ICCJ. Decizia nr. 1571/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1571/200.
Dosar nr. 6898/1/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 17 iunie 2009 din dosarul nr. 70/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.A.A., C.M.C. şi S.N., judecătoare la Curtea de Apel Cluj, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fapta neexistând.
Rezoluţia menţionată a fost dispusă în faza actelor premergătoare verificării plângerii petenţilor, nemulţumiţi în legătură cu modul de soluţionare a dosarului civil nr. 121/33/2007 al Curţii de Apel Cluj.
Cronologic, Judecătoria Cluj Napoca, prin sentinţa civilă nr. 5859 din 2 iulie 2003, a admis în parte acţiunea extinsă şi precizată a reclamantului D.S.P. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local Cluj Napoca, şi printre alţii, şi cu petenţii, constatându-se preluarea abuzivă, fără titlu, de către stat, a imobilului situat în Cluj Napoca, înscris iniţial în C.F. nr. 740 Cluj, nr.topo 485 în favoarea antecesorilor reclamantului şi ulterior, în C.F. 34538 şi C.F. 128594 Cluj Napoca, contractele de vânzare-cumpărare încheiate, fiind nule absolut.
Prin hotărâre, s-a respins capătul de cerere privind restituirea imobilului în natură ş.a.
Instanţa a reţinut că imobilul a fost proprietatea antecesorilor reclamantului ş.a., el fiind fiul proprietarilor de sub B1 şi 2, în anul 1955, fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Apelul pârâţilor, printre ei regăsindu-se şi petenţii, a fost admis prin Decizia civilă nr. 31 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Cluj, s-a schimbat în parte sentinţa în sensul respingerii capătului de cerere ce privea constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanţa de apel reţinând că imobilul nu poate fi considerat ca fiind preluat cu titlu pentru că nu au fost respectate dispoziţiile actului normativ menţionat, în anexă figurând B.E. şi nu proprietarii tabulari.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 488/R din 12 martie 2007 a respins ca lipsite de interes recursurile pârâţilor K.I.P. şi K.E. şi, printre altele, s-a admis recursul reclamantului, Decizia Tribunalului Cluj fiind modificată în parte în sensul respingerii apelurilor pârâţilor petenţi din cauză, menţinându-se constatarea nulităţii absolute a contractelor lor de vânzare-cumpărare, radierea dreptului de proprietate din C.F., toate prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea statului.
Procurorul a mai reţinut că Decizia instanţei de recurs a fost motivată şi cu referire la actele normative incidente, respectiv Decretul nr. 92/1950, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Decretul-lege nr. 115/1998, HG nr. 632/1996, OUG nr. 228/2000, HG nr. 11/1997, art. 304 C. proc. civ., Decretul-lege nr. 61/1990, Decretul nr. 167/1958, art. 1169 C. civ.
Dispunând neînceperea urmăririi penale împotriva magistraţilor judecători care au judecat în recurs, procurorul a reţinut că aceştia se supun numai legii, interpretarea şi aplicarea legii nu poate face obiectul unei proceduri penale, analiza probelor ţine de aprecierea instanţei, iar soluţia nu poate fi cenzurată decât prin exercitarea căilor ordinare şi extraordinare de atac.
Plângerea petenţilor a fost respinsă ca nefondată prin rezoluţia din 14 iulie 2009 a procurorului şef de secţie din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 6949/3287/II-2/2009.
În termenul legal, petenţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. au formulat plângerea de faţă, motivată pe ideea că prin Decizia civilă nr. 488 R din 12 martie 2007 pronunţată de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, „nu au avut parte de un proces echitabil şi corect, în opinia lor prescrierea acţiunii iniţiale introdusă de către revendicator nu a fost luată în considerare acest lucru întâmplându-se pentru familiile T. şi Z. (fila 3 dosar Î.C.C.J. - S.p.), ei cerând rejudecarea cauzei" şi „nu urmărirea penală a judecătorilor" (aceeaşi filă).
La termenul de judecată fixat pentru soluţionarea plângerii, petiţionarii K.I.P., K.E., P.S. şi P.C., au comunicat renunţarea la judecată.
În aceste condiţii, se reţin următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiilor ... de netrimitere în judecată, persoana vătămată poate face plângere....
Din examinarea textului indicat, reiese că persoana vătămată, în virtutea principiului disponibilităţii, poate uza de dreptul de a face plângere, deci de a sesiza instanţa competentă, iar dacă a exercitat acest drept, nimic nu o împiedică să retragă sau să renunţe la plângere, instanţa, în acest ultim caz, având obligaţia să ia act de manifestarea de voinţă a petentului.
Soluţia de mai sus este consacrată şi prin dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., reclamantul având dreptul să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 721 din acelaşi cod, prevederile sale constituie procedură de drept comun, aplicabilă şi în penal, Codul de procedură penală neconţinând prevederi contrare, voinţa petiţionarilor neputând fi tradusă decât prin a se lua act de ea.
În altă ordine de idei, plângerea celorlalţi petenţi, respectiv I.I. şi I.D. nu este fondată, judecătorii care au soluţionat cauza lor în recursul civil exercitându-şi atribuţiile de serviciu, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, hotărârea neputând fi discutată decât prin exercitarea de căi de atac reglementate de cadrul aplicabil, principiu consacrat şi de art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată.
În fapt, chiar petenţii spun că au dorit rejudecarea cauzei, dar acest lucru nu se poate realiza în materia plângerii penale, materie specială menită a consacra verificarea legalităţii şi temeiniciei unei soluţii dată de procuror.
Pentru că petenţii nu au probat şi în dosar nu sunt elemente care să conducă la infirmarea rezoluţiei, în conformitate cu disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea va fi respinsă ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală, toţi petenţii, în baza dispoziţiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Ia act de cererea de renunţare formulată de petiţionarii K.I.P., K.E., P.S. şi P.C. privind plângerea împotriva rezoluţiei din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 70/P/2009.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii I.I. şi I.D. împotriva aceleiaşi rezoluţii.
Obligă petiţionarii să plătească suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs pentru petiţionarii I.I. şi I.D.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1545/2009. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1591/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
