ICCJ. Decizia nr. 3486/2009. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3486/2009
Dosar nr. 4355/2/2008
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Prin Sentinţa penală nr. 1.424 din 18 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 10437/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului T.I.A. sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârşite în următoarele locaţii: hotel "P." din Mangalia, ferma din judeţul Călăraşi situată pe DN3, locuinţele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 din cartierul Aviatorilor şi D.A. din cartierul Primăverii;
- deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârşite în următoarele locaţii: hotel "P." din Mangalia, ferma din judeţul Călăraşi situată pe DN3, locuinţele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 şi D.A. din cartierul Primăverii, barul "S.", clubul "K.", locuinţa lui M.R.S. situată pe str. P. nr. 16A;
- punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârşite în următoarele locaţii: hotel "P." din Mangalia şi locuinţele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 şi str. D.A. din cartierul Primăverii.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 (deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - 2 fapte pretins săvârşite în locuinţa situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera.
A constatat că inculpatul a fost reţinut în cauză de la 24 iunie 2004 ora 11.00 până la 24 iunie 2004 ora 20.00.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog în dosarul nr. 303/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului I.A.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.
La rubrica din rechizitoriu destinată încadrării juridice a faptelor s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în vara anului 2000 a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotelul P. din Mangalia (art. 5 din Legea nr. 143/2000) iar ulterior, în primăvara anului 2002, împreună cu T.S. a deţinut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu - conform declaraţiei lui T.S. fiecare a avut propria doză, I.A.Ţ. având o cantitate foarte mică de cocaină (art. 4 din Legea nr. 143/2000).
În partea expozitivă a actului de sesizare a instanţei procurorul a realizat o descriere a mijloacelor de probă administrate în cauză, justificat de faptul că prin acelaşi act de inculpare (rechizitoriul din 12 noiembrie 2004 din dosarul de 303/P/2004) s-a dispus atât trimiterea în judecată a inculpatului I.A.Ţ. pentru infracţiunile prev. de art. 4 şi 5 din Legea nr. 143/2000, cât şi soluţia de scoaterea acestuia de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 2 din Legea nr. 143/2000, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., impunea reţinerea unei situaţii de fapt unice pentru ambele soluţii.
Prin Sentinţa penală nr. 1159 din 22 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului Ţ.I.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 24 iunie 2004 orele 11,00 până la 24 iunie 2004 orele 20,00, iar cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În cuprinsul motivelor scrise de apel, Sentinţa penală nr. 1.159 din 22 septembrie 2005 a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie pe de o parte sub aspectul greşitei evaluări a materialului probator administrat în cauză, ceea ce ar fi condus la o gravă eroare de fapt, iar pe de altă parte din perspectiva unei pretinse încălcări a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. privind sesizarea instanţei, în sensul că în condiţiile existenţei unei nepotriviri evidente între descrierea faptelor din rechizitoriu şi încadrarea juridică, instanţa nu ar fi fost legal sesizată cu judecarea cauzei şi se impunea restituirea pentru refacerea actului de inculpare în condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 197 alin. (2) şi 3 C. proc. pen.
Cu prilejul dezbaterilor în apel, susţinând oral calea de atac declarată de Parchet, reprezentantul Ministerului Public a reformulat criticile îndreptate împotriva hotărârii atacate, precizând că apelul vizează nesoluţionarea în fond a cauzei de către Tribunalul Bucureşti, motivat de faptul că instanţa trebuia să se considere sesizată cu toate activităţile infracţionale ale inculpatului I.A.Ţ. săvârşite în locuinţele acestuia din Pipera, str. P. nr. 16, str. M.E., apartamentul din Primăverii, Hotel P. din Mangalia, precum şi din Barul S., Clubul K. şi de la o fermă din Oraşul Călăraşi, descrise în partea expozitivă a rechizitoriului şi care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 5 din aceeaşi lege, toate cu aplic. art. art. 33 lit. a) şi b) C. pen., fapte pentru care în cauză a fost începută urmărirea penală, s-au administrat probe şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală iar prin dispozitivul rechizitoriului nu s-a dispus vreo soluţie de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau eventual de disjungere în vederea continuării cercetărilor.
În considerarea acestor motive de apel, s-a arătat că analizând superficial dosarul, Tribunalul a pronunţat o soluţie prin care nu a fost rezolvat fondul cauzei, fiind încălcate astfel disp. art. 3 C. proc. pen. referitoare la aflarea adevărului judiciar, solicitându-se desfiinţarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin Decizia penală nr. 172/A din 02 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1.159 din 22 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 6314/2004 (nr. unic 23492/3/2004), care a fost integral desfiinţată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la o parte din infracţiunile ce compun concursul real de infracţiuni ce se reţine în sarcina inculpatului echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei şi impune admiterea apelului declarat de Parchet prin incidenţa cazului de desfiinţare totală prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (în reglementarea anterioară adoptării Legii nr. 356/2006) şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea reluării cercetării judecătoreşti.
În considerentele deciziei pronunţate de instanţa de control judiciar s-a reţinut, în esenţă, că din prevederile art. 317 C. proc. pen. rezultă că sesizarea instanţei se face "in rem" cu toate faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, chiar dacă cu privire la ele nu se face menţiune expresă, cu alte cuvinte, enunţarea faptei în rechizitoriu chiar dacă nu se arată textul în care ea se încadrează, este suficientă pentru legala investire a instanţei, doctrina şi practica judiciară fiind constante în îmbrăţişarea acestui punct de vedere.
- Tabloul infracţional arată în felul următor:
1) Pipera
- vara anului 2003, deţinere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, deţinere de droguri pentru consum.
Probe: declaraţie M.R.S., înregistrări de convorbiri telefonice, declaraţie G.M., declaraţie M.R., declaraţie T.S., declaraţie H.V., proces-verbal de consemnare a declaraţiilor martorului cu identitate protejată P.A.
2) Str. P. Nr. 16A
- deţinere de droguri în vederea consumului şi oferte de droguri - 10 octombrie şi 11 octombrie 2003.
Probe: declaraţie M.R.S., declaraţie N.R.E., înregistrări convorbiri telefonice, declaraţie G.M. (martor cu identitate protejată).
3) Str. M.E.
- sfârşitul anului 2001, toamna 2003 (18 noiembrie 2003), ianuarie 2004 - deţinere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.
Probe: declaraţie R.M., T.S., declaraţie M.R.S.
4) Apartament Primăverii
- deţinere de droguri în vederea consumului, punerea la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.
Probe: declaraţie P.A., declaraţie G.M., declaraţie R.M., T.S., declaraţie M.R.S.
5) Hotel "P." Mangalia
- vara 2001, deţinere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.
Probe: declaraţie R.M., T.S., declaraţie M.R.S., declaraţie martor cu identitate protejată M.S.
6) Barul "S."
- august 2000/2001, toamna anului 2001- deţinere de droguri în vederea consumului.
Probe: declaraţie R.M., T.S., declaraţie B.R., declaraţie V.G.
7) Clubul "K."
- consum de cocaină
Probe: declaraţie R.M., declaraţie M.S., T.S., declaraţie V.G.
8) Ferma municipiul Călăraşi - DN3
- deţinere de droguri în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.
Probe: declaraţie M.R.S., H.V. şi N.R.E.
Rejudecând cauza în fond, tribunalul a reţinut că mai întâi, cu privire la determinarea obiectului judecăţii prin prisma dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., este de precizat că deşi Tribunalul nu a fost de acord cu opinia instanţei de control judiciar în sensul că prima instanţă trebuie să se considere investită şi să se pronunţe cu privire la toate presupusele acţiuni infracţionale enumerate în aşa numitul "tablou infracţional" descris în considerentele deciziei pronunţate în apel, apreciind că obiectul investirii instanţei ar trebui să se limiteze strict la cele două infracţiuni care sunt în concret descrise la rubrica din rechizitoriu rezervată stabilirii încadrării juridice a faptelor şi cu privire la care prin dispozitivul rechizitoriului apare ca fiind exprimată fără echivoc voinţa procurorului de a dispune trimiterea în judecată a persoanei cercetate, respectiv infracţiunile prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 (constând în aceea că în vara anului 2000, inculpatul Ţ.I.A. a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în hotelul P. din Mangalia) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 (constând în aceea că în primăvara anului 2002, împreună cu T.S. a deţinut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., totuşi, ca instanţă de rejudecare, în virtutea prevederilor imperative ale art. 385 alin. (1) C. proc. pen., era ţinut să se supună dispoziţiilor obligatorii ale instanţei superioare date printr-o decizie ce se bucură de autoritate de lucru judecat.
Argumentele pentru care tribunalul nu a împărtăşit punctul de vedere al instanţei de control judiciar cu privire la obiectul sesizării instanţei şi limitele rejudecării se înfăţişează după cum urmează.
În lumina disp. art. 317 teza I C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei. Prin prisma acestei dispoziţii legale, obiectul judecăţii care constituie totodată obiectul învestirii, nu este legat de un act al instanţei de judecată, care să-i determine conţinutul şi limitele, ei este determinat în mod strict de cuprinsul actului de sesizare care este astfel implicit caracterizat şi ca act de investire.
Pentru a determina ce se înţelege prin sintagma "fapta şi persoana arătate în actul de sesizare", în cazul de faţă având în vedere ca act de sesizare rechizitoriul procurorului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ţ.I.A., este necesar ca textul art. 317 teza I C. proc. pen. să fie interpretat prin raportare la disp. art. 263 C. proc. pen. care reglementează conţinutul rechizitoriului.
Astfel, rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanţei, trebuie să aibă, potrivit art. 263 C. proc. pen. un anumit conţinut pentru a contura obiectul judecăţii. În conformitate cu textul de lege menţionat, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi la persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203 C. proc. pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică a acesteia, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
Este de observat că dintre menţiunile pe care conform art. 263 C. proc. pen., trebuie să le cuprindă rechizitoriul, în cuprinsul art. 317 C. proc. pen., care se referă la fixarea obiectului judecăţii se au în vedere numai fapta şi persoana arătate în acul de sesizare (adică în rechizitoriu).
Tribunalul a considerat că la determinarea obiectului sesizării instanţei, ca "faptă arătată în actul de sesizare" în accepţiunea disp. art. 317 C. proc. pen., nu poate fi avută în vedere doar simpla referire la o faptă menţionată în succesiunea activităţilor unei persoane, ci pentru ca o anume faptă să constituie obiectul judecăţii este necesar ca descrierea acesteia să se realizeze într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în sensul de a fi aptă să investească instanţa.
Este de netăgăduit că în practica judiciară s-a susţinut în mod constant că intră în obiectul judecăţii şi, în consecinţă, instanţa are obligaţia să se pronunţe şi cu privire la faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, dar cu privire la care în dispozitivul rechizitoriului nu s-a menţionat expres trimiterea în judecată a inculpatului.
În aceste cazuri însă, rigurozitatea dispoziţiilor legale privind obiectul judecăţii, impune ca fapta dedusă judecăţii să fie reţinută clar în actul de sesizare, adică să fie determinată prin toate elementele constitutive care să demonstreze neîndoielnic voinţa procurorului ca acea faptă să facă obiectul judecăţii. Din această perspectivă simpla menţiune privind săvârşirea unei anumite infracţiuni sau simpla reproducere a conţinutului unui mijloc de probă prin care se face o anumită naraţiune privind o faptă penală nu răspunde cerinţelor legii privind sesizarea instanţei de judecată şi în consecinţă asemenea fapte nu pot forma obiectul judecăţii.
În contextul acestor argumente întemeiate pe dispoziţiile legale incidente în această materie, pe opinii doctrinare (a se vedea în acest sens Tratatele de drept procesual penal I.N. şi G.T.), precum şi pe considerente emanate de practica judiciară (a se vedea Decizia penală nr. 74 din 08 octombrie 2001 pronunţată de instanţa supremă în complet de 9 judecători cu prilejul soluţionării unui recurs în anulare), în cazul de faţă se constată că în partea expozitivă a rechizitoriului nr. 303/P/2004 din data de 12 noiembrie 2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contrar susţinerilor instanţei de control judiciar, nu se fac nicidecum referiri precise şi detaliate cu privire la pretinsele acţiuni infracţionale ale inculpatului Ţ.I.A. şi care ar alcătui aşa zisul "tablou infracţional" descris în decizia instanţei de apel, aceste fapte nu sunt descrise în mod clar în sensul de a fi determinate prin toate elementele lor constitutive astfel încât să rezulte fără echivoc voinţa procurorului ca ele să constituie obiectul judecăţii. Dimpotrivă, se poate lesne observa că în partea expozitivă a rechizitoriului, procurorul nu a făcut altceva decât să înşiruie şi să reproducă conţinutul depoziţiilor persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, or, simpla naraţiune realizată în acest mod cu privire la aspectele relatate de diverse persoane audiate în cauză nu corespunde exigenţelor legii privind sesizarea instanţei de judecată şi în consecinţă nu este susceptibilă de a produce consecinţe juridice în sensul învestirii instanţei.
Singurele fapte care răspund acestor exigenţe, fiind descrise în mod clar şi detaliat în cuprinsul rechizitoriului, sunt cele două infracţiuni prev. de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în vara anului 2000 inculpatul I.A.Ţ. a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotelul P. din Mangalia, iar ulterior, în primăvara anului 2002, împreună cu inculpatul T.S. a deţinut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu, fapte pentru care de altfel procurorul a şi indicat în cuprinsul rechizitoriului încadrarea juridică, iar prin dispozitiv a dispus în mod expres trimiterea inculpatului în judecată.
Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că redarea în cuprinsul rechizitoriului a unor elemente probatorii care se referă şi la alte aspecte faptice decât cele care constituiau acuzaţia propriu-zisă de trimitere în judecată apare ca fiind justificată prin aceea că odată cu sesizarea instanţei prin acelaşi act procedural, procurorul a dispus în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen. soluţia scoaterii de sub urmărire penală a inculpatului I.A.Ţ. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Totodată, în partea expozitivă a rechizitoriului se fac referiri în mod expres şi la ordonanţa din data de 03 noiembrie 2004 prin care se dispusese schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunile prev. de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 în sensul înlăturării circumstanţei agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. pe motiv că nu există suficiente probe certe care să susţină vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii altor acte materiale care să intre în conţinutul constitutiv al acestor infracţiuni alături de cele două activităţi infracţionale reţinute prin această ordonanţă ca fiind dovedite (respectiv episodul petrecut la Hotel P. din Mangalia în vara anului 2000 şi cel din apartamentul situat în cartierul Primăverii, petrecut în primăvara anului 2002), o atare împrejurare presupunând că procurorul, la determinarea cadrului procesual din perspectiva limitelor investirii instanţei, a avut în vedere măsurile anterior dispuse prin ordonanţa în discuţie, neînţelegând să sesizeze instanţa cu privire la fapte pentru care considera că nu există probe certe de vinovăţie.
Că în această manieră ar fi trebuit să fie interpretată voinţa reală a procurorului care a sesizat instanţa de judecată prin rechizitoriul nr. 303/P/2004 din 12 noiembrie 2004 o dovedeşte şi adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT înaintată instanţei cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, prin care s-a precizat, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, că faptele descrise în decizia Curţii de Apel Bucureşti au constituit acte materiale ale infracţiunilor prev. de art. 2,4 şi 5 din Legea nr. 143/2000, infracţiuni pentru care s-a pronunţat soluţia de scoatere de sub urmărire penală (infracţiunea de trafic de droguri) şi schimbarea încadrării juridice din forma continuată în formă simplă (infracţiunile de deţinere de droguri în vederea consumului propriu şi punere la dispoziţie a unei locuinţe pentru consum ilicit de droguri) întrucât s-a apreciat că nu există probe certe şi concludente pentru dovedirea existenţei faptelor.
Cu toate acestea însă, pentru a nu se reproşa instanţei de rejudecare nerespectarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 3851 C. proc. pen. care impun obligativitatea deciziei pronunţate de instanţa superioară, în condiţiile în care nu ne aflăm în prezenţa vreunei schimbări a situaţiei de fapt avută în vedere la soluţionarea apelului, Tribunalul a examinat toate aspectele de fapt care alcătuiesc aşa numitul "tablou infracţional" înfăţişat în considerentele deciziei instanţei de control judiciar ca şi acuzaţii penale aduse inculpatului I.A.Ţ.
Raportându-se la exigenţele principiului in dubio pro reo, tribunalul a reţinut că probele existente la dosar nu au caracterul unor probe certe de vinovăţie, temeinice sau/şi (după caz) legal administrate pentru a fi apte să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului şi pentru a fundamenta fără echivoc, dincolo de orice îndoială, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a acestuia.
Un prim aspect ce se impune a fi observat constă în aceea că unele dintre persoanele audiate în cauză au fost ascultate în cursul urmăririi penale în calitate de învinuiţi sau după caz inculpaţi şi abia în faza cercetării judecătoreşti au fost chemate să depună mărturie sub prestare de jurământ (este vorba aici despre numiţii R.M. şi H.V.A. audiaţi în cursul urmăririi penale în calitate de învinuiţi şi respectiv de T.S. şi R.M.S. audiaţi la urmărirea penală în calitate de inculpaţi, toţi aceştia fiind cercetaţi pentru infracţiuni la legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri).
Din perspectiva calităţii în care au fost audiate aceste persoane în raport cu faza procesuală în care au fost ascultate, declaraţiile lor trebuie examinate prin raportare după caz la prevederile art. 69 C. proc. pen. şi respectiv art. 78 şi următ. C. proc. pen. În concret, declaraţiile date în faza urmăririi penale de către R.M. şi H.V.A. în calitate de învinuiţi şi respectiv de către T.S. şi M.R.S. în calitate de inculpaţi, trebuie examinate în lumina disp. art. 69 C. proc. pen., în sensul că ele pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză; în schimb, declaraţiile date de aceste persoane în faza cercetării judecătoreşti urmează a fi examinate după rigorile disp. art. 78 şi următ. C. proc. pen.
O doua observaţie ce se impune a fi făcută în legătură cu aprecierea probelor este aceea că depoziţiile unora dintre persoanele audiate în cauză sunt oscilante, confuze şi contradictorii, culminând uneori cu retractarea celor declarate iniţial, aspecte de natură să genereze puternice dubii cu privire la credibilitatea acestora (este vorba de declaraţiile numiţilor T.S., R.M., M.S. - martor cu identitate protejată, M.R.S.).
În al treilea rând este de remarcat faptul că administrarea unor mijloace de probă în cursul urmăririi penale s-a realizat cu încălcarea principiului legalităţii consacrat prin disp. art. 2 din C. proc. pen. conform căruia procesul penal se desfăşoară atât în curul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În lumina acestuia principiu fundamental, ce stă la baza desfăşurării procesului penal, activitatea de administrare a probelor trebuie să se realizeze în condiţiile respectării stricte a dispoziţiilor legale, încălcarea principiului legalităţii fiind sancţionată conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu înlăturarea mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal.
În concret, potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., înainte de modificarea intervenită în luna septembrie 2006, prin Legea nr. 356/2006, în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului avea dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi putea formula cereri şi depune memorii.
În legătură cu aplicabilitatea în cauza de faţă a acestui text de lege în varianta de dinaintea modificării intervenită prin Legea nr. 356/2006 (modificare conform căreia în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii), Tribunalul a considerat că modificarea ulterioară a disp. art. 172 C. proc. pen. nu are relevanţă sub aspectul eventualei validări a legalităţii mijloacelor de probă obţinute sub imperiul legii vechi, deoarece pe de o parte conform principiului "tempus regit actum" administrarea probelor trebuie circumscrisă dispoziţiilor procedurale aplicabile la acel moment, iar pe de altă parte această modificare a disp. art. 172 C. proc. pen. în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului este contrară art. 6 alin. (1) din CEDO, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, or potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
În acest context se cuvine a fi precizat faptul că prin Hotărârea CEDO din data de 04 octombrie 2007 pronunţată în cauza "F.M." S.A. împotriva României, Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil pentru aceea că posibilitatea oferită avocatului reclamantei - parte civilă de a solicita procurorului autorizarea de a asista la îndeplinirea unor acte de procedură, altele decât cele prevăzute de art. 173 C. proc. pen. nu are un caracter efectiv în practică, întrucât C. proc. pen. nu obligă parchetul să informeze avocatul despre intenţia sa de a proceda la îndeplinirea acestora şi de a-l convoca. În considerentele aceleiaşi decizii s-a mai reţinut că, cu unele excepţii, nici partea civilă şi nici avocatul său nu puteau asista la îndeplinirea actelor de urmărire - cum sunt audierea martorilor sau a inculpatului - de către organele de urmărire penală şi nu puteau astfel să ia cunoştinţă de mijloacele de probă folosite de parchet pentru a se pronunţa cu privire la o plângere penală.
Prin raportare la această orientare jurisprudenţială a CEDO, Tribunalul a considerat că actuala reglementare a disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. contravine disp. art. 6 parag. 1 din CEDO, în sensul că prin îngrădirea posibilităţilor apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista la îndeplinirea şi a altor acte de urmărire penală în afară de cele care implică audierea sau prezenţa învinuitului/inculpatului se aduce o atingere gravă dreptului la un proces echitabil prin aceea că învinuitul sau inculpatul este privat de şansa de a veghea, prin apărătorul său, la respectarea întocmai a dispoziţiilor legale în cadrul activităţilor de urmărire penală care-l privesc direct şi personal şi de a-şi formula apărări pertinente, complete şi în timp util faţă de toate aspectele ce pot influenţa situaţia sa în condiţii de contradictorialitate.
Revenind la discuţia iniţială în legătură cu administrarea unor mijloace de probă în cursul urmăririi penale cu încălcarea principiului legalităţii, din actele şi lucrările dosarului se reţine că prevalându-se de dreptul ce le era conferit prin disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen., în varianta anterioară modificării survenite prin Legea nr. 356/2006, drept căruia îi corespundea obligaţia corelativă a procurorului de a încuviinţa apărătorului ales participarea la efectuarea oricărui act de urmărire penală, la data de 01 iulie 2004, prin adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 20483, apărătorii aleşi ai inculpatului Ţ.I.A., au solicitat organului de urmărire penală, printre altele, încuviinţarea participării la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală ce urmau a fi îndeplinite în cauză, indicându-şi în cuprinsul acestei cereri numerele de telefon la care puteau fi contactaţi.
Astfel cum rezultă din informarea nr. 472/C/118/2005 din 30 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Inspecţie, procurorul de caz, a răspuns acestei solicitări a apărătorilor inculpaţilor abia la data de 30 iulie 2004, prin rezoluţia din acea dată admiţând această cerere de participare a avocaţilor inculpatului la efectuarea tuturor activităţilor de urmărire penală, însă această soluţie nu a fost comunicată beneficiarilor săi, astfel că la data de 3 august 2004, cu adresa nr. 20485, apărătorii inculpatului au solicitat răspuns la memoriul lor din 01 iulie 2007.
Ignorând această solicitare a apărătorilor inculpaţilor adresată la data de 01 iulie 2007, în perioada cuprinsă între 01 iulie 2007 şi 30 iulie 2007, procurorul de caz a procedat la efectuarea unor acte de urmărire penală la care apărătorii inculpatului nu au fost convocaţi, în aceste condiţii fiind audiate mai multe persoane care făceau referire la inculpatul I.A.Ţ. Astfel la data de 12 iulie 2004 a fost audiat inculpatul T.S., la datele de 19 şi 30 iulie 2004 a fost ascultat inculpatul M.R.S., la 23 iulie 2004 a fost audiată învinuita R.M., la 08 iulie 2004 a fost audiată învinuita I.V., la 13 iulie 2004 învinuitul M.M.M., iar la data de 22 iulie 2004 martorul M.I.
În condiţiile în care aceste mijloace de probă au fost administrate cu încălcarea disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta de reglementare în vigoare la data administrării probelor) şi a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din CEDO şi de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prin aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. pen., ele vor fi înlăturate din ansamblul probelor existente în cauză pe motiv de nelegalitate.
În continuare urmează a fi examinate pretinsele activităţi infracţionale imputate inculpatului I.A.Ţ., astfel cum acestea sunt înfăţişate în aşa numitul "tablou infracţional" descris în considerentele Deciziei penale nr. 172/A din 02 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
I. Faptele pretins săvârşite în locuinţa inculpatului situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera - vara anului 2003 - deţinere de droguri în vederea consumului propriu, punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.
Prezentarea mijloacelor de probă incriminatorii:
a) - În denunţul scris formulat la data de 18 iunie 2004 în prezenţa traducătorului autorizat T.S., inculpatul T.S.a relatat următoarele: "În vara anului 2003 am fost împreună cu prietena mea la vila lui I.I.T., situată în cartierul Băneasa în apropierea Academiei de Poliţie. Prima oară m-am întâlnit la locuinţa de mai sus cu I.I.T., E. şi o prietenă de-a acesteia pe care o cunosc sub numele de L.. Despre L. ştiu că înainte cântase cu Elena într-o formaţie şi că era prietenă cu un fotbalist. Cu acea ocazie după ce am stat în curte la piscină, am intrat cu toţii în imobil şi I.I.T. ne-a pus la dispoziţie pentru consum cocaină. Cu această ocazie, atât I.I.T., E., L. şi cu mine am consumat cocaină. După o lună a avut loc cea de-a doua întâlnire, la aceeaşi casă a lui I.I.T., fiind prezenţi I.I.T., E., un bărbat pe nume R., prietena mea şi cu mine. Despre R. arăt că este un tip înalt cu constituţie atletică, păr închis la culoare, prieten cu I.I.T. În aceeaşi seară la un moment dat R. a scos din buzunar o punguliţă cu cocaină şi a răsturnat conţinutul pe o masă de biliard. I.I.T. a cumpărat cocaina. Am consumat cocaina împreună cu I.I. şi E.
