ICCJ. Decizia nr. 775/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 775/2009
Dosar nr. 3877/2/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 663/P/2008 din data de 2 noiembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii-judecători P.S., F.L., A.C. şi V.A.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 1921/11-2/2007 din 6 decembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarei.
În condiţiile art. 2781 C. proc .pen., petiţionara s-a adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 38/ F din 15 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia penală nr. 1786 din 22 mai 2008, a admis recursul petiţionarei, a casat sentinţa primei instanţe şi a dispus rejudecarea plângerii de către Curtea de Apel Bucureşti.
Procedând la rejudecarea plângeri, prin sentinţa penală nr. 286 din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că petiţionara a formulat plângeri penale împotriva mai multor magistraţi care au soluţionat, în fond şi în apel, cauza civilă ce face obiectul dosarului nr. 449/299/2006.
De asemenea, prima instanţă a constatat că nu se verifică susţinerile petiţionarei potrivit cărora rezoluţiile sunt lovite de nulitate, în sensul că s-a comis un abuz cu prilejul înregistrării plângerilor penale, neproducându-se acesteia nicio vătămare procesuală care să intre sub incidenţa art. 197 C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat că şi critica referitoare la nemotivarea rezoluţiilor este neîntemeiată deoarece ambele rezoluţii, mai ales cea cu nr. 663/P/2003, sunt amplu motivate, în fapt şi în drept, cu privire la toţi intimaţii şi la toate faptele reclamate în plângerea penală.
În final, prima instanţă a apreciat că afirmaţiile petiţionarei cu privire la semnatarul ultimei rezoluţii reprezintă simple opinii personale bazate pe aprecieri subiective.
Împotriva sentinţei petiţionara a declarat prezentul recurs.
Recursul nu a fost motivat nici prin cererea de recurs şi nici printr-un memoriu separat. De asemenea, petiţionara nu s-a prezentat la instanţa de recurs pentru a susţine oral, cu ocazia dezbaterilor, motivele de recurs.
În lipsa unor motive de recurs menţionate de petiţionară, Înalta Curte va examina, din oficiu, sentinţa atacată.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului de fond rezultă că motivele plângerii au fost precizate, în prezenţa petiţionarei, la ultimul termen de judecată.
Deoarece petiţionarei nu i s-a admis o cerere de amânare a judecării plângerii, aceasta a formulat cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată.
După respingerea cererii de recuzare, la reluarea judecării plângerii, petiţionara nu s-a mai prezentat în sala de judecată
În aceste condiţii, şi în lipsa altor cereri, instanţa a dispus trecerea la dezbateri, soluţionând plângerea prin hotărârea recurată.
Înalta Curte constată că prima instanţă a examinat motivele plângerii adresată instanţei, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, prin respectarea dispoziţiilor legale în materia plângerilor întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, examinând şi rezoluţiile atacate, constată că nu este incident nicunul dintre cazurile de nulitate invocate de petiţionară, esenţial fiind că procurorul a avut în vedere toate faptele şi persoanele reclamate de aceasta.
Motivarea rezoluţiei nr. 663/P/2007 din 2 noiembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este realizată pe 6 pagini, aceasta fiind urmarea efectuării actelor premergătoare prevăzute de art. 224 C. proc. pen., examinându-se toate etapele procesuale ale judecării cauzei civile la care petiţionara a făcute referire în plângerea sa.
Este corect motivată şi rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin aceasta fiind examinate şi soluţionate criticile petiţionarei.
Înalta Curte mai reţine şi următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (l) şi art. 52 din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (l) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (l) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petiţionară, dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele faţă de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, faptele cu caracter penal expuse în plângerea penală.
De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Accesul oricărei persoane la justiţie şi, respectiv, posibilitatea desfiinţării ori modificării hotărârilor judecătoreşti numai în căile de atac prevăzute de lege sunt principii ale organizării judiciare (art. 6 şi art. 17 din Legea nr. 304/2004).
Aceste principii presupun că reformarea unei hotărâri judecătoreşti civile se poate realiza numai în căile de atac (prin desfiinţare, casare, modificare). Nemulţumirea părţilor cu privire la soluţiile pronunţate de judecători nu poate, privită singular şi în absenţa unor minime indicii ale săvârşirii de către aceştia a unor fapte prevăzute de legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistraţilor.
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen., recursul petiţionarei urinează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 286 din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2009.
| ICCJ. Decizia nr. 1315/2009. Penal. Abuz în serviciu în formă... → |
|---|
