ICCJ. Decizia nr. 3858/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3858/2009
Dosar nr. 1423/2/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 23 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut sentinţa penală nr. 98/06 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 24 din Madrid în dos. nr. 38/2004, rămasă definitivă la 3 octombrie 2007 prin sentinţa penală nr. 823/2007 a Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei, privind pe cetăţeanul român B.G., pentru pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea dreptului de a alege pe durata executării acestei pedepse.
A dispus transferarea condamnatului B.G., în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România.
A dedus din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate, durata executată de la 12 februarie 2004 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia nr. 6580/II-5/2008 din 9 februarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti solicitând în conformitate cu dispoziţiile art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 24 din Madrid rămasă definitivă prin sentinţa nr. 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem din Regatul Spaniei.
Din conţinutul sesizării rezultă că la data de 16 februarie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti adresa nr. 94816/2008/SR a Ministerului Justiţiei Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care a fost transmisă cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.G. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată de instanţele din statul de condamnare.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că, prin sentinţa penală nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 38/2004, Judecătoria de Instrucţie nr. 24 din Madrid l-a condamnat pe numitul B.G. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de imigraţie clandestină, la 12 ani închisoare pentru trei infracţiuni de prostituţie, prin constrângere şi la 15 ani închisoare pentru trei infracţiuni de privare de libertate în mod ilegal. Această sentinţă a rămas definitivă la data de 3 octombrie 2007 prin sentinţa nr. 823/2007 a Tribunalului Suprem prin care a fost achitat numitul B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de imigraţie clandestină şi privare de libertate în mod ilegal şi a fost menţinută doar condamnarea la pedeapsa totală de 12 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de prostituţie prin constrângere.
În fapt s-a reţinut că, în perioada decembrie 2003 - 11 februarie 2004, B.G. a sechestrat trei părţi vătămate într-un apartament din Madrid şi, prin ameninţare, le-a obligat să practice prostituţia.
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată, respectiv este îndeplinită condiţia dublei incriminări, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română şi anume disp. art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Se reţine, de asemenea, că persoana condamnată este cetăţean român şi are domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă şi aceasta şi-a dat consimţământul în vedere transferării, toate aceste împrejurări conducând la admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti.
Cu privire la pedeapsa ce urmează să o execute persoana condamnată, instanţa de fond a reţinut că numitul B.G. a fost condamnat pentru trei infracţiuni de prostituţie prin constrângere, la trei pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, în total 12 ani închisoare cu respectivele inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei şi cu amendă de 24 de luni cu plată unei cote zilnice de 6 Euro.
Cu privire la pedeapsa cu amenda pe o perioadă de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro, reţine instanţa de fond că legislaţia română nu prevede o astfel de pedeapsă, ori dacă instanţa ar adopta această pedeapsă, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoarea, aşa cum prevede legislaţia română, s-ar ajunge la o agravare a situaţiei condamnatului, ceea ce este interzis prin disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.
Reţine instanţa de fond că şi în situaţia în care pedeapsa cu amendă se poate transforma, în caz de neplată, în închisoare, apreciază însă că hotărârea statului de condamnare de transformare a acestei pedepse în pedeapsa închisorii ar trebui recunoscută de statul român.
Se apreciază că deşi din fişa de lichidare emisă de Audienţa Provincială din Madrid rezultă că lichidarea pedepsei cu privare de libertate a fost rectificată, stabilindu-se responsabilitatea pentru plata amenzii la 1080 zile de închisoare, Curtea nu ar putea să dea spre executare şi această pedeapsă întrucât nu s-a formulat vreo cerere de recunoaştere a unei asemenea hotărâri, ca atare a dispus admiterea sesizării şi transferarea condamnatului pentru continuarea executării doar a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare şi interzicerea dreptului de a alege pe durata executării pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate, motivând că în mod greşit instanţa de fond nu a recunoscut hotărârea instanţelor spaniole în integralitatea ei şi nu a dispus transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei şi cu referire la amenzile penale aplicate de instanţa spaniolă.
Se susţine că prin această măsură nu se agravează situaţia condamnatului cât timp înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii s-a făcut chiar de autorităţile judiciare spaniole ca urmare a neachitării amenzilor.
În consecinţă, prin recursul Parchetului se solicită recunoaşterea hotărârii de condamnare în integralitatea ei şi implicit să se dispună transferul condamnatului B.G. ţinând seama, pe lângă pedeapsa închisorii şi de pedepsele cu amendă transformată în 1080 zile închisoare.