Prin declaraţia dată în aceeaşi zi - 18 iunie 2004 tot în calitate de inculpat, T.S. a reiterat aspectele referitoare la cele două vizite făcute în locuinţa inculpatului din cartierul Băneasa.
Ulterior inculpatul T.S. este audiat din nou la data de 12 iulie 2004 ocazie cu care a menţionat că "îşi menţine declaraţiile şi denunţul date la data de 18 iunie 2004".
Fiind audiat în cursul urmăririi penale şi la data de 22 septembrie 2003, inculpatul T.S. precizează "La sfârşitul anului 2002/2003 I.I.T. mi-a prezentat-o pe noua lui prietenă E. Am fost în vizită la aceştia în locuinţa din Băneasa, dar nu-mi amintesc dacă în acea vilă am consumat droguri. În mod sigur Elena nu a consumat niciodată cu noi. Cu ocazia uneia din vizitele din Băneasa, am cunoscut-o şi pe L., prietena Elenei, dar nu am consumat droguri împreună cu acestea. După ce am fost arestat l-am cunoscut şi pe R.S. şi pot preciza cu certitudine că acesta nu mi-a furnizat droguri şi nici nu l-am văzut vânzând droguri lui I.I.T. Nu-mi amintesc de incidentul menţionat în declaraţia anterioară cu privire la faptul că R.S. i-a înmânat o pungă de 3 grame lui Ţ., pe care am consumat-o eu cu I.I.T. şi E. pe masa de biliard, dar precizeze că pe masa de biliard nu se poate porţiona cocaină în vederea consumării, deoarece materialul poros absoarbe praful".
Prin aceeaşi declaraţie, în legătură cu discordanţele ivite în declaraţiile sale, inculpatul a menţionat că "declaraţiile anterioare le-am dat sub stres, am fost confuz şi speriat de ceea ce mi se întâmpla şi citind Legea nr. 143/2000 am sperat că dând acele declaraţii voi beneficia de art. 16".
Cu ocazia confruntării realizate de procuror la data de 26 octombrie 2004 între inculpaţii I.A.Ţ. şi T.S., la întrebarea procurorului dacă a consumat vreodată cocaină împreună cu I.A.Ţ., răspunsul inculpatului T.S. a fost negativ,iar la întrebarea dacă l-a văzut pe I.I.T. consumând cocaină, răspunsul inculpatului T.S. a fost de asemenea negativ.
Fiind audiat de către instanţa de judecată în cadrul primei cercetări judecătoreşti efectuată în cauză, de această dată în calitate de martor, T.S. a precizat că "în septembrie/octombrie 2003 am fost şi la domiciliul inculpatului din zona Băneasa. La locuinţa acestuia am întâlnit-o pe E. prietena inculpatului, L. o prietenă a Elenei, al cărei nu mi-l aduc aminte. Nu-mi amintesc să fi consumat cocaină".
Cu ocazia aceleiaşi audieri în calitate de martor, T.S. a menţionat că declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cu excepţia celei din 22 septembrie 2004 au fost date într-o stare de confuzie. Astfel martorul precizează: "Am formulat denunţul la Parchet întrucât eram sub presiune. Arăt că de vină era situaţia pe care am descris-o mai sus, în sensul că copilul meu era la Londra [...]. Arăt că la Parchet procurorul mi-a spus că dacă denunţ vreo persoană despre care ştiu că trafică sau consumă droguri mi se reduce pedeapsa la jumătate. Eu le-am spus la Parchet despre B., D., însă procurorul m-a întrebat anume dacă ştie cineva despre I.Ţ.".
b) - Numita R.M. a fost audiată în calitate de învinuit mai întâi în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002 din care ulterior s-a disjuns dosarul nr. 202/P/2004. Astfel prin declaraţia olografă din data de 11 iunie 2004, cât şi prin aceea pe formular tipizat din aceeaşi dată, învinuita R.M. a relatat următoarele: "Tot prin intermediul lui S.T. începând cu anul 2000 am participat la circa 6 petreceri la majoritatea cărora s-a consumat cocaină. Aceste petreceri erau organizate la locuinţele lui I.I.T. din zona Primăverii, Aviatorilor şi cea din zona Pipera [...]. La aceste petreceri participau prietenele lui I.I.T., în primă fază R.S. şi ulterior I.L., una din componentele formaţiei T., slăbuţă cu părul lung blond, un băiat ce avea o agenţie de bilete pentru avion, B. şi asociatul său de la Terasa S. şi alţi prieteni ai celor menţionaţi mai sus, al căror nume nu îl cunosc [...]. Eu am participat la aceste la aceste petreceri numai însoţită de S.T. S-a consumat cocaină la petrecerile amintite de către S., I.I.T., R.S., I.L., B., asociatul său, eu şi posibil alte persoane care au participat. Cunosc că drogurile, respectiv cocaina era procurată de I.I.T. şi S. de la următoarele persoane: R., R. (pe care l-am recunoscut după fotografie ca fiind R.N.), un anume L. şi I. [...]. Cu certitudine cunosc că I.I.T. şi S. au procurat cocaină de câteva ori de la R. şi R. Cocaina procurată de I.I.T. şi S. era pusă în cadrul petrecerilor amintite la dispoziţia celorlalte persoane ce o consumau alături de cei doi amintiţi [...]. Precizez că la toate petrecerile la care am participat, cocaina ce era pusă la dispoziţie în vederea consumului se afla la vedere respectiv pe o farfurie sau tavă aşezată în bucătărie sau sufragerie [...]. Ultima petrecere la care am participat şi la care s-au consumat droguri, respectiv cocaină, a fost la locuinţa lui I.I.T., în cursul anului 2003, înainte de luna septembrie şi au participat persoanele amintite anterior, toţi consumând cocaină [...]. Precizez că după prezentarea mai multor planşe fotografice am recunoscut următoarele persoane: pe numitul R. în persoana lui R.N., acesta fiind cel de la care procurau cocaină I.I.T. şi S.; pe R.S., ea fiind una din participantele la petrecerile despre care au făcut vorbire, unde se consumau droguri puse la dispoziţie de către cei în locuinţele cărora se organizau petrecerile şi anume I.I.T. şi S.".
Ulterior la data de 14 iunie 2004, de această dată în dosarul disjuns nr. 202/P/2004, învinuita R.M. a fost din nou audiată, aceasta precizând următoarele: "O primă locaţie o reprezintă o vilă în care locuia I.I.T., amplasată în cartierul Pipera, mai precis pe str. E.I.N., vila respectivă având două nivele, curtea fiind prevăzută cu piscină, iar gardul de la intrare este înalt, nepermiţând vizibilitatea din afară. Vila prezintă două intrări din curtea interioară a casei, una dintre ele fiind prevăzută cu scări care conduc la piscina aflată în spatele casei. În interior la parter se află sufrageria şi bucătăria, în acelaşi spaţiu unde se mai află şi o baie ce avea uşa de acces direct din sufragerie. La nivelul superior se aflau mai multe dormitoare, însă cocaina era pusă la dispoziţie de I.I.T. celor care participau la petrecere doar în sufrageria imobilului amintit".
În declaraţia din 23 septembrie 2004 învinuita R.M. a precizat: "Între timp ne-am împrietenit cu I.I.T. şi am participat la diverse petreceri date de acesta în locuinţele pe care le deţinea în diverse zone ale Bucureştiului, respectiv în cartierele Primăverii, Aviatorilor şi Pipera. Cu această ocazie am cunoscut-o şi pe R.S. care era prietena lui Ţ.; ulterior după despărţirea de aceasta ne-a fost prezentată E.L. [...] Personal nu-l cunosc pe R.S., în sensul că nu am stat de vorbă cu acesta niciodată, dar îmi amintesc că o dată în timp ce eram în vizită la I.I.T., la locuinţa acestuia din zona Pipera a venit o persoană de sex masculin, pe care nu-l pot descrie în amănunt, care a stat câteva minute cu I.I.T. la intrare, iar după plecarea acestuia dintr-o discuţie am dedus că era R.S. Nu am văzut ca acesta să-i fi dat lui I.I.T. un pachet sau bani, sau Ţ. să-i dea bani şi nici ulterior, după plecarea acestuia I.I.T. să consume cocaină. Eu nu am consumat niciodată cocaină la I.I.T. şi nici pe I.L. nu am văzut-o consumând.
Prin aceeaşi declaraţie, învinuita R.M. şi-a precizat poziţia în raport cu declaraţiile date anterior menţionând că: "Revin asupra aspectelor din declaraţiile anterioare [...] Am dat acea declaraţie întrucât am citit Legea nr. 143/2000, respectiv art. 16 şi am înţeles că dacă furnizezi informaţii referitoare la alte persoane care consumă droguri sau îşi pun locuinţa la dispoziţia acestora în vederea consumării, beneficiezi de reducerea pedepsei la jumătate şi am avut sentimentul că acest lucru se aşteaptă de la mine. Eram foarte speriată de tot ceea ce se întâmplase, de atmosfera care era şi mi s-a adus la cunoştinţă că pedeapsa prevăzută de lege era de la 10 - 25 ani, situaţie în care aş fi declarat orice ca să nu fiu implicată.
În primul ciclu procesual pe care l-a parcurs cauza, la termenul de judecată din data de 10 februarie 2005, de data aceasta fiind audiată în calitate de martor, numita R.M. a declarat că: "menţin declaraţia de la urmărire penală, respectiv pe cea din 22 septembrie 2004, întrucât această din urmă declaraţie reflectă adevărul [...] M-am întâlnit cu I.Ţ. în perioada 2000 - 2003 de aproximativ 5 - 6 ori. La petrecerile la care am participat care erau organizate de I.Ţ. se discuta, se asculta muzică. Nu am văzut să se consume cocaină. Am declarat la parchet că la toate petrecerile la care am participat şi unde se afla şi I.Ţ., acesta consuma cocaină şi ne punea la dispoziţie cocaină, întrucât la urmărirea penală procurorul care instrumenta cauza, în mod indirect mi-a spus că dacă nu voi declara în acest sens, pedeapsa pentru fapta pe care eu am comis-o de trafic de droguri, este de 25 de ani închisoare. Arăt că niciodată nu l-am văzut pe I.Ţ. să consume cocaină sau alt drog".
Numita R.M. a fost audiată în calitate de martor şi în cadrul cercetării judecătoreşti efectuată în cauză de către instanţa de rejudecare, cu acest prilej aceasta precizând următoarele: "Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul Ţ.I.A. consumând cocaină sau vreun alt drog [...] Am fost de aproximativ 2 - 3 ori în locuinţa inculpatului din cartierul Pipera unde mai erau prezente şi alte persoane. Cu prilejul acestor vizite nu mi s-a oferit de către inculpat spre consum cocaină şi nici nu am văzut în posesia acestuia vreun astfel de drog. Cu prilejul uneia din vizitele pe care le-am făcut în locuinţa din Pipera am sesizat că la un moment dat s-a prezentat un bărbat pe care nu îl cunoşteam, care a discutat cu Ţ. în dreptul uşii de la intrare, însă eram departe de aceştia şi nu am auzit ce au discutat cei doi şi nici nu am observat ca acel bărbat să-i fi dat ceva inculpatului. Ulterior am întrebat cine estre acea persoană şi mi s-a spus că se numeşte M.R.S.".
Şi în cadrul acestei declaraţii martora R.M. şi-a exprimat cu claritate poziţia faţă de declaraţiile date în cursul urmăririi penale, anterior datei de 22 septembrie 2004: "Explicaţia declaraţiilor incriminatoare pe care le-am dat în faza de început a urmăririi penale, constă în aceea că la momentul respectiv aveam calitatea de inculpat; am fost luată pur şi simplu de pe stradă, fără nici o citaţie prealabilă şi asupra mea s-au făcut presiuni la modul că voi sta 25 de ani închisoare. Cu prilejul acelei audieri nu am fost asistată de un avocat ales. Consider că declaraţiile date în iunie 2004 nu corespund adevărului".
c) - Prin denunţul formulat la data de 19 iulie 2004 în condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 coinculpatul S.R.M. a precizat următoarele: "În vara anului 2003 cu ocazia unei vizite la locuinţa lui din Pipera, mi-a spus că ştie că am consumat droguri şi hârtia despre care îmi vorbise că s-ar afla la garda sa de corp R., confirmă acest lucru [...] şi mi-a cerut în mod expres să-i procur şi lui cocaină, În primul moment am refuzat dar el a insistat [...] Despre locuinţa din Pipera a lui I.A.Ţ. arăt că era constituită dintr-o casă cu etaj cu piscină, iar gardul împrejmuitor era din lemn cu o înălţime de circa 2 metri, poarta fiind tot din lemn şi de înălţime asemănătoare. Arăt că începând cu vara anului 2003 şi până în ianuarie 2004 am procurat cocaină de la N.R.E. şi D.R.M. [...]. Începând cu vara anului 2003, i-am dus lui I.A.Ţ. cocaină de ordinul gramelor la preţuri variind între 80 - 120 euro/dolari sau contravaloarea în RON. Astfel, în vara anului 2003 i-am dus prima oară cocaină lui I.A.Ţ. la locuinţa acestuia descrisă mai sus, situată în Pipera. La locuinţa din Pipera i-am dus lui I.A.Ţ. de mai multe ori cocaină. Astfel o dată i-am dus cocaină procurată de la D.R., respectiv cantitatea de 8 - 9 grame. Cu această ocazie am intrat în curtea casei şi în casă m-am întâlnit cu I.A.Ţ., împreună cu acesta aflându-se, I.L., un cetăţean indian pe nume S. şi prietena acestuia M. I-am înmânat lui I. punguţa cu cocaină, acesta cântărind cocaina cu un cântar al lui S., ocazie cu care am constatat că este o cantitate de 8 grame deşi îmi ceruse să-i dau 10 grame. Pentru cele 8 grame, I.A.Ţ. mi-a dat o sumă de bani pe care însă nu mi-o amintesc [...] În rest la locuinţa din Pipera a lui I.A.Ţ., i-am dus acestuia de mai multe ori cocaină ce provenea de la N.R.E. în perioada vară - toamnă 2003. Uneori aşa cum am arătat şi mai sus mă întâlneam cu I. pentru a-i da cocaina în curtea casei din Pipera. Alteori îi duceam acestuia cocaina introdusă într-un pachet de ţigări "K." pe care îl aruncam peste gard. Banii pentru cocaina pe care i-o procuram lui I.A.Ţ. îi recuperam de la portarul locuinţei inculpatului situată în str. M.E. nr. 3 din Bucureşti, banii fiind lăsaţi într-un plic [...]. O dată I.A.Ţ. mi-a spus că, căţelul acestuia, un rottwailer de 6 luni, i-a găsit pachetul aruncat peste poartă şi l-a apucat cu dinţii [...] Tot în Pipera, I.A.Ţ. m-a invitat o dată cu ocazia unei procurări de cocaină de la mine să consum şi eu din cocaina adusă. Cu această ocazie I.A.Ţ. a consumat din cocaina adusă prin prizare, folosind în acest sens o bancnotă rulată sub forma unui tubuşor, cocaina fiind porţionată în linii pe o farfurie. Acest lucru s-a întâmplat în interiorul locuinţei, în living. În living îmi amintesc că se mai afla o masă de biliard, un televizor cu plasmă iar construcţia acestuia era în stil american cu bucătăria încorporată. Din living se făcea accesul direct în curte printr-o uşă".
Prin declaraţia dată în aceeaşi zi de 19 iulie 2004, inculpatul M.R.S. a relatat aceleaşi aspecte prezentate în cuprinsul denunţului sus-menţionat, însă pentru considerentele expuse în cele ce preced cu privire la încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, această declaraţie va fi înlăturată din ansamblul mijloacelor de probă avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Fiind audiat de către instanţa de judecată, la termenul de judecată din data de 18 aprilie 2007, în calitate de martor S.R.M. a precizat "În cursul anului 2003 i-am livrat inculpatului de mai multe ori cocaină la datele şi împrejurările arătate în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi cu privire la care nu mai pot face referiri datorită timpului îndelungat scurs de atunci [...]. Am mers personal de câteva ori la locuinţa inculpatului din Pipera pentru a-i aduce acestuia cocaină, de faţă fiind prietena acestuia I.L., precum şi alte persoane pe care nu mi le mai amintesc. Nu îmi mai aduc aminte dacă cu prilejul acestor vizite, inculpatul mi-a oferit şi mie droguri pentru consum. Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate dacă pe inculpat l-am văzut consumând cocaină, datorită faptului că a trecut un interval lung de timp de atunci şi am încercat să dau uitării acest trecut [...]. N-aş putea confirma că l-am văzut pe inculpat oferind spre consum droguri persoanelor prezente din acelaşi motiv enunţat anterior [...]. Nu îmi mai aduc aminte dacă am livrat cocaină inculpatului la locuinţa acestuia din Pipera prin intermediul unor pachete de K. în interiorul cărora se aflau doze de cocaină şi pe care eu să le fi aruncat în curtea acestui imobil. Este posibil ca la un moment dat să fi fost sunat de inculpat care să spună că pachetul pe care l-am aruncat în curte a fost luat de căţelul său [...]. Uneori banii pentru cocaina pe care o livram inculpatului îmi erau lăsaţi de către acesta la portarul locuinţei din str. M.E. nr. 3".
Cu ocazia confruntării realizate de procuror la data de 1 noiembrie 2004 între inculpaţii Ţ.I.A. şi S.R.M., la întrebarea procurorului "În vara anului 2003 i-aţi dus lui I.A.Ţ. cocaină în locuinţa acestuia din Pipera (aţi precizat că era prezentă I.L., un prieten S. şi prietena acestuia M., inculpatul M.R.S. a răspuns că îşi menţine ceea ce a declarat, dar având în vedere perioada de timp care a trecut de la acel moment nu poate să aducă precizări suplimentare, iar la întrebarea "Cum intraţi în posesia banilor reprezentând contravaloarea cocainei vândute?" acelaşi inculpat a răspuns "Banii reprezentând contravaloarea cocainei îi primeam prin intermediul portarilor de la locuinţa din str. M.E. nr. 3".
d) La data de 14 iunie 2004, în dosarul de urmărire penală nr. 202/P/2004 a fost audiat martorul cu identitate protejată G.M. care a precizat următoarele: "Despre I.I.T. mai ştiu că acesta deţine o locuinţă, vilă în cartierul Pipera. Am fost împreună cu M.R.S., la solicitarea acestuia cu un autoturism la locuinţa din Pipera a lui I.I.T. pentru ca R. să-i ducă acestuia cocaină. Astfel am fost la începutul verii anului 2003, împreună cu R.S., întrucât acesta nu avea maşină, la locuinţa sus-menţionată. Ajungând acolo, R.S. a discutat telefonic cu I. şi au convenit ca R.S. să arunce cocaina peste gradul vilei, urmând ca I. să-şi ia drogurile din curte. În acest sens R.S. a coborât din maşină şi a aruncat peste gradul vilei un pachet de ţigări ce conţinea în interior câteva grame de cocaină. Ştiu că acest pachet de ţigări conţinea droguri întrucât acestea proveneau de la mine. Pe cocaina respectivă au am primit banii de la R.S. ulterior, preţul fiind de 70 dolari S.U.A./gram. Împreună cu mine şi cu R.S. a mai fost şi un prieten comun, autoturismul fiind al acestuia. A doua oară am fost împreună cu R.S. la locuinţa lui I.Ţ. pentru ca acesta să-i ducă cocaina peste circa 2 - 3 săptămâni. Cu această ocazie ca şi prima dată, în faţa porţii vilei lui I., după o discuţie telefonică purtată de R. cu acesta, R.S. a aruncat tot un pachet de ţigări ce conţinea o punguţă de cocaină ce provenea de la mine, peste gard în curtea vilei. Peste circa 2 minute, noi aflându-ne la o distanţă de circa 500 metri de locuinţa lui I., R.S. a primit un telefon de la acesta, eu auzind discuţia dintre cei doi în care R. era certat de către I. că nu a aruncat bine pachetul de ţigări cu droguri, întrucât l-a găsit câinele acestuia şi se chinuia prietena sa I. să recupereze pachetul de la câine.
Astfel cum rezultă din informările nr. 895/C/94/2005 din 17 mai 2005 şi nr. 1637/C/437/2005 din 31 mai 2005 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Inspecţie, prin Ordonanţa din 1 noiembrie 2004 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism martorul N.R.E., audiat sub identitate protejată de G.M. a fost scos din Programul de Protecţie a martorilor, apreciindu-se în acest sens că introducerea în acest program a martorului în discuţie prin Ordonanţa din data de 7 iulie 2004 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 2 pct. 2 din Legea nr. 682/2002 prin schimbarea calităţii de coinculpat urmare a rezoluţiei de disjungere în condiţiile în care disjungerea se referă la activitatea infracţională şi nu la calitatea inculpatului care nu poate fi schimbată prin acest act de urmărire penală.
Într-o atare împrejurare declaraţiile date de N.R.E. sub identitatea sa reală nu pot fi disociate de declaraţia dată la 14 iunie 2004 de aceeaşi persoană sub identitate protejată de "G.M.", constituind practic unul şi acelaşi mijloc de probă.
În faza cercetării judecătoreşti, numitul N.R.E. a fost audiat asupra aspectelor relevante supuse analizei la termenul de judecată din data de 16 mai 2007, acesta declarând următoarele: "Nu îl cunosc personal pe inculpatul I.A.Ţ. [...]. Cred că în primăvara anului 2003 am fost de două ori în cartierul Pipera împreună cu R.S.M. căruia îi dădusem cocaină. O dată am fost în Pipera cu maşina unui prieten H.V.A., iar a doua oară am fost cu maşina mea. Am fost în cartierul Pipera la rugămintea lui R.S. care mi-a spus că trebuie să îi ducă heroină lui I.A.Ţ. Ajungând în Pipera am oprit la adresa indicată de R.M.S., acesta a coborât din maşină şi a aruncat peste gard un pachet de ţigări în care introdusese cocaina pe care i-o dădusem. În aceste împrejurări nu l-am văzut pe inculpatul Ţ. ieşind; de altfel în curtea imobilului nu se putea vedea [...]. Când am fost în cartierul Pipera nu ştiam personal că imobilul în curtea căruia s-a aruncat pachetul de ţigări în interiorul căruia se afla cocaina aparţine inculpatului Ţ., însă acest lucru l-am aflat de la R.M.S.".
e) Fiind audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit, atât prin declaraţia olografă din data de 16 iunie 2004, cât şi prin aceea pe formular tipizat din aceeaşi dată, numitul H.V.A. a relatat următoarele aspecte: "Arăt că în cursul anului 2003, pe la sfârşitul primăverii, nu-mi mai amintesc cu exactitate data, am fost împreună cu R.M.S. şi N.R.E., cu autoturismul meu, marca A. A6, de culoare neagră în zona Pipera. Astfel, ajungând cu autoturismul pe str. I.N., mergând pe drumul dinspre parcul Zoo, a treia aleea la stânga, am virat stânga şi după ce am parcurs circa 200 metri am parcat autoturismul în faţa porţii uneia dintre vile la sugestia lui R.M.S. Menţionez că vila respectivă avea atât poarta, cât şi gardul din lemn lăcuit şi o înălţime de circa 2 metri. În faţa porţii era parcat un autoturism marca M. de culoare neagră cu geamuri fumurii [...] cunoscut în oraş ca fiind proprietatea lui I.A.Ţ. Vila respectivă am aflat de la R.N. ca fiind cea în care locuieşte I.I.T. După ce am parcat autoturismul A., M.R.S. a coborât din autoturism, R.N. rămânând în interior şi am observat din maşină ce se afla la câţiva metri de poartă că acesta a aruncat peste poartă un pachet de ţigări. Eu nu cunosc ce conţinea acel pachet de ţigări, M.R.S. nespunându-mi ce conţine acesta. După aceasta M.R.S. s-a întors în maşină şi ne-a spus să mergem".
În cursul cercetării judecătoreşti, H.V.A., supranumit "S." a fost audiat în calitate de martor, atât în primul ciclu procesual, cât şi în cadrul rejudecării cauzei.
În şedinţa publică din 2 iunie 2005, martorul în discuţie a declarat că "Nu-l cunosc pe I.A.Ţ. Nu m-am întâlnit niciodată cu acesta în nicio împrejurare [...]. În vara anului 2003 mă aflam cu N.R.E. şi cu M.R.S. în autoturism, eu conducând. În zona Pipera, am ajuns în dreptul unei case, unde M.R.S. a coborât din autoturism şi a aruncat un pachet de ţigări peste gard. Nu cunosc ce se afla în pachetul respectiv, probabil ţigări. Nu-mi explic de ce M.R.S. a aruncat pachetul de ţigări peste gard. În acest [...] N.R.E. a propus să mergem în zona Pipera, iar pentru că eu locuiam în acea zonă am acceptat [...]. Nu mi s-a părut nimic suspect în comportamentul lui M.R.S. atunci când a aruncat pachetul de ţigări peste poartă".
