Italiei).

Din această ultimă perspectivă a rezultat fără echivoc aşadar că garanţiile procesuale referitoare la dreptul la apărare conferite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au fost încălcate, întrucât instanţa de apel, schimbând încadrarea juridică a faptelor concomitent cu pronunţarea hotărârii de condamnare a pus inculpatul în imposibilitatea de a-şi pregăti o apărare temeinică în raport cu noua acuzaţie.

De altfel nu ar mai exista o semnificaţie a timpului şi înlesnirilor care trebuie să i se acorde inculpatului cu ocazia schimbării încadrării juridice dacă este pus în situaţia să facă apărarea împotriva a două încadrări juridice, ambele virtuale, atâta vreme cât instanţa nu se pronunţa asupra acestei chestiuni şi prin încheiere.

Drept urmare în materie penală o informare precisă şi completă cu privire la faptele care sunt reproşate acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţie esenţială a unui proces echitabil. Există o legătură evidentă între dispoziţiile art. 6 § 3 lit. a) şi cele ale art. 6 § 3 lit. b) din Convenţie în sensul că dreptul de a fi informat cu privire la natura şi cauzele acuzaţiei trebuie privite în lumina dreptului la apărare (Decizia din 19 decembrie 1989).

Faţă de jurisprudenţa constantă şi neechivocă a CEDO este evident că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instanţa de apel ar fi trebuit să schimbe încadrarea juridică dată faptei uzând de dispoziţiile art. 302 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează rezolvarea chestiunilor incidente prin încheiere separată şi nu odată cu deliberarea.

De altfel, s-a mai făcut referire şi la Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie potrivit art. 4142 alin. (2) C. proc. pen.: "Termenii cu caracter general şi imperativ în care este formulată obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum şi modalitatea specifică în care este reglementată desfăşurarea unei atari proceduri în faţa instanţei, constituie o garanţie că părţile să nu fie surprinse de o încadrare juridică a faptelor şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate."

Obligativitatea schimbării încadrării juridice prin încheiere separată, pentru a da eficienţă garanţiilor menţionate mai sus se impunea cu atât mai mult cu cât din examinarea dispoziţiilor art. 343 C. proc. pen. rezulta că deliberarea nu priveşte asupra schimbării încadrării juridice ci asupra existenţei faptei şi vinovăţiei făptuitorului, precum şi asupra altor aspecte care ţin de stabilirea pedepsei, măsurilor de siguranţă, reparării pagubei etc.

Greşeala instanţei de apel se datorează unei interpretări eronate a legii şi consacrată prin jurisprudenţa care statua că pronunţarea prin încheiere separată ar reprezenta o antepronunţare asupra fondului cauzei şi ar face ca judecătorul să fie incompatibil, dispută juridică care a fost finalizată prin decizia de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionată mai sus, în care se arată expres că "schimbarea încadrării juridice a faptei care face obiectul actului de sesizare al instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei nu atrage incompatibilitatea judecătorului, care a făcut parte din completul de judecată."

Este evident că în condiţiile în care schimbarea încadrării juridice s-ar fi făcut prin încheiere separată, inculpatul luând act de noua încadrare juridică dintr-o infracţiune mai uşoară într-o infracţiune mai gravă, ar fi putut să îşi formuleze noi apărări.

Dintr-o altă perspectivă trebuie observat că modul în care a procedat instanţa de apel, constând în aceea că l-a condamnat pe inculpat pentru alte fapte decât cele care au făcut obiectul actului de inculpare reprezintă în fapt o extindere a procesului penal fără respectarea dispoziţiilor art. 336 C. proc. pen.

Într-adevăr, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în aprecierea că nu se poate schimba încadrarea juridică dintr-o infracţiune în alta dacă aceasta constă într-o altă faptă decât aceea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, deoarece aceasta ar însemna reţinerea unor fapte noi pentru care este necesară extinderea procesului la cererea procurorului.

În privinţa inculpatului U.C. văzând încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanţei şi considerentele deciziei penale atacate, se observă că sunt incluse în această nouă infracţiune în formă continuată toate faptele constând în semnarea contractelor de credit, motivarea deciziei penale neputându-se reflecta în dispozitivul acesteia, întrucât s-a procedat la o numărare şi individualizare greşită a actelor materiale.

Instanţa de apel a numărat 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L. şi 8 contracte cu S.C. K. S.R.L., în realitate, văzând starea de fapt reţinută, fiind vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L., 7 contracte cu S.C. K. S.R.L. şi un contract de credit încheiat cu inculpata U.D.

Prin această manieră de schimbare a încadrării juridice s-a procedat şi la o greşită încadrare juridică a faptei constând în semnarea contractului de credit nr. 132 cu S.C. K. S.R.L., avută în vedere de prima instanţă care a constatat că valoarea prejudiciului reţinut prin rechizitoriu şi neschimbat în prima instanţă şi calea de atac a apelului, este mai mică de 2 miliarde ROL, astfel că, urmare a necriticării prin niciunul dintre motivele de apel formulate în cauză a acestei dispoziţii a primei instanţe s-a procedat la agravarea situaţiei inculpatului U.C., întrucât, pedeapsa aplicată pentru săvârşirea acestei fapte este graţiată.

Eroarea în care s-a aflat instanţa de apel raportată la starea de fapt cu care a fost sesizată, se reflectă din nou în considerentele hotărârii unde la pct. 7 se face referire despre fapta inculpatului U.C. care a semnat contractul de credit nr. 449 încheiat cu persoana fizică U.D. şi care era cuprinsă iniţial, în actul de sesizare a instanţei şi în încadrarea juridică reţinută de prima instanţă în infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Incluzând această infracţiune în cele pentru care instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, nu se putea proceda la o nouă condamnare pentru aceeaşi faptă.

În acest sens, se solicită a se observa că în dispozitivul hotărârii la pct. I.2, inculpatul U.C. a fost condamnat de către instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în considerentele hotărârii făcându-se referire la fapta analizată la pct. 7 din motivarea deciziei, respectiv a faptei mai sus descrisă legată de încheierea contractului de credit cu inculpata U.D.

În această manieră, văzând că, în afară de infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., instanţa de apel nu s-a mai pronunţat cu privire la vreo altă faptă pentru care inculpatul este cercetat şi că, practic, s-a pronunţat de două ori asupra aceleiaşi fapte legată de semnarea contractului nr. 449, fiind lesne de constatat că instanţa de apel nu s-a mai pronunţat cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. (înaintarea adreselor nr. 4138/2000 şi 4139/2000 conţinând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeaşi instanţă a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.).

Această faptă a fost analizată de prima instanţă la pct. 6 din considerente, singura referire menţionată în acest context fiind la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen. Ca urmare s-a constatat graţiată o faptă cuprinsă într-o altă încadrare juridică, lipsind astfel inculpata de posibilitatea stabilirii corecte a faptelor a căror executare este într-adevăr graţiată. Aceste aspecte conduc la concluzia certă că hotărârea instanţei de apel nu poate fi înţeleasă raportat la ansamblul faptelor supuse cercetării judecătoreşti.

