ICCJ. Decizia nr. 67/2009. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 67/2009
Dosar nr. 409/90/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94/F de la 18 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea, secţia penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare, din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.L., la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani.
În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a aplicat art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii preventive de 1 zi – 4 ianuarie 2008, precum şi perioada arestării preventive începând cu 16 ianuarie 2008 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. au fost admise acţiunile civile formulate de părţile vătămate SC A. SA Cluj Napoca, cu sediul în Cluj Napoca, judeţul Cluj şi SC M.N. SA Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, judeţul Braşov.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL cu sediul în mun. Drăgăşani, judeţul Vâlcea să plătească cu titlu de despăgubiri suma de 843.500,68 lei către partea civilă SC A. SA Cluj Napoca şi suma de 281.079,64 lei cu acelaşi titlu către partea civilă SC M.N. SA Braşov, sumă ce se compune din 249.637,34 lei despăgubiri şi 31.442,30 lei, penalităţi de întârziere.
S-a constatat că partea vătămată SC A.G. SRL Drăgăşani nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL Drăgăşani la plata sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-au inclus şi onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu în faza de urmărire penală, precum şi în faza de judecată.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A.G. SRL, la plata sumei de 7.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC M.N. SA Braşov.
În baza art. 22 raportat la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 republicată s-a dispus efectuarea înregistrării condamnării la Registrul Comerţului.
S-a luat act că partea civilă SC A. SA Cluj Napoca nu a solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, ca situaţie de fapt, că la data de 17 iulie 2007, inculpatul Z.L. a devenit asociat unic şi administrator al SC A.G. SRL la aceeaşi dată, depunând şi specimen de semnătură în bancă.
În scopul de a escroca societăţi comerciale furnizoare de mărfuri, inculpatul şi-a creat iniţial imaginea unui om de afaceri serios şi cu potenţial financiar, derulând afaceri cu diverşi comercianţi, în urma cărora cumpăra cantităţi mici de mărfuri pe care le achita la termenul scadent.
În perioada următoare în care inculpatul a devenit asociat şi administrator al SC A.G. SRL Drăgăşani, acesta a căutat şi a găsit pe martorul C.C.I., persoană tânără, fără cunoştinţe în domeniul afacerilor comerciale, fără posibilităţi materiale şi serviciu, pe care s-a hotărât să-l ajute să-şi înfiinţeze o firmă şi să-şi deschidă un magazin.
Martorul, considerând că inculpatul este o persoană serioasă, a fost de acord cu propunerea de a deveni asociat şi administrator al SC A.G. SRL Drăgăşani, iar în continuare inculpatul s-a ocupat de întocmirea actelor, precum şi de achitarea costurilor pentru cesionarea SC A.G. SRL Drăgăşani pe numele lui C.C.I.
Tot inculpatul a fost acela care s-a ocupat ca martorul să depună specimen de semnătură la bancă.
Ulterior, căpătând încrederea furnizorilor, inculpatul, în calitate de data aceasta de director comercial al firmei, a început să aprovizioneze importante cantităţi de mărfuri pentru plata cărora a eliberat file cec fără acoperire, părţi vătămate fiind SC M.N. SA Braşov şi SC A. SA Cluj Napoca.
În acelaşi timp, după achiziţionarea mărfurilor, la scurt timp, inculpatul s-a ocupat pentru vânzarea rapidă a acestora, iar apoi de retragerea sumelor virate în cont, astfel că, înainte ca filele cec emise să ajungă la scadenţă, în contul SC A.G. SRL Drăgăşani a mai rămas doar suma de 428,28 lei.
S-a reţinut că vânzarea mărfurilor sub preţul de achiziţie concomitent cu retragerea din contul societăţii A.G. S.R.L Drăgăşani a contravalorii acestora înainte ca filele cec emise să ajungă la scadenţă, a demonstrat fără echivoc deplina cunoştinţă a inculpatului despre imposibilitatea achitării contravalorii facturilor către părţile civile, dar şi hotărârea acestuia de a nu-şi executa obligaţiile asumate prin contract şi de a folosi cu rea-credinţă creditul societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.
Probele dosarului, în aprecierea instanţei de fond, au confirmat faptul că inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare cele două societăţi comerciale, mai sus menţionate prin prezentarea societăţii A.G. S.R.L ca fiind una profitabilă, folosindu-se de calităţi mincinoase şi de file cec pentru care ştia că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont, toate în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust.
S-a apreciat că faptele inculpatului au fost săvârşite cu vinovăţie în forma intenţiei directe şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., precum şi de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În raport de cuantumul prejudiciului produs, precum şi de dispoziţiile art. 146 C. pen., s-a reţinut că infracţiunea de înşelăciune s-a săvârşit şi cu agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., cu consecinţe deosebit de grave.
În baza textelor de lege mai sus menţionate, inculpatul a fost condamnat, apreciindu-se că reeducarea sa se poate face prin condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare să se facă prin privare de libertate.
La stabilirea cuantumului pedepsei, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a reţinut că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., precum şi art. 998 C. civ., în sensul că s-a făcut dovada unui prejudiciu cert şi nerecuperat, astfel încât inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către părţile civile SC M.N. SA Braşov şi SC A. SA Cluj Napoca.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Z.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de apel l-a reprezentat greşita încadrare juridică a faptei săvârşită de inculpat şi, pe cale de consecinţă, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
De asemenea a cerut achitarea, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În subsidiar a invocat un alt aspect, care se referă la pedeapsa aplicată, considerând-o ca fiind prea aspră, în raport cu circumstanţele cauzei.
Prin decizia penală nr. 83/A de la 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 409/90/2008 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.L. împotriva sentinţei penale nr. 94/F din 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 409/90/2008.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului Z.L şi s-a dedus la zi detenţia.
A fost obligat apelantul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt, precum şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de către prima instanţă, iar încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către acesta, este corespunzătoare.
Din analiza materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios şi temeinic motivat, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului Z.L. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. şi de folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Curtea de apel a considerat că tribunalul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului de a induce în eroare pe părţile vătămate SC M.N. SA Braşov şi SC A. SA Cluj Napoca, cu prilejul încheierii contractelor de livrare de mărfuri prin emiterea mai multor file cec, ştiind că pentru valorificarea lor nu există disponibil, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. şi că atare fapte nu pot fi susceptibile de încadrare în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia dată în recursul în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005.
Curtea de apel nu a putut reţine criticile apelantului inculpat referitoare la faptul că el nu are nicio contribuţie infracţională la comiterea faptelor, întrucât acestea au fost infirmate de materialul probator administrat, de modalitatea de săvârşire a infracţiunii, fiind evidentă intenţia inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate prin emiterea filelor cec care nu aveau acoperire.
Mai mult, chiar poziţia inculpatului, care a precizat în declaraţiile sale că filele cec erau emise nu ca mijloc de plată a mărfurilor, ci ca mijloc de garanţie că plata se va efectua, a relevat împrejurarea că la momentul emiterii filelor cec nu exista disponibil bănesc în cont.
Procedând astfel, convenind cu părţile civile ca plata să se facă prin filă cec şi emiţând ulterior o asemenea filă, deşi cunoştea că nu există în contul societăţii provizia necesară acoperirii, în mod incontestabil inculpatul a indus în eroare pe părţile vătămate, cauzându-le un prejudiciu.
Mai mult, în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, părţile vătămate SC M.N. SA Braşov şi SC A. SA Cluj Napoca au livrat marfa, pe care inculpatul a recepţionat-o, semnând şi ştampilând factura de primire. Ulterior, marfa a fost revândută e către acelaşi inculpat unor societăţi comerciale, încasând personal valoarea acesteia.
Potrivit probelor dosarului, chiar dacă retragerea sumelor din contul S.C. A.G. S.R.L Drăgăşani a fost făcută în baza mandatului martorului C.C.I., s-a demonstrat că în mod efectiv retragerea banilor s-a făcut de către inculpat, în scopul însuşirii lor.
În această situaţie, nu se poate reţine că inculpatul nu a indus în eroare cele două societăţi comerciale, ci dimpotrivă, prin prezentarea societăţii SC A.G. SRL ca fiind una cu potenţial financiar şi folosindu-se de calităţi mincinoase, precum şi de file cec pentru care ştia că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont.
În raport de cele menţionate, curtea de apel a apreciat că în cauză apărările inculpatului, în sensul că faptele nu au fost comise de el au fost infirmate, instanţa de fond, pronunţând o soluţie legală şi temeinică privind stabilirea vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de care acesta a fost învinuit.
Drept urmare, pentru considerentele mai sus expuse, fiind conturat elementul material al infracţiunii de înşelăciune, nu s-a impus nici schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., câtă vreme inculpatul a acţionat în cunoştinţă de cauză, deci cu intenţia de a induce în eroare pe părţile vătămate şi de a le crea un prejudiciu.