Prin declaraţia dată în al doilea ciclu procesual al cauzei martorul H.V.A. a reiterat aceleaşi aspecte precizând următoarele: "Cred că în vara anului 2003, dat fiind faptul că locuiesc în cartierul Pipera am fost rugat de către prietenul meu N.R.E. să îl însoţesc pe acesta şi pe M.R.S. undeva pe str. E.I.N. din cartierul Pipera. Am mers acolo cu autoturismul meu şi aflându-se pe str. E.I.N. la indicaţia lui M.R.S. am oprit în dreptul unei vile însă nu aveam cunoştinţă de faptul că acolo ar locui inculpatul Ţ. Anterior opririi în această locaţie, în maşină nu s-a purtat nicio discuţie despre ce anume avea să facă M.R.S. în acest loc. După ce am oprit maşina M.R.S. a coborât şi din câte am înţeles, ar fi aruncat ceva peste gardul imobilului, însă eu nu am remarcat fizic acest moment. Imediat după aceea M.R.S. s-a întors în maşină şi am plecat mai departe, fără ca ulterior să se fi purtat vreo discuţie referitor la scopul venirii în acest cartier".
f) În ceea ce priveşte procesul verbal de consemnare a declaraţiilor martorului cu identitate protejată P.A. din data de 14 iunie 2004, dat fiind faptul că astfel cum rezultă din adresa nr. 341/P/2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 6 august 2007 prin Ordonanţa nr. 303/P/2004 din 1 ianuarie 2004 s-a dispus audierea martorei cu date protejate "P.A." sub numele real de învinuită R.M., întrucât aceasta era cercetată în cauză pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 4 din Legea nr. 143/2000, susţinerile martorului cu date protejate P.A. vor fi considerate ca reprezentând unul şi acelaşi mijloc de probă cu declaraţiile învinuitei R.M. din aceeaşi dată.
Referitor la pretinsele activităţi infracţionale săvârşite în locuinţa sa din str. E.I.N. din cartierul Pipera în tot cursul procesului penal inculpatul s-a apărat susţinând că este nevinovat.
Analiza şi aprecierea mijloacelor de probă anterior evocate.
În procesul de evaluare a acestor mijloace de probă Tribunalul va lua în considerare pe de o parte poziţia persoanelor ascultate în raport cu pricina în ansamblul ei şi faţă de inculpat, pentru a aprecia asupra imparţialităţii acestora, iar pe de altă parte, va ţine seama de dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În ceea ce priveşte cel dintâi aspect ce va fi avut în vedere la aprecierea probelor, poziţia persoanelor ascultate faţă de pricină, nu poate fi ignorat faptul că persoanele care au declarat în acuzare în cursul urmăririi penale, au fost audiate în acea fază procesuală în calitate de învinuiţi sau inculpaţi, urmărind prin intermediul acestor declaraţii să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul că fiind la rândul lor acuzaţi de infracţiuni prevăzute de legea pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aveau şansa reală de a beneficia de reducerea pedepsei cu jumătate dacă în timpul urmăririi penale denunţau şi facilitau tragerea la răspundere penală a altor persoane.
Astfel, numitul T.S., precizează el însuşi în declaraţia dată în faza urmăririi penale la 22 septembrie 2003 şi în faţă instanţei de judecată cu prilejul audierii sale în cadrul primului ciclu procesual (la termenul din 10 februarie 2005) că "declaraţiile anterioare le-a dat sub stres, a fost confuz şi speriat de ceea ce i se întâmpla şi citind Legea nr. 143/2000 a sperat că dând acele declaraţii va beneficia de art. 16" şi că "a formulat denunţul la Parchet întrucât era sub presiune ... la Parchet procurorul i-a spus că dacă denunţă vreo persoană despre care ştie că trafica sau consuma droguri, se reduce pedeapsa la jumătate el le-a spus despre B., D., însă procurorul l-a întrebat dacă ştie ceva despre Ţ. ...".
De asemenea, numita R.M., prin declaraţia dată în calitate de învinuit în cursul urmăririi penale a declarat că "revine asupra aspectelor din declaraţiile anterioare ... a dat acele declaraţii întrucât a citit Legea nr. 143/2000, respectiv art. 16 şi a înţeles că dacă furnizează relaţii referitoare la alte persoane care consumă droguri sau îşi pun locuinţa la dispoziţie acestora în vederea consumării beneficiază de reducerea pedepsei la jumătate şi a avut sentimentul că acest lucru se aşteaptă de la ea; era foarte speriată de tot ceea ce se întâmplase, de atmosfera care era şi s-a adus la cunoştinţă că pedeapsa prevăzută de lege era de la 10 la 25 de ani, situaţie în care ar fi declarat orice ca să nu fie implicată".
În acelaşi sens a declarat martora R.M. şi cu prilejul audierii sale de către instanţa de judecată, în primul ciclu procesual susţinând că "procurorul care instrumenta cauza în mod indirect i-a spus că dacă nu va declara în acest sens pedeapsa pentru fapta pe care a comis-o este de 25 de ani închisoare", iar în cadrul celei de-a doua cercetări judecătoreşti efectuată în cauză a susţinut că "Explicaţia declaraţiilor incriminatoare pe care le-a dat în faza de început a urmăririi penale, constă în aceea că la momentul respectiv avea calitatea de inculpat ... şi asupra sa s-au făcut presiuni la modul că va sta 25 de ani la închisoare".
În ceea ce îl priveşte pe numitul M.R.S. şi acesta a fost audiat în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, fiind cercetat la rândul său pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din Lege, deţinerea de droguri pentru consum prev. de art. 4 din aceeaşi lege, intenţia sa de a beneficia de prevederile de favoare cuprinse în art. 16 din Legea nr. 143/2000 fiind ilustrată fără echivoc chiar la începutul denunţului formulat la data de 19 iulie 2004 prin sintagma "înţelegând să beneficiez de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 denunţ următoarele:".
De asemenea această remarcă este pe deplin valabilă şi cu privire la numitul N.R.E. care deşi în dosarul de urmărire penală nr. 202/P/2004 a fost audiat în calitate de martor sub identitatea protejată de "G.M.", acesta în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002 din care la data de 10 iunie 2004 s-a disjuns dosarul nr. 202/P/2004, era cercetat în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Relevante sub aspectul scopurilor urmărite de acest inculpat sunt menţiunile cuprinse în raportul de evaluare psihologică întocmit la 12 iulie 2004 de către Oficiul Naţional pentru protecţia Martorilor, aspecte ce reies din informarea nr. 895/C/194/2005 din 17 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Inspecţie. Conform acestui raport, N.R.E. este caracterizat astfel: "urmăreşte cu perseverenţă ţinte legate de interese personale", "rolul redus al scrupulelor morale în viaţa acestuia, deficienţa stăpânirii, îl fac să renunţe la principiile sale şi să coopereze atunci când i se oferă alternative", "sentimentele de inadecvare reprimate îi pot determina o atitudine extremă de apărare". Este evidentă aşadar şi în cazul acestei persoane intenţia de a obţine beneficiul reglementat de art. 16 din Legea nr. 143/2000 - reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate.
În contextul aspectelor sus-menţionate nu se poate face abstracţie de faptul că legătura şi atitudinea acestor persoane faţă de pricină este de natură să inducă sentimentul existenţei unui anumit interes al acestora vis-a-vis de soluţia procurorului cu privire la persoana denunţată, interes care, dat fiind subiectivismul propriu oricărei fiinţe umane, atunci când este vorba de propria persoană, poate genera nesinceritate sau parţialitate în depoziţii.
Pe de altă parte aşa cum s-a arătat şi în cele ce preced, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
În materie de apreciere a probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil recunoaşte o valoare deosebită principiului contradictorialităţii, stabilind în sarcina judecătorului obligaţia de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu, punând accent pe obligaţia de a oferi fiecărei părţi posibilitatea de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj în comparaţie cu adversarul său.
Tot cu privire la administrarea probelor şi la aprecierea lor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în faţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii (CEDO - Hotărârea din 06 decembrie 1998 în cauza Barbera, Messeque şi Jabardo vs. S.).
Procedând la aprecierea probelor în perspectiva argumentelor anterior prezentate, Tribunalul a constatat că nu ne aflăm în prezenţa unor probe certe de vinovăţie care să demonstreze, dincolo de orice îndoială, săvârşirea de către inculpatul I.A.Ţ. a unora dintre pretinsele fapte petrecute în locuinţa acestuia situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera - oferire de droguri pentru consum, deţinere de droguri pentru consum propriu şi punere la dispoziţie a locuinţei pentru consum ilicit de droguri.
În concret, martorii T.S. şi R.M., încă din faza de urmărire penală (declaraţii din 22 septembrie 2004 şi respectiv 23 septembrie 2004) şi-au retractat declaraţiile iniţiale formulate în faza de început a urmăririi penale, prin care îl acuzau pe inculpatul Ţ.I.A. că în cursul anului 2003 le-ar fi oferit lor şi altor persoane cocaină spre consum, punându-le în acest sens la dispoziţie locuinţa sa situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera şi că l-ar fi văzut pe acesta consumând cocaină în aceleaşi împrejurări în această locaţie. Această poziţie procesuală, de revenire asupra celor declarate iniţial, a fost menţinută de martorii în discuţie şi cu prilejul audierii lor de către instanţa de judecată în condiţiile de publicitate şi contradictorialitate.
Dat fiind faptul că cei doi martori, au argumentat credibil în faţa instanţei de judecată, retractarea declaraţiilor iniţiale date în acuzarea inculpatului Ţ.I.A., justificarea acestei modificări a poziţiei lor procesuale fiind legată în principal de existenţa, la momentul formulării declaraţiilor acuzatoare, a unui interes personal vizând aplicarea beneficiului prevăzut de art. 16 C. pen. în cazul infracţiunilor pentru care erau cercetaţi, ceea ce este de natură să afecteze parţialitatea lor, iar pe de altă parte, având în vedere valoarea jurisprudenţei CEDO care statuează asupra necesităţii ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu, Tribunalul nu a putut considera că declaraţiile celor doi date, în faza de început a urmăririi penale, ar avea caracterul unor probe certe de vinovăţie.
În acest context, susţinerile lui M.R.S., audiat în faza de urmărire penală în calitate de inculpat, iar în faza cercetării judecătoreşti, în calitate de martor, (conform cărora i-a adus o dată lui I.A.Ţ., la locuinţa acestuia din Pipera, cocaină procurată de la D.R.M., de faţă fiind I.L., T.S. şi prietena acestuia M., cocaina fiind cântărită de Ţ. cu un cântar al lui S., uneori se întâlnea cu I. în curtea casei din Pipera pentru a-i da cocaina, iar cu ocazia unei procurări de cocaină a fost invitat de Ţ. să consume şi el din cocaina adusă, văzându-l cu acest prilej pe inculpat cum a consumat cocaină prin prizare cu ajutorul unei bancnote rulate nu sunt suficiente prin ele însele să dovedească pretinsele activităţi infracţionale imputate inculpatului Ţ.I.A., cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, şi sinceritatea şi parţialitatea acestui martor sunt afectate de existenţa interesului urmărit prin formularea declaraţiilor în acuzare - aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
De altfel, chiar făcând abstracţie de faptul că declaraţiile iniţiale ale învinuitei R.M. şi ale inculpatului T.S. au fost ulterior retractate, din examinarea acestora se poate constata că nu se coroborează nici între ele şi nici cu declaraţiile inculpatului/martorului M.R.S., între acestea existând serioase contradicţii care le afectează grav veridicitatea sau fiind contrazise sub unele aspecte de alte probe existente în cauză.
Astfel, prin denunţul formulat la data de 18 iunie 2004 şi prin declaraţia făcută la aceeaşi dată, inculpatul T.S. relatează despre două vizite făcute la locuinţa inculpatului Ţ. din cartierul Pipera în vara anului 2003. Cu privire la cea dintâi vizită martorul relatează că în locuinţa inculpatului s-a întâlnit cu I.I.T., E. şi o prietenă a acesteia pe nume L. (e vorba de L.S.) şi cu această ocazie cu toţii au consumat cocaină pusă la dispoziţie de I.A.Ţ.
Este de observat că aceste susţineri ale inculpatului nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă existent la dosarul cauzei şi nici măcar cu declaraţiile învinuitei R.M. date în datele de 11 iunie 2004 şi 14 iunie 2004, întrucât respectivele declaraţii ale acesteia din urmă sunt confuze şi au un caracter general. În concret, prin declaraţiile din 11 iunie 2004 învinuita R.M. precizează că începând cu anul 2000, împreună cu prietenul său T.S. a participat la circa 6 petreceri organizate în locuinţele lui I.A.Ţ., la fiecare dintre acestea consumându-se cocaină oferită de Ţ. Cu toate că învinuita precizează şi o listă de persoane care obişnuiau să participe la aceste petreceri, totuşi aceasta nu oferă detalii concrete cu privire la data şi participanţii la eventualele petreceri organizate în locuinţa din Pipera pentru ca declaraţiile sale să se bucure de credibilitate. Mai mult decât atât, prin aceste declaraţii învinuita susţine că I.A.Ţ. procura cocaina de la N.R.E. pe care-l şi recunoaşte după planşa foto, or acest aspect nu este confirmat de martorul N.R.E., care în faţa instanţei de judecată a precizat în mod expres că nu îl cunoaşte personal pe inculpatul I.A.Ţ. fiind evidentă aşadar poziţia confuză a învinuitei în privinţa împrejurărilor relatate.
În plus, persoanele amintite de inculpatul T.S. ca fiind de faţă la cea dintâi vizită a sa în locuinţa inculpatului Ţ. din cartierul Pipera, nu confirmă susţinerile sale cum că în această locaţie s-ar fi consumat cocaină pusă la dispoziţie de inculpatul Ţ. Astfel, fiind audiată în cursul urmăririi penale în calitate de învinuită, E.C. (cunoscută sub numele de I.L.) a declarat că "Nu l-am văzut niciodată pe I.A.Ţ. consumând droguri ... Am invitat la locuinţa mea din Pipera o prietenă L.S., dar nu am consumat niciodată droguri cu aceasta şi nici nu cred că e consumatoare de droguri".
De asemenea, şi prin declaraţia dată în calitate de martor în faţa instanţei de judecată în primul ciclu procesual, E.C. a menţionat că "nu l-am văzut vreodată pe inculpat consumând droguri la petreceri organizate".
Totodată, martora S.L., audiată în faza urmăririi penale la data de 13 octombrie 2004 a precizat următoarele: "Cu ocazia inaugurării casei din str.I.N., I.A.Ţ. a organizat o petrecere, ocazie cu care mi-a fost prezentat un cetăţean indian pe nume S. ... A fost singura oară când m-am întâlnit cu S. ... Nu s-au consumat droguri la această petrecere. Sunt de acord să fiu confruntată cu S., care a afirmat că împreună cu mine, cu E.C. şi I.A.Ţ., am consumat cocaină, declaraţie neadevărată". În cursul cercetării judecătoreşti efectuată în dosarul nr. 6314/2005, martora şi-a menţinut această declaraţie dată în cursul urmăririi penale.
Un al doilea episod la care face referire inculpatul T.S. prin denunţul şi declaraţia formulate la data de 18 iunie 2004 ca fiind petrecut tot în locuinţa inculpatului Ţ. situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, constă în aceea că în timp ce se afla în vizită în această locuinţă a inculpatului, la această întâlnire fiind prezenţi I.I.T., E., prietena sa M. şi un băiat pe nume R., acesta din urmă a scos din buzunar o punguţă ce conţinea 3 grame de cocaină şi a răsturnat conţinutul pe o masă de biliard, inculpatul Ţ. cumpărând cocaina, după care au consumat-o împreună, el, I.I.T. şi E.
Cu toate că în declaraţiile sale şi inculpatul/martorul M.R.S. relatează despre o livrare de cocaină către inculpatul I.A.Ţ. la locuinţa acestuia din Pipera în prezenţa lui T.S., a E.C. şi a M.R., susţinerile celor doi nu pot fi coroborate întrucât între ele se remarcă contradicţii flagrante de natură a le ştirbi credibilitatea şi obiectivitatea. Astfel, în timp ce inculpatul T.S. relatează că la această întâlnire la care a participat şi un anume R., la un moment dat acesta a scos din buzunar o punguţă de aproximativ 3 grame de cocaină răsturnând conţinutul pe masa de biliard, după care au consumat el, E. şi I.A.Ţ., M.R.S. susţine că în prezenţa I.L., a cetăţeanului indian pe nume S. şi a prietenei acestuia M., i-a înmânat lui I.A.Ţ. punguţa cu cocaină, acesta cântărind-o cu un cântar al lui S., constatând că este o cantitate de 8 grame şi nu 10 grame cât de fapt îi ceruse. Aşadar, declaraţiile celor doi se contrazic reciproc cu privire la împrejurările de fapt relatate şi niciuna dintre ele nu este susţinută de vreun alt element probator existent la dosarul cauzei pentru a se trage concluzia veridicităţii acestora.
În acest sens, aşa cum s-a arătat anterior, declaraţiile învinuitei R.M. din 11 iunie 2004 au un caracter general şi abstract, neoferind date concrete cu privire la aspectele relatate de M.R.S. sau T.S. şi mai mult decât atât, prin declaraţia dată la 23 septembrie 2004, precum şi cu ocazia audierii sale în calitate de martor de către instanţa de judecată, aceasta precizează că în timp ce se afla într-o vizită în locuinţa inculpatului Ţ. din cartierul Pipera, îşi aminteşte că a venit o persoană de sex masculin care a stat de vorbă cu I.A.Ţ. câteva minute la intrare, ulterior aflând că acesta era M.R.S., însă nu a observat că acesta să-i fi dat ceva lui Ţ. sau acesta să-i fi dat bani acelui bărbat, iar după plecarea acestuia nu s-a consumat cocaină, aşa cum de altfel nici cu prilejul altor vizite nu i-a fost oferită cocaină pentru consum de către inculpat şi nu a văzut pe alte persoane consumând cocaină în locuinţa inculpatului, infirmând aşadar atât susţinerile lui M.R.S. cât şi pe cele ale lui T.S.
Totodată, învinuita E.C., persoană despre care M.R.S. şi T.S. amintesc că ar fi fost prezentă la întâlnirile despre care relatează, a declarat următoarele: "Cu ocazia inaugurării casei din Băneasa ce a avut loc în primăvara sau vara anului 2003 i-am cunoscut pe S. şi M., precum şi pe R.S. ... La această petrecere s-au consumat băuturi alcoolice şi nici într-un caz droguri ... Nu cunosc dacă S. avea un cântar. Nu l-am văzut pe acesta folosindu-l în locuinţa mea pentru a cântări droguri", aceasta menţinându-şi aceste susţineri şi cu prilejul audierii sale ca martor în instanţă, astfel încât prin declaraţiile acesteia sunt o dată în plus contrazise afirmaţiile lui M.R.S. şi T.S. la care s-a făcut anterior referire.
În plus, afirmaţiile numitului M.R.S. cum că cu ocazia unei lucrări de cocaină a fost invitat de către inculpatul Ţ. să consume şi el din cocaina adusă şi că în aceleaşi împrejurări, aflându-se în livingul locuinţei l-ar fi văzut pe inculpat consumând prin prizare din cocaina porţionată în linii pe o farfurie nu au suport probator, ele nefiind susţinute de vreun alt mijloc de probă existent la dosarul cauzei.
Ba mai mult decât atât, susţinerile lui M.R.S. în sensul că banii pentru cocaina pe care i-o procura lui I.A.Ţ. îi recupera de la portarul locuinţei inculpatului situată în str. M.E. nr. 3 din Bucureşti unde erau lăsaţi într-un plic sunt contrazise de martorii L.E., S.F şi F.N., toţi trei fiind angajaţi ca portari pentru asigurarea pazei locuinţei inculpatului din str. M.E. nr. 3. În concret cei trei martori au declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în primul ciclu procesual că nu au primit niciodată de la I.A.Ţ., bani sau pachete pentru a le înmâna unor terţe persoane şi cu atât mai puţin numitului M.R.S. pe care l-au cunoscut de la televizor abia după izbucnirea scandalului.
De asemenea, nici împrejurarea că învinuiţii M.R.S. şi R.M. au descris în detaliu locuinţa inculpatului situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera nu poate constitui un aspect temeinic de acuzare a inculpatului, întrucât nici măcar acesta nu a contestat vreodată că cele două persoane au venit în diverse împrejurări în această locuinţă, astfel încât erau în măsură să o şi descrie.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat mai sus, infracţiunile prev. de art. 2, art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 sunt infracţiuni care au un obiect material - drogurile, ceea ce presupune sub aspectul probaţiunii că este necesară utilizarea unor mijloace de investigaţie specifice prin care să se dovedească în mod obiectiv existenţa obiectului material.
Din această perspectivă, se poate constata că în cauză obiectul material al infracţiunilor pretins săvârşite de inculpat în locuinţa situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera lipseşte în materialitatea sa în sensul că nu s-a făcut dovada existenţei drogurilor (a cocainei) pe care inculpatul ar fi deţinut-o pentru consumul propriu sau ar fi pus-o la dispoziţia prietenilor săi în vederea consumului ilicit în propria sa locuinţă, iar în acest context se pune problema dacă în lipsa dovedirii existenţei obiectului material al infracţiunilor ce-i sunt imputate (o anumită cantitate de cocaină) şi care să fi fost ridicat de către organele judiciare care au efectuat ancheta în vederea examinării în laborator şi apoi a aplicării măsurilor de siguranţă prev.de art. 17 al.1 din Legea nr. 143/2000, este admisibilă dovedirea săvârşirii unor asemenea infracţiuni inclusiv pe baza declaraţiilor de martori.
Problematica pe care o suscită din punct de vedere probator infracţiunile la regimul traficului şi consumului ilicit de droguri este deosebit de sensibilă, întrucât proba este reprezentată de un element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, iar pentru dovedirea acestui element de fapt, mijlocul de probă prin care se constată trebuie să fie de natură a contura pe deplin şi în mod convingător în cazul unei soluţii de condamnare, existenţa infracţiunii şi a vinovăţiei persoanei cercetate şi să nu aibă o valoare aleatorie ca în cazul declaraţiilor de martori.
Faţă de toate considerentele anterior expuse cu privire la analiza şi aprecierea probelor, Tribunalul a considerat că pronunţarea unei hotărâri de condamnare nu se poate fundamenta pe baza unor probe lapidare, confuze, contradictorii, lipsite de obiectivitate sau generice după caz şi că în speţa de faţă, aflându-ne în prezenta unor astfel de probe, prin intermediul lor, nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, că în cursul anului 2003, în timp ce se afla în locuinţa sa din cartierul Pipera, în prezenţa altor persoane, inculpatul I.A.Ţ. ar fi deţinut cocaină pentru consumul propriu şi ar fi oferit şi celorlalţi astfel de droguri pentru consum ilicit punându-le în acest sens la dispoziţie, cu ştiinţă locuinţa proprie.
Din coroborarea declaraţiilor date de M.R.S. cu cele ale martorilor N.R.E. şi H.V.A. - redate mai sus - precum şi cu procesul verbal de redare a mesajului tip SMS, trimis de M.R.S. inculpatului Ţ.I.A. la data de 06 octombrie 2004 ora 00.14, interceptat autorizat, conform căruia conţinutul mesajului este "Ieşi în curte. Ai un K.", Tribunalul reţine ca fiind dovedită împrejurarea că M.R.S. s-a deplasat de două ori la locuinţa inculpatului Ţ.I.A. situată pe str. E.I.N. din cartierul Băneasa în vara sau toamna anului 2003, odată fiind însoţit atât de N.R.E., cât şi de H.V.A., deplasarea făcându-se cu autoturismul acestuia din urmă, iar a doua oară fiind însoţit numai de N.R.E. şi că de fiecare dată acesta a aruncat în curtea imobilului aparţinând inculpatului câte un pachet de ţigări K.
Cu toate că martorii S.M.R. şi N.R.E. au susţinut că în interiorul respectivelor pachete de ţigări K. se aflau de fapt doze de heroină şi că inculpatul ar fi intrat în posesia acestora, în considerarea argumentelor anterior expuse cu privire la exigenţele probaţiunii în cazul infracţiunilor ce au ca obiect material drogurile şi luând în considerare şi aprecierile făcute cu privire la poziţia procesuală interesată a celor doi martori, Tribunalul nu a putut reţine ca fiind dovedit, în mod cert, faptul că pachetele de ţigări K. aruncate de M.R.S. în curtea locuinţei inculpatului din Pipera conţineau cocaină. De altfel, martorul H.V.A. a susţinut în mod constant în declaraţiile sale că nu a avut cunoştinţă despre conţinutul pachetului de ţigări aruncat peste gard de M.R.S., în maşină nepurtându-se nicio discuţie referitor la acest aspect.
Tocmai de aceea, în lipsa unor dovezi certe şi obiective cu privire la existenţa obiectului material al infracţiunii, Tribunalul a apreciat că cele două împrejurări de fapt relatate de M.R.S., N.R.E. şi H.V.A. nu pot realiza conţinutul constitutiv al infracţiunilor de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev.de art. 4 al.1 şi 2 din Legea nr. 143/2000.