De asemenea şi în cazul inculpatul U.D., schimbarea încadrării juridice a faptelor s-a realizat cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., întrucât varianta asupra căreia s-a pronunţat instanţa de apel nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Analizând totalitatea infracţiunilor a căror încadrare a fost schimbată într-o singură infracţiune continuată se constată că au fost considerate ca săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale faptele constând în înlesnirea acordată cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. 270 către P. S.R.L. nr. 132 către S.C. K.C. S.R.L. şi nr. 470, 472 şi 476 cu S.C. P. S.R.L., nr. 445, 448 şi 478 cu S.C. E. S.R.L. şi nr. 389, 437, 438, 454, 463 şi 479 cu S.C. K.C. S.R.L., precum şi dispunerea la datele de 23 noiembrie 2000 şi 24 noiembrie 2000 a utilizării în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate a sumelor obţinute de S.C. P. S.R.L. în cazul contractelor de credit 472 şi 476.

Din numărarea contractelor de credit încheiate cu fiecare dintre societăţile comerciale se constată că este vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte încheiate cu S.C. E. S.R.L. şi 7 contracte încheiate cu S.C. K. S.R.L., în total fiind vorba despre 14 contracte de credit.

La un calcul aritmetic sumar al aşa-ziselor acte materiale, având în vedere şi faptul că în legătură cu utilizarea în alte scopuri a sumelor acordate în cazul contractelor nr. 472 şi 476 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni în forma continuată, nu se poate ajunge la o sumă totală de 15 acte materiale, cum s-a stabilit de instanţa de apel, indiferent dacă cele două acţiuni de utilizare a sumelor au fost considerate absorbite în cadrul acţiunilor de înlesnire sau au fost adunate separat.

Instanţa de apel s-a rezumat a motiva această schimbare de încadrare şi calculul numărului de acte materiale prin expresia "din identitate de raţiune, pentru argumentele prezentate la inculpatul U.C.", fiind evident că dispozitivul deciziei penale nu poate fi înţeles.

Aceeaşi critică privind agravarea situaţiei inculpatei, este adusă deciziei penale şi în privinţa inculpatei U.D., de această dată considerentele hotărârii nefăcând referire sub nicio formă la acest aspect şi, în consecinţă, necuprinzând motivele pe care se întemeiază.

Încadrând astfel fapta de înlesnire a încheierii contractului nr. 132 printre actele materiale ale noii infracţiuni de abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, instanţa de apel a procedat la acoperirea greşelii primei instanţe, a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea acestei infracţiuni în forma autoratului, nefiind explicabilă dispoziţia instanţei de apel conţinută în dispozitivul hotărârii la pct. II.2 privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen.

Ca şi în cazul inculpatului U.C. şi de această dată, instanţa de apel a omis să se pronunţe, deşi a procedat la rejudecarea întregii laturi penale a cauzei asupra faptei prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., constând în întocmirea şi folosirea adreselor nr. 4138/2000 şi 4139/2000 conţinând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeaşi instanţă a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.

De asemenea, considerentele hotărârii nu conţin niciun fel de referire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., deşi au subliniat din nou, că s-a procedat la devoluarea integrală a laturii penale a cauzei.

În concluzie, prin hotărârea dată, instanţa de apel a procedat la încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. ce atrage sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a cărei constatare poate fi realizată în orice fază a procesului penal (cazul prevăzut de art. 385 pct. 6 C. proc. pen.).

Instanţa de apel a pronunţat o soluţie care nu îţi găseşte suportul în considerentele acesteia în toate sensurile prevăzute de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu s-a pronunţat asupra faptelor de abuz în serviciu în forma autoratului şi, respectiv complicităţii, cu care instanţa a fost sesizată în cazul inculpaţilor U.C. şi U.D. (cu referire la întocmirea şi înaintarea adreselor nr. 4138/2000 şi 4139/2000 (art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.) implicit, prin eroarea în care s-a aflat cu ocazia transpunerii stării de fapt reţinute în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni, unora dintre fapte dându-li-se o greşită încadrare juridică (art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate se impun a mai fi făcute câteva precizări legate de netemeinicia schimbărilor de încadrare juridică dispuse cu consecinţe de aceiaşi natură ca cele expuse anterior.

Deşi considerentele deciziei penale nu conţin vreo referire la raţiunea pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în cazul inculpatei U.D. (pct. II.1 din dispozitiv), argumentele oferite cu ocazia motivării schimbării încadrării juridice în cazul inculpatului U.C. nu sunt suficiente pentru a înţelege de ce faptele încadrate iniţial în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au putut fi introduse, ca acte materiale, alături de semnarea, respectiv înlesnirea semnării contractelor de credit, în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, nefiind explicată sau dovedită în nicio manieră unicitatea rezoluţiei infracţionale, precum şi îndeplinirea condiţiei privitoare la săvârşirea acestora la diferite intervale de timp.

Dacă în privinţa faptelor de semnare şi respectiv înlesnire a semnării contractelor de credit este de înţeles că diferita încadrare juridică în dispoziţiile C. pen. şi, respectiv ale Legii speciale nr. 78/2000 s-a datorat datelor săvârşirii acestora, raportat la data intrării în vigoare a legii speciale, în legătură cu schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în acte materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată, fără ca acestea să poată fi identificate în numărul concret de acte materiale stabilit de instanţa de apel se solicită a se observa că nu se regăseşte în conţinutul motivării deciziei penale vreun argument al luării acestei dispoziţii.

Odată cu abrogarea dispoziţiilor art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 se impunea achitarea inculpatei U.D. pentru săvârşirea acestor fapte, faţă de dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât în afară de existenţa unei singure fraze în rechizitoriu privind "aprobarea utilizării în alte scopuri", nu s-a putut concretiza de către procuror sau prima instanţă în ce anume a constat fapta inculpatei U.D., instanţa de apel nici măcar nefăcând referire la această faptă în considerentele hotărârii sale, şi, ca urmare, nici nu poate fi făcută o analiză concretă a posibilităţii încadrării unor acţiuni certe ale inculpatei în latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.

Recurenţii intimaţi inculpaţi prin apărător au mai menţionat aspecte teoretice referitoare la art. 52 C. proc. pen.

De asemenea se critică că instanţa de apel nu a supus analizei motivele de apel invocate de inculpaţii U.C. şi U.D., atât sub aspectul greşitei condamnări a acestora, cât şi a modului de soluţionare a acţiunii civile. Întreaga motivare a curţii de apel constă în reluarea stării de fapt reţinută de prima instanţă, fără a se face referire sau a se combate în vreo manieră argumentele aduse de inculpaţi în apărarea lor prin motivele de apel.

În cuprinsul motivelor de apel formulate de cei doi inculpaţi au fost redate punctual contraargumentele izvorâte din probele existente la dosar, relativ la fiecare acuzaţie adusă de parchet în legătură cu modul de realizare a documentaţiei şi, respectiv, de acordare a creditelor nr. 270/1999 şi nr. 132/2000.

Niciuna dintre aceste apărări nu a fost înlăturată în vreun mod de către instanţa de apel care nu a înţeles să procedeze la o analiză a aspectelor reliefate de probele administrate, ci doar să reia argumentele oferite de acuzare. Toate argumentele logice, bazate pe probele administrate la dosar aduse de inculpaţi în apărarea lor, prin motivele de apel sunt în măsură să conducă la concluzia că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au dat o interpretare greşită probelor, comiţând astfel o gravă eroare de fapt şi procedând la greşita condamnare a inculpaţilor.