De asemenea, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Pentru aceste considerente, neexistând nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, care să condusă la admiterea apelului, curtea de apel a respins apelul inculpatului Z.L., în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Totodată, constatând că există probe, în sensul săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor pentru care a fost condamnat, ce sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani şi că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce a rezultat din modalitatea în care a fost concepută activitatea infracţională, curtea de apel, în baza dispoziţiilor art. 383 alin. (11) care trimit la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus perioada executată în arest preventiv în continuare, de la data pronunţării sentinţei, 18 iunie 2008, până la momentul pronunţării deciziei.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul Z.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără, însă a arăta iniţial motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 27 noiembrie 2008, în recurs, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat pentru a se da acestuia posibilitatea să-şi angajeze un apărător, în raport cu dispoziţiile art. 302 C. proc. pen., art. 6 din acelaşi cod şi art. 6 CEDO.
De asemenea, la acelaşi termen mai sus arătat, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuţie legalitatea luării şi menţinerii măsurii arestării preventive faţă de inculpat, fiind consemnate concluziile părţilor, iar după deliberare, în baza art. 3002cu referire la art. 160balin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului Z.L., măsură pe care a menţinut-o, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei a fost plătit din fondul Ministerului Justiţiei, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul menţionat, aflată la filele 13-14 dosarul Înaltei Curţi.
În considerentele încheierii mai sus precizate, Înalta Curte a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi au impus în continuare privarea de libertate a acestuia, constatând că măsura arestării preventive este legală şi temeinică.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 981 la 13 ianuarie 2009 şi aflate la filele 23-26 dosarul Înaltei Curţi, motivele de recurs formulate în scris de recurentul inculpat Z.L., arătând că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, deoarece din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu a semnat nicio filă cec şi nu a avut acces direct la contul societăţii, iar marfa pe care a cumpărat-o a predat-o prin procese-verbale, administratorului societăţii care a şi semnat filele cec cu care au fost cumpărate mărfurile, iar pe de altă parte a solicitat noi probe în dovedirea nevinovăţiei sale, probe ce i-au fost respinse, dar care întăreau susţinerea sa.
Situaţia reală şi de fapt este că a fost împuternicit de domnul C.C.I. pentru a se ocupa de aprovizionarea SC A.G. SRL, astfel în baza unui contract comercial a fost trimis să achiziţioneze marfa ce trebuia achitată cu file cec semnate de domnul C.C.I., iar aprovizionarea s-a făcut prin încheierea de contract dintre SC A.G. SRL şi societăţile de la care trebuiau ridicate produsele.
Ulterior s-a dovedit că aceste file cec nu aveau acoperirea necesară în bancă pentru achitarea mărfii care fusese cumpărată.
Datorită acestui fapt pe data de 4 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a solicitat Tribunalului Vâlcea reţinerea sa, întrucât existau indicii temeinice că a săvârşit infracţiuni de natură penală.
Tribunalul Vâlcea a respins cererea parchetului, întrucât nu a semnat filele cec şi nu a intenţionat să părăsească teritoriul României.
Parchetul a formulat recurs împotriva deciziei, iar Curtea de Apel Piteşti a admis cererea, dispunând reţinerea sa. Urmare acestui fapt, inculpatul consideră că în mod eronat a fost reţinut nevinovat şi condamnat de către instanţe la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. El nu a făcut altceva decât să îndeplinească ordinele de serviciu contractând produsele, iar la încheierea contractelor au participat persoane competente din ambele părţi.
În ceea ce priveşte filele cec la emiterea lor s-au avut la cunoştinţă că au fost emise cu titlu de garanţei pentru a se asigura o bună desfăşurare a contractului, iar în speţă nu este o faptă de natură penală, potrivit art. 82 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în care prevede că dacă beneficiarul are cunoştinţă de lipsa banilor în cont la emiterea filei cec, contractantul care a cumpărat marfa este exonerat de răspundere penală, acesta fiind un litigiu civil, iar din declaraţiile martorilor a rezultat că la momentul în care au fost făcute tranzacţiile au existat nelămuriri, dar nu s-a făcut nimic în acest sens, de a se verifica posibilităţile de plată, iar pentru niciunul din filele cec emise, nu s-au făcut verificări, întrucât acestea erau garanţii în vederea derulării contractului, Mai mult de atât, dacă filele cec nu erau emise cu titlu de garanţei, acestea trebuiau garantate de bancă, contra unui procent pentru a îndeplini cerinţele infracţiunii de înşelăciune.
Recurentul inculpat a menţionat că se declară nevinovat, deoarece în baza unui contract comercial a îndeplinit ordinele de serviciu, nesemnând nicio filă cec, iar marfa cumpărată în baza contractelor a fost predată prin procese-verbale domnului C.C.I., administratorul societăţii, cel care a semnat filele cec şi potrivit celor două
laturi ale infracţiunii nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
În altă ordine de idei el a solicitat noi probe care i-au fost respinse, probe ce se rezumau la audierea unui martor şi depunerea de înscrisuri noi.
Adevăratul vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în speţă, este numitul C.C.I., care a deţinut filele cec şi ştampilele, aşa cum a reieşit din procesul-verbal încheiat la data de 2 august 2007 în faţa unui notar şi acesta a scăpat de răspunderea penală, iar singurul argument care a adus această exonerare, a fost că a spus că nu a ştiu ce a semnat.
Pe de altă parte a fost condamnat la 12 ani, ceea ce este enorm de mult pentru o persoană în vârstă ca el şi care probleme medicale (diabet), probleme cu au fost dovedite cu acte medicale aflate la dosar.
Privind infracţiunea de înşelăciune pentru care este trimis în judecată şi condamnat, el s-a considerat şi este nevinovat, deoarece nu a semnat nicio filă cec şi a fost împuternicit de administratorul societăţii să se ocupe de aprovizionarea societăţii, solicitând a se dispune soluţia corectă, fie admiterea recursului, casarea deciziei curţii şi trimiterea spre rejudecarea cauzei pentru audierea martorului ce i-a fost respins de Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea sau a se dispune achitarea sa.
La termenul de astăzi, în recurs apărătorul recurentului inculpat a depus la dosarul cauzei, acte în circumstanţiere privind pe inculpat, respectiv fotocopia contractului de mandat comercial nr. 1 de la 3 august 2007 încheiat între SC A.G. SRL şi Z.L., precum şi a unor acte medicale.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârilor atacate şi în rejudecare a se dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul fiind împuternicit pentru aprovizionarea firmei, a încheiat contracte cu alte firme, filele cec nu erau acoperite. De asemenea, apărătorul recurentului inculpat a solicitat a se dispune achitarea aceluiaşi inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a folosit cu rea-credinţă cec-urile, acesta nefiind vinovat pentru emiterea filelor cec, nu a semnat personal cec-urile, el având împuternicirea să răspundă numai de aprovizionarea firmei cu marfă. Totodată, apărătorul recurentului inculpat a solicitat într-un prim subsidiar, schimbarea încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen. în art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, întrucât fapta ce i-a fost reţinută în sarcina sa nu constituie o faptă de rezultat, ci de pericol şi în consecinţă a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art. 861C. pen., iar într-un al doilea subsidiar a se reduce pedeapsa aplicată, aceasta fiind prea mare.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat Z.L. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, atât în scris, cât şi oral, prin apărător, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 10, 18, 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în primă instanţă la Tribunalul Vâlcea, la termenul de judecată de la 12 martie 2008, apărătorul inculpatului, avocat N.R., în apărarea inculpatului, a solicitat proba cu doi martori şi înscrisuri pe situaţia de fapt şi un martor plus înscrisuri în circumstanţiere personală, arătând că în ceea ce priveşte proba testimonială, respectiv cu martorii pe situaţia de fapt, urmează să facă dovada faptului când s-au semnat acele file cec şi de ce, ce s-a întâmplat cu biletele la ordin, respectiv tot ceea ce susţine inculpatul, solicitând să se încuviinţeze să depună lista cu martorii propuşi, a solicitat vizionarea CD-urilor cu înregistrările de la cele două agenţii bancare, aflate la dosar, iar tribunalul a apreciat că este întemeiată cererea de probatoriu formulată de inculpat, atât pe situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere, urmând ca inculpatul să depună listă cu numele şi adresa martorilor propuşi pe situaţia de fapt şi a celui în circumstanţiere, precum şi înscrisurile la care face referire, a fost admisă şi cererea de a fi vizionate cele două CD-uri, urmând să se stabilească o oră în acest sens în ziua termenului de judecată, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul arătat, aflată la filele 86-88 dosarul tribunalului.
