ICCJ. Decizia nr. 3639/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3639/2009

Dosar nr. 8657/1/2009

Şedinţa publică din 5noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea nr. 136/P din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A.C. pe o durată de 5 zile, începând de la 4 noiembrie 2009 până la 8 noiembrie 2009, inclusiv.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele :

La data de 3 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a sesizat instanţa, solicitând arestarea pe o perioadă de 5 zile a persoanei solicitate A.C., conform dispoziţiilor art. 883 din Legea nr. 302/2004, pentru persoana solicitată emiţându-se, la data de 9 octombrie 2009, un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Bobigny, Franţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tăinuire de obiecte furate, prevăzute de art. 311-1 şi art. 321-1 C. pen. francez.

Totodată, s-a ataşat semnalarea INTERPOL privind existenţa mandatului european de arestare şi solicitarea autorităţilor judiciare din Franţa de punere în executare a acestuia, fişa de evidenţă a persoanei solicitate, procesul-verbal de identificare, precum şi xerocopia cărţii de identitate a acestuia.

Instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 şi că există urgenţă, impunându-se arestarea până la prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

Totodată, instanţa a apreciat că nu este incidenţă niciuna dintre situaţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 modificată, care permit, în vederea garantării executării predării persoanei solicitate, dispunerea unei alte măsuri restrictive de libertăţi.

Având în vedere că mandatul european de arestare vizează executarea unei pedepse şi că persoana solicitată şi-a dat consimţământul în faţa procurorului în vederea predării către statul solicitant, instanţa a emis mandat de arestare a persoanei solicitate în vederea predării acesteia în baza mandatului de arestare emis pe numele său.

Împotriva dispoziţiei de arestare, a declarat recurs persoana solicitată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a dispus, în mod corect, arestarea persoanei solicitate.

Din economia dispoziţiilor art. 883 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în caz de urgenţă, poate fi luată măsura reţinerii, pe baza semnalării transmisă prin INTERPOL, iar, conform art. 90 alin. (2) din aceeaşi lege, dacă persoana solicitată a fost reţinută conform art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării INTERPOL, arestarea persoanei solicitate sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

În raport cu dispoziţiile legal mai sus-menţionate, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile pentru arestarea persoanei solicitate în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată A.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată A.C. împotriva încheierii penale nr. 136/P din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3639/2009. Penal