Însă, în măsura în care prin lipsa unei analize a apărărilor formulate, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra întregului ansamblu al probelor administrate se impune şi din acest punct de vedere, în condiţiile art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov, în vederea soluţionării căii de atac, după analiza tuturor probelor administrate în cauză şi, implicit, a apărărilor invocate de inculpaţi.

Motivele de apel formulate de către inculpaţii U.C. şi U.D. au privit şi modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, hotărârea instanţei de apel adâncind şi mai tare insuficienţa considerentelor avute în vedere de prima instanţă, prin chiar lipsa oricărei motivări adusă respingerii apelurilor celor doi inculpaţi sub aspectul laturii civile.

Întreaga motivare a soluţiei dată în apel priveşte strict latura penală a cauzei, instanţa de apel rezumându-se să dispună menţinerea dispoziţiilor hotărârii primei instanţe privitoare la obligarea la despăgubiri, anularea actelor şi menţinerea măsurilor asigurătorii.

În calea de atac a apelului s-a solicitat de către inculpaţi efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească cuantumul prejudiciului produs raportat, atât la acţiunile inculpaţilor, cât şi la obligaţiile băncii legate de executarea garanţiilor aduse prin contractele de credit.

În măsura în care se va aprecia că prejudiciul total poate fi stabilit numai pe baza cumulului aritmetic al creditelor nerambursate, înseamnă a se lipsi de eficienţă în activitatea de aplicare a legii orice dispoziţie instituită de legiuitor în vederea executării creanţelor şi de raţiune instituirea garanţiilor impuse de lege cu ocazia încheierii unui contract bancar de credit.

Se consideră că singurul motiv pentru care nu s-a răspuns în vreun fel solicitării inculpaţilor privind admiterea probei cu expertiza tehnică a fost acela al soluţionării cât mai rapide a procesului penal, această manieră însă a încălcării dreptului la un proces echitabil, în favoarea eliminării încă unui dosar de pe rolul instanţelor de judecată, necesitând în mod imperios a fi cenzurată.

Suficienţa hotărârii atacate este totală în privinţa laturii civile, instanţa de apel nefăcând nicio referire la proba solicitată, deşi cererea în probaţiune a fost depusă la dosar în cursul judecării apelului şi a fost reluată în motivele de apel, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. motiv de apel ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare.

Rolul efectuării acestei expertize este dat nu numai de calculul corect al prejudiciului, dar şi de rezolvarea acţiunii penale, atât în sensul încadrării juridice a faptelor, cât şi a stabilirii clare a existenţei sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

De asemenea, deşi prin prisma motivelor de apel formulate, efectul devolutiv al căii de atac în prezenta cauză, ar fi trebuit să cuprindă, atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, se constată că instanţa de apel nu a analizat în nicio manieră motivele de apel ce au vizat latura civilă, iar în cuprinsul considerentelor deciziei penale nu pot fi identificate motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelurilor inculpaţilor sub aspectul aceleiaşi laturi.

În ceea ce priveşte nemotivarea în fapt a hotărârii sub aspectul laturii civile, este de observat că jurisprudenţa şi doctrina apreciază, fără echivoc că neindicarea temeiurilor de fapt ale soluţiei date constituie o nesoluţionare a cauzei.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 484 din 26 martie 2007 a statuat că "fondul cauzei se consideră că nu a fost rezolvat când în considerentele hotărârii nu se arată dacă exista sau nu fapta imputată ... şi nu sunt examinate probele administrate, pentru a se cunoaşte adevărul cu privire la fondul cauzei", instanţa trebuind să "exprime într-un fel sau altul o apreciere personală asupra cauzei."

Având în vedere că în speţa de faţă instanţa nu face nicio referire expresă la probele administrate în dovedirea acţiunii civile, este cert că latura civilă a cauzei nu a fost soluţionată.

Este de remarcat în acest sens că doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în aprecierea că nesoluţionarea laturii civile echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

Astfel, V.P. în lucrarea "Apelul penal", opinează că "Ni se pare necesară precizarea că "fondul cauzei", în înţelesul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. nu este numai fondul acţiunii penale ci şi acela al acţiunii civile exercitate deodată cu cea dintâi în faţa instanţei penale, adică fondul pricinii în întregul ei, sub ambele aspecte. Dependenţa, în asemenea caz, de acţiunea penală al cărei accesoriu este, acţiunea civilă născută din infracţiune îşi păstrează totuşi natura sa juridică civilă şi se soluţionează, în ce priveşte răspunderea civilă, după normele dreptului civilă, iar nesoluţionarea ei constituie, evident ca şi aceea a acţiunii penale - fiecare în limitele ce îi sunt proprii - o nerezolvare a fondului cauzei" motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Pentru aceste considerente în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au solicitat în principal respingerea recursului DNA, Serviciul Teritorial Braşov, ca inadmisibil, iar în subsidiar în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. admiterea recursului pe care l-au declarat şi încetarea procesului penal pentru infracţiunile care au făcut obiectul prezentei cauzei.

Tot astfel într-o teză subsidiară au solicitat potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, urmare a incidenţei în dosar a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10, 17 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, de recurenţii intimaţi inculpaţi G.I.M., U.C. şi U.D. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs invocate în scris şi oral de către parchet, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 15 C. proc. pen., precum şi cele invocate de recurenţii intimaţi inculpaţi ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 18 (pentru recurenta intimată G.I.M.) şi 3859 pct. 6, 9, 10 şi 17 din acelaşi cod (pentru recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D.), Înalta Curte constată recursurile declarate de parchet şi de recurenţii intimaţi inculpaţi ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpaţilor U.C., U.D. şi G.I.M. în limita rejudecării laturii penale a cauzei, pentru faptele arătate şi potrivit şi schimbării încadrării juridice a unora din ele pentru fiecare inculpat, în condiţiile menţionate, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind pentru fiecare inculpat contribuţiile concrete, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, ceea ce a condus şi la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor reţinute, aşa cum s-a arătat în amplele considerente ale deciziei primei instanţe de control judiciar, conferindu-le corecta încadrare juridică, în condiţiile arătate.

Instanţa de recurs la rândul, în baza propriului examen asupra ansamblului probator administrat îşi însuşeşte amplele considerente ale deciziei instanţei de apel, în care au fost, pe de-o parte, reţinute împrejurările faptice prezentate pe larg de către prima instanţă, iar pe de altă parte a fost realizată o minuţioasă evaluare a împrejurărilor faptice, în raport cu mijloacele de probă administrate, ale căror argumente susţin vinovăţia inculpaţilor G.I.M., U.C. şi U.D. pentru faptele menţionate în sarcina acestora, cu schimbările încadrărilor juridice în condiţiile menţionate, aşa încât nu este necesară o referire la fiecare element de fapt ce justifică vinovăţia inculpaţilor, exigenţa motivării, circumscriindu-se art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi cauzei Helle împotriva Finlandei.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine critica formulată în scris de către parchet cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor U.C., U.D. şi G.I.M., atât prin reţinerea distinctă a circumstanţelor atenuate judiciare prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cât şi în ceea priveşte modalitatea de executare a pedepselor, întrucât prima instanţă de control judiciar a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor, printr-o adecvare cauzală a criteriilor generale statuate în art. 72 C. pen. la condiţiile concrete ale cauzei.