La termenul de judecată de la 9 aprilie 2008, în primă instanţă, inculpatul Z.L., având cuvântul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru studierea dosarului, sens în care a depus o cerere la dosarul cauzei, cererea a fost pusă în discuţia părţilor, consemnându-se poziţia fiecăreia, după care tribunalul a constatat că cererea de amânare formulată de inculpatul Z.L., pentru studierea dosarului, este neîntemeiată, astfel că a respins-o, faţă de împrejurarea că este formulată la al patrulea termen de judecată, după începerea cercetării judecătoreşti, probele administrate în prezenţa inculpatului şi având în vedere şi faptul că la dosarul cauzei la fila 249 vol. I, există un proces-verbal încheiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea de către procurorul care a instrumentat cauza şi din care a rezultat că la 1 februarie 2008, după încheierea tuturor actelor de urmărire penală, inculpatul a fost chemat şi i s-a pus în vedere că are dreptul să ia cunoştinţă de materialul probator existent, proces-verbal în care se consemnează, de asemenea, că i-a fost pus la dispoziţie întregul dosar, a luat la cunoştinţă de conţinutul acestuia, motiv pentru care nu a avut de formulat cereri noi şi nici de făcut declaraţii suplimentare.
S-a trecut la vizionarea CD-urilor R. Drăgăşani.
La interperlarea instanţei, inculpatul personal a precizat că nu poate să indice numele şi prenumele celor doi martori admişi pe situaţia de fapt, întrucât aceste nume rezultă din actele dosarului, motiv pentru care a şi solicitat amânarea cauzei, iar în ceea ce priveşte martorul în circumstanţiere a menţionat că acesta se va prezenta în faţa instanţei necitat.
Avocatul C.D., având cuvântul pentru inculpat a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a se prezenta în faţa instanţei, atât martorii admişi pe situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere, apreciind că este utilă soluţionării cauzei acordarea unui termen de judecată în acest sens, cererea fiind pusă în discuţia părţilor, consemnându-se poziţia fiecăreia, după care tribunalul a arătat că rezultând din discuţiile cu inculpatul că cei doi martori propuşi pe situaţia de fapt ar rezultat din materialul probator existent la dosar şi că nu poate indica numele acestora decât studiind dosarul cauzei, tribunalul a revenit asupra cererii de amânare formulată de inculpat pentru studierea dosarului şi a admis-o şi a acordat termen de grefă, potrivit încheierii de şedinţă de la termenul menţionat, aflată la filele 124-126 dosarul tribunalului.
La termenul de judecată de la 4 iunie 2008, în primă instanţă, avocatul C.D., având cuvântul pentru inculpat a precizat că pe situaţia de fapt nu poate indica decât numele unui singur martor, respectiv B.I., domiciliat în comuna Icoana, judeţul Olt, care cunoaşte împrejurări legale de încheierea contractelor cu firmele păgubite, precum şi cu privire la filele cec emise, iar tribunalul după deliberare a dispus amânarea cauzei, în vederea audierii martorului B.I., domiciliat în comuna Icoana, judeţul Olt, propus de inculpat pe situaţia de fapt, acesta fiind citat şi cu mandat de aducere, aşa cum rezultă din consemnările făcute în încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la filele 169-170 dosarul tribunalului.
La termenul de judecată de la 18 iunie 2008, în primă instanţă a fost audiat martorul B.I., propus de inculpat pe situaţia de fapt, sub prestare de jurământ, acesta fiind audiat şi în circumstanţiere pentru inculpat, declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.
Avocatul C.D., având cuvântul, pentru inculpat a solicitat suplimentarea probatoriului cu încă un martor pe situaţia de fapt, respectiv fiul inculpatului, care are cunoştinţă de modalitatea derulării faptelor, întrucât datorită comunicării greşite a inculpatului, martorul audiat la actualul termen ar fi fost în circumstanţiere şi nu pe situaţia de fapt.
Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de suplimentare a probatoriului cu încă un martor pe situaţia de fapt, formulată de inculpat, prin apărătorul său, faţă de împrejurarea că pe situaţia de fapt i s-au admis acestuia doi martori şi un martor în circumstanţiere, iar, ulterior, prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2008, s-a dispus ca acesta să depună lista cu numele martorilor admişi pe situaţia de fapt şi în circumstanţiere. De asemenea, i s-a acordat inculpatului, termen de grefă pentru studierea dosarului faţă de declaraţia acestuia că numele celor doi martori pe situaţia de fapt rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penale. Ulterior, acesta nu a putut că nominalizeze cele două persoane, iar în şedinţa din 4 iunie 2008, iniţial, a renunţat la audiere, iar apoi a precizat că nu poate indica decât numele unui singur martor, respectiv B.I. prezent astăzi, propus pe situaţia de fapt, respectiv pentru a face dovada împrejurărilor legate de încheierea contractelor cu firmele constituite părţi civile şi cu privire la filele cec şi, în acelaşi timp a renunţat la celălalt martor pe situaţia de fapt pe motiv că nu poate să-l identifice.
La interpelarea instanţei, părţile prezente au declarat că nu mai au explicaţii de dat ori cereri noi de formulat pentru completarea cercetării judecătoreşti. Nemaifiind alte chestiuni prealabile, instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 alin. (2) C. proc. pen. şi a acordat cuvântul părţilor în dezbateri, potrivit art. 340 C. proc. pen., aşa cum rezultă din partea introductivă a sentinţei pronunţate în primă instanţă, aflată la filele 192-194 dosarul tribunalului.
În apel, la termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, grefierul de şedinţa a învederat instanţei că s-au depus la dosar prin serviciul arhivă, concluzii scrise formulate de inculpatul Z.L.
Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen. s-a încuviinţat apărătorului apelantului inculpat să ia legătura cu acesta în vederea pregătirii apărării.
S-a procedat la ascultarea inculpatului, răspunsurile acestuia fiind
consemnate în proces-verbal ce a fost ataşat la dosarul cauzei.
Apărătoarea apelantului inculpat a solicitat completarea probatoriului cu un martor pe situaţia de fapt, probă ce a fost solicitată şi la instanţa de fond şi a fost respinsă.
Instanţa a pus în vedere inculpatului să indice teza probatorie şi numele martorului.
Inculpatul a solicitat încuviinţarea probei cu un martor pentru a-şi dovedi nevinovăţia, însă a afirmat că nu poate preciza numele acestuia şi nici ceea ce înţelege să dovedească prin audierea martorului.
Reprezentantul parchetului s-a opus încuviinţării probei cu un martor solicitată de inculpat prin apărător, având în vedere că nu a indicat numele martorului şi nici teza probatorie.
Curtea de apel a respins cererea formulată de apelantul inculpat prin apărător prin care a solicitat încuviinţarea probei cu un martor, având în vedere că nu a indicat numele acestuia şi nici teza probatorie.
Apărătorul apelantului inculpat şi reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, a arătat că nu au cereri prealabile de formulat şi nici alte probe de solicitat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat şi nici alte probe de solicitat, curtea a constatat apelul în stare de judecată şi a acordat părţilor cuvântul asupra acestuia, cât şi asupra stării de arest a apelantului inculpat, concluziile părţilor fiind consemnate, aşa cum rezultă din partea introductivă a deciziei pronunţată de instanţa de apel, aflată la filele 76-77 dosarul curţii de apel.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurentul inculpat Z.L. cu privire la respingerea probelor noi solicitate în dovedirea nevinovăţiei sale, precum şi a solicitării de a se admite recursul, casa decizia atacată şi a se trimite cauza în vederea rejudecării, pentru a se audia martorul ce i-a fost respins, deoarece, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat, de fiecare dată motivat asupra cererii de administrare a probelor în apărare formulată de inculpat, în cauză fiind administrată în primă instanţă, proba testimonială cu martorul B.I., propus de inculpat pe situaţia de fapt.
Înalta Curte apreciază că ambele instanţe şi-au motivat cererea de respingere a suplimentării probatoriului formulată de inculpat, prin referiri concrete, fie prin evidenţierea modului în care au fost propuse probele în apărarea inculpatului, încuviinţate în integralitate de către prima instanţă, pentru ca apoi, în raport cu imposibilitatea indicării chiar de către inculpat a martorilor, pentru ca ulterior să încuviinţeze singurul martor pe care apărătorul inculpatului l-a putut menţiona, procedând la ascultarea acelui martor şi a respins suplimentarea probatoriului, fie ca urmare a imposibilităţii indicării de către inculpat a martorului şi nici a utilităţii şi concludenţei probei solicitate, în faţa instanţei de apel, aşa încât recurentul inculpat nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea unei probe pe care a solicitat-o, atâta timp cât se află în culpă procesuală printr-o atitudine oscilantă cu privire la indicarea concretă a martorului şi a utilităţii probatorii a declaraţiei acestuia.