II. Faptele pretins săvârşite în str. P. nr. 16 A din Bucureşti (adresă unde locuieşte martorul M.R.S.) - deţinere de droguri în vederea consumului propriu - 10 octombrie 2003 şi 11 octombrie 2003.
Prezentarea mijloacelor de probă incriminatorii:
a) - Prin denunţul formulat în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitor la aceste presupuse activităţi infracţionale ale inculpatului Ţ.I.A., coinculpatul M.R.S. a declarat următoarele. "Mai arăt că I.A.Ţ. mai procura droguri de la mine şi de la N.R.E., ce erau lăsate pentru a intra în posesia lor în curtea imobilului sub pervazul de tablă al unui fost geam ce fusese zidit. Astfel, în vara anului 2003 eu i-am lăsat o singură dată o punguliţă de cca 1 gr cocaină sub pervazul din tablă. După aceasta I.A.Ţ. a venit şi a luat ulterior cocaina din acel loc. De circa 2 ori au mai fost lăsate în acelaşi loc, situat pe str. P. nr. 16A de către N.R.E.. Acesta a lăsat în cele două dăţi cca 1 - 2 gr cocaină, de fiecare dată N.R.E. neştiind că acestea erau destinate lui I.A.Ţ., el crezând că sunt pentru mine. Banii pentru cocaina lăsată lui I.A.Ţ. sub acel pervaz au fost recuperaţi de către mine de la portarul angajat să asigure paza imobilului din str. M.E. nr. 3 şi înmânaţi lui N.R.E. Îmi amintesc că la un moment dat, într-o convorbire telefonică, purtată cu I.A.Ţ. acesta mi-a spus că încercând să pătrundă în curtea din str. P. nr. 16 A a găsit poarta închisă şi nu a putut intra astfel pentru a lua cocaina de sub pervaz întrucât a ieşit o vecină care a auzit zgomote, astfel fiind nevoit să plece".
Cu prilejul confruntării realizată de procuror la data de 01 noiembrie 2004 intre inculpatul I.A.Ţ. şi martorul S.M.R., la întrebarea "Menţineţi cele declarate în sensul că i-aţi lăsat inculpatului I.A.Ţ. cocaină sub un pervaz în curtea imobilului din str. P. nr. 16A?", S.R.M. a răspuns: "Menţin cele declarate cu precizarea că personal o singură dată am pus cocaină sub pervaz. Când eu eram plecat din Bucureşti şi I.A.Ţ. îmi cerea cocaină, apelam la N.R.E., care lăsa drogurile sub pervaz, dar nu pot preciza cine le lua". În aceleaşi împrejurări martorul S.R.M. a fost întrebat "Există o convorbire telefonică din care rezultă că I.A.Ţ. s-a deplasat la locuinţa dvs. dar a găsit uşa încuiată şi a avut un conflict verbal cu o vecină?", răspunsul acestuia a fost următorul: "Am purtat acea convorbire şi cred că se referă la faptul că N. i-a lăsat sub pervaz cocaină. Precizez că poarta se încuia pe timpul nopţii". Vis-a-vis de aceste susţineri ale lui S.M.R., inculpatul Ţ. s-a apărat precizând că "Nu este adevărat. Precizez că am fost la pescuit cu M.R.S. şi alţi prieteni (I., prietena lui R., A.) şi la întoarcere, maşina mea care era încărcată cu obiecte de pescuit a rămas la R.S. şi ulterior, seara am fost să recuperez cheia pentru a-mi lua maşina. Întrucât nu mai fusesem niciodată la R. acasă, nu am găsit adresa foarte uşor, sunând la altă adresă. Am avut ca punct de reper Restaurantul Izvorul Rece. Nu-mi amintesc dacă am fost însoţit de cineva. În acea seară nu m-am întâlnit cu R. şi nici nu am găsit adresa sau dacă am găsit-o era poarta încuiată. Cert este că maşina am recuperat-o a doua zi".
Prin declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, în al doilea ciclu procesual al cauzei, în calitate de martor, M.R.S. a declarat "Inculpatul nu a venit personal niciodată la mine acasă în prezenţa mea, însă nu îmi mai aduc aminte dacă i-am lăsat acestuia vreodată cocaină în ascunzătoare. Nu îmi amintesc conţinutul convorbirii în cursul căreia inculpatul îmi spunea că nu poate să intre în curtea locuinţei mele întrucât poarta este încuiată".
b) - Fiind audiat sub identitatea protejată de G.M., la data de 14 iunie 2004, martorul N.R.E. nu a precizat absolut nimic în legătură cu împrejurările de fapt relatate de M.R.S. prin denunţul din 19 februarie 2004 (referitor la preluarea de cocaină de către I.A.Ţ. de sub pervazul din tablă al ferestrei imobilului din str. P. nr. 16A).
În cadrul cercetării judecătoreşti, prin declaraţia din 16 mai 2007, martorul N.R.E. a declarat următoarele: "La rugămintea lui M.R.S., i-am lăsat de câteva ori cocaină sub pervazul unei ferestre de la locuinţa acestuia, însă datorită trecerii timpului îmi este greu să îmi amintesc de ce m-a rugat M.R.S. să îi las cocaina în acest loc şi cui îi era destinată. Cocaina urma să fie luată din acel loc de către M.R.S.
Cu privire la aceste aspecte relatate de M.R.S., inculpatul Ţ.I.A. în mod constant s-a declarat nevinovat.
Analiza şi aprecierea probelor înfăţişate mai sus.
Sub acest aspect se cuvine a fi precizat mai întâi faptul că se menţin pe deplin valabile constatările făcute anterior de instanţă cu privire la poziţia procesuală a martorilor S.R.M. şi N.R.E. faţă de pricină, în contextul calităţii iniţiale a acestora (M.R.S. a avut calitatea de inculpat în aceeaşi cauză, iar N.R.E. în cauza "mamă" din care s-a disjuns dosarul nr. 20215/2004) şi a scopului urmărit - aplicarea disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000 - ceea ce pune problema sincerităţii şi imparţialităţii lor.
Totodată, îşi găsesc pe deplin justificare şi consideraţiile anterioare ale instanţei făcute cu privire la exigenţele probaţiunii în cazul infracţiunilor de droguri, infracţiunea examinată, prev.de art. 4 din Legea nr. 143/2000 având un obiect material a cărui existenţă trebuie dovedită pentru a se reţine ca fiind probată însăşi existenţa infracţiunii.
Procedând la examinarea probelor, înfăţişate cu privire la această infracţiune, din perspectiva disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a constatat că acestea nu sunt în măsură să dovedească în mod convingător existenţa faptei imputată inculpatului, respectiv că acesta ar fi intrat în posesia unor droguri (cocaină) ascunse sub pervazul din tablă al unei fost ferestre a imobilului situat în str. P. nr. 16A, pe care să le fi deţinut în vederea consumului propriu.
În acest sens se constată că susţinerile martorului M.R.S. au caracterul unor afirmaţii singulare, izolate, nesusţinute de nici un alt mijloc de probă existent în cauză, astfel încât sunt inapte de a dovedi prin ele însele împrejurările de fapt pe care le evocă.
Declaraţiile martorului N.R.E. se coroborează cu susţinerile martorului M.R.S. dar numai sub aspectul împrejurării că acesta din urmă la solicitarea celui dintâi, a lăsat de mai multe ori cocaină sub pervazul din tablă din curtea imobilului situat în str.P. nr. 16A, însă acelaşi martor a precizat în mod expres că, cocaina urma să fie luată din acel loc de către S.R.M. În rest, martorul N.R.E. nu face nicio referire la vreun act de conduită al inculpatului Ţ. referitor la procurarea de cocaină pentru consumul propriu din ascunzătoarea aflată în curtea locuinţei lui M.R.S.
În plus, nici convorbirea telefonică la care face referire în declaraţiile sale martorul M.R.S., chiar dacă procesul-verbal de redare a conţinutului acesteia nu se află ataşat la dosarul cauzei, nu poate avea caracterul unei probe în acuzare, întrucât astfel cum susţine însuşi martorul M.R.S., din cuprinsul ei rezultă că inculpatul din diverse motive nu a intrat în curtea imobilului din str. P. nr. 16A.
În acelaşi context este demn de remarcat şi faptul că susţinerile lui M.R.S. cum că banii pentru cocaina vândută inculpatului Ţ. îi recupera de la portarii imobilului situat pe str. M.E. nr. 3, sunt infirmate de martorii L.E., S.F. şi F.N., persoane angajate să asigure paza locuinţei anterior menţionate şi care aşa cum s-a mai arătat şi în cele ce preced, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată au declarat că nu i-au predat niciodată lui M.R.S. bani sau alte obiecte lăsate de inculpatul Ţ., acest lucru fiindu-le de altfel interzis în cadrul atribuţiilor de serviciu.
Pe de altă parte, în cauză nu a fost probată existenţa obiectului material al infracţiunii, respectiv a cocainei pe care inculpatul ar fi preluat-o din ascunzătoarea aflată în curtea locuinţei lui M.R.S. şi ar fi deţinut-o pentru consumul propriu.
Totodată, nu se înţelege de ce, imediat după ce a fost reţinut de către organele judiciare, inculpatului, care era suspectat pentru săvârşirea infracţiunii la regimul legislaţiei drogurilor, inclusiv pentru deţinere de droguri (cocaină) în vederea consumului propriu, nu i s-a efectuat analiza toxicologică, o probă cu valoare ştiinţifică deosebit de importantă, pentru a se stabili dacă persoana este sau nu consumatoare de cocaină, astfel încât pe fondul unei constatări cu caracter obiectiv să se poată eventual face coroborări cu declaraţii de martori.
În raport de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, că această faptă imputată inculpatului există, respectiv nu s-a făcut dovada indubitabilă a niciunui act de conduită exterioară a inculpatului privitor la preluarea şi deţinerea de droguri (cocaină) procurate din str. P. nr. 16A.
III. Faptele pretins săvârşite în locuinţa inculpatului situată pe str. M.E. nr. 3 din cartierul Aviatorilor - deţinere de droguri în vederea consumului, punerea la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului şi oferire de droguri pentru consum.
Prezentarea mijloacelor de probă
a) - Prin denunţul formulat la data de 19 iulie 2004, inculpatul M.R.S. a declarat în legătură cu aceste presupuse fapte: "I-am dus lui I.A.Ţ. cocaină şi la locuinţa acestuia situată pe str. M.E. nr. 3 din Bucureşti. Astfel în toamna anului 2003 i-am dus circa 2 grame de cocaină lui I. Am intrat în curtea imobilului pe o poartă din fier ce se deschidea automat şi am fost primit de către prietena sa I.L.. Aceasta mi-a spus că I. dormea şi după circa 20 de minute, timp în care am discutat cu I., a apărut mai întâi o persoană de sex feminin ce s-a recomandat a fi E. şi în final I.A.Ţ.. I. şi E. păreau a fi sub influenţa băuturilor alcoolice. Menţionez că până să vină I. şi E., eu i-am dat circa 1 - 2 grame cocaină lui I.L., drogurile rămânând la aceasta. După ce a ieşit şi I., I. mi-a înmânat suma de bani pentru droguri. A doua oară, i-am mai dus lui I.A.Ţ. cocaină la locuinţa din str. M.E. nr. 3, în luna ianuarie 2004 cu această ocazie, I. m-a invitat în casă, în living, fiind de faţă şi I.L. Acolo după ce eu i-am înmânat o punguliţă cu circa 1 - 2 grame cocaină, acesta a luat punguliţa şi a răsturnat conţinutul pe o farfurie, aşezând-o pe masă. După aceasta I.A.Ţ. a porţionat cocaina în linii şi a consumat cocaină prin prizare. Cu această ocazie I. mi-a oferit şi mie să consum cocaină de pe farfurie însă eu l-am refuzat. Înainte de a pune cocaina pe farfurie pentru consum I.A.Ţ. a sunat-o pe E. pentru a veni şi aceasta. În circa 20 minute a venit şi E. cred că cu un taxi. E. a consumat şi ea cocaină prin prizare de pe farfuria arătată mai sus, fiindu-i oferită în acest sens de către I.A.Ţ. După aceasta I. mi-a dat banii pe cocaină, iar eu am plecat. Despre E. arăt că este în vârstă de circa 20 - 25 de ani cu o înălţime de circa 1,70 m, păr şaten, despre care însă cred că era vopsit în această culoare, faţă ovală, păr tuns la nivelul umerilor, constituţie astenică, bust mare. Totodată despre locuinţa din Primăverii, str. M.E. nr. 3, arăt că în curte se află un părculeţ în formă de cerc populat cu arbuşti (brazi, plante). Casa are etaj şi este deschisă la culoare. După ce se parcurg treptele de la intrare se pătrunde într-un hol în care se află pe jos o blană de urs. Din acest hol se dă în living, care la rândul său dă în bucătărie, având totodată acces şi către curtea din spatele casei. Din hol de asemenea se face accesul în alte camere şi un birou, precum şi către o garderobă. Casa este prevăzută cu o scară interioară".
Cu ocazia confruntării dintre inculpatul Ţ. şi martorul M.R.S., acesta a precizat că îşi menţine declaraţiile anterioare conform cărora în luna ianuarie 2004 i-a dus lui I.A.Ţ. în locuinţa sa din str. M.E. nr. 3, circa 1 - 2 grame cocaină din care acesta a consumat împreună cu I.L. şi cu prietenă E., invitată de Ţ., pe aceasta cunoscând-o anterior, în cercul de cunoştinţe al lui I.A.Ţ., aceste aspecte fiind contestate de către inculpat care a precizat că nu este adevărat.
În cursul cercetării judecătoreşti, în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual al cauzei, audiat fiind de data aceasta în calitate de martor, M.R.S. a declarat în legătură cu aceste aspecte următoarele: "L-am vizitat pe inculpat şi în locuinţa din str. M.E., motivul fiind posibil acela de a-i duce cocaină dar şi din alte motive". Prin aceeaşi declaraţie martorul mai precizează "Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate, dacă pe inculpat l-am văzut consumând cocaină, datorită faptului că a trecut un interval lung de timp de atunci şi am încercat să dau uitării acest trecut. N-aş putea confirma că l-am văzut pe inculpat oferind spre consum droguri persoanelor prezente din acelaşi motiv enunţat anterior".
b) - Prin declaraţia olografă şi aceea pe formular tipizat date la 11 iunie 2004 în calitate de învinuit în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002, numita R.M. a formulat acele susţineri cu caracter general care au fost prezentate la punctul I, referitoare la cele circa 6 petreceri la care aceasta ar fi participat împreună cu T.S. începând cu anul 2000, organizate în locuinţele inculpatului Ţ.I.A. din zona cartierelor Pipera, Primăverii şi Aviatorilor şi la care susţine ea s-ar fi consumat de fiecare dată droguri de către persoanele participante, droguri puse la dispoziţie de Ţ.I.A. În afara aspectelor redate la punctul I, învinuita a mai precizat prin aceste declaraţii următoarele: "Pe I.L. am văzut-o de două ori consumând cocaină pe care ştiu că i-o punea la dispoziţie I.I.T. în locuinţele acestuia de la locaţiile mai sus amintite".
În completarea declaraţiile din 11 iunie 2004, fiind audiată tot ca învinuit la 14 iunie 2004, numita R.M. a descris locaţiile unde susţinea că au avut loc petrecerile la care s-a consumat cocaină. În acest sens ea a declarat că "A treia locaţie este reprezentată tot de o locuinţă a lui I.I.T., mai precis o vilă amplasată în Bucureşti, B-dul M.E. nr. 3, vila respectivă fiind prevăzută cu o curte interioară în care se afla o fântână arteziană, iar la parter, singurul loc în care am avut acces, se află o sufragerie şi o bucătărie separată, în sufragerie, I.I.T. oferind spre consum cocaină participanţilor la petrecerile organizate în această locuinţă".
În cuprinsul declaraţiei dată în 23 septembrie 2004, învinuita R.M. a reconfirmat faptul că a participat la diverse petreceri date de inculpatul I.A.Ţ. în locuinţele pe care acesta le deţinea în diverse zone ale Bucureştiului, respectiv în cartiere Primăverii, Aviatorilor şi Pipera, petreceri la care participau prietenele inculpatului (R.S. sau I.L.) precum şi alte persoane (B. şi cei doi fraţi ai săi, S. şi D., F. şi S. - patronii de la K., A.S., etc.), ce făceau parte din grupul lor de prieteni, însă aceasta nu mai susţine ca în declaraţiile anterioare că la respectivele petreceri s-ar fi consumat cocaină pusă la dispoziţie de I.A.Ţ., ba dimpotrivă aşa cum s-a arătat şi la punctul I, îşi retractează declaraţiile anterioare despre care precizează că nu corespund adevărului şi că au fost date din dorinţa de a beneficia de dispoziţiile de favoare cuprinse în art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În cadrul cercetării judecătoreşti, audiată în calitate de martor, în primul ciclu procesual al cauzei, numita R.M. a precizat că "la petrecerile la care am participat şi care erau organizate de I.I.T. se discuta, se asculta muzică. Nu am văzut să se consume cocaină. Am declarat la parchet că la toate petrecerile la care am participat şi unde se afla şi I.I.T. acesta consuma cocaină şi ne punea la dispoziţie cocaină, întrucât la urmărirea penală procurorul care instrumenta cauza, în mod indirect mi-a spus că dacă nu voi declara în acest sens, pedeapsa pentru fapta pe care am comis-o de trafic de droguri este de 25 de ani închisoare", iar în cadrul celei de-a doua cercetări judecătoreşti efectuată în cauză, martora a declarat că "Împreună cu T.S. am fost odată în vizită în locuinţa inculpatului Ţ. din str. M.E.. În această locuinţă alături de inculpat am găsit pe prietena sa, şi încă o persoană despre care nu îmi mai aduc amintesc cine era. Aici am stat în jur de o oră, unde am stat de vorbă în sufragerie servind ceva, Cu acest prilej nu l-am văzut pe M.R.S. venind în această locuinţă. În cursul acestei vizite nu s-au oferit droguri spre consum şi nici nu s-a consumat cocaină de către vreuna din persoanele prezente".
c) În ceea ce-l priveşte pe martorul T.S., cu toate că în descrierea aşa numitului "tablou infracţional" înfăţişat în considerentele deciziei pronunţată de instanţa de control judiciar, declaraţiile acestuia sunt menţionate ca mijloc de probă relevant pentru dovedirea pretinselor fapte săvârşite de inculpat în locuinţa situată în str. M.E. nr. 3, din examinarea atentă atât a declaraţiilor date de acesta în cursul urmăririi penale (denunţul şi declaraţia din 18 iunie 2004, declaraţia - nelegală, din 12 iulie 2004 şi cea din 22 septembrie 2004), cât şi a celei formulată în faţa instanţei de judecată la termenul din 10 februarie 2005, se poate constata că martorul în discuţie nu formulează absolut nicio acuzaţie faţă de inculpat cu privire la desfăşurarea vreunor activităţi infracţionale cu droguri în locuinţa sa din str. M.E. nr. 3.
Poziţia procesuală a inculpatului cu privire la aceste pretinse fapte a fost aceea de negare a săvârşirii lor, acesta susţinându-şi în mod constant nevinovăţia.
Analiza şi aprecierea probelor.
Desigur că şi în acest caz, analiza şi aprecierea probelor se va realiza de către Tribunal în raport cu aceleaşi criterii la care s-a făcut şi anterior referire, respectiv atitudinea şi legătura martorilor cu pricina, din perspectiva calităţii procesuale în care au fost ascultaţi şi a interesului personal urmărit de aceştia cu privire la regimul juridic sancţionator al propriilor fapte, principiul liberei aprecieri a probelor consacrat prin dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia administrării şi aprecierii probelor.
Examinând mijloacele de probă înfăţişate în cele ce preced din perspectiva acestor criterii, Tribunalul a constatat că declaraţiile martorilor S.M.R. şi R.M. nici nu se coroborează între ele şi nici nu sunt susţinute de alte mijloace de probă existente în cauză pentru a dovedi dincolo de orice dubiu împrejurările de fapt pe care le evocă, iar pe de altă parte, privite în mod distinct acestea nu au prin ele însele puterea de a convinge un observator obiectiv că inculpatul s-ar face vinovat de săvârşirea pretinselor infracţiuni ce-i sunt imputate.
Astfel, observând în paralel conţinutul declaraţiilor iniţiale ale învinuitei R.M. şi declaraţiile inculpatului, iar apoi martorului M.R.S. Tribunalul constată că cei doi relatează împrejurări de fapt total distincte, M.R.S. povestind despre două livrări de cocaină către inculpat în locuinţa din str. M.E. nr. 3, împrejurări în care, susţine martorul, acesta a consumat cocaină şi a oferit un astfel de drog şi altor persoane (E.G. şi o prietenă pe nume E.), iar R.M. făcând referiri la unele petreceri organizate de inculpat în această locaţie, în cadrul cărora s-ar fi consumat cocaină pusă la dispoziţie de inculpat.
Pe de altă parte, declaraţiile iniţiale ale învinuitei R.M., în contextul retractării integrale a acestora şi al interesului recunoscut al autoarei lor în obţinerea uni regim sancţionator favorabil prin formularea respectivelor acuzaţii, există serioase suspiciuni de nesinceritate şi subiectivism.
De altfel, aceste declaraţii iniţiale date de R.M. în calitate de învinuit au un caracter abstract, conţin afirmaţii generice şi în orice caz nu se coroborează cu alte fapte sau împrejurări care să rezulte din ansamblul probelor existente în cauză, iar în final sunt integral retractate.
În ceea ce priveşte declaraţiile lui M.R.S., pe de o parte nu se poate face abstracţie de faptul că în cursul urmăririi penale acesta a fost audiat în calitate de inculpat în aceeaşi cauză, ceea ce generează unele suspiciuni cu privire la obiectivitatea sa, iar pe de altă parte se constată că susţinerile acestuia nu au corespondent în nici un alt mijloc de probă existent în cauză pentru a căpăta caracterul unor probe certe în acuzare. Ba dimpotrivă, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, numita E.C., persoană despre care M.R.S. susţine că a fost prezentă la cele două livrări de cocaină către inculpat în locuinţa din str. M.E. şi chiar a consumat din cocaina cumpărată de inculpat, a negat în mod constant că inculpatul ar fi consumat vreodată cocaină sau că ar fi oferit altora cocaină spre consum în locuinţele sale. Cât despre E., această persoană nici măcar nu a putut fi identificată, inculpatul precizând la întrebarea instanţei că nu cunoaşte cine este E.
Nici faptul că martorii M.R.S. şi R.M. au realizat o descriere amănunţită a locuinţei inculpatului situată pe str. M.E. nr. 3 nu este de natură să sporească forţa doveditoare a declaraţiilor acestora, întrucât aceste aspecte puteau fi cunoscute în cadrul unor vizite obişnuite.
În aceste condiţii, Tribunalul a considerat că răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie nu se poate întemeia pe simpla presupunere că declaraţiile unei persoane par a fi credibile, întrucât într-un asemenea caz s-ar ajunge la soluţii arbitrare şi de-a dreptul periculoase.
Nu în ultimul rând este de precizat că sunt valabile aceleaşi constatări făcute şi anterior cu privire la lipsa dovezilor de existenţă a obiectului material al pretinselor infracţiuni - cocaina.
Faţă de argumentele sus menţionate, Tribunalul a constatat că nici în acest caz nu există probe certe de vinovăţie apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul în lumina art. 52 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din CEDO.
IV. Faptele pretins săvârşite în apartamentul inculpatului, situat pe str. D.A. din cartierul Primăverii - deţinere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziţie a locuinţei pentru consum, oferire de droguri pentru consum.
De precizat că cu privire la aceste fapte se fac referiri şi în actul de sesizare a instanţei, reţinându-se ca situaţie de fapt că împreună cu inculpatul T.S., aflându-se în apartamentul situat pe str. D.A. din cartierul Primăverii, a deţinut o mică cantitate de cocaină în vederea consumului propriu (conform declaraţiei lui T.S. fiecare a avut propria doza, I.A.Ţ. având o cantitate foarte mică de cocaină), iar ca încadrare juridică, infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Prezentarea mijloacelor de probă
a) - Cu referire la aceste împrejurări de fapt, prin denunţul şi declaraţia formulate la data de 18 iunie 2004 inculpatul T.S. a relatat următoarele: "În primăvara anului 2002, întrucât nu l-am putut întâlni pe L., l-am contactat telefonic pe I.I.T. care mi-a spus că L. a dispărut şi nu ştie nimic despre el şi m-a invitat la el acasă. Astfel, am fost la acesta împreună cu prietena mea în apartamentul pe care I.I.T. îl deţine în cartierul Primăverii într-un bloc de 4 - 5 etaje. Apartamentul respectiv avea două camere spaţioase, fostul perete fiind transformat în bar. I.I.T. era împreună cu prietena sa R.S. şi după ce ne-am aşezat la bar, acesta a scos din buzunar o punguliţă cu cocaină şi a vărsat conţinutul pe blatul din lemn al barului. Întrucât cocaina era umedă, I.I.T. a încălzit în cuptorul cu microunde un platou şi apoi a pus-o pe platoul încins pentru a se usca. După ce cocaina s-a uscat a fost porţionată în linii şi consumată de către prietena mea, I.I.T. şi R.S. În cursul aceluiaşi an, am mai fost în locuinţa lui I.I.T. din cartierul Primăverii de două-trei ori, unde de fiecare dată am consumat cocaină cu I.I.T. şi R.S. De fiecare dată cocaina îmi era oferită de I.".