Astfel, instanţa de apel a evaluat în mod plural criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. la împrejurările cauzei, ţinând cont, atât de gradul de pericol social în concret al faptelor comise de fiecare inculpat, de circumstanţele reale, respectiv contribuţia efectivă a acestora reflectată în forma de participaţie a fiecăruia, de caracterul continuat al unora dintre acestea, dar şi de circumstanţele personale favorabile ale inculpaţilor.

Înalta Curte consideră că în mod just prima instanţă de control judiciar a dat relevanţă distinctă circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi regimului sancţionator corespunzător statuat în art. 76 lit. e) din acelaşi cod, având în vedere conduita bună a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunilor, respectiv activitatea inculpaţilor U.C. şi U.D. la agenţia bancară, aşa cum rezultă chiar din adresa nr. 5146 din 08 iunie 2006 a Băncii Comerciale Române, Sucursala Judeţeană Braşov, ("cu privire la calificativele profesionale acordate inculpatului U.C. în perioada 1996 - 2000, acesta a beneficiat de calificative de "foarte bine"; "ca o consecinţă firească a faptului că banca a înregistrat an de an rezultate foarte bune, în mod logic şi aprecierile profesionale la adresa angajaţilor care prin activitatea lor au obţinut aceste rezultate, au fost dintre cele mai bune. În acest sens, din numărul de 22 salariaţi cu funcţii de conducere ai Sucursale Judeţene (în care erau incluşi şi directorii şi contabilii şefi ai agenţilor din subordine), categorie din care făcea parte şi inculpatul U.C., în perioada menţionată de instanţa 1996 - 2000, 87 % din aceştia au obţinut în medie calificative de "foarte bine"), cât şi aceea în societate, atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, inculpata G.I.M. are familie, nu are antecedente penale, existând date cu privire la posibilitatea reeducării acesteia, aşa încât cuantumul pedepselor aplicate este în măsură să asigure realizarea scopurilor pedepselor, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor pozitivă.

De asemenea, instanţa de recurs consideră că modalitatea de executare a pedepselor neprivativă de libertate, concretizată în suspendarea executării acestora sub supraveghere, în condiţiile unor termene de încercare relativ mari de câte 8 ani, va da posibilitatea conştientizării consecinţelor faptelor comise şi a unui control riguros asupra procesului de reintegrare socială, scopul pedepsei, cel educativ fiind atins, aceasta constituind un avertisment pentru aceştia.

Astfel, cea de-a doua instanţă de control judiciar nu poate reţine că în procesul de individualizare judiciară a pedepselor, ca fiind prevalente circumstanţele reale ale faptei şi nici circumstanţa personală că inculpata G.I.M. ar fi cercetată pentru fapte similare, aşa cum au fost invocate în motivul de recurs formulat în scris, întrucât acestea au fost analizate coroborat, cu toate celelalte criterii legale.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, cu respectarea şi a principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al acestora, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră însă ca fiind fondat motivul de recurs invocat oral, din oficiu de către reprezentantul parchetului cu privire la intervenirea prescripţiei speciale, potrivit art. 124 C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. şi complicitate la această infracţiune şi infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. şi complicitate la această infracţiune pentru inculpaţii U.C. şi U.D. şi, respectiv art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpata G.I.M., în raport cu datele comiterii infracţiunilor menţionate şi termenele prevăzute de lege ce s-au împlinit în condiţiile ce se vor arăta în continuare pentru fiecare inculpat, aşa încât este incident cazul de casare arătat, respectiv art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.

Astfel, referitor la infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 290 C. pen. reţinute ca fiind comise de către inculpatul U.C., termenul prevăzut de art. 124 C. pen. privind prescripţia specială raportat la art. 122 lit. d) în acelaşi cod de 7 ani şi 6 luni pentru infracţiunile menţionate (natura termenului fiind substanţială pe luni şi ani, calculul acestora are loc potrivit art. 154 C. pen.) curge de la datele săvârşirii acestora, respectiv de la 27 noiembrie 2000 şi s-a împlinit la data de 26 mai 2008.

Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu şi respectiv art. 290 C. pen. de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinute ca fiind comise de inculpata U.D., termenul prevăzut de art. 124 C. pen. privind prescripţia specială raportate la norma mai sus arătată ca şi în cazul inculpatului U.C. curge de la data comiterii infracţiunilor, deja arătate, împlinindu-se la aceeaşi dată ca şi în cazul inculpatului menţionat.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată comise fiecare în formă continuată) reţinute ca fiind săvârşite de inculpata G.I.M., termenul prevăzut de art. 124 C. pen. referitor la prescripţia specială raportat la art. 122 lit. d) din acelaşi cod (aceeaşi natură juridică a termenului ca şi la ceilalţi inculpaţi), de 7 ani şi 6 luni închisoare, ce curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, respectiv de la data de 27 noiembrie 2000 şi s-a împlinit la data de 26 mai 2008, (fapta de la pct. 6 al situaţiei de fapt reţinută), precum şi de la data de 13 noiembrie 2000 care s-a împlinit la 12 mai 2008 pentru actele materiale de fals concretizate în întocmirea facturilor fictive şi semnarea cererilor în numele asociatului de la firma K.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii unei cauze de înlăturare a răspunderii penale şi anume prescripţia specială, în condiţiile menţionate pentru infracţiunile mai sus reţinute ca fiind comise de către fiecare dintre inculpaţi, după ce în prealabil se vor descontopi pedepsele rezultante pentru fiecare inculpat, în pedepsele componente, ce se vor repune în individualitatea lor, aşa cum se va arăta, se va înlătura şi dispoziţia privind graţierea pedepselor pentru inculpaţii U.C. şi U.D., precum şi consecinţele acestora, urmând a fi arătate pentru fiecare inculpat U.C., U.D. şi G.I.M. pedepsele ce le vor avea de executat cu menţinerea modalităţii de executare a pedepsei aplicate fiecăruia.

Referitor la recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele deja menţionate la recursul parchetului privind numai intervenirea prescripţiei speciale pentru infracţiunile menţionate în sarcina fiecăruia.

Instanţa de recurs consideră că nu poate reţine critica invocată, atât în motivele de recurs susţinute oral, cât şi din concluziile scrise şi prezentate referitoare la inadmisibilitatea recursului declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, având în vedere că această soluţie a fost invocată pe calea excepţiei de necompetenţă materială a reprezentantului DNA de a participa în acest proces şi a excepţiei nulităţii absolute a motivelor de recurs depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Braşov, ce au fost invocate de apărătorul recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. la termenul de judecată de la 22 mai 2008, puse în discuţia contradictorie a părţilor, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată la care s-a mai făcut referire, iar Înalta Curte, după deliberare a respins, ca neîntemeiate, excepţia de necompetenţă materială a procurorului DNA de a participa la judecarea cauzei, precum şi excepţia nelegalităţii investirii prin recurs a instanţei de judecată de către DNA. S-a arătat că în cauză operează o derogare de la principiul tempus regit actum şi că potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1968 care reglementează cazurile de acest fel, se aplică regulile de competenţă valabile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor survenite ulterior.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici solicitarea de încetare a procesului penal prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen. ca urmare a modificării apărute în art. 258 C. pen., prin Legea nr. 58/2008, ca o lege penală mai favorabilă, în condiţiile în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Legiuitorul român a introdus prin actul normativ mai sus menţionat un alineat nou, respectiv alineatul 2 la art. 258 C. pen. în care se statuează că "În cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. (1) - (4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1)."