În consecinţă, ambele instanţe s-au pronunţat asupra probelor solicitate de inculpat, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen.
Din examinarea coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului Z.L. în săvârşirea infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că a fost făcută o reală evaluare, prin coroborarea tuturor probelor administrate, în cursul procesului penal, stabilindu-se că faptele inculpatului Z.L., în calitatea de director general al SC A.G. SRL Drăgăşani, în perioada 2-24 august 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a induce în eroare părţile vătămate SC M.N. SA Braşov şi SC A. SA Cluj Napoca cu prilejul încheierii contractelor de livrare de mărfuri prin emiterea mai multor file cec, ştiind că pentru valorificarea lor nu există disponibil, în scopul obţinerii de foloase materiale pentru sine, precum şi însuşirea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de către acesta, din creditul societăţii, în perioada 21-31 august 2007 a sumei de 980.500 lei, cea mai importantă parte a acestei sume, respectiv 970.500 lei fiind ridicată din bancă pe parcursul a patru zile, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, întrunesc elementele constitutive la infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi folosirea cu rea-credinţă a creditului de care se bucură societatea în folosul propriu, în formă continuată, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel nu numai că şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la dovedirea vinovăţiei inculpatului Z.L. în comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, dar a făcut un examen propriu asupra materialului probator administrat în cauză, prin evidenţierea declaraţiilor inculpatului, a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, a mandatului martorului C.C.I., al căror conţinut l-a valorificat coroborat cu materialul probator în ansamblul său, prin prisma condiţiilor legale ale celor două infracţiuni, stabilind că din modalitatea de săvârşire a infracţiunii a rezultat intenţia evidentă a inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate prin emiterea filelor cec care nu aveau acoperire, că şi din natura ce le-a fost conferită de inculpat, respectiv aceea de mijloc de garanţie s-a relevat împrejurarea că la momentul emiterii filelor, nu exista disponibil bănesc în cont, că prin modalitatea de plată convenită cu părţile civile, respectiv filă cec şi emiterea ulterioară a unei asemenea file a indus în eroare părţile vătămate, că inculpatul a fost cel care a recepţionat marfa, semnând şi ştampilând factura de primire, ulterior marfa fiind revândută de către acelaşi inculpat unor societăţi comerciale, încasând personal valoarea acesteia, retragerea efectivă a banilor fiind făcută de inculpat, aşa încât acesta prin prezentarea societăţii SC A.G. SRL ca fiind una cu potenţial financiar şi folosindu-se de calităţi mincinoase, precum şi de file cec pentru care ştia că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont a indus în eroare cele două societăţi comerciale.
De asemenea, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări, examinând critica formulată de recurentul inculpat Z.L. cu privire la nevinovăţia sa în săvârşirea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, precum şi solicitarea de achitare în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) şi respectiv art. 10 lit. c) C. proc. pen., în raport cu materialul probator administrat în cursul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, în apel, prin reascultarea inculpatului, cât şi în recurs, prin analiza înscrisurilor depuse, constată că aceasta este nefondată, deoarece pe de-o parte, între percepţia instanţelor asupra mijloacelor de probă administrate şi soluţiile pronunţate nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, ci dimpotrivă materialul probator administrat susţine hotărârile pronunţate.
Pe de altă parte, în baza evaluării proprii, Înalta Curte consideră că vinovăţia inculpatului Z.L. în săvârşirea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, rezultă din mijloacele de probă administrate care au relevat contribuţia concretă a acestuia, în sensul că acesta nu a avut intenţia de a-şi desfăşura o activitate comercială onestă, ci, dimpotrivă a avut intenţia de a beneficia de sume de bani în folosul propriu, prin crearea unei aparenţe de credibilitate, soliditate financiară şi potenţiabilitate în desfăşurarea activităţii comerciale, în scopul câştigării încrederii partenerilor de afaceri, aşa încât şi-a premeditat manoperele de inducere în eroare a societăţilor comerciale, prin efectuarea iniţială a unor operaţiuni comerciale cu sume mici, marfa fiind plătită la timp, pentru câştigarea încrederii, iar la numai zece zile de la preluarea societăţii comerciale SC A.G. SRL Drăgăşani, în calitate de administrator unic şi anume la data de 17 iulie 2007, dată când a dobândit şi specimen de semnătură în bancă, respectiv la data de 27 iulie 2007 a cesionat părţile sociale, martorului C.C.I., în vârstă de 18 ani şi 9 luni, absolvent al unei şcoli profesionale, fără niciun fel de experienţă în materie comercială, acesta devenind administrator, de a dobândit specimenul de semnătură în bancă la data de 13 august 2007, inculpatul asumându-şi funcţia de director general al societăţii, calitate în care a încheiat la 2 august 2007 cu SC A. SA Cluj Napoca şi la 6 august 2007 cu SC M.N. SA Braşov, contracte pentru diferite mărfuri, acestea fiind semnate şi ştampilate de inculpat, acesta fiind şi cel care completa şi ştampila filele cec, ce ulterior erau semnate la grămadă şi fără a se cunoaşte modul de folosire al lor, de către martorul C.C.I., cel care prelua marfa şi încasa banii de la unitatea bancară fiind numai inculpatul, acesta încasând suma de 970.000 lei, soldul final în contul societăţii după operaţiunile bancare rămas la data de 31 august 2007, fiind numai de 428,28 lei.
Astfel, vinovăţia inculpatului Z.L. în săvârşirea infracţiunilor ce i-au fost reţinute în sarcina sa, în calitate de autor, care a indus în eroare părţile vătămate cu ocazia încheierii contractelor încheiate, prin emiterea unor file cec fără a avea disponibilul în bancă, în scopul obţinerii unor foloase materiale pentru sine, precum şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, retrăgând o sumă mare de bani, pe parcursul a patru zile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi folosirea cu rea-credinţă a creditului pentru a obţine un folos pentru sine, şi se susţine cu declaraţiile date iniţial în calitate de învinuit a lui C.C.I. (filele 52-58; 60-62 vol. I dosarul parchetului), declaraţia în calitate de martor a lui C.I. (fila 82 dosarul tribunalului), procesul-verbal de confruntare între C.C.I. şi inculpatul Z.L. (filele 73-75 vol. I dosarul parchetului), actele societăţii SC A.G. SRL şi specimene de semnături (filele 76-101 în vol. I dosarul parchetului), plângerea formulată de partea civilă SC A. SA Cluj Napoca (fila 3 în vol. II dosarul parchetului), contractul de distribuţie nr. 649/2007 şi fotocopiile filelor cec emise, alte înscrisuri (filele 5-61 în vol. II dosarul parchetului), declaraţiile martorilor C.M.O. (filele 63-65 vol. II dosarul parchetului şi fila 107 dosarul parchetului), V.M.R. (filele 66-71 vol. II dosarul parchetului şi fila 77 dosarul tribunalului), proces-verbal de confruntare între martorul V.M.R. şi inculpatul Z.L. (filele 72-73 vol. II dosarul parchetului), declaraţiile martorilor S.I.M. (filele 74-78 vol. II dosarul parchetului şi fila 83 dosarul tribunalului), R.L. (filele 79-81 vol. II dosarul parchetului şi fila 108 dosarul tribunalului), M.R.M. (filele 83-86 vol. II dosarul parchetului şi fila 84 dosarul tribunalului), P.O. (filele 87-88 vol. II dosarul parchetului şi fila 138 dosarul tribunalului), plângerea părţii civile SC M.N. SA Braşov, contractul de vânzare-cumpărare nr. 9 de la 6 august 2007, facturi şi documente bancare, alte înscrisuri (filele 106-132 vol. II dosarul parchetului), declaraţiile martorilor S.I. (filele 133-135 vol. II dosarul parchetului şi fila 76 dosarul tribunalului), S.T. (filele 1-6 vol. III dosarul parchetului şi fila 78 dosarul tribunalului), contractul comercial de vânzare-cumpărare produse industriale nr. 4/2007 şi alte înscrisuri (filele 10-140 vol. III dosarul parchetului), declaraţiile martorilor N.I.M. (filele 143-144 vol. III dosarul parchetului şi fila 79 dosarul tribunalului), A.E. (filele 145-147 vol. III dosarul parchetului), I.S.M. (filele 148-150 vol. III dosarul parchetului), P.C. (filele 156-157 vol. III dosarul parchetului şi fila 81 dosarul tribunalului), proces-verbal de confruntare între martorul P.C. şi inculpatul Z.L. (filele 158-160 vol. III dosarul parchetului), procesul-verbal de confruntare între martora I.S.M. (filele 161-163 vol. III dosarul parchetului şi fila 80 dosarul tribunalului), procesul-verbal de confruntare între martora N.L.M. şi inculpatul Z.L. (filele 164-166 vol. III dosarul parchetului), declaraţia martorului propus de inculpat pe situaţia de fapt B.I. (fila 181 dosarul tribunalului), alte acte depuse şi aflate la dosarul tribunalului, actele depuse în recurs, filele 27-33 dosarul Înaltei Curţi, care infirmă declaraţiile inculpatului Z.L. (filele 45; 47-48 vol. I dosarul parchetului şi filele 8; 75 dosarul tribunalului şi fila 73 dosarul curţii de apel).