Critica adusă este fondată,
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchet este întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Prin sentinţa penală nr. 98/2006 din 18 octombrie 2006 a Judecătoriei de Instrucţie nr. 24 din Madrid, definitivă prin sentinţa nr. 823/2007 din data de 15 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, numitul B.G. a fost condamnat pentru trei infracţiuni referitoare la prostituţie prin constrângere cu pedeapsa de 4 ani închisoare fiecare, cu respectivele inabilitări ale dreptului de sufragiu pasiv pe durata executării pedepsei şi cu amendă de 24 luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro.
Întrucât pedeapsa cu amendă nu a fost executată în termenul achitării acesteia, autorităţile spaniole au dispus transformarea pedepsei amenzii în 1080 zile închisoare, rezultând ca în final persoana solicitată să execute 12 ani de închisoare care reprezintă 4380 zile închisoare la care se adaugă cele 1080 de zile, în total 5460 zile închisoare.
Înalta Curte apreciată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004 modificată.
Astfel, în cazul transferării unei persoane condamnate spre România, Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi legea internă stabilesc două proceduri alternative de executare, între care statul de executare va trebui să aleagă şi anume continuarea executării condamnării imediate sau în baza unei hotărâri judecătoreşti şi conversiunea condamnării printr-o hotărâre judecătorească.
În procedura de continuare a executării reglementată în art. 10 din Convenţie şi în art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de executare continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în totalitate, principiul fiind acela potrivit căruia statul de condamnare este continuatorul statului de executare.
Potrivit disp. art. 10 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică şi durata sancţiunii aşa cum rezultă ele din condamnare.
Această dispoziţie a fost transpusă şi în legislaţia română fiind, prevăzută în art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, articol intitulat „continuarea executării" potrivit căruia, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.
Felul pedepsei evocă natura pedepsei impuse atunci când dreptul statului de condamnare se întemeiază pe o diversitate de pedepse.
Durata pedepsei înseamnă că hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are durata condamnării aşa cum a fost fixată de statul de condamnare.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, în examinarea îndeplinirii condiţiilor transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond trebuia să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se execută în Regatul Spaniei astfel cum rezultă aceasta din documentele transmise de Ministerul Justiţiei din regatul Spaniei.
La cererea de transfer formulată de autorităţile statului de condamnare au fost ataşate hotărârea de condamnare, hotărârea pronunţată de Tribunalul Suprem din Regatul Spaniei, dispoziţiile legale aplicabile, dovada exprimării consimţământului condamnatului ca şi fişa de lichidare din care rezultă că persoana condamnată are de executat 5460 zile închisoare ce se compune din pedeapsa de 12 ani la care se adaugă 1080 zile închisoare rezultate din transformarea amenzii aplicată prin hotărârea de condamnare.
Potrivit disp. art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar transferarea nu poate avea loc.
Dispoziţiile imperative ale art. 144 alin. (2) din lege stabilesc că la cererea statului de condamnare, statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată.
Ca atare, în cauza dedusă judecăţii fiind stabilită ca modalitate de transfer, continuarea executării pedepsei, statul român nu poate modifica nici felul, nici durata pedepsei, aşa cum am menţionat anterior, fiind în cadrul acestei proceduri, doar continuatorul statului de condamnare.
Motivarea instanţei de fond în sensul că adoptarea pedepsei cu amenda pe o durată de 24 de luni cu plata unei cote zilnice de 6 Euro, convertind-o într-o pedeapsă cu închisoare, s-ar ajunge la o agravare a situaţiei condamnatului, nu este întemeiată, cât timp transformarea amenzii în închisoare a fost realizată chiar de autorităţile statului de condamnare.
Faţă de această situaţie, având în vedere aspectele invocate, Înalta Curte apreciază că se impune recunoaşterea sentinţei de condamnare în integralitatea ei, fără a putea fi modificat cuantumul pedepsei totale stabilit de autorităţile judiciare ale statului de condamnare, persoana condamnată trebuind să execute în urma transferării într-un penitenciar din România pedeapsa de 5460 zile închisoare.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită recursul Parchetului, va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond va recunoaşte în totalitate Decizia penală nr. 98 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 24 din Madrid, în sensul că persoana condamnată va executa, în urma transferării într-un penitenciar din România, pedeapsa de 5460 zile compusă din pedeapsa de 12 ani închisoare (4380 zile) şi 1080 zile rezultate din transformarea pedepsei amenzii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 39 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe intimata persoană condamnată B.G.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond, recunoaşte în totalitate Decizia penală nr. 98 din 18 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 24 din Madrid, definitivă prin sentinţa penală nr. 823 din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Suprem, secţia penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3833/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3864/2009. Penal → |
|---|