Înalta Curte consideră că norma mai sus menţionată este inaplicabilă în contextul concret al cauzei, având în vedere că urmare a schimbării încadrării juridice a unora dintre infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată cei trei inculpaţi, potrivit art. 334 C. proc. pen., în sarcina fiecărora s-au reţinut următoarele infracţiuni, astfel: pentru inculpatul U.C., art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale); pentru inculpata U.D., art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale); pentru inculpata G.I.M., art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale).

Astfel, aşa cum rezultă din cele mai sus menţionate în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi a fost reţinută infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, ceea ce exclude aplicarea dispoziţiei procedurale nou introduse în alineatul al doilea al art. 258 C. pen., întrucât aceasta din urmă se referă numai la forma simplă a fiecăreia din infracţiunile mai sus menţionate şi nicidecum la cea agravată, potrivit normelor expres şi limitativ enumerate, forma calificată prin referirea la dispoziţiile art. 2481 C. pen., circumscriindu-se încadrării juridice a infracţiunii, aşa încât sunt infirmate susţinerile apărării recurenţilor intimaţi.

Mai mult, în recurs, intimata parte civilă B.C.R. S.A. prin notele depuse în recurs a menţionat expres inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 258 alin. (2) C. pen., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 58/2008, în raport şi cu aplicarea legii procesuale în timp, precizând că după 8 ani de la săvârşirea infracţiunilor nu este cazul a se reformula o plângere penală prealabilă, atât timp cât o asemenea plângere penală a fost formulată de către bancă, calitatea de parte civilă a acesteia în cauză, anexând totodată şi copia plângerii iniţiale formulată de B.C.R., Sucursala Judeţeană Braşov, Agenţia Z. cu nr. F. 10.073/29 ianuarie 2001 împotriva învinuitului U.C., în care a descris în amănunt împrejurările faptice, considerând că învinuitul a săvârşit cu vinovăţie fapte cu caracter penal prevăzute şi sancţionate de Codul penal, art. 248 (abuz în serviciu) şi se face răspunzător în solidar cu firmele pe care le-a creditat, solicitând a se efectua investigaţiile necesare în vederea încadrării juridice corespunzătoare a faptelor şi sancţionării vinovaţilor conform legii penale.

Astfel, în contextul concret al cauzei şi faţă şi de precizările intimatei părţi civile, dispoziţiile invocate nu sunt incidente, existând o plângere penală ca modalitate de sesizare a organelor de urmărire competente, care în condiţiile formei calificate a infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, respectiv art. 2481 C. pen. este suficientă în declanşarea cercetărilor pentru o infracţiune la care sesizarea are loc din oficiu, ceea ce face inoperantă incidenţa lipsei plângerii, în condiţiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. şi respectiv încetarea procesului penal.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica formulată de recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi respectiv a dreptului la apărare prin lipsa punerii în discuţia părţilor a unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice şi fără punerea în vedere a inculpaţilor a dreptului la un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, apreciind că instanţa de judecată a procedat la o schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinută diferită de cea solicitată de parchet şi anume cu referire la toate faptele de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât aşa cum rezultă din motivele de apel formulate în scris de către parchet, la pct. 3 al acestora se arată că "modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007, impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 rap. la art. 2481 cu referire la art. 258 din C. pen. şi folosirea cu rea-credinţă a creditelor de care se bucură societatea prev. de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13 din C. pen.".

De asemenea în dezvoltarea acestui motiv de apel, parchetul menţionează că "După pronunţarea hotărârii în prezenta cauză (14 martie 2007) a fost adoptată Legea nr. 69 din 26 martie 2007 privind modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 prin care s-au abrogat dispoziţiile incriminatoare privind acordarea creditelor cu încălcarea legii şi a normelor bancare şi utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Abrogarea dispoziţiilor incriminatoare prevăzute în art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 nu a însemnat dezincriminare faptelor prevăzute de aceste dispoziţii care au fost reţinute în sarcina inculpaţilor, întrucât aceste fapte continuă să fie incriminate prin alte dispoziţii cu caracter penal (C. pen., Legea nr. 31/1990).

În speţă, abrogarea dispoziţiilor cu caracter special prevăzute de art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, determină ca faptele săvârşite de inculpaţi să primească o altă încadrare juridică potrivit legii generale care îşi redobândeşte eficacitatea, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de C. pen. şi infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditelor de care se bucură societatea prevăzută de Legea nr. 31/1990.

Astfel, în cazul inculpatului U.C. se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 cu referire la art. 258 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În cazul inculpatei U.D., se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 cu referire la art. 258 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Iar în cazul inculpatei G.I.M., se impune schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din infracţiunea prev. de art. 290 din C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (fapta de întocmire a facturilor fiscale pentru a obţine credite bancare în cazul S.C: K.C.. S.R.L.), în infracţiunea prev. de art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.;

- din infracţiunea prev. de art. 290 din C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (fapta de a semna în fals pe numitul K.A., asociat al C.C. K.C. S.R.L. în vederea obţinerii de credite bancare), în infracţiunea prev. de art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.;

- din infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii prev. de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 13 din C. pen.

De asemenea, în încheierea de şedinţă de la 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost consemnate în detaliu concluziile părţilor, din faza dezbaterilor, fiind amânată pronunţarea, în care au fost expuse pe larg aspecte privind solicitarea de schimbare a încadrării juridice mai sus menţionate, inclusiv ale apărătorilor apelanţilor intimaţi inculpaţi.

Astfel, avocatul R.C.B. pentru apelanţii inculpaţi U.C. şi U.D. a susţinut că "Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei trebuie analizat prin prisma verificării îndeplinirii sau nu în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu ale celor doi inculpaţi, respectiv verificarea respectării normelor bancare în vigoare la acea dată. Cu ocazia controalelor efectuate s-a constatat o serie de modalităţi de lucru ce nu respectau întocmai normele bancare. Acest lucru denotă că exista un acord tacit cu conducerea de realizare a activităţilor specifice de acordare a creditelor, ca urmare a volumului mare de activitate şi a funcţionării unui singur ofiţer de credite. În situaţia în care se va proceda la o nouă încadrare juridică a faptelor dezincriminate, solicită a se constata incidenţa cazului de stingere a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen.".

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră că recurenţii intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D. prin apărător au cunoscut cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în condiţiile arătate, atâta timp cât şi din motivele de apel formulate în scris de către procuror şi concluziile apărătorului, aşa cum au fost consemnate, a rezultat în mod concret infracţiunea în care a fost schimbată încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi au avut posibilitatea formulării oricăror cereri în apărare sub acest aspect, însă pe care nu le-au concretizat în niciun fel.

Totodată, instanţa de recurs consideră că aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., în condiţiile arătate, au fost respectate, atât din perspectiva normei invocate, cât şi din aceea a dispoziţiilor art. 6 § 3 lit. a) şi b din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi anume a dreptului de a fi informaţi, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţeleg şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva lor, precum şi de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării lor.