În declaraţia dată în primă instanţă, martorul S.I.(fila 76 dosarul tribunalului) a arătat că „În data de 6 august 2007, inculpatul s-a prezentat la Braşov de unde a ridicat marfă a cărei contravaloare a achitat-o cu două file cec cu termen scadent la 30 şi respectiv 45 de zile. Când au fost introduse în bancă, cele două file cec au fost refuzate pentru lipsă disponibil. A existat şi o comandă însă nu pentru o cantitate aşa mare de marfă, după care, a fost încheiat un contract semnat şi ştampilat de mine din partea societăţii din Braşov şi de inculpat din partea SC A.G.. Înainte de a ridica această marfă, inculpatul a mai cumpărat de la Braşov de două ori produse pe care le-a achitat cu ordin de plată. Precizez că SC A.G. a cumpărat aceste bunuri. Inculpatul mi-a fost prezentat de către M.R.T. pe care eu îl ştiam ca asociat la SC A.G. Tot M.R. mi l-a prezentat pe inculpat ca director general al acestei societăţi. Precizez că cele două file cec erau semnate, însă au fost completate de către inculpat, în baza facturilor emise, cu valoarea de plată ce rezulta din acestea. Nu am luat legătura după ce am constatat că filele cec sun refuzate. Revin şi arăt că am luat legătura cu M.R.M. aproximativ timp de o săptămână după ce s-a ridicat marfa, cerându-i acestuia să achite preţul, pentru că el îl ştiam reprezentantul societăţii A.G. După aproximativ o săptămână acesta nu mi-a mai răspuns pe numărul de telefon pe care eu îl ştiam….Mărfurile au fost ridicate în aceeaşi zi şi cu acelaşi camion. Exact în perioada în care se făcea livrarea şi înainte de a se semna contractul personal l-am contactat telefonic pe M.R.M. căruia i-am atras atenţia „să nu-mi tragă ţeapă” şi acesta m-a asigurat că nu o să fie niciun fel de problemă. Au existat între mine şi inculpat discuţii în legătură cu termenul la care urmează să devină scadente filele cec. Inculpatul dorea ca plata să se facă printr-o singură filă cec scadentă la 45 de zile, lucru cu care eu nu am fost de acord. Atunci, inculpatul a luat telefonic legătura cu o persoană despre care eu am presupus fără să ştiu exact că este M.R.T., după care, pentru marfă s-au emis două file ce în baza celor două facturi, una de circa 1,5 miliarde lei scadentă la 30 de zile şi pentru diferenţă, scadenţa urma să fie la 45 de zile. Când a venit prima oară la mine împreună cu inculpatul M.R.T. nu mi-a spus că a cesionat societatea…”.
Martorul V.M.R. în declaraţia dată în primă instanţă (fila 77 dosarul tribunalului) a menţionat că „…La aproximativ o săptămână am fost contactat telefonic de aceeaşi persoană R.M. care mi-a spus că directorul general al societăţii este în drum spre Craiova. M-am întâlnit cu acesta, inculpatul din cauza de faţă, mi-a prezentat un contract semnat şi ştampilat, contract cadru al firmei la care eu lucram şi pe care i-l trimisesem pe email. Inculpatul a pus şi o ştampilă cu număr de înregistrare. Când m-am întâlnit cu inculpatul, acesta s-a prezentat ca fiind director general al SC R. şi SC A.G. SRL şi mi-a dat şi o carte de vizită din care rezulta explicit acest lucru şi a lăsat să se înţeleagă că în spatele acestei societăţi sunt persoane importante din lumea politică, lăsând să se înţeleagă că SC A.G. Drăgăşani ar avea legătură cu S A.G. a lui C. La prima comandă, inculpatul mi-a declarat că materialele îi sunt necesare pentru un cămin studenţesc din Bucureşti, iar a doua oară mi-a spus că pentru o lucrare de la Turnu Severin. Cu inculpatul m-am întâlnit mai de multe ori în zona Craiovei, în locaţii diferite. Singurul cu care am discutat în legătură cu afacerile comerciale ce urmau să se deruleze cu A. Cluj-Napoca, în afară de cele două discuţii telefonice cu R.M. a fost inculpatul. Personal i-am solicitat inculpatului să mi-l prezinte pe R.M., însă acesta mi-a declarat că în acea vreme era plecat din ţară.”
Martorul S.T. în declaraţia dată în primă instanţă (fila 78 dosarul tribunalului) a precizat că „Menţin declaraţiile date cu ocazia cercetărilor, cu precizarea că nu-mi mai aduc aminte în totalitate ce am declarat la vremea la care am fost audiat. Aşa cum am arătat şi în declaraţii, despre marfa pe care am cumpărat-o am aflat de la Z., la o întâlnire pe care am avut-o în oraşul Drăgăşani. Tot Z. mi-a dat şi oferta de preţ, ofertă care corespundea pentru materialele existente în facturi. După aceea, s-au întocmit facturile de vânzare către societatea tatălui meu, ocazie cu care mi-a fost prezentat şi patronul societăţii A.G., persoană care a şi semnat actele. Tot patronul a completat şi aceste facturi. Am purtat discuţii cu inculpatul care mi-a spus că nu va livra niciun fel de marfă decât în momentul în care banii vor fi intrat în contul societăţii. De faţă a fost şi patronul societăţii care era retras şi vorbea puţin. Toată marfa a fost livrată în 3 sau 4 zile, pe măsura ce viram în contul SC A.G. valoarea ei.
Toate facturile de livrare către societatea tatălui meu au fost întocmite o singură dată, de faţă fiind inculpatul şi C.C.I., însă mi se dădeau pe măsură ce ridicam marfa şi achitam preţul. Oricum, marfa nu putea fi ridicată o singură dată, întrucât era o cantitate mare şi nici eu nu puteam să plătesc o singură dată pentru că nu aveam toată suma la dispoziţie. Am purtat o discuţie cu inculpatul care mi-a spus că de la banca din Drăgăşani se va verifica dacă am virat în contul societăţii banii şi după aceea mi se va vira marfa. Aşa acum am arătat, plata mărfurilor am făcut-o în principal prin diferite bănci, însă şi în numerar, respectiv suma de 138.000.000 ROL sumă pe care i-am achitat-o inculpatului…Aşa cum am arătat oferta mi-a fost înmânată de către inculpat şi pe această ofertă ere prevăzut discantul de 25 sau 27 %. La facturile încheiate, precizez că datele de livrare erau diferite, pentru că nu puteam să ridic toată marfa în aceeaşi zi. Arăt că marfa mi-a fost dată eşalonat, aşa cum eu puteam să plătesc. Mi se citeşte un pasaj din declaraţia de la fila 3 din vol. III al dosarului, referitor la modul în care s-au întocmit facturile şi arăt că acea parte din declaraţie corespunde adevărului, respectiv că facturile erau scrise de C. la dictarea inculpatului care consider eu că-l ajuta. La ridicarea mărfii, de faţă a fost inculpatul. Eu nici nu cunoşteam altă persoană, aşa că numai acesta a fost prezent când am ridicat marfa. Pe C. l-am cunoscut când au fost întocmite facturile. Când am depus sume în contul SC A.G. Drăgăşani, o singură dată a fost prezent şi C., împreună cu inculpatul. S-a încheiat şi contract cu societatea mea şi A.G., contract ce mi-a fost prezentat semnat de către C.…Precizez că eu am cerut inculpatului actele de provenienţă a mărfurilor, ocazie cu care am constatat că provin de la cele două societăţi, respectiv A. şi M.N.”
