ICCJ. Decizia nr. 87/2009. Penal
| Comentarii |
|
Contestatorul A.N. a fost condamnat definitiv de către A.P.M. prin sentința penală nr. 94 din 25 octombrie 2002, la o pedeapsă rezultantă (prin cumul aritmetic) de 20 ani închisoare, dispunându-se în același timp și transferarea în România, pentru a continua executarea.
S-a constatat că a început executarea de la 4 septembrie 2001 la zi.
Această hotărâre definitivă, de condamnare din Spania a fost recunoscută în România prin sentința penală nr. 154 din 6 august 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Totodată s-a admis și cererea de transferare, formulată de condamnatul A.N., în România, pentru a continua executarea pedepsei de 20 ani închisoare.
în baza acestei hotărâri de recunoaștere, s-a și emis mandatul de executare a pedepsei (de 20 ani închisoare) nr. 224 din 18 decembrie 2007.
în această situația ajuns, condamnatul a înțeles să introducă prezenta contestație la executare, socotind că poate benefica de conversiunea condamnării sale la 20 ani închisoare, după cum și prevăd dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 și astfel s-a format dosarul de față.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 195 din 4 septembrie 2008, a admis contestația la executare formulată de persoana condamnată A.N.
A constatat îndeplinite condițiile conversiunii pedepsei.
în baza art. 146 din Legea nr. 302/2004 și art. 33 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și în baza art. 323 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa de 15 ani închisoare.
în baza art. 329 C. pen., aplică condamnatului pedeapsa de 10 ani închisoare.
în baza art. 33 - art. 34 C. pen., contopește aceste pedepse aplicate, condamnatul având de executat 15 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 224 din 18 decembrie 2007 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și emiterea unui nou mandat.
Deduce din pedeapsă, perioada executată de la 4 septembrie 2001 la zi.
împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat recurs, atât parchetul, precum și persoana condamnată contestatoare.
Prin recursul declarat de parchet, sentința este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul aplicării eronate, a prevederilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, ce reglementează conversiunea pedepsei, prin ignorarea art. 142 din aceeași lege și care în speță nu permit decât aplicarea art. 145, cum de altfel s-a și procedat prin hotărârea de recunoaștere sentința penală nr. 154 din 6 august 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.
în consecință, s-a solicitat ca prin admiterea recursului parchetului să se caseze sentința atacată și rejudecându-se să se, respingă contestația la executare.
Prin recursul declarat de persoana condamnată și contestatoare, aceeași hotărâre este criticată pentru, nelegalitate, sub aspectul greșitei contopiri, a pedepselor aplicate, în cadrul operației de conversiune a pedepsei, prevăzută de art. 146 din Legea nr. 302/2004. în cadrul acestei operații juridice, în mod nelegal s-a dispus să execute o pedeapsă mai mare decât i s-a aplicat pentru infracțiunea scop, violul și pentru care în Spania a fost condamnat definitiv la 10 ani închisoare. în acest mod i s-a agravat situația, privind durata sancțiunii pronunțată în statul de condamnare pentru infracțiunea de viol, precum și dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Recursurile sunt fondate.
Curtea, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduce, precum și, din oficiu, față de dispozițiile art. 142, 144, 146 și 10 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 19883 și ratificată de statul român, prin Legea nr. 76/1996, reține următoarele:
în speță, potrivit art. 144 din Legea nr. 302/2004, executarea pedepsei în continuare, de către persoana condamnată, este guvernată de "legea statului de executare" și "autoritățile competente ale statului român sunt obligate":
a) fie, "să continue executarea condamnării în baza unei hotărâri judecătorești în condițiile art. 145";
b) fie, "să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare, cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile art. 146".
Acestea fiind, efectele transferării persoanei condamnate A.N. (cetățean român) din Spania, prezenta contestație la executare, a fost introdusă pe deplin justificat.
Pe lângă argumentele textului sus-menționat, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, "durata pedepsei aplicată în Spania, este incompatibilă cu legislația română" ce nu cunoaște instituția "cumulului aritmetic" ce s-a aplicat în cauză, după legea penală spaniolă.
Cum această situație este întocmai reglementată, prin prevăzută art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Curtea apreciază și pentru argumentele acestui text că, prezenta contestație la executare, este pe deplin fondată și potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen., va trebui adoptată pedeapsa, la legea română.
Dacă prin cele analizate, s-a conturat cadrul legal, ce îndreptățește persoana condamnată să solicite conversiunea pedepsei, instanța de fond, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire incomplet și incorect cerințele art. 144 lit. b) și art. 146 din Legea nr. 302/2004 dar și ale art. 10 din Convenția Europeană.
Astfel, în cauză, lipsește și declarația, ce trebuia obținută de la condamnat prin care să-și fi "exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice, care decurg din transferarea sa în România" luată prin oficiul consular român competent și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cerință expresă prevăzută de art. 142 din Legea nr. 302/2004.
Apoi, în cadrul operației de conversiune a pedepsei, instanța de fond a omis cele 5 infracțiuni de agresiune sexuală (echivalent al infracțiunii de viol din legea penală română) și pentru care instanța spaniolă, l-a sancționat definitiv la, câte 10 ani închisoare.
Din această cauză, prin hotărârea atacată s-a ajuns a se contopi, incomplet doar 2 pedepse și anume cele aplicate (prin adoptare) doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 cu art. 33 lit. b) și pentru art. 329 C. pen. român și nu cea de a treia categorie de infracțiuni, a violului.
Tot datorită acestei omisiuni, în final, ca pedeapsă rezultantă, s-a dispus a se executa 15 ani închisoare, deși pentru infracțiunea scop (violul) condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă mai mică, și anume de 10 ani închisoare.
Pentru cele analizate și pentru aducerea la îndeplinire a tuturor omisiunilor, ce legea specială, le-a cerut în mod obligatoriu, recursurile declarate au fost admise, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv la Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2716/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3951/2009. Penal → |
|---|