Instanţa de recurs consideră că au fost respectate dispoziţiile art. 334 din C. proc. pen. sub aspectul condiţiilor impuse, în raport cu motivele de apel şi susţinerile părţilor şi tehnica de soluţionare a cererii de schimbare a încadrării juridice, faţă de stadiul procesual şi forma actului procedural, respectiv în dezbaterea apelurilor şi pronunţarea prin minută şi respectiv hotărâre şi nu prin încheiere separată, această din urmă ipoteză vizând cu totul alt stadiu procesual, care nu era aplicabil în cauza supusă judecăţii.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici apărările referitoare la aplicabilitatea Deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite publicată în M. Of. Partea I nr. 291/31.03.2006, întrucât în contextul cauzei au fost respectate toate dispoziţiile referitoare la aplicarea art. 334 C. proc. pen., în condiţiile arătate şi nici cele privind incidenţa dispoziţiilor art. 336 C. proc. pen. referitoare la extinderea procesului penal, întrucât în considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut precizări concrete la încadrările juridice iniţiale şi la cele care urmează a reprezenta noile încadrări, în raport cu împrejurarea legală intervenită şi contextul cauzei, respectiv contribuţiile celor trei inculpaţi în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, în forma calificată şi participaţia pentru fiecare, cu mijloacele de probă administrate.

De altfel, abrogarea unei dispoziţii de incriminare nu înseamnă întotdeauna şi dezincriminarea faptei prevăzute în acea dispoziţie, fiindcă este posibil ca fapta respectivă să continue să fie incriminată printr-o altă dispoziţie cu caracter penal.

Totodată, apărările recurenţilor intimaţi inculpaţi cu privire la actele materiale la care au făcut referire nu se susţin, faţă de considerentele expuse de către instanţa de apel, care în mod temeinic motivat a prezentat, atât argumentele legale cu privire la reîncadrarea contribuţiilor concrete ale acestora, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cât şi în aceea de participaţie a fiecăruia, faţă de contractele efective, argumente ce au fost însuşite în totalitate de către Înalta Curte, în condiţiile arătate în considerentele la recursul declarat de către parchet, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că recurenţii intimaţi inculpaţi au cunoscut motivele de apel formulate în scris de către parchet, dar şi apărătorul acestora a putut formula apel şi a susţinut concluzii amănunţite asupra solicitării formulate de către parchet, aşa încât dreptul la apărare a fost asigurat în mod complet şi efectiv, nefiind incidente cazurile de casare invocate în recurs, art. 3859 pct. 6 şi 17 C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de recurs constată că prima instanţă de control judiciar, pe de-o parte a considerat că starea de fapt a fost corectă reţinută de prima instanţă şi a însuşit-o, arătând că situaţia detaliată a contractelor încheiate în astfel de condiţii, cu indicarea concretă a prevederilor normative încălcate în fiecare caz, evidenţiată pe larg în starea de fapt arătată la pct. 2 din considerente, nu va mai fi reluată, iar, pe de altă parte, a făcut un examen propriu asupra situaţiei de fapt stabilite, în raport cu mijloacele de probă indicate în concret, potrivit pct. 5 - 7 din considerentele deciziei instanţei de apel.

Înalta Curte constată că mijloacele de probă au fost examinate analitic, dar şi sintetic, în baza unui proces complex, nefiind preluate, fără o asemenea apreciere, aşa încât stabilirea vinovăţiei inculpaţilor a fost fundamentată pe probele administrate, fiind infirmate susţinerile apărătorului recurenţilor inculpaţi.

Astfel, s-a făcut referire la declaraţia inculpatului U.C., la declaraţia inculpatei G.I.M., declaraţia martorului O.I., la înscrisuri (adrese ale băncii, norme metodologice privind activitatea de creditare), declaraţiile martorilor C.C.E. şi I.M.V., , martora S.E., declaraţia martorei O.V., declaraţia martorei B.M., declaraţia martorei M.V., declaraţia martorei O.V., declaraţia martorului C.V.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea formulată că în contextul cauzei, instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra unor infracţiuni, întrucât aceasta a făcut referiri concrete la împrejurările faptice însuşite, în raport cu schimbările de încadrare juridică a infracţiunilor iniţiale în cele noi reţinute făcute pentru fiecare inculpat, chiar dacă pentru inculpata U.D. a menţionat că sunt aceleaşi raţiuni, întrucât existau aceleaşi argumente, iar infracţiunile de fals au rezultat din modalitatea de comitere a activităţii infracţionale susţinute de mijloacele de probă administrate.

În raport cu cele mai sus arătate, instanţa de recurs consideră ca fiind nefondată critica recurenţilor intimaţi inculpaţi cu privire la nepronunţarea instanţei de apel asupra probelor administrate invocată de apărare, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la nepronunţarea instanţei de apel asupra probei cu expertiză tehnică solicitată de către apărătorul inculpaţilor, deoarece din încheierea de şedinţă de la data de 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a rezultat că proba solicitată a fost pusă în discuţia părţilor, fiind consemnate concluziile acestora, iar curtea de apel în mod expres s-a pronunţat astfel: "instanţa - deliberând asupra cererii în probaţiune solicitată - respinge proba ca nefiind utilă şi pertinentă, nefiind incidente dispoziţiile art. 116 C. proc. pen., respectiv nu sunt necesare cunoştinţele unui expert, la dosar existând toate datele necesare soluţionării cauzei", aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de recurs nu poate avea în vedere nici apărarea recurenţilor intimaţi inculpaţi cu privire la nemotivarea hotărârii sub aspectul laturii civile, atâta timp cât instanţa de apel, la pct. 9 a deciziei a menţionat că celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la obligarea la despăgubiri, anularea actelor şi menţinerea măsurilor asigurătorii, precum şi cheltuielile judiciare vor fi menţinute, ceea ce se circumscrie unei motivări, atâta timp cât nu au intervenit modificări, apreciindu-se că dispunerea acestora este fondată de către prima instanţă, care a stabilit cuantumul prejudiciului şi în raport cu latura penală a cauzei a avut în vederea răspunderea civilă delictuală a inculpaţilor, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de recurenta intimată inculpată G.I.M., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele expuse pe larg la recursul declarat de către parchet şi numai referitor la intervenirea prescripţiei speciale pentru infracţiunile reţinute în sarcina acesteia.

Instanţa de recurs consideră că nu poate avea în vedere criticile însuşite de către apărător referitoare la lipsa plângerii prealabile, pentru considerentele deja expuse pe larg în recursurile recurenţilor intimaţi inculpaţi U.C. şi U.D.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica apărătorului recurentei intimate inculpate cu privire la nevinovăţia acesteia în comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică, în condiţiile menţionate, întrucât din examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal rezultă contribuţia concretă a inculpatei la infracţiunea menţionată, instanţa de apel, în raport cu împrejurările faptice stabilite, evidenţiind argumentele reţinerii vinovăţiei acesteia.

Prima instanţă de control judiciar a făcut o analiză în drept, prin raportare la împrejurările asupra infracţiunii de înşelăciune, stabilind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, însă a conferit o justă semnificaţie juridică activităţii infracţionale a inculpatei G.I.M., în acte de complicitate la infracţiunea de abuz contra intereselor persoanei, cu excepţia a două contracte, respectiv primul dintre ele, nr. 270 din 30 decembrie 1999, pentru activitate curentă şi nr. 132 din 21 aprilie 2000, contract de exploatare, deoarece în aceste cazuri acordarea creditelor deşi s-a făcut abuziv, nu a fost ajutată sau înlesnită în niciun mod prin acte sau fapte ale inculpatei.