Martora N.L.M. în declaraţia dată în primă instanţă (fila 79 dosarul tribunalului) a arătat că „Menţin declaraţia dată cu ocazia cercetărilor. Eu îl ştiu pe inculpat ca fiind reprezentantul SC A.G. SRL Drăgăşani şi în această calitate, după ce retragerile de sume de bani erau verificate de o altă persoană, i-am eliberat diferite sume de bani, una dintre ele cred că peste 50.000 lei. Precizez că şi în aceeaşi zi i-am eliberat de mai multe ori sume de bani Nu i-am solicitat actul de identitate pentru că eu îl cunoşteam ca fiind reprezentantul societăţii mai sus arătate şi în acelaşi timp, până să ajungă la casierie, actele erau verificate de o altă persoană, respectiv de către I.C. , ofiţer de credite. Uneori inculpatul venea însoţit la bancă de C., persoană despre care ştiam că este prietenă cu acesta. Nu cunoşteam dacă această persoană C. avea vreo calitate la SC A.G. SRL. Eu personal, toate sumele de bani i le-am înmânat inculpatului. Eu m-am angajat la Agenţia Băncii din Drăgăşani la 1 august 2007 şi de la colegul meu, I., ştiam că inculpatul este administratorul firmei A.G. SRL. La vremea respectivă nu ştiam că într-o zi nu se pot retrage mai mult de 10.000 lei fără justificare, însă în condiţiile în car am avut viza pusă de I. pe acte, am considerat că este legal. Uneori actele de ridicare a sumelor erau deja semnate când mi se prezentau, însă inculpatul a semnat şi în faţa mea de ridicare a banilor. Nu am verificat pe ce nume s-au întocmit actele de eliberare a banilor şi dacă persoana era reprezentantul societăţii. Sumele eliberate inculpatului au fost numărate de către mine, pentru că la fiecare operaţiune procedez în acest fel.
Martora I.S.M. în declaraţia dată în primă instanţă (fila 80 dosarul tribunalului) a menţionat că „Menţin declaraţiile date cu ocazia cercetărilor întrucât corespund realităţii din contul SC A.G. SRL în mai multe rânduri am eliberat diferite sume de bani inculpatului. La prezentarea la ghişeu, inculpatul venea cu toată documentaţia făcută şi astfel nu i-am solicitat act de identitate. La eliberarea sumelor de bani, eu aveam obligaţia să-i cer actul de identitate, însă nu am făcut acest lucru, datorită faptului că I.C. mi-a cerut să-l servesc, eu personal am eliberat sumele de bani numai inculpatului. Nu am dat la alte persoane. Uneori inculpatul venea însoţit, alteori era singur. Îmi amintesc că a venit însoţit şi de un tânăr, pe nume C. Lui C., eu, personal, nu i-am înmânat niciodată vreo sumă de bani. Mie personal, C. nu mi-a solicitat niciodată retragerea unor sume de bani din contul SC A.G. SRL: Nu era de datoria mea să verific dacă persoana care a solicitat restituiri în numerar avea specimen de semnătură în bancă, însă aveam obligaţia să-i identific. Normele băncii stabileau că persoanele juridice nu puteau să solicite în numerar mai mult de 10.000 lei zilnic retragere din cont. Eu am făcut însă aşa cum mi s-a spus. Precizez că suma mai mare am eliberat-o ca urmare a faptului că aşa mi s-a spus de către I., persoană care proceda în acelaşi mod cu cei pe care îi cunoştea. Am numărat sumele de bani atunci când i le-am înmânat inculpatului.”
În declaraţia dată în primă instanţă, la fila 81 dosarul tribunalului, martorul P.C. a precizat „Menţin declaraţiile date cu ocazia cercetărilor, întrucât corespund realităţii. La vremea respectivă am lucrat la agenţia băncii din Drăgăşani, la casierie. Personal, am eliberat inculpatului diferite sume de bani şi este posibil, nu mai ţin minte exact, să-i fi eliberat acestuia şi de mai multe prin aceeaşi zi. Inculpatul se prezenta la bancă, mergea la ofiţerul care se ocupa de operaţiunile efectuate de persoanele juridice, iar după aceea cu viza acestuia se prezenta cu actele la casierie, fiind însoţit în acelaşi timp de acest ofiţer de tranzacţii ale persoanelor juridice. Eu personal nu am verificat niciodată actele inculpatului, întrucât această verificare se făcea de către I.C., fără viza acestuia eu, personal nu puteam să eliberez nicio sumă de bani. S-a întâmplat ca în aceeaşi zi, în contul A.G. să se depună diferite sume de bani şi la scurt timp aceeaşi sumă să se retragă. De câte ori eu personal am dat bani retraşi din contul SC A.G., i-am dat numai inculpatului şi nu la altă persoană. Uneori, inculpatul venea şi însoţit însă nu ştiu de cine. La vremea respectivă aveam o vechime de doar o lună în bancă. Nu ştiam ce sumă în numerar putea să retragă într-o zi o persoană juridică. Eu personal, pe funcţia pe care o deţineam la vremea respectivă, aveam obligaţia să încunoştinţez ofiţerul de credite persoane juridice dacă se retrag sume mai mari de 10.000 lei, însă chiar acesta îmi avizase. Eu personal nu aveam obligaţia să anunţ filiala despre acest lucru. Am numărat sumele de bani date inculpatului.”
În declaraţia dată în primă instanţă aflată la fila 82 dosarul tribunalului, martorul C.C.I. a arătat că „Menţin declaraţiile date cu ocazia cercetărilor întrucât corespund realităţii. La mine, într-o zi când mă aflam la terasa unui restaurant din comuna Prundeni, a venit o persoană cu numele B. care m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o societate. Iniţial, mai întrebase şi alte persoane. I-am spus că da, dar „să nu aibă belele”. După o săptămână, aceeaşi persoană mi l-a prezentat pe inculpat cu care apoi am venit la registrul comerţului şi aici s-au întocmit acte de cesionare a societăţii. Nu i-am dat inculpatului nicio sumă de bani. La aproximativ o săptămână, am ridicat de la Registrul Comerţului actele care apoi mi-au fost luate de către inculpat. Nu am văzut niciodată ştampila societăţii şi nici carnetul cu file cec. La cererea inculpatului, am semnat însă mai multe coli tip A 4, în alb, şi este posibil ca atunci să fi semnat şi filele cec. Nu am făcut nicio tranzacţie comercială pe societate. Nu am fost niciodată la Cluj-Napoca sau la Braşov, nici sediul firmei nu-l cunosc. Nu am încheiat niciun contract de comodat cu vreo persoană, contract care să specifice locul în care se află sediul societăţii. Nu am închiriat maşini care să transporte marfă pentru societate şi nici nu am plătit contravaloarea vreunui transport. Nu am văzut niciodată marfa adusă de la Cluj-Napoca sau Braşov. Este adevărat însă că într-un garaj, am întocmit mişte acte pe care le-am semnat, acte care se refereau la ţevi, bare, robinete. În afară de inculpat eu nu cunosc o altă persoană. Nu ştiu dacă societatea a avut în cont vreo sumă de bani. La cererea inculpatului eu am fost la bancă şi am semnat acte, însă eu personal nu am primit nicio sumă de bani. Este adevărat că am primit o plasă de la inculpat în momentul în care mă aflam la sediul Agenţiei din Drăgăşani, dar nu am ştiu ce se află în acea plasă. Când am ajuns la maşină, plasa i-am dat-o inculpatului. De toate tranzacţiile am aflat în momentul în care am fost cercetat de organele de poliţie. Precizez că la acea dată inculpatul conducea un Logan de culoare albă al cărui număr de înmatriculare nu-l cunosc. Cel care m-a dus la inculpat pentru a cumpăra societatea nu a pronunţat numele inculpatului niciodată. Cu B. nu m-am mai întâlnit niciodată de la acea dată. Este adevărat că la un notariat în Drăgăşani am semnat nişte acte al căror conţinut eu însă nu-l cunosc. Personal nu sunt în posesia acelor acte. Şi acte au rămas tot la inculpat. Nu-mi aduc aminte dacă am încheiat şi alte acte cu inculpatul.
Pentru întreaga activitate desfăşurată am primit de la inculpat suma de 170 lei.”
În declaraţia dată, în primă instanţă, aflată la fila 83 dosarul tribunalului, martorul S.I.M. a menţionat că „Declaraţiile dat cu ocazia cercetărilor corespund realităţii şi mi la menţin. L-am cunoscut pe inculpat pe data de 10 august 2007, când s-a prezentat la magazinul SC A. SA unde eu îmi desfăşor activitatea. Deja venise comanda pentru mărfurile solicitate de la reprezentantul nostru zonal. Inculpatul mi-a prezentat un cec semnat şi ştampilat pe care eu apoi l-am completat cu valoarea mărfurilor pe care le vândusem. S-a mai făcut referire la un cec în alb pe care eu însă nu l-am văzut. La un moment dat a venit secretara directorului C. care l-a luat pe inculpat să discute cu acesta, inculpatul s-a reîntors după aproximativ o oră şi 30 de minute. Nu s-a încărcat toată marfa comandată. Pentru marfa încărcată s-au întocmit facturi şi valoarea acesteia a fost specificată în fila cec. Inculpatul este persoana care a ridicat marfa. Personal eu nu am mai discutat cu altă persoană de la A.G. SRL în legătură cu distribuirea mărfii. Şi pe data de 20 august, SC A. SA a livrat marfă de la depozit şi o mică parte de la magazinul la care eu lucrez. Pentru marfa ridicată din magazinul meu a fost completat un cec separat. Nu ştiu nimic în legătură cu unele îndoieli referitoare la societatea reprezentată de inculpat.”