Ulterior, în declaraţia din 22 septembrie 2004, inculpatul T.S. a precizat că "Îmi amintesc că împreună cu prietena mea am fost în zona Primăverii, unde locuia I.A.Ţ. împreună cu R.S. şi am consumat cocaină, Ţ. avea o mică cantitate de cocaină care era umedă şi pentru a o putea consuma a uscat-o pe platoul de la cuptorul cu microunde".
În contextul contradicţiilor sesizate între declaraţiile inculpaţilor T.S. şi I.A.Ţ., la data de 26 octombrie 2004 aceştia au fost confruntaţi, ocazie cu care T.S. a răspuns afirmativ la întrebarea procurorului "În declaraţia din 22 septembrie 2004 aţi declarat că aţi fost în locuinţa lui I.I.T. din zona Primăverii unde aţi consumat cocaină (dumneavoastră având propria cantitate) şi vă amintiţi că I.I.T. avea o mică cantitate de cocaină care era umedă. Vă menţineţi această declaraţie?".
Audiat fiind de către instanţa de judecată în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, de data aceasta în calitate de martor, T.S. a precizat că: "În primăvara anului 2002, nu-mi amintesc data, împreună cu prietena R.M., ne-am deplasat la apartamentul inculpatului din cartierul Primăverii. Acesta era cu R.S. Am băut câteva beri, ne-am uitat la televizor, m-am dus la toaletă şi eu singur am consumat o linie de cocaină. Nu l-am văzut pe I.Ţ. să fi consumat cocaină. Am prezumat că inculpatul a consumat cocaină, dar eu personal nu l-am văzut. Arăt încă o dată că îmi menţin ultima declaraţie dată în faţa procurorului la data de 22 septembrie 2004. Nu-mi amintesc să-l fi văzut pe I.Ţ. că şi-a uscat o mică cantitate de cocaină pe cuptorul cu microunde şi apoi să o fi consumat. Este posibil să mai fi fost în apartamentul din cartierul Primăverii al lui I.Ţ. în cursul aceluiaşi an [...] Arăt că nici cu ocazia deplasării la Mangalia, nici cu ocazia întâlnirii din apartamentul inculpatului din cartierul Primăverii nu l-am văzut pe inculpatul I.Ţ. să fi consumat cocaină.
b) Fără a mai relua conţinutul declaraţiilor date de învinuita R.M. la data de 11 iunie 2004 în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002, vom face precizarea că în cuprinsul acestora, R.M. a făcut doar acele precizări la care ne-am referit anterior, privitoare la participarea sa începând cu anul 2000, împreună cu prietenul său T.S., la circa 6 petreceri organizate în locuinţele sale din zona cartierelor Pipera, Primăverii şi Aviatorilor şi la care acesta ar fi pus la dispoziţia participanţilor cocaină pentru consum.
Prin declaraţia din 14 iunie 2004, învinuita R.M. a realizat o descriere şi cu privire la apartamentul inculpatului situat pe str. D.A. din cartierul Primăverii precizând astfel că: "A doua locaţie este reprezentată tot de o locuinţă a inculpatului I.I.T. amplasă în Bucureşti, str. S. - D.A., posibil la nr. 1 sau 2, unde se află un bloc cu o singură intrare compus din 12 apartamente, locuinţa lui I.I.T. aflându-se la etajul 2 sau 3 cum se iese din lift, respectiv apartamentul din faţă. Acest apartament este compus dintr-o sufragerie comună cu bucătăria, un dormitor şi baie. Precizez că la petrecerile organizate în acest imobil I.I.T. oferea spre consum cocaină în sufragerie".
În declaraţia din 23 septembrie 2004 învinuita R.M. a precizat: "Îmi amintesc că am fost într-o vizită la I.I.T., într-un apartament din zona Aviaţiei împreună cu prietena sa R.S. Îmi amintesc că la un moment dat, în timp ce stăteam de vorbă cu R.S. am sesizat că I.I.T. încălzea un praf alb pe platoul de la cuptorul cu microunde. L-am auzit pe I.I.T. discutând cu prietenul meu despre faptul că acel praf era prea ud şi spera să-l usuce pe platoul de la cuptorul cu microunde pentru a-l putea consuma, din discuţie dându-mi seama că era cocaină. Nu ştiu dacă fiecare avea propria doză, nu ştiu cine a consumat, cât a consumat, eu stând de vorbă cu R.S. în acest timp. Nici eu şi nici R. nu am consumat cocaină în acea zi".
În faţa instanţei de judecată, în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, de data aceasta în calitate de martor, R.M. a declarat următoarele: "În primăvara anului 2002, împreună cu T., ne-am deplasat la apartamentul pe care inculpatul îl deţinea în cartierul Primăverii. Acesta se afla cu R.S. Îmi amintesc că eu şi cu Raluca am discutat în sufragerie iar A.Ţ. şi cu prietenul meu în bucătărie. Arăt că nu am văzut pe niciunul din ei consumând cocaină ci doar i-am auzit pe cei doi discutând despre cocaină. I-am auzit discutând despre ipoteza în care cocaina este udă, aceasta poate fi uscată în cuptorul cu microunde, însă nu pot relata cine a făcut această afirmaţie [...] Arăt că niciodată nu l-am văzut pe I.Ţ. să consume cocaină sau alt drog".
Cu privire la aceleaşi aspecte, martora R.M. a fost audiată de către instanţa de judecată şi în cadrul celei de-a doua cercetări judecătoreşti întreprinsă în cauză, prilej cu care aceasta a declarat că: "Împreună cu prietenul meu din acea vreme T.S. l-am vizitat pe inculpatul Ţ. în locuinţa din D.A., unde acesta era în compania prietenei sale de la acea vreme. Au fost momente când am stat toţi la discuţii împreună, după cum de asemenea am discutat şi separat, eu cu prietena inculpatului, iar acesta cu prietenul meu. Nu am remarcat cu acest prilej ca cineva să deţină sau să consume cocaină [...] cu prilejul vizitei din locuinţa din str. D.A. nu mi s-a oferit cocaină spre consum".
c) Întrucât aşa cum s-a mai precizat şi anterior, în cursul urmăririi penale învinuita R.M. a avut şi calitatea de martor cu identitate protejată purtând numele de "P.A.", iar prin Ordonanţa nr. 341/D/P/2004 din 01 noiembrie 2004 a fost scoasă de sub protecţie specială, actele de urmărire penală realizate cu privire la martorul cu date protejate "P.A." nu pot fi considerate ca mijloace de probă distincte de cele ce o privesc pe învinuita R.M., întrucât acest lucru ar echivala cu o sporire artificială a probatoriului.
d) Prin declaraţia dată la 14 iunie 2004, martorul N.R.E., sub identitatea protejată de G.M. a precizat că: "I. a locuit împreună cu R.S. în cartierul Primăverii, într-un apartament cu două camere. În perioada în care I. era împreună cu R.S., consumau împreună droguri, cocaină şi canabis [...] Mai ştiu de la R.S., întrucât aceasta mi-a spus verbal că în două rânduri în iarna anului 2002 - 2003 i-a adus lui I.I.T. cocaină. R.S. i-a dus cocaina lui I.I.T. la locuinţa din cartierul Primăverii".
Cu prilejul audierii sale de către instanţă, în primul ciclu procesual, martorul N.R.E. a precizat că "Ceea ce am relatat în faza de urmărire penală ştiam din anturajul meu care în parte era acelaşi cu anturajul inculpatului, este vorba de R.S. şi M.R.S. ... Nu am cunoştinţă nici despre fapta petrecută în vara anului 2002 în cartierul Primăverii, unde aflu că se susţine că inculpatul ar fi consumat cocaină împreună cu alte persoane".
În cadrul celei de-a doua cercetări judecătoreşti efectuată cu prilejul rejudecării în fond a cauzei, martorul N.R.E. a declarat "Ştiu că inculpatul Ţ. avea un apartament în zona cartierului Primăverii pentru că acolo am lăsat-o de câteva ori pe R.S. dar nu ştiu ca în această locaţie să se fi organizat de către inculpat petreceri unde acesta să fi oferit spre consum participanţilor cocaină".
Analiza şi aprecierea probelor:
Şi în cazul de faţă sunt deopotrivă pertinente observaţiile făcute de instanţă cu privire la valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor T.S., R.M. şi N.R.E., apreciate din perspectiva calităţii pe care au avut-o aceştia iniţial în cauză şi a legăturii lor cu pricina, a principiului liberei aprecieri a probelor.
Astfel, în condiţiile audierii lor în calitate de învinuit (R.M.) şi inculpat (T.S.) şi a recunoaşterii de către aceştia în faţa instanţei de judecată a existenţei unui interes urmărit prin formularea unor declaraţii acuzatoare se creează un puternic sentiment de incertitudine asupra sincerităţii şi imparţialităţii declaraţiilor iniţiale ale lui T.S. şi R.M.
De altfel, din examinarea întregului material probator existent la dosarul cauzei se constată că declaraţiile iniţiale ale celor doi martori, prin care aceştia îl acuză pe inculpatul Ţ.I.A. de a le fi oferit cocaină spre consum în locuinţa sa situată pe str. D.A. în primăvara anului 2002 şi de a fi consumat el însuşi cocaină în aceleaşi împrejurări (uscată pe platoul cuptorului cu microunde), nu se coroborează cu alte fapte şi împrejurări care să rezulte din ansamblul celorlalte probe existente în cauză, iar ulterior sunt retractate pe motiv de neverosimilitate.
Pe de altă parte, martorul N.R.E. - alias "G.M." nu oferă date concrete cu privire la posibile activităţi infracţionale desfăşurate de inculpat în apartamentul situat pe str. D.A., ci acesta relatează doar aspecte pe care susţine că le cunoaşte de la R.S., având deci caracterul unor probe indirecte, însă în condiţiile în care susţinerile sale nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă, nu li se poate recunoaşte valoarea de probe certe în acuzare.
În plus, în cuprinsul nici uneia dintre declaraţiile inculpatului/martorului S.R.M., existente la dosarul cauzei nu se regăseşte nicio acuzaţie cu privire la săvârşirea de către inculpat a vreunor posibile activităţi infracţionale în apartamentul situat pe str. D.A. Mai mult decât atât, prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată în primul ciclu procesual al cauzei, acesta a precizat expres că nu are cunoştinţă ca inculpatul să fi organizat petreceri în apartamentul din cartierul Primăverii unde să fi oferit cocaină spre consum persoanelor participante.
În sfârşit, în lipsa oricăror probe cu privire la existenţa cocainei în materialitatea sa, ca obiect material al infracţiunilor imputate inculpatului, se pune aceeaşi problemă, dacă săvârşirea unor astfel de infracţiuni se poate proba exclusiv pe baza depoziţiilor de martori.
Un ultim aspect care se impune a fi evidenţiat este acela că în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel nu se aduce nicio critică legalităţii şi temeiniciei soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă pentru faptele de care este acuzat inculpatul prin chiar actul de sesizare a instanţei că le-ar fi săvârşit în apartamentul din D.A.
În raport cu aceste considerente, Tribunalul a apreciat că existenţa unor depoziţii de martori inconsecvente, lipsite de obiectivitate sau după caz indirecte, nu este a de natură a contura pe deplin şi în mod convingător concluzia că infracţiunile imputate inculpatului există, astfel încât prezumţia de nevinovăţie de care se bucură acesta nu este infirmată.
V. Faptele pretins săvârşite în apartamentul închiriat în hotelul P. din Mangalia - deţinere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziţie a locuinţei pentru consum, oferire de droguri pentru consum.
De asemenea şi aceste fapte au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei, descriindu-se ca situaţie de fapt, împrejurarea că în vara anului 2000, inculpatul T.I.A. ar fi tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotel "P." din Mangalia, organizând o petrecere la care au participat mai multe persoane, iar ca încadrare juridică fiind indicată infracţiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000.
Prezentarea mijloacelor de probă :
a) Cu privire la aceste fapte, prin denunţul scris şi declaraţia formulate la data de 18 iunie 2004, inculpatul T.S. a declarat că: "În vara anului 2001 am fost împreună cu B., F., M., I.T., R.S., fiul directorului T., prietena mea şi mai multe fete la Hotel P. din Mangalia. Ne-am cazat cu toţii la acest hotel, I.T., închiriind apartamentul hotelului. În cursul nopţii de sâmbătă spre dimineaţă, în apartamentul lui I.T. a fost organizată o petrecere la care a participat tot grupul arătat mai sus. Mergând la această petrecere, am observat în camera lui I.T., pe o masă, un platou pe care se afla o cantitate mare de cocaină. Cu ocazia acestei petreceri, au consumat cocaină de pe acel platou, B., I.T., R.S., fiul directorului T., un prieten de-al lui B., cetăţean australian pe care îl cunosc sub numele de D.
Prin declaraţia din 22 septembrie 2004, fiind audiat tot în calitate de inculpat, T.S. a precizat că: "În vara anului 2000 sau 2001, nu-mi amintesc exact am fost la Mangalia şi m-am cazat împreună cu prietena mea la Hotel P., iar apartamentul hotelului a fost închiriat de I.T. sau de B., în acesta stând în jur de 10 - 15 persoane. Îmi amintesc că era sfârşit de săptămână. Cu această ocazie am fost împreună cu prietena mea în apartamentul în care se aflau I.T. şi prietenii noştri şi am văzut că o parte din aceştia dormeau, o parte stăteau de vorbă iar, ulterior, după o perioadă de timp am sesizat că pe un platou se afla o mică cantitate de cocaină din care am consumat şi eu şi probabil, şi ceilalţi participanţi. Apartamentul era format din două camere, una din camere era folosită de I.T. şi cu prietena acestuia R.S., iar în cealaltă cameră unde stăteau celelalte persoane se afla cocaină.
Cu prilejul confruntării realizată de procuror la data de 26 octombrie 2004 între inculpatul Ţ.I.A. şi T.S., acesta din urmă a precizat: "Menţin cele declarate anterior în sensul că în vara anului 2000 apartamentul Hotelului P. din Mangalia a fost închiriat de I.A.T. sau B., în acesta stând în jur de 10 - 15 persoane. Mergând împreună cu prietena mea în acest apartament, am văzut că o parte din prietenii mei dormeau, o parte stăteau de vorbă iar la un moment dat am sesizat că pe un platou se afla o mică cantitate de cocaină din care am consumat şi eu şi probabil şi alţii. Apartamentul era format din două camere, una din camere era folosită de I.T. şi prietena acestuia, iar în cealaltă cameră unde stăteau celelalte persoane se afla cocaina.
Fiind audiat de către instanţa de judecată în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, de această dată în calitate de martor, T.S. a declarat că: "În perioada 04 - 06 august 2000 m-am deplasat la Mangalia împreună cu R.M., numiţii B., D., alţi trei-patru prieteni din Australia, de asemenea şi I.A.T. care era însoţit de prietena lui R.S. Eu am stat într-o cameră împreună cu R.M. Am fost chemat de prietenul meu B. la un etaj superior celui în care se afla apartamentul în care eu mă cazasem, iar în apartamentul respectiv erau B., D., A.T. care venise mai târziu, R.S., R.M. şi alte fete pe care nu le cunoşteam. Am stat, ne-am uitat la televizor, am băut, eu chiar am gătit, eu personal am consumat cocaină. Arăt că pe o farfurie se afla cocaină în cantitate mică, eu m-am servit singur de pe farfurie. Arăt că eu când am ajuns în apartament, respectiv, în sufragerie, farfuria ce conţinea cocaină se afla deja acolo. Cred că B. mi-a spus să mă servesc din cocaina aflată pe farfurie. Nu mai îmi amintesc cu exactitate cine anume a consumat cocaina, dar cred că B., D. Cred că A.T. se afla în cealaltă cameră şi dormea sau cred că a venit mai târziu. Arăt că nu-mi amintesc cu exactitate. Arăt că această întrunire s-a realizat sâmbătă după amiază. Cred că apartamentul unde se afla farfuria cu cocaină, am prezumat că este al lui A.T., întrucât se afla în cameră. [...] Arăt că nici cu ocazia deplasării la Mangalia, nici cu ocazia întâlnirii din apartamentul inculpatului din cartierul Primăverii nu l-am văzut pe inculpatul I.T. să fi consumat cocaină. [...] Nu sunt sigur că apartamentul din Hotelul P. unde se afla farfuria cu cocaină era închiriat de I.A.T., dar am prezumat că este închiriat de acesta întrucât, se afla în cameră inculpatul şi R.S. În apartamentul de mai sus în perioada 04 - 06 august 2000 am fost o singură dată, restul timpului m-am întors în camera mea şi am dormit. În apartamentul respectiv, în sufragerie se aflau 4 - 5 fete, 5 - 6 băieţi, pe lângă aceştia se aflau R.S., I.T., R.M. Arăt că atunci când eu am consumat cocaină din farfurie, R.M. nu era prezentă în cameră. Nu cred că G.V., D.R. şi A.S. se aflau în apartamentul respectiv".
b) Privitor la această faptă, prin declaraţiile iniţiale date la parchet în 11 iunie 2004 şi 14 iunie 2004 R.M. nu a făcut nicio referire.
Ulterior, în declaraţia din 23 septembrie 2004, învinuita R.M. a arătat că: "în vara anului 2000 am fost la Mangalia împreună cu prietenul meu T., cazându-ne la Hotelul P., unde închiriase un apartament şi I.T., acesta din urmă era împreună cu prietena sa R.S., în apartamentul lor fiind cazaţi şi alţi prieteni, în jur de 10 - 12. Am fost în acest apartament, dar nu aş putea spune că I.T. şi prietena sa ocupau o cameră, iar restul erau cazaţi în altă cameră. După ce ne întorceam de la plajă sau când plecam în oraş, intram în acest apartament pentru a-i saluta şi a-i întreba ce program au, în aceste ocazii văzând că unii stăteau de vorbă, iar alţii dormeau, ocupând în aceeaşi măsură ambele camere. Într-una din aceste vizite am sesizat după o perioadă de timp că pe masa din sufragerie se afla o farfurie cu un praf alb, probabil cocaină. Ulterior, i-am văzut pe câţiva prizând dar nu pot să identific deoarece a trecut o perioadă mare de timp şi nu am acordat importanţă acestui aspect, eu personal nu am prizat şi nici nu pot preciza cine a adus cocaina".
Audiată de instanţă, în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, martora R.M. a menţionat că: "Eu personal nu am consumat cocaină. Nu am văzut consumându-se cocaină dar am văzut în apartament, respectiv în sufragerie, că pe o masă se afla o farfurie ce conţinea un praf alb despre care am dedus că era cocaină. În cele 5 - 10 minute cât eu am stat în apartament nu am văzut ca o persoană să fi luat din praful respectiv. Nu am cunoştinţă cine a adus praful respectiv. Arăt că nu l-am văzut pe I.T. consumând cocaină. Arăt că nu cunosc cine anume a închiriat camerele la hotel. Nu pot să declar cu siguranţă că apartamentul de la Hotel P. fusese închiriat de A.T.".
Numita R.M. a fost audiată tot în calitate de martor şi cu prilejul rejudecării cauzei, de această dată declaraţia ei cu privire la faptele analizate fiind următoarea: "În vara anului 2000, împreună cu prietenul meu T.S. am fost la Mangalia, cazându-ne la hotelul P. În acelaşi hotel mai erau cazaţi şi I.A.Ţ. cu prietena sa, aceştia ocupând un apartament. La un moment dat, împreună cu prietenul meu am intrat în apartamentul închiriat de inculpat unde am rămas timp de aproximativ 10 - 15 minute. În acest apartament se aflau 10 sau poate mai multe persoane şi am observat că pe o masă se găsea o farfurie cu un praf alb despre care am dedus că era cocaină.
Dat fiind faptul că aceste lucruri s-au petrecut acum 7 ani, nu îmi mai aduc aminte dacă inculpatul Ţ. era prezent în acea încăpere, însă cred că da. Cu acest prilej eu nu am consumat din praful din farfuria de pe masă, şi nici nu am fost îndemnată să consum. Nu cunoşteam pe mai nimeni din cei prezenţi, motiv pentru care am şi plecat. Nu l-am văzut pe inculpat oferind celor prezenţi să consume din praful de pe farfurie şi nici un ştiu de către cine era adus şi pus pe farfurie praful respectiv.
c) Şi în cazul martorei cu identitate protejată "M.S." se remarcă aceeaşi poziţie oscilantă în depoziţii, în final aceasta retractând cele declarate iniţial.
Astfel, prin declaraţia din 28 iulie 2004, martora a declarat că: "... în vara anului 2000, cred că în luna august, am fost în discoteca K. din Neptun, împreună cu I.A.T., B. (patronul barului S. din Bucureşti), fratele lui B. pe nume S., B.A., R.S., R.P., G.V., un cetăţean indian ce părea a fi prieten bun cu B., D.R., D.R., precum şi mai multe fete. După ce am stat toată noaptea la discoteca K., grupul arătat mai sus, s-a deplasat în Mangalia, cazându-se la Hotelul P. Acolo I.A.T. avea închiriat apartamentul hotelului. După puţin timp, ne-am strâns cu toţii în apartamentul închiriat de I.A.T. şi acesta a venit cu o punguliţă cu câteva grame de cocaină pe care a răsturnat-o pe măsuţă. Astfel, D.R. a porţionat linii de cocaină, după care au prizat cocaină, atât D.R., cât şi I.A.T., B., (patronul barului S. din Bucureşti), fratele lui B., pe nume S., B.A., R.S., R.P., G.V., D.R. şi cetăţeanul indian, pentru ca ulterior, la data de 10 noiembrie 2004, aceeaşi martoră, să declare în faţa procurorului: "din motive obiective revin asupra celor declarate, întrucât nu am avut o percepţie directă asupra aspectelor care constituie obiectul prezentului dosar. Nu-mi menţin declaraţia anterioară."
d) Dat fiind faptul că martora cu identitate protejată M.S. a declarat că ar fi participat la respectiva petrecere şi alte persoane, unele nemenţionate nici măcar de T.S. şi R.M., s-a procedat la audierea lor după cum urmează:
- martorul V.G., care a negat că ar fi participat la pretinsa petrecere ce ar fi avut loc în apartamentul închiriat de I.A.Ţ. în hotelul P. din Mangalia, arătând că "... nu am făcut niciodată parte din grupul de prieteni ai lui I.A.Ţ., fiind simplă cunoştinţă cu acesta (...), în luna august 2000 nu am fost la Hotel P. din Mangalia (...), nu îl cunosc pe T.S. (...) nu am văzut-o niciodată şi nu cunosc cine este R.M.
- martorul R.R.A. (D.R.) care a arătat:" Pe I.A.Ţ. nu-l cunosc personal, l-am văzut doar în Clubul K. din Bucureşti. Nu am discutat niciodată cu acesta. Nu am participat la nicio petrecere organizată de I.A.Ţ., întrucât aşa cum am spus nu-l cunoşteam în luna august 2000, nu am fost la Mangalia, de altfel am fost întrebat la parchet în acest sens. De asemenea, nu am fost niciodată la Hotelul P. nu o cunosc pe R.S. şi nici pe T.S. şi R.M., între prieteni mi se spune D.R.. Mi s-a adus la cunoştinţă la parchet despre faptul că numita M.S. ar fi declarat că în august 2000 am fost la Mangalia participând la o petrecere organizată de I.A.Ţ., unde s-ar fi consumat cocaină. Menţionez că nu este nimic adevărat şi nu-mi explic de ce a declarat în acest sens. Nu ştiu cine este M.S. şi nu am fost în Mangalia ...".
- martorul B.R.C. a declarat că "În data de 04/06 august 2000 am plecat împreună cu I.A.Ţ. şi cu R.S. la Mangalia. Ne-am deplasat cu un autoturism M. pe care eu l-am condus, în maşină fiind doar noi trei. Ne-am cazat la Hotel P., camera mea fiind situată vis-a-vis de camera pe care o închiriase I.A.Ţ. cu R.S. Am ajuns seara la mare, după ce ne-am cazat, toţi trei am mers şi am mâncat la un restaurant din apropierea hotelului, apoi ne-am deplasat la un bar din Mangalia, unde am stat o oră şi jumătate, două, şi ne-am reîntors la hotel. A doua zi am servit micul dejun la restaurantul hotelului iar în restaurantul hotelului ne-am întâlnit cu R.M. şi T.S. care erau cazaţi în acelaşi hotel. Ne-am dus la plajă, eu cu I.A.Ţ. şi cu R.S. Când s-au întâlnit I.A.Ţ. a schimbat câteva amabilităţi cu T.S. Cunosc că I.A.Ţ. s-a mai întâlnit cu T. în prezenţa mea de două ori în cursul aceluiaşi an, la restaurantul acestuia. Ne-am întors la hotel iar apoi toţi trei am plecat în Mamaia şi am servit masa la R.. După ce ne-am întors de la Mamaia eu am mai stat în camera lui I.Ţ. şi a R.S.; eram doar noi trei, am stat de vorbă iar apoi, în jurul orelor 23.00 I.A.Ţ. mi-a spus să mergem să ne odihnim, întrucât urma să plecăm a doua zi. A doua zi fiind duminică ne-am luat bagajele şi ne-am întors în aceeaşi compunere ca şi la culcare. Eu nu am văzut ca R.M. şi T. să se mai fi întâlnit cu I.A.Ţ. sau să fi venit în camera acestuia. Deasemenea, nu a mai văzut nicio altă persoană să intre în apartament, care avea un antreu şi dormitorul. În Hotel P. am văzut că se mai aflau B. - patronul terasei S., D. un cunoscut al lui I.A.Ţ. şi al R., dar nu cunosc ce calitate avea ...".