De asemenea, instanţa de apel a considerat că fapta inculpatei de a da o altă destinaţie sumelor obţinute cu titlu de credit pentru S.C. K. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., respectiv virarea banilor către S.C. P. S.R.L. intră în conţinutul actelor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu comisă de inculpatul U.C., întrucât aceste operaţiuni de virare a banilor, cunoscute şi de inculpat pentru că erau derulate la agenţia pe care o conducea au contribuit la cauzarea prejudiciului suportat de bancă determinând, alături de actele efectuate de soţii U., imposibilitatea rambursării creditelor şi insolvabilitatea firmelor creditate.

S-a mai menţionat că activitatea inculpatei G.I.M. trebuie raportată la B.C.R. Agenţia Z., întrucât se referă la obţinerea de credite, iar prejudiciul s-a localizat în patrimoniul acesteia şi nu al societăţilor comerciale pentru care s-a solicitat creditarea, iar inculpatul U.C. a putut să constate, ca director al agenţiei, că sumele acordate cu titlu de credit nu au fost utilizate potrivit destinaţiei stabilite prin contractele de credit, însă a continuat să aprobe acordarea lor.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrată constată că faptele săvârşite de inculpata G.I.M., în condiţiile stabilite de instanţa de apel, întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa de recurs consideră că vinovăţia inculpatei rezultă din coroborarea declaraţiei date în primă instanţă în care chiar aceasta a menţionat modalitatea în care atât aceasta, cât şi inculpaţii U.C. şi U.D. au încălcat normele bancare referitoare la credite, cecurile şi ordinele de plată nu se întocmeau pe relaţii comerciale efective, adică pe operaţiuni comerciale reale cu instrumentele de plată fictive confirmate de reprezentanţii firmelor la care se refereau filele cec sau biletele la ordin (declaraţia martorei O.I.), firmele inculpatei G.I.M. fiind singurele care primeau credite pe baza instrumentelor de plată.

Astfel, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, la data de 18 ianuarie 2006, inculpata G.I.M. a arătat că "... Am preluat S.C. P. din 1997, desfăşurând activităţi de comerţ en gros. Colaborarea cu B.C.R. am început-o la sfârşitul lui 1998, ajungând să discut cu directorul U., printr-o cunoştinţă, căreia, i-am povestit problemele pe care le aveam cu depunerile de numerar în bancă după ora 17. În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu directorul U., ne-am înţeles că pot efectua depuneri şi după ora 17, astfel, încât am deschis cont în bancă ... Am lucrat şi pe o altă societate K. pentru care am luat credite. La discuţia preliminară pe care am avut-o cu directorul U. acesta m-a întrebat de rulajul P., încasările pe care le aveam erau 90 la sută în numerar, însemnând câteva sute de milioane de RON pe zi. Ulterior, acesta a crescut. Iniţial, am deschis o linie de credit cu garanţie imobiliară. Ştiu că pentru aceasta exista un plafon, în sensul că nu se putea acorda mai mult de 3 miliarde de societate, însă în momentul în care am avut angajat un credit de 3 miliarde cu garanţei, am putut lua credite pe documente, adică bilete la ordin şi cecuri, fără garanţie imobiliară. Pentru acordarea creditelor pe documente trimise spre încasare, discutam cu U.D., care era inspector de credite. De regulă îi duceam documentul în baza căruia solicitam creditul şi semnam cererea de acordare a acestuia, cerere pe care o completa U.D. Uneori, cererea era deja completată când ajungeam eu, întrucât vorbeam în prealabil cu aceasta la telefon, iar alte ori, cererea era completată ulterior. Ştiu că o semnam seara sau a doua zi. Ştiu că administratorul de fond, S.M. întocmea un borderou, în care trecea valoarea documentului. Creditul se aproba în aceeaşi zi, practic, ştiam despre aprobarea creditului, când prezentam documentul. Se întocmea şi un contract de credit, completat de U.D., pe care eu îl semnam în birou acesteia. Cred că era semnat şi de conducerea băncii, însă nu reţin exact. Contractul se încheia în zilele următoare, cam în două, trei zile de la aprobarea creditului. Banii propriu-zişi îmi intrau în cont chiar în ziua în care eu prezentam documentele în baza cărora mi se acorda. Pentru creditele pe cecuri sau bilete la ordin, nu erau necesare şi nu mi-a cerut nimeni nicio garanţie. Am folosit aceste credite pentru achitarea furnizorilor. Banii intrau în cont şi din ei se plăteau cecurile care veneau în ziua respectivă. De-a lungul timpului am obţinut foarte multe credite pe bilete la ordin şi cecuri. Au existat situaţii în care cecurile şi biletele la ordin fuseseră emise pentru marfa luată, cazuri în care erau luat chiar de clientul nostru. Au existat, însă şi situaţii, în special la sfârşitul anului 2000, în care am folosit bilete la ordin şi cecuri, care erau doar semnate şi ştampilate şi, în baza cărora, am obţinut credite. Biletele la ordin care purtau doar semnătura şi ştampila, le-am obţinut de la clienţii cu care colaboram, cărora le-am explicat că am nevoie să obţin credit în baza acelui bilet la ordin şi că ulterior le voi restitui banii. Întotdeauna le-am spus suma de care aveam nevoie, am obţinut astfel de bilete la ordin, de la S.C. D. S.R.L., cred că unul de la S.C. E. Din câte îmi aduc aminte, eu am completat biletele la ordin cu datele necesare obţinerii creditelor, însă câteva au fost completate şi la banca de către S.M., din dispoziţia lui U.D. după ce în prealabil, stabileam de ce credit aveam nevoie. Spre sfârşitul lunii noiembrie 2000, am înregistrat un moment critic, în sensul că obţineam încasări foarte mici şi aveam datorii la furnizori. Era evident că aveam nevoie de un credit şi am discutat cu banca deşi nu aveam nici un document pentru acordarea acestuia. S-a pus problema discutării la Sucursala Braşov B.C.R. pentru acordarea unui credit mai mare de 3 miliarde, iar, ca variantă, până la obţinerea aprobării, era folosirea creditelor pe cecuri. Întrucât trebuia să achit mai multe cecuri, am discutat cu U.C. şi U.D., iar U.D. mi-a spus că trebuie să prezint file cec pentru acordarea creditelor. M-a asigurat că se va rezolva şi că totul va fi în ordine. Am folosit 3 file cec, emise de S.C. E. S.R.L., care aparţinea surorii mele G.E. şi două file cec emise de S.C. F. S.R.L., care aparţinea fratelui meu. Celor doi le-am spus că am nevoie de cecuri, fără ca ei, ca să îmi pună prea multe întrebări. De altfel, sora mea m-a însoţit la bancă de câte ori am folosit cecuri date de ea. Menţionez că U. mi-a spus să aduc nişte file cec, întrucât plăţile s-au făcut. I-am spus lui U.D. că E. şi F. sunt societăţi care aparţin surorii şi fratelui meu. La această discuţie a fost prezentă G.E. şi soţul acesteia. Ştiu că am completat cu datele necesare filele cec, însă nu reţin dacă pe toate, unele au fost completate de Secărea, însă nu îmi mai aduc aminte exact, având în vedere că totul s-a derulat foarte repede, întrucât filele cec au fost lăsate mai târziu decât au fost acordate creditele. Nici filele cec şi nici biletele la ordin la care am făcut referire, nu au fost emise ca urmare a unei relaţii comerciale reale, efective. Discuţia pe care am avut-o cu U., referitoare la solicitarea de credite, pe cecuri, a avut loc seara, după ora 17 ... Cu referire la facturile fiscale emise de C. către D., de C. către L. sau P. către C. precizez că este vorba de biletele la ordin primite semnate şi ştampilate şi care au fost folosite pentru obţinerea creditelor şi care au rămas nedecontate. Toate acele facturi au fost întocmite la 27 noiembrie 2000 seara, întrucât U.D. a spus că măcar biletele la ordin să fie în ordine, adică că aibă facturile aferente. Aceste facturi nu au fost înregistrate şi nu s-a livrat marfa consemnată în cuprinsul acestora. Eu am completat aceste facturi fără ca societăţile D., E., L. să ştie acest lucru. De fapt, nici nu au mai avut când să afle ...".