În declaraţia dată în primă instanţă, aflată la fila 84 dosarul tribunalului, martorul M.R.M. a precizat că „Menţin declaraţiile date cu ocazia cercetărilor penale, declaraţii pe care le-am dat fiind asistat şi de un avocat ales de mine. Am cunoştinţă de faptul că SC M.N. SA a formulat plângere penală şi împotriva mea. Personal am fost asociat şi administrator doar la SC A.G. SRL. Nu am avut nicio calitate la SC R. SRL, societate ce aparţine cumnatei mele M.L. Pe această societate am desfăşura activitatea aproximativ două sau trei luni, timp în care am derulat afaceri comerciale atât cu SC M.N. Braşov, cât şi cu alte societăţi, întrucât am considerat că nu merge aşa cum mi-am dorit, am cesionat-o inculpatului. Pe inculpat îl cunosc de 5 sau 6 ani şi nu am făcut afaceri comerciale împreună. Eu l-am prezentat pe inculpat la SC M.N. Braşov, societate care avea datorii faţă de A.G. şi care trebuia recuperată de inculpat. Am fost o singură dată cu inculpatul, la Braşov. După cesionarea societăţii către inculpat, sediul acesteia a rămas la mine pentru o perioadă de aproximativ 2-3 luni când urma să fie mutat de inculpat în judeţul Olt. Nu cunosc motivul pentru care directorul societăţii de la Braşov m-a contactat telefonic pe mine să mă întrebe de seriozitatea relaţiilor comerciale pe care le făcea cu inculpatul. Nu am văzut marfa depozitată în gospodăria mea, nu am dirijat şi nici nu am plătit transportul acestor mărfuri. Pe inculpat l-am însoţit o singură dată la R., filiala Drăgăşani, după cesionare societăţii, atunci când a dat specimen de semnătură. Sunt rudă cu reprezentantul firmei din Costeşti care a cumpărat marfa. Am încheiat contract de comodat cu inculpatul pentru sediul societăţii eu personal nu îl cunosc pe C. Am făcut afaceri comerciale în numele societăţii R. Drăgăşani, cu SC M. Braşov, întrucât o ajutam pe cumnata mea. Eu i-am spus reprezentantului SC M.N. Braşov că nu mai sunt acţionat al SC A.G. SRL. Personal nu am luat niciodată legătura telefonic cu vreun reprezentant al SC A. SA. Nu îmi aduc aminte numerele de telefon din perioada iunie-iulie 2007, telefoane care să-mi fi aparţinut.”
În declaraţia dată în primă instanţă, aflată la fila 107 dosarul parchetului, martorul M.O.C. a arătat că „Menţin declaraţia dată cu ocazia cercetărilor penale, întrucât corespunde adevărului. Ca urmare a unei solicitări a inculpatului, de a fi primit de preşedintele companiei, respectiv SC A. SA Cluj Napoca, la cererea transmisă de acesta asistenţei sale, l-am primit eu pe inculpat, întrucât preşedintele acestei companii lipsea din ţară. Preşedintele companiei m-a delegat pe mine să port această discuţie. L-am primit pe inculpat, în prezenţa asistentei preşedintelui companiei şi din discuţiile purtate cu acesta. Am înţeles că este director general la SC A.G. SRL, mi-a prezentat şi cartea de vizită, pe A.G. SRL, şi în acelaşi timp, mi-a arătat că societatea sa urmează să utileze un cămin studenţesc din Craiova, cu produse specifice societăţii noastre. Inculpatul mi-a spus că urmează să achiziţioneze produse de vârf ale societăţii noastre dând de înţeles că acel cămin la care urma să le folosească la rândul său va fi folosit de către studenţi cu posibilităţi material mari. Mi-a mai spus de asemenea, că este acţionat şi la o altă societate cu denumirea R. care se axa pe comerţul cu produse din inox şi oţeluri în general, aceasta cu intenţia de a arăta cât de puternică este compania sa. Mi-a solicitat contractul încheiat între cele două societăţi, contract ce i i-a fost pus la dispoziţie de către asistenţa preşedintelui. La data la care am purtat discuţia, la societatea noastră era deja depusă o comandă, iar inculpatul mi-a făcut cunoscut că urmează să depună o altă comandă mult mai substanţială, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi valoric, precizând că ea trebuie onorată la termenul specificat, ca urmare a faptului că deja urmează să înceapă anul universitar. Precizez că personal m-am întâlnit cu inculpatul de 2 ori. Este reală susţinerea din declaraţie din care rezultă că un angajat al societăţii mi-a adus la cunoştinţă împrejurarea că situaţia inculpatului ar prezenta probleme legate de faptul că produsele pe care le-a comandat nu se corelau între ele, pe discuţia pe care am avut-o cu inculpatul referitor şi la plata în avans a produselor, precum şi acea legată de verificările pe care le-a făcut la SC R., filiala Cluj, şi care ne-a confirmat că SC A.G. nu a avut incidente bancare că are bani în cont însă nu se poate spune ce sumă. Aspectul relatat şi care se referă la problemele aduse în discuţie de către M.L. s-au petrecut în momentul în care s-a făcut ultima livrare către SC A.G.SRL Drăgăşani. Am solicitat inculpatului să achite în devans preţul produselor, însă acesta a refuzat cu motivarea că trebuie să ia legătura cu asociatul său, persoană despre care am înţeles că se află situată pe aceeaşi poziţie în societatea ca şi inculpatul. Când am constatat că s-a refuzat la plată primul cec, am luat legătura cu inculpatul. Precizez că acel refuz s-a datorat faptului că persoana care semnase cec-ul nu avea specimen de semnătură. I-am arătat acest lucru inculpatului şi mi-a spus că este posibil ca asociatul său să fi semnat din greşeală cec-ul pentru această bancă, asigurându-mă că va face plata. Din discuţiile pe care le-am purtat cu inculpatul, acesta nu mi-a indicat o altă persoană căreia să mă adresez pentru plata preţului. Eu personal nu am discutat cu altcineva în legătură cu livrarea produselor de la societatea noastră. La prima întâlnire pe care am avut-o cu inculpatul contractul comercial era deja semnat. Nu am cunoştinţă să se fi livrat o cantitate mai are decât cea prevăzută în contract. Cantităţile de produse se livrau în baza comenzilor efectuate de beneficiar. Au existat asemenea comenzi scrise.”
În declaraţia dată, în primă instanţă la tribunal, aflată la fila 108 dosarul tribunalului, martorul R.L. a menţionat că „Menţin declaraţia dată cu ocazia cercetărilor, întrucât corespunde realităţii eu personal l-am cunoscut numai pe inculpat în calitate de director general al SC A.G. şi nu am luat legătura cu nicio altă persoană de la această societate. Înainte de scadenţa cec-ului personal am luat legătura telefonic în mai multe rânduri cu inculpatul, care m-a asigurat că se va face plata la data scadenţei cec-ului. Am luat legătura şi după ce s-a refuzat la plată cec-ul. Inculpatul mi-a răspuns de această dată cu greutate, asigurându-mă că aşteaptă să intre banii în cont şi urmează apoi să se facă plata. Ulterior acesta nu a mai răspuns la apelurile telefonice formulate. La data încheierii contractului nu eram în conducerea firmei şi nu ştiu unde s-a încheiat acest contract.”