- martorul A.B. a susţinut că: "personal nu îl cunosc pe inculpat (...) nu am fost în Mangalia şi nu am fost cazat la Hotel P. în cursul anului 2000".
În ceea ce-l priveşte pe martorul M.R.S., cu toate că în descrierea aşa numitului "tablou infracţional" înfăţişat în considerentele deciziei pronunţată de instanţa de control judiciar, declaraţiile acestuia sunt menţionate ca mijloace de probă relevante pentru dovedirea pretinselor fapte săvârşite de inculpat în apartamentul închiriat în hotelul P. din Mangalia, din examinarea atentă, atât a declaraţiilor date de acesta în cursul urmăririi penale (denunţul din data de 19 iulie 2004 şi susţinerile făcute cu prilejul confruntării sale cu inculpatul T.I.A.), cât şi a celor formulate în faţa instanţei de judecată, în cadrul celor două cicluri procesuale ale cauzei, se poate constata că martorul în discuţie nu formulează absolut nici o acuzaţie faţă de inculpat cu privire la desfăşurarea vreunor activităţi infracţionale cu droguri în vara anului 2000 în apartamentul din hotelul P. din Mangalia. Ba mai mult decât atât, în faţa instanţei de judecată, martorul M.R.S. a precizat în mod expres că: "nu m-am aflat la Mangalia, respectiv la Hotel P., iar despre cele petrecute acolo nu am niciun fel de cunoştinţă";
Analiza şi aprecierea probelor:
Consideraţiile făcute anterior de instanţa de judecată cu privire la atitudinea şi calitatea martorilor T.S. şi R.M., s-au menţinut şi cu privire la faptele analizate în prezenta secţiune, neputând trece neobservate poziţiile oscilante şi confuze ale acestora, precum nici declaraţiile retractate şi respectiv calitatea de inculpat şi învinuit a "martorilor" pentru faza de urmărire penală).
De asemenea, s-au menţinut şi consideraţiile privitoare la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în ce priveşte rolul contradictorialităţii în asigurarea dreptului la un proces echitabil, expuse în cele ce preced.
Aşadar, aprecierea declaraţiilor lui T.S. şi R.M., şi în cazul de faţă urmează a se face în raport de legătura şi atitudinea lor faţă de pricină, de interesul, recunoscut de aceştia, de a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 (reducerea la jumătate a limitelor pedepselor), ceea ce ridică problema sincerităţii şi imparţialităţii lor.
În tot cazul însă, sunt evidente confuzia şi contradicţiile din cuprinsul declaraţiilor celor doi, martorul T.S. menţionând că nu este sigur dacă este vorba de anul 2000 sau 2001, dacă pretinsa petrecere a avut loc în apartamentul lui I.A.T. sau a cetăţeanului australian B., în acelaşi sens fiind şi declaraţiile numitei R.M., persoanele indicate ca participând la acea petrecere, fiind audiate, nu au confirmat susţinerile respective, ş.a.m.d. - în final toate acestea fiind retractate.
Or mărturiile, pentru a fi considerate drept mijloace de probă adecvate pentru stabilirea corectă şi completă a adevărului judiciar, trebuie să se armonizeze, nu numai cu ele însele, dar trebuie să fie concordante în ansamblul probelor, să nu fie contrazise de fiecare probă în parte şi, implicit, de probele constituite în ansamblu, cerinţe care în cazul de faţă nu sunt îndeplinite.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei M.S. din data de 28 iunie 2004, aceasta a fost înlăturată de către instanţă pentru următoarele motive:
a) - ridică serioase semne de întrebare cu privire la veridicitatea celor relatate, în condiţiile în care martora indică cu totul alte persoane ca fiind participante la pretinsa petrecere, faţă de T.S. şi R.M., persoane care audiate atât de procuror cât şi de instanţă au arătat că nu s-au aflat vreodată în cursul anului 2000 împreună cu I.A.T. la Hotel P., pe care, dealtfel, nici măcar nu îl cunosc (martorii V.G., R.R.A., A.B.). De altfel, sunt constatate şi alte contradicţii şi neconcordanţe majore în depoziţia martorei, cum ar fi aspecte legate de evenimente relatate ca fiind petrecute în vara anului 2001 în Bucureşti, locuinţa inculpatului I.A.T. din cartierul Primăverii, însă aşa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3240 din 4 iulie 2002 la Biroul Notarului Public V.R.J., imobilul în cauză a fost dobândit de inculpat după un an de zile în raport de momentul relatat de martor ş.a.m.d.
b) - declaraţia este retractată din chiar faza de urmărire penală, în fata procurorului, respectiv din data de 10 noiembrie 2004.
c) - în jurisprudenţa sa, Curte Europeană a Drepturilor Omului a arătat că o condamnare nu poate fi fundamentată numai sau într-o măsură determinantă pe declaraţii anonime, deoarece menţinerea anonimatului confruntă apărarea cu multe dificultăţi şi nu ar trebui, în mod normal, să fie folosită într-un proces penal. Tribunalul consideră că în cazul de faţă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia aprecierii valorii probatorii a depoziţiilor martorilor anonimi, care recomandă folosirea cu maximă circumspecţie a acestor mijloace de probă, este cu atât mai pertinentă, cu cât martora cu identitate protejată "M.S." nici măcar nu a fost audiată de către instanţă, în condiţii de contradictorialitate, pentru ca apărarea inculpatului să aibă posibilitatea adecvată şi suficientă de a o interoga.
Pe de altă parte s-au menţinut şi argumentele expuse anterior, cu privire la: obiectul material al infracţiunii, la lipsa oricărei dovezi materiale privitoare la droguri, urmărindu-se dovedirea unor infracţiuni în lipsa obiectului material, pe baza unor declaraţii de martori chemaţi să spună în legătură cu evenimente petrecute în urmă cu 7 ani de zile.
Tribunalul a constatat aşadar, că nici aceste infracţiuni nu sunt probate sub niciun aspect, niciun element constitutiv al acestora nefiind dovedit.
Cât priveşte discuţia ce s-ar putea face legat de împrejurarea că totuşi inculpatul s-a aflat în vara anului 2000 la Hotelul P. şi că nu se poate susţine că fapta nu există se impun câteva precizări. Astfel, "fapta", în înţelesul legii penale, trebuie să fie privită în legătură cu infracţiunea imputată, adică să existe o modificare în lumea exterioară, un act de conduită privitor la operaţiuni legate de droguri (oferire de droguri pentru consum, tolerarea consumului sau deţinerea pentru consum). Nu interesează, din punct de vedere penal, orice faptă, orice act de conduită, ci doar acela sancţionat de legea penală. Din această perspectivă, închirierea unui apartament, respectiv cazarea într-o cameră de hotel, chiar dacă sunt nişte acţiuni, ele nu sunt "fapte" în înţelesul legii penale, câtă vreme nu s-a putut proba niciunul dintre elementele constitutive ale infracţiunilor imputate inculpatului, ceea ce impune concluzia că din punct de vedere al legii penale - faptele imputate nu există - infracţiunea fiind singurul temei în baza căruia se poate angaja răspunderea penală a unei persoane conform art. 17 alin. (2) C. pen.
Un ultim aspect ce s-a impus a fi subliniat în acest context este acela că în considerentele deciziei pronunţată de instanţa de apel şi prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nesoluţionarea fondului, legalitatea şi temeinicia soluţiei de achitare pronunţată în primul ciclu procesual cu privire la fapta presupus săvârşită la hotelul P. din Mangalia (infracţiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000) nu au fost contestate.
VI. Faptele pretins săvârşite în barul S.- deţinere de droguri în vederea consumului.
Prezentarea mijloacelor de probă:
a) Prin denunţul şi declaraţia formulate la data de 18 iunie 2004, învinuitul T.S. a declarat următoarele: "După circa două-trei zile (se referă la anul 2000) aflându-mă la terasa S. împreună cu B., D. şi fiul directorului de la T., la un moment dat a venit la noi la masă I.I.T., cu o fată care s-a prezentat ca fiind R.S. La puţin timp după aceasta au sosit la masa noastră şi alte două persoane ce s-au recomandat sub numele de F. şi S., patronii clubului K. din Bucureşti. După ce am stat împreună la masă, consumând băuturi alcoolice, personale arătate mai sus cu excepţia lui R.S., au intrat în barul S. şi au mers într-o cameră cu destinaţia de depozit, aflată imediat sub scări, unde au consumat cocaină de pe un platou ce se găsea acolo. După această întâlnire, în cursul verii, ne-am întâlnit aceleaşi persoane de circa cinci-şase ori, în weekend-uri şi de fiecare dată se consuma cocaină în depozitul barului S. arătat mai sus. De fiecare dată au consumat cocaină B., A.S., fiul directorului de la T., I.I.T. şi D.".
La data de 22 aprilie 2004, inculpatul T.S. a declarat următoarele: "În perioada 1999 -2000 i-am cunoscut pe patronii barului S. din Piaţa Victoriei pe care ştiu că îi chema B., D. şi S. La terasa S. era un grup de prieteni care se întâlneau petrecându-şi şi timpul împreună. La barul S. se află o cămăruţă care era şi birou al lui B. şi spaţiu de depozitare. În acea cămăruţă de câteva ori am consumat cocaină pe care probabil o punea B. la dispoziţie. Modalitatea era următoarea: intram în cameră singur şi prizam cocaină pe care o găseam acolo. Având în vedere perioada mare de timp nu pot preciza dacă întotdeauna a fost pusă de B. sau de cei care prizau. În acea cameră intrau şi alte persoane care nu erau consumatoare de cocaină, care nu făceau parte din grupul de prieteni, pentru a rezolva diverse probleme, având în vedere că avea multiple funcţionalităţi. I-am văzut intrând în acea cameră pe B., D., I.I.T., A.S., fiul directorului de la T. şi am bănuit că pentru acelaşi motiv, dar personal nu i-am văzut prizând".
Fiind audiat de către instanţa de judecată în calitate de martor la 10 februarie 2005, T.S. a declarat "În perioada 1999 - 2000 l-am cunoscut pe I.A.T., arăt că nu sunt foarte sigur. L-am văzut la barul S. sau într-un alt restaurant, însă nu îmi mai amintesc cu exactitate ... Arăt că niciodată nu l-am văzut pe I.A.Ţ. consumând cocaină".
b) Prin declaraţiile de învinuit date la 11 iunie 2004 şi respectiv 14 iunie 2004 R.M. nu a făcut nicio referire cu privire la consumul de cocaină în barul S. De asemenea, nici cu prilejul audierii sale la data de 23 septembrie 2004, învinuita R.M. nu a relatat ca l-ar fi văzut vreodată pe inculpatul Ţ. consumând cocaină în barul S., iar în fata instanţei de judecată, cu privire la acest aspect a precizat "În barul S. l-am cunoscut pe inculpatul Ţ. în anul 2000. N-am remarcat niciodată ca acesta să fi deţinut sau să fi consumat cocaină în aceste locaţii".
c) Numitul B.R., cercetat şi el în aceeaşi cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 2 şi 4 din Legea nr. 143/2000, a fost audiat în cursul urmăririi penale şi sub identitatea protejată de "G.M.", iar la data de 02 decembrie 2000, ca urmare a solicitării acestuia de încetare a programului de protecţie, prin ordonanţă s-a dispus scoaterea sa de sub protecţie specială.
Atât prin declaraţia dată sub identitatea sa reală cât şi prin aceea dată sub identitatea protejată de "V.G.", B.R. a declarat următoarele: "R.S. i-am dat în anul 2000 cam de 3 ori cocaină, cunosc faptul că R.S. era consumatoare de cocaină şi că în acea perioadă era prietenă (concubină) cu I.A.Ţ. junior. Despre I.Ţ. junior ştiu că frecventa cluburile O. şi K. din Bucureşti, precum şi barul S. din Piaţa Victoriei. Menţionez că I.A.Ţ. junior lua cocaină pentru consum de la unul din patronii barului din Piaţa Victoriei, un australian pe nume B. L-am văzut în două rânduri pe I.A.T., de două ori în barul S., imediat ce i-am dat cocaina lui B., ieşind din magazia barului, având un comportament specific consumatorilor de cocaină ce au prizat droguri, imediat după ce acesta părăsea barul, B. venea şi îmi plătea cocaina".
În cursul cercetării judecătoreşti audierea martorului B.R. s-a dovedit practic imposibilă.
Cu privire la aceste aspecte, inculpatul Ţ.I.A. a precizat că deşi în urmă cu 5 - 6 ani de zile obişnuia să frecventeze împreună cu prietenii barul S. din Piaţa Victoriei unde lua masa, cunoscându-i pe băieţii patronului, pe B. şi pe D., nu a intrat niciodată în biroul patronului şi nu a avut niciodată de-a face cu deţinerea sau consumul de droguri.
Analiza şi aprecierea probelor:
Fără a relua observaţiile anterioare făcute cu privire la analiza şi evaluarea probelor şi care îşi găsesc aplicabilitate şi în cazul de faţă, se va preciza doar că şi declaraţiile numitului B.R. (V.G. - identitate protejată) urmează a fi apreciate pe de o parte în lumina principiului liberei aprecieri a probelor şi pe de altă parte în raport de exigenţele instituite prin disp. art. 69 C. proc. pen. dată fiind calitatea acestuia de învinuit cercetat în aceeaşi cauză pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul legislaţiei drogurilor.
În ceea ce priveşte declaraţiile iniţiale ale lui T.S., retractate de acesta încă din cursul urmăririi penale pentru considerente pe care le-am redat în considerentele acestei sentinţe, Tribunalul constată că veridicitatea acestora este îndoielnică în contextul în care la momentul când au fost date inculpatul T.S. putea avea în mod real interesul de a fi nesincer sau parţial.
Pe de altă parte, susţinerile numitului B.R. audiat numai de către organul de urmărire penală nici nu au putut fi verificate de instanţă în condiţii de publicitate şi contradictorialitate pentru a se putea aprecia asupra verosimilităţii şi credibilităţii lor, aşa cum statuează Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată pornind de la premisa că valoarea probatorie a declaraţiilor învinuitului/inculpatului privite prin ele însele, este relativă şi având în vedere calitatea procesuală pe care T.S. şi B.R. au avut-o la momentul în care au dat aceste declaraţii ce se pretind a fi probe în acuzare, Tribunalul a constatat că nu există alte elemente probatorii care să confirme în mod obiectiv susţinerile celor doi, în sensul că aflându-se în barul S. din Piaţa Victoriei, inculpatul ar fi deţinut în mai multe rânduri cocaină în vederea consumului propriu. De altfel, din examinarea declaraţiilor lui T.S. şi B.R. nici nu rezultă că aceştia l-au văzut personal pe inculpatul Ţ. deţinând sau consumând cocaină, ci aceştia susţin doar că l-au văzut intrând sau ieşind din magazia barului S. unde ştiau că în mod obişnuit se găseau droguri procurate de patronii barului.
Or în lipsa unor probe directe şi a căror veridicitate să nu fie discutabilă, nu se poate reţine că fiind dovedit în mod cert faptul deţinerii de cocaină de către inculpatul Ţ. în împrejurările şi locaţia sus menţionată, cu atât mai mult cu cât lipseşte şi obiectul material al infracţiunii - cocaina care să fi fost descoperită în posesia inculpatului.
VII. Faptele pretins săvârşite în clubul K. - deţinere de droguri în vederea consumului propriu
Prezentarea mijloacelor de probă:
a) - Prin denunţul şi declaraţia din 18 iunie 2004, referitor la aceste aspecte inculpatul T.S. a precizat: " ... am fost împreună cu grupul arătat mai sus ce frecventa barul S. în clubul K. de cca 7 - 8 ori. De fiecare dată se consumau droguri, respectiv cocaină şi ecstasy în biroul patronilor clubului. Consumau droguri B., patronii clubului F. şi S., A.S., I.I.T., D. şi un prieten de al lui B. din Australia ... În iarna aceluiaşi an (se referă la 2000 sau 2001) aflându-mă împreună cu S., B., D. şi I.I.T. la un restaurant pe a lua cina, după masă s-au consumat de asemenea droguri, dar nu îmi mai amintesc de la cine erau. În aceeaşi noapte am mers împreună cu S., F., B., D., A.S. şi I.I.T. la clubul K. unde şi de această dată în biroul patronilor s-a consumat cocaină, drogurile fiind ale patronilor clubului".
La data de 22 septembrie 2004, învinuitul T.S. a declarat că "în clubul K. care a funcţionat un sezon am fost de 7 - 8 ori şi de câteva ori am consumat cocaină care se afla în biroul patronilor clubului, fiind probabil adusă de aceştia".
În cursul cercetării judecătoreşti, audiat fiind în calitate de martor, T.S. nu a mai relatat nimic în legătură cu vreo posibilă conduită infracţională a inculpatului referitoare la consumul de droguri în clubul K.
b) În cuprinsul declaraţiilor din 11 iunie 2004 şi respectiv 14 iunie 2004, învinuita R.M. nu a relatat niciun aspect referitor la consumul de cocaină în clubul K.
Prin declaraţia de învinuit dată la 23 septembrie 2004, aceasta precizează următoarele: "Personal am consumat cocaină în clubul K., într-o cameră folosită ca birou de către proprietarii S. şi F. cu care eram în relaţii de prietenie. Modalitatea de a consuma cocaină în barul K. este următoarea: pe biroul din acea cameră se afla o farfurie cu câteva grame de cocaină de cocaină din care prizam, plecam, dansam în bar după care mă reîntorceam şi prizam dacă era cazul. În acelaşi mod procedau şi alte persoane care se aflau în bar, pe care le ştiam din vedere dar nu pot oferi amănunte cu privire la identitatea acestora, având în vedere că nu era un cerc stabil de persoane, iar faptele despre care am amintit se petreceau în anii 2000".
În faţa instanţei de judecată, la termenul din 18 aprilie 2007, martora R.M. a precizat "Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul Ţ.I.A. consumând cocaină sau vreun alt drog. În perioada anilor 2000 - 2001 frecventam barul S. şi K. împreună cu prietenul meu T.S. În barul S. l-am cunoscut pe inculpatul Ţ. în anul 2000. Nu am remarcat niciodată ca acesta să fi deţinut sau să fi consumat cocaină în aceste locaţii".
c) În ceea ce priveşte pe B.R., audiat aşa cum s-a arătat şi în cele ce preced şi sub identitatea protejată de "G.M.", singura remarcă pe care acesta a făcut-o în legătură cu clubul K., este ceea ce ştie că inculpatul Ţ. junior frecventa acest club, fiind cunoscut ca un consumator de droguri.
d) La data de 28 iunie 2004, martorul cu identitate protejată "M.S." a precizat următoarele: "Frecventam în cursul anului 1999 clubul K. din Bucureşti, situat vis a vis de Senatul României, actualul club S. Cunosc că în vremea aceea clubul era administrat de către B.A. şi avea ca patroni pe S.S., F. şi un anume D., zis "C." clubul K. era frecventat foarte des de către I.A.Ţ., acesta venind însoţit de un bodyguard şi diverse fete".
Prin declaraţia dată la 10 noiembrie 2004, martora cu date protejate "M.S." a declarat că din motive obiective revine asupra celor declarate, întrucât nu a avut o percepţie directă asupra aspectelor care constituie obiectul dosarului.
e) Martorul A.B., prin declaraţia dată la 08 noiembrie 2004 a precizat următoarele: "Mi-am desfăşurat activitatea ca administrator al barului K. din Bucureşti până în anul 1999 respectiv octombrie. În primăvara anului 2000, martie, aprilie, barul K. s-a desfiinţat ... Nu îl cunosc pe I.A.Ţ.".
În cursul celei dintâi cercetări judecătoreşti, efectuată în cauză, martorul A.B. a declarat "Personal nu îl cunosc pe I.A.Ţ., doar ca persoană publică. Nu am făcut parte din cercul de prieteni ai acestuia ... Nu m-am întâlnit niciodată cu I.A.Ţ.".
Vis a vis de aceste fapte, inculpatul Ţ.I.A. s-a apărat în aceeaşi manieră, susţinând că este nevinovat.
Analiza şi aprecierea mijloacelor de probă:
Examinând materialul probator înfăţişat în cele ce preced, Tribunalul a constatat că pe baza acestuia nu se poate reţine ca fiind probată dincolo de orice îndoială presupusa activitate infracţională a inculpatului Ţ.I.A. legată de barul K., respectiv faptul deţinerii de cocaină pentru consum în această locaţie.
Astfel, aprecierea declaraţiilor acuzatoare ale inculpatului T.S. date la 18 iunie 2004 Tribunalul o face din perspectiva aceluiaşi criteriu al poziţiei sale faţă de pricină, respectiv prin prisma interesului recunoscut de acesta de a beneficia a prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, ceea ce este de natură să creeze dubii cu privire la sinceritatea şi imparţialitatea sa.
Mai mult decât atât veridicitatea acestor declaraţii este afectată şi de faptul că unele aspecte pe care le evocă sunt flagrant contrazise de alte mijloace de probă. Astfel, T.S. susţine că în iarna anului 2000 sau 2001 împreună cu I.A.Ţ. şi restul grupului lor de prieteni, au mers în barul K. unde au consumat cocaină, afirmaţia sa fiind indirect contrazisă de martorul A.B., care a avut o perioadă de timp calitatea de administrator al barului K., acesta precizând că barul respectiv a fost desfiinţat în martie sau aprilie 2000.
Pe de altă parte, susţinerile iniţiale ale inculpatului T.S. nu se coroborează în condiţiile art. 69 C. proc. pen. cu alte probe certe şi temeinice de vinovăţie.
În acest sens, se poate observa că deşi martora R.M. relatează despre modalitatea în care se obişnuia a se consuma cocaină în clubul K., aceasta nu precizează că inculpatul Ţ. ar fi fost unul dintre aceşti consumatori şi mai mult decât atât susţine că pe acesta nu l-a văzut niciodată deţinând sau consumând cocaină.
În ceea ce priveşte declaraţia numitului B.R., în nici un caz simpla afirmaţie a acestuia, cum că I.A.Ţ. obişnuia să frecventeze clubul K., fiind cunoscut ca un consumator de droguri nu poate fi acceptată drept o probă concludentă de vinovăţie.
Referitor la declaraţia martorei cu identitate protejată "M.S.", în primul rând se constată că aceasta a fost retractată încă din faza urmăririi penale, martora însăşi precizând în faţa procurorului că nu a avut o percepţie directă asupra celor declarate iniţial, lăsând astfel să se înţeleagă că aspectele relatate iniţial nu corespund adevărului.
În al doilea rând, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia administrării şi aprecierii probelor, nu poate trece neobservat faptul că din motive obiective, procurorul nu a fost în măsură să asigure prezenţa acestei martore în instanţă pentru a fi audiată în condiţii de contradictorialitate, respectiv în prezenţa celui acuzat pentru a-i garanta acestuia posibilitatea integrării martorului anonim în spiritul respectării dreptului la un proces echitabil.
În al treilea rând, din examinarea declaraţiei acestei martore, se poate lesne constata că aceasta nu formulează nicio acuzaţie la adresa inculpatului cu privire la consumul de cocaină în clubul K., ci doar aceasta precizează că în anul 1999 inculpatul frecventa foarte des acest club însoţit de bodyguardul său şi de diverse fete, or o astfel de conduită a inculpatului nu este prohibită de lege.
În raport cu argumentele anterior expuse, Tribunalul a apreciat că mijloacele de probă pe care în opinia instanţei de control judiciar se întemeiază acuzarea formulată împotriva inculpatului în legătură cu presupusa deţinere de cocaină în vederea consumului propriu în clubul K. nu au forţa probantă necesară de a forma convingerea fermă a instanţei că existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului sunt cu adevărat dovedite.
VIII. Faptele pretins săvârşite la ferma din judeţul Călăraşi situată pe D.N.3 - deţinere de droguri pentru consum, oferire pentru consum.