Martora O.I. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă la 18 ianuarie 2006 a menţionat că "... Am fost asociat unic la S.C. L. S.R.L. desfăşurând relaţii comerciale şi cu S.C. P. şi C. S.R.L. Pe la începutul anului 2000, cumpăram zahăr şi ulei, în principal de la ştandurile acestei firme, iar, pentru plată iniţial m-am înţeles cu G. ca, pentru a-mi da marfa la un preţ mai bun, să-i plătesc cu banii jos. Ulterior, G. mi-a oferit să cumpăr cantităţi mai mari de zahăr la un preţ mai bun, cerându-mi să-i plătesc în avans. Datorită distanţei dintre firmele noastre şi la rugămintea lui G., îi dădeam file cec semnate şi ştampilate, iar ea îmi trimitea maşina cu zahăr, completând pe filele cec valoarea zahărului. Ulterior, nu mi-a trimis tot timpul zahăr, deşi completa fila cec, astfel încât, s-a întâmplat ca în momentul în care cecul ajungea la scadenţă să îmi dea şi bani ca să pot face plata. Nu reţin care file cec i-am dat în aceste condiţii, însă ştiu că au fost două care nu mi le-a plătit şi pe care nu am nici bani, una de aproximativ 1,5 miliarde şi alta de 100 de milioane. Pentru cea în valoare de 1,5 miliarde nu avea cum să îmi trimită atâta zahăr, astfel încât eu am venit la Braşov într-o după amiază după marfă, ocazie cu care G. mi-a dat asigurări că îmi va trimite a doua zi zahăr ... I-am trimis inculpatei un bilet la ordin semnat şi ştampilat, în legătură cu care inculpata mi-a spus la telefon că va lua credit şi că va trimite zahăr în contul acestuia. Nu îmi amintesc exact, dar, totuşi, cred că suma de 300 mil. pe care inculpata G. a trecut-o în biletul la ordin, am discutat-o şi stabilit-o la telefon. Nu am primit nici zahăr şi nici bani pentru acest bilet la ordin. În după amiaza în care am fost în standul P., inculpata G. mi-a prezentat o doamnă care am înţeles că era directoarea de la B.C.R. Z., D., iar, ulterior după ce am avut necazuri, am sunt la B.C.R. Z. şi am vorbit cu acea doamnă. Cu privire la motivul pentru care a emis filele cec în alb, arăt că niciodată nu s-a pus problema în cadrul discuţiilor pe care le-am avut cu inculpata G., să îi dau file cec drept garanţie ca îi voi achita mărfurile, ci am preferat această variantă datorită distanţelor mari dintre firmele noastre şi faptului că eu veneam mai rar în Braşov. Nu cunosc cine a completat filele cec. Eu cred că inculpata G ...".

Martora S.M.E. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă la 15 decembrie 2005 a precizat că "... La sfârşitul lui noiembrie 2000 am fost chemată la serviciu de U.D. şi am ajutat-o la poliţele de asigurare pentru credite ce fuseseră deja acordate pentru persoane fizice. Tot atunci, era o zi de duminică, I.R. a completat procesele-verbale ale comitetului director. Am ajutat şi la completarea altor documente. Pentru S.C. K., cec-urile şi biletele la ordin erau semnate de inculpata G., ea având dreptul de semnătură în bancă. Tot ea semna şi ordinele de plată. Pe K.A. l-am văzut o dată sau de două ori în bancă cu mult înainte de noiembrie 2000. Acesta nu s-a interesat niciodată despre credite ...".

Aşadar, Înalta Curte constată că între percepţia asupra mijloacelor de probă administrate de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Braşov şi de recurenţii intimaţi G.I.M., U.C. şi U.D. împotriva Deciziei penale nr. 173/AP din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa decizia penală atacată, în sensul că:

Pentru inculpatul U.C.:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului U.C., în temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat, în temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat în temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., va înceta procesul penal privind pe recurentul intimat inculpat U.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 290 C. pen.

Se va înlătura dispoziţia privind graţierea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum şi consecinţele acesteia.

Inculpatul U.C. va urma să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată în temeiul art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Se vor menţine dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata U.D.:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. aplicată inculpatei U.D., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate, în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., va înceta procesul penal privind pe recurenta intimată inculpată U.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 290 C. pen.

Se va înlătura dispoziţia privind graţierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum şi consecinţele acesteia.

Inculpata U.D. va urma să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

Se vor menţine dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata G.I.M.:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată inculpatei G.I.M., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a)art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., va înceta procesul-penal privind pe recurenta intimată inculpată G.I.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte).

Inculpata G.I.M. va urma să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Se vor menţine dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate, fiind date cu respectarea dispoziţiilor legale.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apărarea recurenţilor intimaţi inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei, ca urmare a asigurării asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 29 ianuarie 2009, 12 martie 2009 şi 9 aprilie 2009, de către domnul avocat E.N., cu împuternicirea avocaţială nr. 039498 din 39 decembrie 2008 şi împuternicirea avocaţială nr. 039499 emisă la 30 decembrie 2008 şi de către doamna avocat C.D. cu împuternicirea avocaţială nr. 039500 emisă la 30 decembrie 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de recurenţii intimaţi G.I.M., U.C. şi U.D. împotriva Deciziei penale nr. 173/AP din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată, în sensul că:

Pentru inculpatul U.C.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului U.C., în temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat, în temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat în temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal privind pe recurentul intimat inculpat U.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 290 C. pen.

Înlătură dispoziţia privind graţierea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum şi consecinţele acesteia.

Inculpatul U.C. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată în temeiul art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Menţine dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata U.D.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. aplicată inculpatei U.D., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate, în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal privind pe recurenta intimată inculpată U.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi art. 290 C. pen.

Înlătură dispoziţia privind graţierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum şi consecinţele acesteia.

Inculpata U.D. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

Menţine dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata G.I.M.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată inculpatei G.I.M., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiaşi inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal privind pe recurenta intimată inculpată G.I.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte).

Inculpata G.I.M. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) şi art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Menţine dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apărarea recurenţilor intimaţi inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 775/2009. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 1492/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1315/2009. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Recurs