ICCJ. Decizia nr. 2071/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2071/2009
Dosar nr.4614/1/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de apel prin încheierea de şedinţă nr. 1978/116/2008 din 13 mai 2009, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă în cauză a inculpaţilor - apelanţi I.F. şi R.A., respingând ca nefondate cererile acestora în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. de înlocuire a arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Hotărând astfel, Curtea a reţinut că temeiurile iniţiale ce au impus arestarea preventivă în cauză a inculpaţilor în cursul urmăririi penale, cu începere de la 4 iulie 2008 în conformitate cu dispoziţiile art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO („există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune”) s-au confirmat ulterior prin trimiterea acestora în judecată şi condamnarea în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 47 din 19 martie 2009 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, ce formează obiectul controlului jurisdicţional actual pentru termenul de judecată fixat la 1 iunie 2009, pentru săvârşirea în participaţie a infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi art. 138 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 295/2007 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen., în final cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. la pedepse rezultante de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (inculpatul I.F.) respectiv, 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (coinculpatul R.A.) cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 71, art. 64 lit. a) şi b) şi art. 350 C. proc. pen.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor condiţie de legalitate/temeinicie a menţinerii măsurii arestării preventive prevăzută de art.148 lit. f) C. proc. pen., cu consecinţa respingerii ca nefondată a cererii în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă mai uşoară a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţi, Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor în raport cu modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora cantitatea mare de droguri traficată (peste 200 gr. la ultima achiziţie) în cadrul unei reţele organizate în acest scop şi împrejurarea că inculpatul I.F. este cunoscut cu antecedente penale.
2. Recursul în termen declarat împotriva încheierii amintite de către inculpatul I.F. cu solicitarea în principal de a i se revoca arestarea preventivă în baza art. 160b alin. (2) C. proc. pen. iar în subsidiar de ase înlocui această măsură preventivă cu aceea mai uşoară neprivativă de libertate a obligării de a mai părăsi localitatea potrivit art. 139 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Dispoziţiile art. 160b C. proc. pen. (având titlul marginal „verificări privind arestarea inculpatului în cadrul judecăţii”) statuează că:
„(1) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive;”
(2) „Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului;”
(3) „Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.
Aplicarea în cauză de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. cu consecinţa respingerii ca nefondate a cererilor în baza art. 160b alin. (2), art. 139 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. formulată de inculpat, este justificată de faptul ce motive verosimile iniţiale privind săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri în cadrul acelei reţele organizate în acest scop, ce au impus arestarea preventivă a inculpaţilor au fost confirmate ulterior prin condamnarea acestora în primă instanţă la pedepse de 11 ani închisoare (respectiv 7 ani închisoare) cu executare în regim de detenţie.
În plus, condamnarea în primă instanţă chiar nedefinitivă, justifică menţinerea arestării preventive a inculpatului în căile ordinare de atac, pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO („dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent”).
Din acest moment în conformitate cu jurisprudenţa Curţii persoana respectivă nu se mai găseşte în stare de arest preventiv, garanţiile de la art. 5 paragraf 1 lit. c) şi art. 5 paragraf 3 încetând să se aplice [cauza Wemhoff vs.Germania 27 iunie 1968; cauza B vs. Austria, 28 martie 1990; cauza Labita vs. Italia” (M.C.) 26772/95, 6 aprilie 2004].
Ca atare încheierea atacată este legală şi temeinică, iar reformarea sa nu se justifică conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., iar recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F. împotriva încheierii din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1978/116/2008.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1884/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3486/2009. Penal → |
---|