Prezentarea mijloacelor de probă.
a) - Prin denunţul formulat la data de 19 iulie 2007, inculpatul S.R.M. a arătat următoarele: "Tot în vara anului 2003 am mers împreună cu I.A.Ţ. şi I.L. la Călăraşi, la o fermă aparţinând unui anume D. pe care ulterior am aflat că îl cheamă P.D. Ferma lui D. se află situată pe DN 3 la circa 3 km de Călăraşi. Acolo era în desfăşurare o petrecere, observând mai multe fete la piscină şi la bar. După câteva ore, timp în care I.A.Ţ. a consumat băuturi alcoolice,acesta mi-a spus că vrea să îi fac rost de ceva, referindu-se la droguri, fiind foarte insistent. Eu i-am spus că nu am de unde să-i procur droguri, motiv pentru care cunoscând că D. se ocupă cu droguri, fiind şi consumator, i-am spus acestuia dacă poate să-i procure lui I. ceea ce doreşte. Precizez că D. mi-a spus că pot să mă ocup eu de acest lucru, ştiind că eu sunt consumator de droguri şi întrebându-l de unde cunoaşte acest lucru, el mi-a spus că din presă, lăsând să se înţeleagă dacă nu mă ocup eu de procurarea drogurilor o să dea publicităţii faptul că eu sunt consumator. Astfel am fost nevoit să mă ocup în acest sens de procurarea drogurilor, sens în care l-am sunat pe N. R., iar acesta mi-a spus să iau legătura cu un anume S.. L-am sunat pe S. şi am stabilit cu acesta ca D. să trimită pe cineva, iniţiativa aparţinând lui D., care dorea la rândul său să procure droguri pentru el. Astfel, D. a trimis o persoană pe care nu o cunosc cu o D. de culoare albă, persoană care s-a întâlnit cu S. în Bucureşti şi de la care a luat o cantitate de 8 - 9 gr de cocaină. După ce persoana respectivă s-a întors la Călăraşi, i-a dat cocaina lui D., iar acesta din urmă mi-a dat din cantitatea respectivă circa 1 - 2 gr., păstrând restul. Cele 1 - 2 gr. cocaină luate de la D. i le-am dat lui I.A.T. În momentul următor I. a intrat împreună cu D. şi cu alte persoane în casă, eu rămânând afară. După circa 30 de minute aceştia au ieşit din casă şi am observat la ei un comportament specific consumatorilor de cocaină. La Călăraşi am mai fost o singură dată, fără I.A.Ţ., cu mai mulţi prieteni, ocazie cu care D. mi-a oferit spre consum o ţigară în care susţinea că a introdus marijuana, eu refuzându-l".
Cu ocazia confruntărilor realizate la data de 01 noiembrie 2004 între inculpatul Ţ. şi S.R.M., fiind întrebat cu privire la incidentul de la Călăraşi, acesta din urmă a precizat "Am fost împreună cu I.A.Ţ., cu I. şi cu A., prietena mea la Călăraşi, la o fermă de agroturism, ocazie cu care l-am cunoscut pe D. La solicitarea lui I.A.Ţ. de a-i procura cocaină, l-am întrebat pe D. dacă are cocaină întrucât auzisem că acesta organizează petreceri unde se consumă diverse droguri, dar întrucât acesta mi-a spus că nu are, dar mi-a zis că a auzit că sunt consumator şi pot procura, am sunat pe N., iar acesta mi-a dat telefonul unui anume S.. L-am sunat pe S. şi am stabilit ca acesta să se întâlnească în Bucureşti cu un şofer al lui D. care conducea un autoturism D. de culoare albă cu număr de Călăraşi. Am văzut când şoferul îi înmâna lui D. o punguliţă/pliculeţ semitransparentă, iar acesta, împreună cu alţi prieteni şi cu I.A.Ţ. au intrat în vilă. Nu i-am văzut prizând. Ulterior, S. m-a sunat şi mi-a spus că s-a întâlnit cu persoana respectivă. Precizez că atunci când am primit telefonul de la S., şoferul nu se întorsese". Referitor la aceste aspecte,cu acelaşi prilej, inculpatul I.A.Ţ. a precizat "Am fost la o partidă de pescuit împreună cu R.S. şi persoanele menţionate de acesta, la o fermă din judeţul Călăraşi unde l-am cunoscut pe fiul patronului cu care am stat puţin de vorbă, dar cu această ocazie nu s-au consumat droguri.".
În cursul cercetării judecătoreşti, audiat în calitate de martor, S.R.M., fiind întrebat în legătură cu cele întâmplate la ferma de lângă municipiul Călăraşi a declarat: "În anul 2003 am fost împreună cu inculpatul la o fermă din Călăraşi, unde acesta mi-a solicitat la un moment dat să-i procur cocaină. În acest sens eu l-am sunat pe N.R.E. de la care luam în mod frecvent cocaină şi care mi-a trimis drogurile prin intermediul unei persoane despre care nu îmi mai amintesc cine era [...] Din câte ştiu atunci când ne aflam la ferma din Municipiul Călăraşi au fost aduse drogurile din Bucureşti".
b) Martorul N.R.E., audiat sub identitatea protejată de "G.M.", în cursul urmăririi penale, la data de 14 iunie 2004 a declarat următoarele: "În primăvara anului 2003 am fost contactat telefonic de către M.R.S. care mi-a spus că se află la Călăraşi şi mi-a solicitat, întrucât I.I.T. dorea cocaină, să las câteva grame de cocaină sub un pervaz de la locuinţa sa din str. P. Astfel am introdus într-un pachet de ţigări câteva grame de cocaină şi intrând în curtea casei lui M.R.S. ce este comună cu locuinţele altor familii am introdus pachetul sub învelişul din tablă al unui pervaz al casei lui M.R.S. Urma ca din acel loc cocaina să fie luată de către un şofer trimis de I.I.T.".
În faţa instanţei de judecată, în şedinţa publică din data de 16 mai 2007, martorul N.R.E. a precizat că "Ştiu că inculpatul Ţ. a fost de mai multe ori împreună cu M.R.S. la o fermă din judeţul Călăraşi, iar uneori înainte de plecare eram sunat de M.R.S. să îi dau cocaină".
c) Învinuitul H.V.A., în cursul urmăririi penale, prin declaraţiile formulate la data de 16 iunie 2004 a menţionat că: "În cursul anului 2003 la sfârşitul verii l-am auzit într-o discuţie pe M.R.S. spunând că tocmai s-a întors de la o petrecere ţinută în zona Călăraşi, undeva în apropierea oraşului la o casă. La această petrecere, spunea el, participase şi I.I.T.. M.R.S. se lăuda că a asigurat menţinerea petrecerii fără a preciza ce se înţelege prin acest lucru".
În cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiat în calitate de martor, la termenul din 16 mai 2007, H.V.A. a precizat că "Nu am fost niciodată sunat de către N.R.E. pentru a-i procura cocaină lui M.R.S., care s-ar fi aflat la Călăraşi, cocaină pe care să i-o fi trimis prin şoferul fiului proprietarului acestei ferme. De altfel nici nu am furnizat vreodată cuiva cocaină. Nu am discutat niciodată cu cineva despre vreo petrecere organizată de inculpatul Ţ., unde acesta să fi asigurat buna dispoziţie, şi în acest context nu îmi amintesc să fi discutat nici cu M.R.S. despre vreo petrecere organizată de Ţ. în judeţul Călăraşi din dosarul nr. 10437/3/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
d) Martorul P.D.A.,, fiul proprietarul fermei situată pe D.N.3 în apropierea municipiului Călăraşi, a fost audiat în cursul urmăririi penale la data de 15 octombrie 2004, acesta declarând următoarele: "Îl cunosc pe I.A.Ţ. de mai mulţi ani, dar nu pot spune că am o relaţie de prietenie cu acesta, fiind doar simple cunoştinţe. Nu am auzit că I.A.Ţ. să fie consumator de droguri. R.S. mi-a fost prezentat de către o prietenă, A.D., în vara anului 2003. La aproximativ o săptămână după ce mi-a fost prezentat de către A., acesta a venit la ferma tatălui meu împreună cu I.A.Ţ. şi prietena acestuia I.L.. Îmi amintesc că aceştia au venit vineri seară, vineri noaptea au fost la pescuit, sâmbătă spre duminică au dormit la hotelul de la fermă, pe când duminică. Eu am stat împreună cu aceştia doar la masă. Nu l-am şantajat pe M.R.S. să procure droguri. Nu ştiam că era consumator de droguri. Precizez că la hotel se organizează vineri, sâmbătă şi duminică discotecă în aer liber cu piscină la care participă circa 400 de persoane. Nu am avut niciodată un autoturism D. de culoare albă, nici eu şi nici familia mea. Nu am trimis nicio persoană la Bucureşti pentru a procura droguri la solicitarea lui I.A.Ţ. sau a altei persoane. Nu cunosc nicio persoană cu poreclă de "S.". Întrucât îl vedeam pe R.S. a doua oară, nu aş fi îndrăznit să-i cer acestuia să procure droguri".
În faţa instanţei, la termenul de judecată din 02 iunie 2005, martorul P.D. a declarat următoarele: "L-am cunoscut pe I.A.T. în anul 1998 [...] iar ultima oară l-am văzut în vara anului 2003 când acesta a venit la ferma tatălui meu din judeţul Călăraşi împreună cu M.R.S. şi cu I.L. Pe M.R.S. l-am cunoscut în cursul anului 2003 [...] Niciodată nu l-am văzut pe I.A.T. consumând cocaină sau alte droguri [...] Referitor la întâlnirea despre care am relatat la parchet că a avut loc în vara anului 2003 când I.A.T., M.R.S. şi I.L. au venit la ferma tatălui meu, aceştia au dormit o noapte şi au plecat a doua zi. Mai erau încă 200 de persoane şi nu s-a consumat cocaină sau vreun alt drog [...] Arăt încă o dată că la acea petrecere la care au participat 200 de persoane nu s-a consumat cocaină sau vreun alt drog".
Cu privire la aceste fapte, inculpatul Ţ.I.A. a declarat că este nevinovat, precizând că a fost o singură dată cu prietena sa de atunci I.L. la o fermă piscicolă din judeţul Călăraşi, situată undeva lângă Dunăre, acolo existând şi un hotel unde ne-am cazat, în acelaşi timp mergând la acea fermă şi M.R.S. cu prietena sa, iar cu prilejul acestei vizite nu i-a cerut lui R.S. să îi procure cocaină şi nici nu a oferit altora spre consum.!.
Analiza şi aprecierea probelor:
Procedând la examinarea declaraţiilor acuzatoare formulate de M.R.S., N.R.E. şi H.V.A., atât din perspectiva principiului liberei aprecieri a probelor consacrat prin disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cât şi prin raportare la exigenţele art. 69 C. proc. pen., având în vedere calitatea procesuală pe care au avut-o la un moment dat aceste persoane în aceeaşi cauză (privită per ansamblu), respectiv aceea de inculpaţi pentru M.R.S. şi N.R.E. şi de învinuit pentru H.V.A., Tribunalul a constatat nu numai că acestea nu sunt susţinute de alte elemente probatorii existente în cauză, dar ele nu se armonizează nici cu ele însele şi nici unele cu altele, datorită caracterului lor confuz sau numeroaselor contradicţii pe care le emană.
Privitor la mărturii se apreciază că ele trebuie să se armonizeze nu numai cu ele însele, ci trebuie să fie concordante în ansamblul probelor, să nu fie contrazise de fiecare probă în parte şi, implicit de probele constituite în ansamblu.
Din această perspectivă, examinând conţinutul declaraţiilor lui M.R.S., astfel cum au fost anterior descrise, apar ca evidente confuzia şi contradicţiile între susţinerile acestuia, făcute într-un moment procesual sau altul. Astfel, în cursul urmăririi penale, învinuitul M.R.S. a precizat că la solicitarea lui I.A.Ţ. de a-i procura cocaină, l-a sunat pe N.R.E., care i-a spus să ia legătura cu un anume S. (este vorba de H.V.A.), după care un şofer de al lui P.D., fiul proprietarului fermei piscicole din Călăraşi, a mers la Bucureşti unde s-a întâlnit cu S. şi a adus la fermă o cantitate de 8 - 9 grame de cocaină pe care i le-a înmânat lui P.D., iar acesta din urmă i-a dat lui circa 1 - 2 grame cocaină pe care i-a remis-o lui I.A.T. Dimpotrivă, în faţa instanţei de judecată, acesta nu a mai susţinut că drogurile au fost procurate de la numitul S. ci a precizat că în acest scop l-a sunat pe N.R.E., de la care lua în mod frecvent cocaină, iar acesta i-a trimis drogurile prin intermediul unei persoane despre care nu îşi mai aminteşte cine era. S-a observat aşadar că martorul în discuţie se contrazice pe el însuşi cu privire la sursa de provenienţă a drogurilor procurate pentru petrecerea de la ferma piscicolă din Călăraşi, punându-se în mod firesc problema de a şti dacă şi când a spus acesta adevărul.
Cu privire la declaraţiile numitului N.R.E. s-a constatat de asemenea că şi acestea sunt confuze şi contradictorii. În concret, în faza urmăririi penale acesta susţine că în primăvara anului 2003 a fost sunat de M.R.S. care i-a spus că se află la Călăraşi şi i-a solicitat cocaină pentru I.A.T., iar în acest sens i-a lăsat câteva grame de cocaină, sub pervazul din tablă al unei ferestre din curtea locuinţei lui M.R.S., drogurile fiind introduse într-un pachet de ţigări, urmând ca acestea să fie luate din acel loc de către un şofer trimis de I.A.T. În schimb, în faza cercetării judecătoreşti, contrazicându-se pe el însuşi martorul N.R.E. susţine că ştie că inculpatul Ţ. a fost de mai multe ori împreună cu M.R.S. la o fermă din Călăraşi, iar uneori înainte de plecare era sunat de M.R.S. pentru a-i da cocaină. Confuzia şi aceste contradicţii vădite din declaraţiile lui N.R.E. de asemenea sunt de natură să inducă un sentiment de îndoială cu privire la sinceritatea autorului declaraţiilor, afectând negativ valoarea probatorie a acestui mijloc de probă.
În afară de caracterul confuz şi contradictoriu al declaraţiilor celor doi se constată că acestea se contrazic şi reciproc sau după caz sunt contrazise şi de alte elemente probatorii existente în cauză.
Astfel, martorul M.R.S. plasează în timp evenimentele petrecute la ferma din Călăraşi, în vara anului 2003, în timp ce martorul N.R.E. susţine la urmărirea penală că ar fi vorba de primăvara anului 2003; apoi, prin declaraţia dată în faţa instanţei, N.R.E. pretinde că inculpatul Ţ. şi M.R.S. ar fi mers de mai multe ori la o fermă din Călăraşi, afirmaţia sa fiind contrazisă atât de M.R.S., cât şi de inculpatul T.I.A., care amândoi vorbesc despre o singură vizită în acest loc; M.R.S. susţine în faza urmăririi penale că a procurat drogurile de la numitul "S." (H.V.A.), pe când acesta din urmă a negat vehement o atare împrejurare, iar N.R.E. pretinde tot în faza urmăririi penale că el a fost cel care a furnizat cocaina pentru inculpatul Ţ. aflat la ferma din Călăraşi; M.R.S. susţine în faza urmăririi penale că drogurile au fost aduse de la Bucureşti de către un şofer al lui P.D. care conducea o D. de culoare albă şi care s-ar fi întâlnit cu numitul S. în acest scop, pe când N.R.E. precizează în aceeaşi fază procesuală că drogurile urmau să fie luate din locul unde le lăsase (sub pervazul din tablă al fostei ferestre a locuinţei lui M.R.S.) de un şofer trimis de către I.A.T.; M.R.S. relatează cu prilejul confruntării sale cu inculpatul Ţ. că drogurile au fost aduse de şoferul lui D. într-o punguţă semitransparentă, însă N.R.E. precizează tot în cursul urmăririi penale că a disimulat cocaina într-un pachet de ţigări.
Pe de altă parte, martorul P.D., fiul proprietarului fermei piscicole situată la marginea municipiului Călăraşi, atât în faza urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti a infirmat susţinerile lui M.R.S., atât în ceea ce priveşte pretinsa procurare de cocaină la solicitarea sa, cât şi cu privire la consumul de cocaină de către alte persoane la petrecerea la care a participat şi inculpatul T.I.A.
Totodată este de remarcat faptul că declaraţia învinuitului H.V.A. prin care relatează că în cadrul unei discuţii într-un grup de prieteni l-a auzit pe M.R.S. lăudându-se că tocmai s-a întors de la o petrecere din Călăraşi la care participase şi I.A.T. şi unde el asigurase "menţinerea petrecerii", nu poate fi considerată o probă temeinică în acuzare, întrucât aceasta este vagă, nu oferă date şi elemente concrete cu privire la aspectele supuse probaţiunii, iar în cele din urmă ea este în mod implicit retractată.
Caracterul confuz şi vădit contradictoriu al mijloacelor de probă la care s-a făcut anterior referire le afectează acestora grav veridicitatea şi credibilitatea, fiindu-i practic imposibil instanţei de judecată să stabilească adevărul judiciar pe baza unor probe cu o valoare aleatorie, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada nici a existenţei obiectului material al infractorilor imputate inculpatului.
Privind cauza per ansamblu, s-a constatat că la dosar există şi alte mijloace de probă, care după caz, fie nu sunt relevante pentru dovedirea existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpatului, fie pur şi simplu confirmă şi întăresc prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază acesta.
Astfel, numitul M.M.M., coinculpat în cauză înainte de disjungere, a declarat că nu cunoaşte persoane care să se ocupe cu traficul sau consumul de droguri, nu a participat la vreo petrecere unde să fie prezent şi I.A.T., a avut cu acesta doar relaţii profesionale fiind angajatul unei firme a acestuia.
Martorul S.M.S., care şi el a avut la un moment dat calitatea de învinuit în cauză a declarat că a fost consumator ocazional de cocaină şi în perioada septembrie - decembrie 2003 a cumpărat de 3 - 4 ori câte 1 gram de cocaină la preţul de 75 EURO/gram de la N.R.E., însă nu cunoaşte alte persoane care să se ocupe cu traficul de droguri.
Martora I.V., iniţial învinuită în cauză a precizat că a fost cu I.A.T. doar la botezul fiicei lui I.N. şi nu a participat la alte întâlniri private cu acesta.
Cât despre fotografia predată organelor de urmărire penală de către martorul N.R.E., ataşată în copie la pag. 175 din dosarul de urmărire penală şi care îi înfăţişează pe inculpatul I.A.T. şi pe R.S., Tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi acceptată nici măcar drept o probă extrajudiciară în condiţiile în care nu se ştie când şi unde a fost realizată, de către cine şi în ce condiţii, şi dacă ceea ce se vede în imagine concordă în mod real cu susţinerile lui N.R.E. conform cărora pe tavă s-ar afla rest de pulbere albă ce constituie cocaină, un obiect de culoare albă asemănător unui card, utilizabil pentru porţionarea cocainei şi un pai de culoare roşie pentru prizat cocaina.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Ţ.A.I., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod neîntemeiat că probele administrate nu au demonstrat, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa. Astfel, raportându-se la tabloul infracţional şi la mijloacele de probă expres indicate în Decizia penală nr. 172/A din 02 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Ministerul Public a apreciat că fiecare activitate infracţională a inculpatului este susţinută de probe testimoniale, iar retractările ulterioare ale declaraţiilor de către unii martori nu au fost convingător justificate.
În acest sens, făcându-se referire la martorul T.S., s-a arătat că motivaţia retractării declaraţiilor, respectiv starea de stres şi confuzie în care s-a aflat acesta, este neconvingătoare deoarece martorul este o persoană matură, căsătorită, instruită, obişnuită cu legile din România şi care a beneficiat pe parcursul urmăririi penale de serviciile unui apărător ales şi ale unui translator. În condiţiile în care orice declaraţie dată într-un proces penal presupune o doză minimă de stres, simpla retractare ulterioară a celor afirmate nu poate avea drept consecinţă înlăturarea acestei declaraţii, dacă ea se coroborează cu alte probe existente în cauză.
Invocând şi perioada mare de timp care s-a scurs de la data săvârşirii faptelor şi până la audierea martorilor în instanţă, precum şi împrejurarea că, în procesul penal, probele nu au o valoare dinainte stabilită, Ministerul Public a apreciat că soluţia de achitare este neîntemeiată, impunându-se condamnarea inculpatului pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Apelantul-inculpat Ţ.A.I. a criticat hotărârea sub aspectul efectuării nejustificate a cercetării judecătoreşti şi pentru alte infracţiuni decât cele reţinute în rechizitoriu. În acest sens, făcând referire la argumente de doctrină şi soluţii jurisprudenţiale, inculpatul a apreciat că "pronunţarea" tribunalului cu privire la celelalte fapte menţionate în decizia instanţei de apel trebuia să se limiteze la constatarea că ele nu fac obiectul judecăţii, în caz contrar existând riscul de a se ajunge la paradoxul juridic ca pentru aceleaşi fapte să existe atât o soluţie de netrimitere în judecată, cât şi o soluţie de achitare.
Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 10437/3/2006.
Prin Decizia penală nr. 33/A din 11 februarie 2008, Curtea a admis apelul declarat de inculpatul Ţ.A.I., a desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că obiectul sesizării instanţei îl constituie doar infracţiunile prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 (fapte pretins comise în primăvara anului 2002 şi vara anului 2000) iar, în virtutea dispoziţiilor art. 385 alin. (1) C. proc. pen., "pronunţarea" Tribunalului cu privire la celelalte fapte la care se face referire în decizia instanţei de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare trebuia să se limiteze doar la precizarea că aceste fapte nu fac obiectul judecăţii.
În privinţa apelului declarat de Ministerul Public, Curtea a apreciat că acesta este nefondat având în vedere, pe de o parte, administrarea nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen., a unor mijloace de probă iar, pe de altă parte, caracterul contradictoriu şi subiectiv al declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate şi cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului şi a dispus în mod greşit achitarea acestuia pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., al căror caracter obligatoriu subzistă nu doar pentru instanţa de fond, ci şi pentru instanţele superioare, învestite cu soluţionarea căilor de atac, Ministerul Public a apreciat că decizia instanţei de apel este nelegală, încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii de rejudecare pronunţată anterior. În consecinţă, s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi nici asupra tuturor probelor administrate în cauză, omiţând să dispună ataşarea dosarului nr. 341/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se află acte procedurale privind pe inculpatul Ţ.A.I., astfel cum rezultă din cuprinsul notei nr. 654/DIJ/CSM/2005.
Sub aspectul soluţiei de achitare, Ministerul Public a reiterat criticile referitoare la greşita apreciere a probatoriului.
Prin Decizia penală nr. 1886 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, reţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, indicate prin decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare şi cu privire la care există o hotărâre de achitare a instanţei de fond.
Totodată, în considerentele deciziei de casare s-a arătat că probele menţionate în cuprinsul notei nr. 654/DIJ/CSM/2005 trebuiau ataşate la dosar şi refăcute în cursul cercetării judecătoreşti cu respectarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii, impunându-se instanţei de rejudecare obligaţia de a ataşa dosarul de urmărire penală nr. 341//P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se regăsesc declaraţiile martorului V.G. din data de 01 aprilie 2004, declaraţiile martorului N.R.E. din 14 şi 23 iunie 2004, declaraţia învinuitei R.M. din 23 iulie 2004, procesul verbal de conducere în teren a martorei P.A. şi casetele video sigilate în plicurile nr. 5, 9, 14, 42, 44 şi 45. Totodată, s-a subliniat obligaţia de reaudiere a inculpatului şi a martorilor B.R., N.R.E. şi R.M. cu privire la împrejurările ce vor rezulta din declaraţiile şi înregistrările menţionate.
În apel, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 17 iulie 2008, sub nr. 4355/2/2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38518 C. proc. pen., Curtea a procedat la ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 341/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în acesta se regăsesc următoarele mijloace de probă indicate în decizia de casare:
- declaraţia martorului audiat sub identitatea V.G. din data de 1 aprilie 2004, în original;
- declaraţia martorului N.R.E. din data de 23 februarie 2004, în copie.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că declaraţia acestui martor, pretins dată la 23 iunie 2004, nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală nr. 341/P/2004 şi nici în dosarul nr. 303/P/2004 ataşat prezentei cauze. Din relaţiile comunicate la datele de 09 octombrie 2008, 06 noiembrie 2008, 19 noiembrie 2008 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. rezultă că, la nivelul anului 2004, nu a fost întocmită o evidenţă a declaraţiilor după serie, număr sau dată, iar din examinarea dosarului nr. 202/P/2004 rezultă că există o declaraţie a martorului N.R.E. din data de 23 februarie 2004, iar nu 23 iunie 2004.
În privinţa declaraţiei martorului N.R.E. (sub identitatea G.M.) din data de 14 iunie 2004, Curtea constată că aceasta se regăseşte în original la dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Ţ.A.I.
- declaraţia martorei R.M. din data de 23 iulie 2004, în copie.
- procesul-verbal de conducere în teren a martorei P.A. (R.M.), în original.
În privinţa casetelor aflate în plicurile sigilate sub nr. 5, 9, 14, 42, 44 şi 45, în urma demersurilor repetate ale Curţii, s-a constatat că acestea nu se află ataşate dosarului de urmărire penală nr. 341/P/2004, ci dosarului nr. 117/P/2004, aflat în curs de judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti.
La data de 05 ianuarie 2009, cele şase casete audio (iar nu video) au fost înaintate Curţii, iar în şedinţele de judecată din datele de 20 ianuarie 2009 şi 09 februarie 2009 s-a procedat la audierea a trei dintre acestea, în prezenţa părţilor.