În declaraţia dată în primă instanţă, la tribunal, aflată la fila 138 dosarul tribunalului, martorul P.O. a precizat că ” Menţin declaraţia dată cu ocazia cercetărilor întrucât corespunde realităţii. Nu mai reţin exact, dar în calitate de angajat al firmei I.L. Piteşti am efectuat două sau trei transporturi nu mai reţin exact numărul acestora. Numai la prima cursă am luat legătura cu inculpatul, la acealaltă sau la celelalte am mers şi am încărcat pe baza comenzii primite. Contravaloarea curselor a fost achitată la societatea la care eu sunt angajat. La Cluj am fost îndrumat de către inculpat spre locul de destinaţie, oraşul Drăgăşani, iar în Drăgăşani, am fost aşteptat de un domn cu o Dacie, care mi-a spus unde să merg şi să descarc marfa. Persoana care m-a aşteptat în Drăgăşani mi-a şi dat suma reprezentând contravaloarea cursei pe care eu am predat-o apoi la societate. Precizez că nu s-a achitat valoarea ultimei curse şi această sumă i-a fost reţinută mie din salariu. Persona care m-a aşteptat la Drăgăşani era brunetă, nu-i reţin numele, de fapt nici nu s-a prezentat. Pe foaia de parcurs ştampila mi-a fost aplicată la Cluj de către inculpat, iar la Drăgăşani de persoana care m-a aşteptat. Este adevărat că pe traseu la prima cursă am fost contactat în mai multe rânduri telefonic de către inculpat, care mă întreba dacă am ajuns la destinaţie. Este adevărat că tot telefonic la cererea mea prin care îi solicitam inculpatului să-mi spună unde opresc în Drăgăşani, acesta mi-a spus unde să trag pe dreapta la intrarea în Drăgăşani şi că acolo mă va aştepta o persoană ce conduce un autoturism Dacia. Precizez că marfa a fost descărcată într-o clădire „ţigănească”. Precizez că persoana care m-a aşteptat a făcut precizarea că este de la SC A.G. Nu am discutat cu inculpatul nimic în legătură cu calitatea pe care o avea în firmă. Nici inculpatul nu mi-a spus ce calitate ar avea la acea firmă. Precizez că persoana care m-a aşteptat avea în jur de 32-33 ani, era mai rotund la faţă şi avea chelie. Nu este una şi aceeaşi persoană cu persoana care mi se prezintă în fotografia de pe cartea de identitate de la fila 68 din vol. I al dosarului.”
Martorul B.I., martori propus de inculpat pe situaţia de fapt, în declaraţia dată în primă instanţă, la tribunal aflată la fila 181 dosarul tribunalului a arătat că „Îl cunosc de mult timp pe inculpat, întrucât suntem vecini. Nu ştiu la ce societăţi a avut acest calitatea de administrator sau director general şi nici nu am fost de faţă la momentul în care a încheiat contracte comerciale cu diferite societăţi din ţară. Nu am fost împreună cu inculpatul în municipiul Drăgăşani în momentul în care a adus diferite produse din ţară. Personal îl cunosc ca pe un om cinstit, care niciodată nu a avut probleme şi nici nu a avut conflicte cu alte persoane. Am fost în relaţii bune cu inculpatul şi ştiu despre acesta că pleca la serviciu lunea şi se întorcea acasă sâmbăta. Ne vizitam reciproc, iar uneori mă contacta telefonic. Revin şi arăt că atunci când inculpatul mă vizita am constatat că era apelat telefonic pentru probleme în legătură cu societatea. Persoana care îl apela era catalogată de către inculpat, şef sau patron. Nu ştiu însă ce îi spunea această persoană. Din discuţiile purtate cu inculpatul am înţeles că acesta era salariat la o societate dar nu ştiu ce activităţi presta.”
În consecinţă, vinovăţia inculpatului Z.L. în comiterea infracţiunilor ce i-au fost reţinute în sarcina sa a fost dovedită, fiind infirmate apărările formulate, inclusiv aceea că raporturile dintre inculpat şi părţile vătămate ar fi avut o natură comercială, întrucât inculpatul a dat dovadă de rea-credinţă la încheierea contractelor, cunoscând de la început că nu va plăti contravaloarea mărfurilor, reala sa intenţie fiind aceea de a le prejudicia, pentru a obţine foloase materiale injuste.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră critica formulată de recurentul inculpat Z.L. referitoare la nevinovăţia sa în comiterea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, ca fiind nefondată, iar cazul de casare invocat prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica privind greşita încadrare juridică a faptei de înşelăciune şi respectiv solicitarea potrivit art. 334 C. proc. pen., de schimbare a încadrării juridice în art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, întrucât fapta ce i-a fost reţinută în sarcina sa nu constituie o faptă de rezultat, ci de pericol şi în consecinţă a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art. 861C. pen., deoarece din coroborarea materialului probator administrat a rezultat în mod concret modalitatea de comitere a infracţiunii de către inculpatul Z.L., aceasta acţionând cu intenţia directă de a induce în eroare cele două societăţi comerciale cu care a încheiat contracte, prin emiterea unor file cec fără a avea disponibilul în bancă, în scopul obţinerii unor foloase materiale pentru sine.
Din analiza cauzei rezultă, că pe de-o parte, în mod corect şi motivat instanţa de apel a reţinut incidenţa deciziei în recursul în interesul legii nr.
IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, precum şi faptul că materialul probator administrat a dovedit îndeplinirea elementului material al infracţiunii de înşelăciune, inculpatul acţionând în cunoştinţă de cauză, deci cu intenţia de a induce în eroare pe părţile vătămate şi de a le crea un prejudiciu.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra criticii formulate a constatat că din mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, din care au fost evidenţiate în concret conţinutul unora dintre acestea, respectiv declaraţiile martorilor ascultaţi de către prima instanţă, a rezultat în mod efectiv contribuţia inculpatului la încheierea contractelor, modalitatea de completare a cec-urilor, unele fiind completate şi semnate de inculpat, altele erau completate de C., C.I., însă inculpatul Z.L. era cel care îi dicta menţiunile sau erau semnate de martor în alb fără a avea cunoştinţă la ce urmau a fi folosite, discuţiile purtate cu privire la plata mărfurilor, asigurând că plata acestora va fi făcut la termenul menţionat, însă după data scadenţei, cec-urile erau refuzate, inculpatul era greu de contactat şi menţiona că nu i-au intrat banii în cont, ridicarea banilor de la bancă fiind făcută de către inculpat, aşa încât intenţia acestuia de a induce în eroare părţile vătămate a fost dovedită.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul Z.L., respectiv aceea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, deoarece părţile vătămate nu au cunoscut la momentul emiterii cec-urilor, că acestea nu aveau provizia sau acoperirea necesară, aşa încât subzistă elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) C. pen.
De altfel, prin decizia în recursul în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M.Of. nr. 123 din 9 februarie s-a stabilit distincţia între infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. şi aceea prevăzută la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, reţinându-se în considerente că „…Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin săvârşirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare …, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen. În cazul în care beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv inducerea în eroare, condiţie, cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiaşi articol….De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel că lipseşte elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.”
În consecinţă, critica recurentului inculpat Z.L. cu privire la greşita încadrare juridică a faptei de înşelăciune nu este fondată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate examina solicitarea referitoare la modalitatea executării pedepsei, respectiv aceea de suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art. 861C. pen., deoarece critica privind schimbarea încadrării juridice a fost considerată nefondată.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi avut în vedere nici critica formulată de recurentul inculpat prin apărător în cel de-al doilea subsidiar, privind greşita individualizare a pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului pedepsei, deoarece în contextul cauzei, ambele instanţe au făcut o justă evaluare asupra criteriilor generale prevăzute în art. 72 C. pen.
Astfel, s-a avut în vedere gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanţele reale în care au fost săvârşite, caracterul continuat al acestora, de cuantumurile ridicate ale prejudiciilor produse părţilor civile, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptelor, a încercat să creeze o aparenţă de credibilitate comercială, are studii medii, nu are antecedente penale, însă în perioada 2005-2007 a mai fost cercetat în mai multe cauze de unităţile de parchet din Bălceşti (dosar nr. 431/p/2005), Drăgăşani (dosar nr. 394/P/2005, dosar nr. 1781/P/2006), Focşani (dosar nr. 4326/P/2005) pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, a avut o atitudine procesuală negativă cu privire la precizarea naturii unei alte cauze în care este cercetat, aşa cum rezultă chiar din declaraţia inculpatului, dată în apel (fila 73 verso în dosarul curţii de apel) „…Sunt cercetat şi în altă cauză penală dar nu vă pot prezenta obiectul.”.
Înalta Curte consideră că prin cuantumurile de pedeapsă aplicate diferenţiat pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, respectiv orientate către minimul legal al infracţiunii de înşelăciune [art. 215 alin. (5) C. pen. prevede închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi] şi maximul legal pentru art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 [art. 272 alin. (1) pct. 2 din legea menţionată prevede că se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani], urmând ca inculpatul să execute potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, cu executare prin privare de libertate, aceasta să-şi atingă finalitatea.
Astfel, pedeapsa rezultantă principală de 12 ani închisoare cu executare în regim de detenţie aplicată inculpatului Z.L. este în măsură să asigure nu numai îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni dar şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Totodată, Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere în mod preeminent circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv starea sănătăţii sale susţinută cu actele medicale depuse în recurs, care reflectă că acesta este suferind, în raport cu cele referitoare la faptă, deoarece aprecierea criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen., trebuie făcută în mod concret şi plural, ceea ce în speţă a avut loc, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.L. împotriva deciziei penale nr. 83/A din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii pentru ziua de 04 ianuarie 2008 şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2008 la zi.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.L. împotriva deciziei penale nr. 83/A din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii pentru ziua de 04 ianuarie 2008 şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2008 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 298/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 523/2009. Penal → |
|---|
