ICCJ. Decizia nr. 1273/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1273/2009
Dosar nr. 67/1/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra plângerii de faţă;
Din actele şi lucrările cauzei constată următoarele:
Petiţionarul C.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Slobozia - C.D. şi a subcomisarului T.R., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., săvârşită cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 206/P/2007 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia.
Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa reţine urătoarele:
Prin plângerea penală adresată la data de 23 martie 2004, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 12600/P/2004, persoana vătămată C.C., a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 222 alin. (1) şi următoarele C. proc. pen., efectuarea de cercetări penale şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor Ţ.D. şi Z.C.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 214 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (3) C. pen. şi art. 181 din O.U.G. nr. 28/2002.
La data de 15 iunie 2004, persoana vătămată sus nominalizată, a adresat o plângere cu acelaşi obiect şi privind aceiaşi făptuitori, P.N.A., secţia a II-a, unde a fost înregistrată sub nr. 875/VIII/1/2004, ulterior transmisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind conexată la Dosarul nr. 12600/P/2004, anterior citat, declinat la data de 10 februarie 2005 la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bucureşti, fiind înregistrat sub nr. 1468D/P/2005.
La data de 27 august 2004, la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a înregistrat plângerea formulată de Z.G.M., împotriva lui C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), art. 288, art. 289, art. 292, art. 265, art. 269 şi art. 276 C. pen. din Legea nr. 31/1990, comise la data de 10 martie 2004, cu ocazia participării la licitaţia publică, ce a avut ca obiect un pachet de 15.300 acţiuni aparţinând SC C. SA, a fost indus în eroare cu privire la situaţia reală a activelor societăţii, aspect ce i-a cauzat un prejudiciu în valoare de 1.400.000 dolari SUA.
Ministerul Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bucureşti, prin Ordonanţa nr. 1434/D/P/2005 din 27 noiembrie 2007, având în vedere că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 134/2005, în raport de prejudiciul reclamat de Z.G.M., prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în cuantum de 1.400.00 dolari SUA şi respectiv un prejudiciu în cuantum de 2.100.00 euro, prin săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., precum şi faptul că, în cauză s-au conturat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în conformitate cu dispoziţiile, art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 45 alin. (1)2 C. proc. pen., art. 12 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificată prin O.U.G. nr. 131/2006 şi art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 134/2005, a dispus, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. (prejudiciul de 1.400.000 dolari SUA reclamat de Z.G.M. a fi comis de C.C.), art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (stabilirea unei valori diminuate în legătură cu preţul de tranzacţie a acţiunilor SC C. SA) şi art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. (sesizarea A.V.A.S. din 14 iulie 2005, în legătură cu fapta numitului C.C., sesizare formulată în Dosarul nr. 1434/D/P/2005 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bucureşti, privind privatizarea SC C. SA). De precizat că, la data de 10 mai 2007, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bucureşti, a dispus conexarea Dosarului nr. 1468/D/P/2005 la Dosarul nr. 1434/D/P/2005, urmare şi a cererii formulată în acest sens de către numitul C.C. la data de 13 decembrie 2005.
S-a mai stabilit că în dosarul cauzei, persoana vătămată C.C. a formulat plângere împotriva reprezentanţilor ce au avut calitatea de broker, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (3) C. pen., art. 181, art. 133 şi art. 135 din O.U.G. nr. 28/2002 şi infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 214 alin. (2) C. pen., constituindu-se parte civilă cu suma de 88.000.00 lei.
Urmare ordonanţei de declinare, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, a înregistrat cauza sub nr. 206/P/2007 şi efectuează acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen.
La data de 28 februarie 2008, C.C., a formulat cerere de recuzare a magistratului - procuror şef şi a subcomisarului T.R., ambii din cadrul Biroului Teritorial Slobozia, invocând eventuala necompetenţă materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi antamând fondul cauzei „textul de la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu este aplicabil în cauză şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002”.
Prin ordonanţa nr. 206/P/2007 din 4 martie 2007, magistratul A.M.S. procuror şef al Serviciului Teritorial Bucureşti, în mod corect a respins cererea de recuzare în baza art. 53 alin. (3) C. proc. pen., ca neîntemeiată, întrucât aspectele sesizate de C.C. în cererea de recuzare nu se încadrează în nici unul din cauzele de incompatibilitate prevăzute de art. 46 şi art. 48 C. proc. pen.
La data de 19 martie 2008, persoana vătămată, a mai depus un memoriu formulat întocmai ca şi cerere de recuzare, la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, înregistrat sub nr. 1638 din 19 martie 2008.
Prin rezoluţia nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul C.D. şi subcomisarul T.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., motivându-se că faptele reclamate nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul C.C. a formulat plângere la conducerea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, solicitând desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de persoanele reclamate, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 11169/6255/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Examinând plângerea, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale astfel cum a fost definit de textul menţionat, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi respectiv declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea urmăririi penale.
În cazul contestării acestei soluţii prin formularea plângerii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reţinut, în mod corect, că faptele reclamate de petiţionar nu există, soluţia procurorului fiind susţinută de materialul probator administrate, a cărei concluzie logică o reprezintă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu că magistratul procuror şi subcomisarul de poliţie reclamaţi de petiţionar nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu sau şi le-au îndeplinit în mod defectuos, cu ştiinţă, şi prin aceasta ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate C.C.
Cei care au participat la soluţionarea cauzelor în care petiţionarul a avut calitatea de parte au interpretat şi evaluat materialul probator administrat şi au aplicat dispoziţiile legale în materie, fără a urmări prejudicierea acestuia şi nici favorizarea altei persoane.
În aceeaşi ordine de idei, un act îndeplinit de un procuror în exercitarea competenţelor sale nu constituie temei al răspunderii penale, iar activitatea de urmărire penală, specifică procurorului, nu poate fi obiectul cercetării penale decât dacă se dovedeşte reaua credinţă sau săvârşirea unor fapte de natură să influenţeze imparţialitatea acestuia.
Cu privire la subcomisarul de poliţie T.R., actele de cercetare penală efectuate de acesta nu constituie o faptă care să poată angaja răspunderea penală.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia procurorului este temeinică şi legală,neimpunându-se desfiinţarea ei.
În consecinţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.C. împotriva rezoluţiei nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1252/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1280/2009. Penal → |
|---|