În acest sens, Curtea a constatat că la dosarul de urmărire penală nr. 341/P/2004 se află ataşate doar parţial procesele verbale de redare a convorbirilor înregistrate pe casetele menţionate, respectiv:
- în plicul nr. 42 s-a identificat caseta seria nr. 001138225, pe care se află înregistrate convorbiri redate integral în formă scrisă în cuprinsul proceselor verbale de redare aflate în dosarul nr. 341/P/2004 şi ataşate în copie prezentului dosar;
- în plicul nr. 44 s-a identificat caseta seria nr. 001138657, pe care se află înregistrate convorbiri redate parţial în formă scrisă în cuprinsul proceselor verbale de redare aflate în dosarul nr. 341/P/2004 şi ataşate în copie prezentului dosar. Înregistrarea unor convorbiri ce nu au fost redate în formă scrisă, neputându-se astfel identifica persoanele între care s-au purtat aceste convorbiri, a fost constatată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2009 în prezenţa părţilor, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată;
- în plicul nr. 45 s-a identificat caseta seria nr. 001137651, pe care se află înregistrate convorbiri redate parţial în formă scrisă în cuprinsul proceselor verbale de redare aflate în dosarul nr. 341/P/2004 şi ataşate în copie prezentului dosar. Înregistrarea unor convorbiri ce nu au fost redate în formă scrisă, neputându-se astfel identifica persoanele între care s-au purtat aceste convorbiri, a fost constatată în şedinţele publice din datele de 20 ianuarie 2009 şi 09 februarie 2009 în prezenţa părţilor, astfel cum rezultă din încheierile de şedinţă de la aceste date.
Cu privire la casetele audio aflate în plicurile nr. 5, 9 şi 14, Curtea a constatat că la dosarul de urmărire penală nr. 341/P/2004, dar şi la dosarul ataşat prezentei cauze, nu se află depus niciun proces-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor cu numerele aferente acestor trei casete.
La solicitarea adresată organelor de urmărire penală, de a fi înaintate toate procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că "nu are competenţa materială de a efectua activităţi specifice urmăririi penale în această cauză", orice înscrisuri care ar avea legătură cu dosarul nr. 341/P/2004 aflându-se exclusiv în deţinerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că dosarul nr. 341/P/2004 a fost înaintat Curţii integral, astfel încât nu se pot pune la dispoziţie alte acte care nu se regăsesc în cele 18 volume. Totodată, s-a comunicat că este posibil ca nu toate convorbirile să fi fost redate în formă scrisă în proces verbal şi certificate de către instanţă conform normelor legale ori parte să se afle în alte dosare formate ca urmare a disjungerilor succesive.
Având în vedere poziţia exprimată de către Ministerul Public, în raport de actele dosarului, Curtea a constatat imposibilitatea administrării integrale a probei cu înregistrările audio în condiţii de legalitate, absenţa proceselor verbale de redare făcând imposibilă identificarea persoanelor între care s-au purtat convorbirile înregistrate şi, implicit, relevanţa lor probatorie, dispunând, în consecinţă, la data de 09 februarie 2009, ca această probă să nu mai fie administrată.
Curtea a procedat la ascultarea inculpatului Ţ.A.I. în conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (11) C. proc. pen., cât şi la reascultarea acestuia după administrarea tuturor probelor, în conformitate cu dispoziţiile deciziei de casare.
Totodată, au fost ascultaţi în cauză martorii R.M. şi N.R.E., în privinţa martorului B.R. instanţa făcând aplicarea, la data de 26 ianuarie 2009, a dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., deoarece mandatele de aducere emise pe numele acestuia nu au putut fi executate ca urmare a faptului că martorul nu mai locuieşte la adresa cunoscută. Totodată, demersurile efectuate la organele specializate, cât şi relaţiile solicitate actualului proprietar al imobilului la care martorul a domiciliat nu au permis identificarea adresei actuale a acestuia.
În cursul dezbaterilor în apel, după casare, apelantul-inculpat Ţ.A.I. nu a mai susţinut critica formulată în scris, referitoare la necesitatea "pronunţării" cu privire la celelalte fapte menţionate în decizia instanţei de apel în sensul constatării că ele nu fac obiectul judecăţii.
În schimb, inculpatul a solicitat modificarea temeiului achitării pentru două fapte prevăzute de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (pretins săvârşite în locuinţa din str. E.I.N.) din art. 10 lit. d) C. proc. pen. (reţinut de către instanţa de fond) în art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că toate argumentele avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii sunt similare celor reţinute pentru restul infracţiunilor.
Totodată, apelantul-inculpat a precizat că, deşi pentru faptele din locaţiile Hotel "P." din Mangalia, clubul "K." şi clubul "S." s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, înţelege să solicite continuarea procesului penal.
Prin Decizia penală nr. 43 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi apelantul inculpat Ţ.A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 1424 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 10437/3/2006.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe de natură să influenţeze soluţia.
În subsidiar, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., respectiv greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi greşita achitare a acestuia pentru aceste fapte.
S-a solicitat admiterea recursului parchetului astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată de parchet şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., vizând trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe esenţiale în soluţionarea cauzei este neîntemeiată.
Este de precizat, în primul rând, că nu s-a realizat administrarea integrală a probei cu înregistrările audio, în conformitate cu dispoziţiile deciziei de casare, deoarece nu au fost ataşate procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate decât în cazul a trei dintre cele şase casete, aspect care cădea în sarcina Ministerului Public.
Mai mult, nici convorbirile ce nu au fost redate în formă scrisă şi nici cele depuse în alte dosare nu au fost individualizate pentru ca instanţa să poată stabili dacă ele sunt sau nu cele a căror administrare s-a dispus în cauză.
Prin urmare, lipsa comunicării proceselor verbale de redare a determinat imposibilitatea instanţei de a stabili persoanele între care s-au purtat convorbiri înregistrate pe trei dintre cele şase casete şi, parţial, pe casetele deja audiate şi, implicit, imposibilitatea de a aprecia în mod complet valoarea probatorie a acestor înregistrări sub aspectul faptelor pretins săvârşite de către inculpatul Ţ.I.
În consecinţă, având la dispoziţie conţinutul convorbirilor de pe cele trei casete audiate nemijlocit în apel, Curtea a constatat corect lipsa de relevanţă probatorie asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatului Ţ.A.I., în sensul că martorul N. R., în convorbirile telefonice avute cu o serie de persoane (T.S., M.R.S. sau R.S. etc.) nu face referiri la persoane sau conduita inculpatului.
Aşa încât, în mod justificat instanţa de apel a apreciat că aceste probe nu au caracter pertinent, concludent şi util în lămurirea situaţiei de fapt.
Prin urmare, cererea formulată de parchet de trimitere a cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
O altă critică formulată de Parchet vizează greşita apreciere a probelor de către instanţă, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de achitare netemeinice.
Înalta Curte constată, însă, că în cauză s-a efectuat o analiză judicioasă a tuturor mijloacelor de probă existente, în raport cu exigenţele legalităţii administrării probelor în procesul penal, cât şi cu prezumţia de nevinovăţie, aspecte ce au determinat instanţa să constate că declaraţiile contradictorii sau generice ale persoanelor audiate în cauză nu au caracterul unor probe certe de vinovăţie şi sunt insuficiente pentru a reţine vinovăţia inculpatului Ţ.I.A., dincolo de orice dubiu.
Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia de achitare dispusă de instanţă este întemeiată pe insuficienţa unor probe certe şi obiective în acuzare.
Cu privire la probele invocate de parchet în susţinerea vinovăţiei inculpatului, respectiv declaraţiile date în faza de urmărire penală de către T.S., R.M., S.R.M. şi N.R.E., Curtea constată că aceste persoane au fost audiate în faza de urmărire penală ca învinuiţi sau inculpaţi, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti în calitate de martori, fapt ce a condus la modificări radicale ale depoziţiilor date iniţial.
Pe de altă parte, condamnarea unei persoane pentru săvârşirea unei fapte penale nu poate avea la bază declaraţiile date de alte persoane inculpate sau învinuite în cauză, fără a exista alte probe care să confirme susţinerile acestora din urmă.
1. Referitor la faptele pretins săvârşite în locuinţa inculpatului din str. E.I.N., cartierul Pipera - vara anului 2003, instanţa a reţinut că probele pe care se sprijină învinuirea, respectiv declaraţiile date în faza de urmărire penală de numiţii T.S., R.M., S.R.M. şi N.R.E., se caracterizează prin existenţa unor contradicţii vădite între aceste declaraţii privind activităţile descrise şi prin absenţa altor mijloace de probă cu care să se coroboreze aceste declaraţii.
În acest sens, în declaraţia dată la 18 iunie 2004, inculpatul T.S. a precizat că inculpatul Ţ. I. i-a pus la dispoziţie cocaină în locuinţa din str.E.I.N. de două ori şi anume, în vara anului 2003 (în prezenţa numitelor E.C. şi S.L.) şi o lună mai târziu când, în prezenţa inculpatului, a E.C. şi a M.R., coinculpatul S.R.M. a răsturnat pe o masă de biliard o punguţă ce conţinea 3 grame de cocaină, cumpărată de Ţ. I. şi consumată de toţi cei prezenţi.
Or, persoanele participante la aceste activităţi nu au confirmat susţinerile inculpatului T.S. Astfel, E.C. şi S.L. au declarat că nu au consumat droguri în locuinţa inculpatului Ţ. A.I. şi că nu l-au văzut pe acesta consumând droguri, iar coinculpatul S.R.M. a descris altfel modul în care a livrat cocaina.
Pe de altă parte, declaraţiile numitei R.M. au un caracter vag şi generic, iar susţinerile martorei E.C. sunt de natură a infirma orice implicare a inculpatului Ţ.A.I. în activităţi de deţinere de droguri sau de punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului unor astfel de substanţe.
Cu privire la declaraţia dată de R.M. la data de 23 iulie 2004, Curtea apreciază că nu confirmă susţinerile lui T.S. sau S.R.M. referitor la împrejurările în care inculpatul ar fi procurat şi oferit droguri pentru consum. Astfel, R.M. nu a afirmat că S.R.M. a dat inculpatului Ţ.A.I. vreo cantitate de droguri, ci a indicat doar o discuţie purtată de cei doi şi o farfurie cu cocaină aflată deja pe o măsuţă, ceea ce diferă de susţinerile persoanelor susmenţionate.
Procesul-verbal din data de 14 iunie 2004 privind conducerea în teren a martorei R.M. nu este relevant sub aspectul faptelor imputate inculpatului Ţ.I.A., ci dovedeşte doar că martora cunoştea amplasamentul locuinţei inculpatului din str. E.I.N.
În aceste condiţii, constatând absenţa altor mijloace de probă care să dovedească fără dubii existenţa şi condiţiile de săvârşire a faptelor imputate inculpatului Ţ.I.A., instanţa a apreciat că cele trei declaraţii contradictorii nu au caracterul unor probe certe de vinovăţie şi nu pot fundamenta reţinerea vinovăţiei inculpatului.
Pe de altă parte, toate persoanele ale căror declaraţii au constituit probe în acuzare (cu excepţia lui S.R.M.) şi-au retractat ulterior declaraţiile iniţiale, invocând starea de teamă şi confuzie în care s-au aflat la momentul primelor declaraţii, cât şi interesul de a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, instanţa a apreciat corect că esenţială în aprecierea valorii probatorii a declaraţiilor este calitatea în care acestea au fost date în sensul că T.S., R.M. şi S.R.M. aveau calitate de învinuiţi sau inculpaţi, iar declaraţiile lor în faza de urmărire penală trebuiau coroborate cu alte mijloace de probă.
Referitor la declaraţiile date la 12 iulie 2004, 23 iulie 2004 şi 19 iulie 2004 de persoanele susmenţionate (T.S., R.M., S.R.M.), Curtea constată corectă aprecierea instanţei că s-au încălcat dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că s-au administrat probe cu declaraţiile persoanelor susmenţionate fără a fi anunţaţi apărătorii aleşi ai inculpatului Ţ.A.I., încălcându-se, astfel, dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Cu privire la declaraţia numitului S.R.M. din care rezultă că acesta în perioada vara 2003 - ianuarie 2004 a livrat inculpatului Ţ.A.I. cocaină, porţionată de acesta din urmă pe o farfurie şi consumată prin prizare, instanţa a reţinut corect că acest fapt nu a fost dovedit, în măsura în care această declaraţie nu s-a coroborat cu alte mijloace de probă.
Aşa încât, este legală şi temeinică soluţia de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1), (2), art. 4 alin. (1), (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 (fapte în modalitatea descrisă de T.S., R.M. şi S.R.M.).
Cu privire la faptele imputate inculpatului ca fiind săvârşite în locuinţa din str. E.I.N., instanţa a constatat corect că pentru două infracţiuni prev.de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 se impune achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Cele două fapte despre care se face vorbire au la bază declaraţiile coinculpatului S.R.M., rezultând că au constat în două livrări de cocaină către Ţ.A.I., la locuinţa din Pipera, în vara şi toamna anului 2003, Curtea achiesând la concluziile instanţei de apel în sensul că singura probă care confirmă susţinerile lui S.R.M. constă în declaraţiile numitului N.R.E.
Or, acesta, audiat în faza de urmărire penală ca martor cu identitate protejată, avea şi calitatea de inculpat în acelaşi timp, aspect care impunea aprecierea declaraţiilor sale în condiţiile prev. de art. 69 C. proc. pen.
Prin urmare, deşi în cursul judecăţii N.R.E. a fost audiat în calitate de martor, se impune în continuare coroborarea declaraţiilor sale cu alte mijloace de probă, în raport cu interesul acestuia în cauză care determină îndoieli privind obiectivitatea şi credibilitatea declaraţiilor sale.
De asemenea, este corectă şi aprecierea instanţei referitor la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate pe casetele aflate în plicurile nr. 42, 44 şi 45 în sensul că acestea nu cuprind date relevante asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatului Ţ.A.I.
2) Pentru faptele pretins săvârşite în imobilul din str. P. nr. 16 A (locuinţa recurentului S.R.M.), în perioada 10 octombrie 2003 - 11 octombrie 2003 acuzarea s-a bazat pe declaraţiile numiţilor S.R.M. şi N.R.E., care au fost audiaţi ca şi coinculpaţi la urmărirea penală şi ca martori în cursul judecăţii.
În esenţă, s-a reţinut că S.R.M. a susţinut că, în vara anului 2003, a lăsat sub pervazul geamului locuinţei sale o punguţă ce conţinea 1 gr.cocaină şi care era destinată inculpatului Ţ.A.I.
De asemenea, a mai arătat că inculpatul N.R.E. a lăsat, în acelaşi loc, de două ori, câte 1 - 2 gr.cocaină, fără să ştie că drogurile erau destinate inculpatului Ţ.A.I.
Curtea apreciază ca întemeiată aplicarea de către instanţă a principiului "in dubio pro reo" cu privire la aceste fapte, în absenţa unui probatoriu cert care să dovedească vinovăţia inculpatului Ţ. I.
Cât priveşte declaraţiile lui S.R.M., trebuie avut în vedere, pe de o parte, că nu sunt susţinute de alte mijloace de probă, iar, pe de altă parte, calitatea de inculpat a acestuia, aspecte care justifică concluzia instanţei în sensul existenţei unei îndoieli faţă de veridicitatea depoziţiilor acestuia.
3) Pentru faptele pretins săvârşite în imobilul din str. M.E. nr. 3 - Cartierul Aviatorilor acuzarea a avut la bază declaraţiile numiţilor S.R.M., R.M. şi T.S., audiaţi în faza de urmărire penală în calitate de coinculpaţi, iar în cursul judecăţii în calitate de martori.
Or, aceste declaraţii, expuse pe larg în hotărârea instanţei de fond, cuprind contradicţii vădite privitor la condiţiile realizării activităţilor descrise de persoanele audiate.
De asemenea, în cauză nu s-a constatat existenţa altor mijloace de probă obiective care să se coroboreze cu aceste declaraţii.
Prin urmare, corect s-a dat eficienţă principiului "in dubio pro reo" de către instanţa de fond, având în vedere considerentele expuse, cât şi exigenţa probaţiunii în cazul infracţiunilor de acest gen.
4) Pentru faptele pretins săvârşite în imobilul din str. D.A. - Cartierul Primăverii, acuzarea a avut la bază declaraţiile numiţilor T.S., R.M. şi N.R.E., apreciate, însă, de instanţă ca fiind inconsistente şi necoroborate cu alte mijloace de probă certe, care să releve fără echivoc că inculpatul Ţ.A.I. a săvârşit faptele de deţinere de droguri pentru consum, punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum şi oferirea de droguri în acelaşi scop.
Astfel, după ce la urmărirea penală persoanele sus-menţionate au declarat că, în primăvara anului 2002, în timp ce se aflau în apartamentul inculpatului Ţ., împreună cu acesta şi R.S., inculpatul a oferit spre consum cocaină (uscată, în prealabil în cuptorul cu microunde), împrejurare care s-a repetat de două - trei ori în cursul aceluiaşi an, cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătoreşti, aceştia şi-au retractat declaraţiile iniţiale, invocând starea de teamă şi confuzie în care s-au aflat la acel moment, cât şi intenţia de a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
R.M. a declarat şi în faţa instanţei de apel că, în cele trei vizite pe care le-a efectuat în locuinţa din str. D.A., inculpatul nu a oferit cocaină şi nu s-au consumat astfel de substanţe.
Instanţa a apreciat corect valoarea probatorie a declaraţiilor menţionate, în raport de calitatea persoanelor, respectiv învinuiţi sau inculpaţi şi de necesitatea coroborării cu alte mijloace de probă.
Or, din analiza acestor declaraţii rezultă împrejurări diferite, iar alte mijloace de probă concludente, în susţinerea acestora, nu există.
Referitor la declaraţia numitei R.M., din 23 iulie 2004, instanţa a considerat că a fost administrată cu încălcarea disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi avută în vedere, în mod singular, la soluţionarea cauzei.
Cu privire la susţinerile coinculpatului N.R.E., audiat în calitate de martor şi în apel, instanţa le-a apreciat ca o probă indirectă, ce nu se coroborează cu susţinerile numiţilor T.S. şi R.M. şi sunt neconcludente sub aspectul împrejurării că în primăvara anului 2002, inculpatul Ţ.I.A. ar fi oferit sau consumat droguri de mare risc, în sensul că nu demonstrează cunoaşterea de către acesta că inculpatul Ţ.I.A. a primit droguri şi că a săvârşit acte de consum, punere la dispoziţie a locuinţei şi consum de droguri.
Prin urmare, Curtea achiesează la concluzia instanţelor anterioare, în sensul că regula "in dubio pro reo" îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea în cauză, în absenţa oricăror mijloace de probă obiective şi concludente care să permită stabilirea fără îndoială a existenţei şi a condiţiilor în care inculpatul Ţ.I.A. a săvârşit faptele imputate.
5) Cu privire la faptele săvârşite în apartamentul închiriat în hotelul "P." din Mangalia, corect s-a stabilit în cauză împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale la data de 5 august 2008, conform art. 124 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În raport de solicitarea inculpatului Ţ.I.A., formulată în faţa instanţei de apel, de continuare a procesului penal, conform art. 13 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a analizat probatoriul existent în cauză şi temeinicia soluţiei dispuse de instanţa de fond, ajungând la concluzia că probele pe care se sprijină învinuirea sunt inconsistente şi necoroborate cu alte mijloace de probă certe care să releve fără echivoc săvârşirea de către inculpatul Ţ.I.A. a faptelor de deţinere de droguri pentru consum, punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum şi oferirea de droguri în acelaşi scop.
Astfel, declaraţiile date de T.S. şi R.M. în faza de urmărire penală au un conţinut, iar, cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătoreşti, conţinutul declaraţiilor date de aceste persoane s-a modificat, instanţa apreciind corect că şi în acest caz, calitatea în care au fost audiate aceste persoane impune reţinerea valorii probatorii a declaraţiilor în condiţiile art. 69 C. proc. pen.
Cu privire la declaraţiile date de martora cu identitate protejată "M.S.", care, iniţial, a susţinut punerea la dispoziţie a apartamentului şi oferirea de cocaină participanţilor la petrecere de către inculpatul Ţ.I.A., instanţa a apreciat în mod întemeiat că trebuie înlăturat acest mijloc de probă, întrucât, pe de o parte, martora M.S. a retractat declaraţiile date, iar pe de altă parte, persoanele indicate de martoră ca fiind prezente la acest eveniment (V.G., R.P.A., B.R.C. şi A.B.) au infirmat fie participarea lor la petrecerea în cauză, fie efectuarea unor acte de oferire de droguri sau consum; aceste contradicţii, cât şi principiul avut la baza de jurisprudenţa CEDO în sensul că o soluţie de condamnare nu se poate întemeia pe declaraţii anonime justifică soluţia dată de instanţă.
Nici procesul-verbal din 14 iunie 2004, privind conducerea în teren a martorei R.M. şi nici declaraţiile numitului S.R.M. nu conţin referiri la fapta analizată, constatându-se aceeaşi lipsă de concludenţă şi cu privire la convorbirile telefonice administrate în apel.
Prin urmare, instanţa a apreciat corect că aceste declaraţii singulare, date de persoane a căror calitate de inculpat implică aprecierea lor în limitele prev. de art. 69 C. proc. pen. şi retractate ulterior, nu au caracterul unor probe certe de vinovăţie şi nu pot răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.
În consecinţă, Curtea apreciază că se aplică şi cu privire la această faptă regula "in dubio pro reo", soluţia de achitare fiind legală şi temeinică.
6) Cu privire la faptele săvârşite în barul "S.", instanţa a constatat corect că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale în luna februarie 2008, conform art. 124 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În raport de solicitarea inculpatului Ţ.I.A., formulată în faţa instanţei de apel, de continuare a procesului penal, conform art. 13 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a analizat probatoriul existent în cauză, constatând corect că probele pe care se sprijină învinuirea au acelaşi caracter contradictoriu şi inconsistent, nefiind de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie a inculpatului Ţ.I.A. cu privire la fapta de deţinere de droguri pentru consum propriu.
Astfel, declaraţiile date de T.S. în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti sunt diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în apel, nu a fost posibilă reaudierea nemijlocită a martorului B.R.
La aceste aspecte se adaugă şi faptul că alte mijloace de probă concludente şi obiective, care să coroboreze susţinerile acestui martor şi ale inculpatului T.S. nu există, instanţa apreciind corect că probele administrate, inclusiv convorbirile telefonice, nu cuprind date relevante sub aspectul faptei presupus comise în barul "S.".
Prin urmare, şi cu privire la această faptă s-a aplicat corect regula "in dubio pro reo", soluţia de achitare fiind legală şi temeinică.
7. Pentru faptele săvârşite în clubul "K.", instanţa a constatat corect că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale în luna august 2008, conform art. 124 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.
În raport de solicitarea inculpatului Ţ.I., formulată în faţa instanţei de apel, de continuare a procesului penal, în conformitate cu art. 13 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a analizat probatoriul existent în cauză, constatând că probele pe care se sprijină învinuirea sunt confuze şi generice, neavând posibilitatea de a înlătura prezumţia de nevinovăţie a inculpatului Ţ. I. cu privire la fapta de deţinere de droguri pentru consum propriu.
Astfel, declaraţiile date de T.S. în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti sunt diferite, iar declaraţia dată de învinuita R.M. la 23 iulie 2004 nu a fost avută în vedere de instanţă în mod justificat deoarece a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 C. proc. pen. şi nu a fost confirmată de alte mijloace de probă.
De asemenea, declaraţiile martorului B.R. şi ale martorei cu identitate protejată "M.S." sau ale martorului A.B., nu cuprind referiri concrete la o eventuală conduită infracţională a inculpatului în clubul "K.", fiind lipsite de relevanţă asupra faptei deduse judecăţii.
Prin urmare, corect a apreciat instanţa şi cu privire la această faptă că vinovăţia inculpatului Ţ. I. nu este pe deplin dovedită, soluţia de achitare fiind legală şi temeinică.
8. Pentru faptele pretins săvârşite la ferma din judeţul Călăraşi, situată pe DN3, instanţa a apreciat corect că multiplele contradicţii între declaraţiile coinculpaţilor S.R. şi N.R.E., calitatea în care aceştia au fost audiaţi şi dubiile create asupra veridicităţii depoziţiilor date pe parcursul procesului în raport de interesul acestora de a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, relevă caracterul insuficient al acestor mijloace de probă pentru a se reţine cu certitudine vinovăţia inculpatului Ţ.I.A.
Astfel, probele pe care se sprijină învinuirea sunt declaraţiile numiţilor S.R.M. şi N.R.E., audiaţi în faza de urmărire penală în calitate de coinculpaţi, iar în cursul cercetării judecătoreşti în calitate de martori, declaraţii care conţin contradicţii, iar persoanele despre care se afirmă că au procurat sau intermediat procurarea unei cantităţi de cocaină destinată inculpatului Ţ.I.A. (H.V.A., P.D.A.) neagă acest fapt.
Prin urmare, în absenţa unor alte mijloace de probă care să coroboreze declaraţiile date de cei doi coinculpaţi şi în raport de exigenţele probaţiunii în materia infracţiunilor de acest gen, Curtea apreciază corectă aplicarea principiului "in dubio pro reo" şi cu privire la această faptă, soluţia de achitare dispusă fiind legală şi temeinică.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată că instanţele au apreciat în mod just probatoriul administrat în cauză, în raport de contradicţiile depoziţiilor persoanelor audiate, de calitatea în care acestea au fost audiate şi de măsura în care au fost respectate normele legale ce reglementează administrarea probelor în procesul penal, condiţii în care s-a constatat în mod întemeiat lipsa unor probe certe de vinovăţie a inculpatului Ţ.I.A. cu privire la faptele ce i-au fost imputate, soluţia de achitare fiind legală şi temeinică.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 43 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul Ţ.I.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 43 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul Ţ.I.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2009.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2071/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2984/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
