ICCJ. Decizia nr. 1233/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1233/2009
Dosar nr. 2615/1/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra plângerii de faţă:
Prin ordonanţa nr. 55/P/2007 din 10 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus declinarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivată de calitatea de judecător la Curtea de Apel Iaşi şi magistratului C.M., faţă de care a formulat plângere petentul T.M.A.
Prin plângerile înregistrate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. 799/P/2008, numitul T.M.A. a solicitat cercetarea magistraţilor C.M., O.S. şi T.J., judecători la Curtea de Apel Iaşi, I.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, P.F.N., judecător la Tribunalul Vaslui, A.C. şi G.R., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.
Petentul T.M.A. arată că, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de magistraţii menţionaţi, i s-au adus grave încălcări ale drepturilor sale, „prin nerespectarea cu gravă neglijenţă a statutului magistratului şi codului deontologic profesional”.
În fapt, prin rechizitoriul nr. 235/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 rap. la art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că, în seara zilei de 10 martie 2000, inculpatul T.M. a ajutat pe inculpaţii C.N.E. şi C.T. să urmărească autoturismul părţii vătămate M.G. şi să i deposedeze, folosind violenţa, de poşeta în care se aflau acte, bunuri personale şi suma de 300.000 lei vechi.
Prin sentinţa penală nr. 29 din 8 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul Tribunalului Vaslui nr. 3328/2000 de judecătorul P.F.N., cu participarea procurorului A.C. s-a dispus condamnarea inculpatului T.M.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 rap. la art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Referitor la activitatea judiciară a judecătorului P.F.N. şi a procurorului de şedinţă A.C., petentul T.M.A. îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul cum au fost administrate anumite mijloace de probă, precum şi de faptul că procurorul nu a solicitat, iar instanţa nu a dispus achitarea sa.
Prin decizia nr. 308, pronunţată în Dosarul nr. 723/2001 al Curţii de Apel Iaşi, de către completul de judecată format din judecătorii O.S. şi T.J., în şedinţa publică din data de 4 septembrie 2001, cu participarea procurorului I.C., au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de T.M.A. şi C.N.E. împotriva sentinţei penale nr. 29 din data de 8 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Vaslui.
În cuprinsul plângerii sale, petentul arată că a fost respins apelul său „în ciuda faptului că a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei, în sensul achitării sale” şi face, în continuare, o analiză a împrejurărilor de fapt reţinute în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti ale instanţei de fond şi instanţei de apel, precum şi a lipsei de vinovăţie în ceea ce îl priveşte.
Hotărârea de condamnare a petentului a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de T.M.A. şi C.N.E., prin decizia nr. 1996 din data de 15 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4292/2001 al Curţii Supreme de Justiţie.
Petentul T.M.A., prin cererile adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a solicitat revizuirea sentinţei penale prin care s-a dispus condamnarea sa, nr. 29 din 08 ianuarie 2001 a Tribunalului Vaslui, arătându-se că s-au dat interpretări greşite declaraţiilor sale şi a martorilor, fiind condamnat pe nedrept şi solicitând reaudierea sa şi a martorilor din lucrări.
Actele de cercetare penală au fost efectuate, în conformitate cu prevederile art. 339 C. proc. pen., de procurorul G.R., iar procesul a fost înaintat instanţei de judecată, prin care s-a concluzionat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, nefiind posibilă prelungirea probatoriului în această cale de atac, neexistând elemente noi care să nu fi fost avute în vedere de instanţele care au judecat cauza în fond şi căile ordinare de atac.
Prin sentinţa penală nr. 318 a Tribunalului Vaslui, de judecătorul C.M., cu participarea procurorului de şedinţă G.R., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de T.M.A.
S-a reţinut, în considerentele instanţei, că, în dovedirea susţinerilor sale, T.M.A. a propus în revizuire reaudierea unor martori noi, împrejurări, care nu se circumscriu, în cazurile de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obţină o prelungire a probaţiunii, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Petentul a arătat că atât judecătorul C.M., în prezent la Curtea de Apel laşi, cât şi procurorul de şedinţă G.R., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui nu au luat în considerare probele existente la dosarul cauzei, respectiv „a pus concluzii mincinoase de respingere a cererii de revizuire”.
În privinţa procurorului G.R., petentul a solicitat cercetarea sa penală şi pentru faptul că, în Dosarele nr. 750/2005, 6152/89/2006 şi 2125/2003 ale Tribunalului Vaslui, având ca obiect noi cereri de revizuire şi contestaţie la executare ale petentului, a pus concluzii de respingere.
Din motivarea plângerilor penale ale petentului T.M.A., rezultă că acesta este nemulţumit de faptul că, fiind trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea, deşi au existat probe care i-au demonstrat nevinovăţia.
S-a considerat că, prin formularea unei plângeri penale împotriva judecătorului, privind modalitatea de soluţionare a unei cauze, se încearcă de fapt, analizarea în fond a cauzei, ceea ce ar avea ca efect conferirea organelor de urmărire penală a unor atribuţii, de soluţionarea fondului dedus judecăţii, aflate exclusiv în competenţa instanţei.
De asemenea s-a considerat că, de altfel, căile de atac prevăzute de lege sunt singurele căi de reformare a hotărârilor judecătoreşti care conţin erori şi nu plângerea împotriva magistratului judecător pentru săvârşirea unor fapte penale în legătură cu emiterea deciziei, în condiţiile asigurării independenţei judecătorilor, conform prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţia României.
Referitor la procurorii de şedinţă G.R. şi A.C., s-a considerat că nu poate fi o faptă prevăzută de legea penală faptul că procurorul a formulat concluzii în neconcordanţă cu aprecierile unei părţi din procesul penal, văzând prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , privind organizarea judiciară, potrivit cărora „Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză”.
Mai mult, concluziile procurorului, cât şi cele ale părţilor procesului, sunt supuse cenzurii instanţei care hotărăşte asupra fondului cauzei prin prisma mijloacelor de probă administrate.
În cauză, nu s-au dovedit în nici un fel, fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în legătură cu activitatea judecătorilor magistraţi ori a procurorilor ci s-au exprimat numai nemulţumiri în legătură cu soluţionarea fondului cauzei, astfel încât faptele reclamate de petenţi nu sunt fapte prevăzute de legea penală.
În consecinţă, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, nr. 799/P/2008 din 12 martie 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.M., O.S. şi T.J., judecători la Curtea de Apel Iaşi, I.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, P.F.N., judecător la Tribunalul Vaslui, A.C. şi G.R., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen.
Plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii de către cei doi petenţi la procurorul şef de secţie, a fost respinsă de către acesta, prin rezoluţia nr. 5665/II/2/2008 din 8 octombrie 2008.
În această situaţie, petenţii T.M.A. şi T.G., au atacat decizi nr. 799 din 12 martie 2008, la aceasta instanţă, susţinând, în esenţă, că persoanele reclamate ar fi comis totuşi, infracţiunea de care au fost învinuiţi, respectivii.
Examinând plângerea, prin prisma criticilor ce i se aduc, se constată că, aceasta este nefondată.
Tot ce se spune de petenţi în plângere, sunt simple alegaţii, nedovedite cu nimic şi care, nu sunt de natură să zdruncine cu ceva, argumentele procurorului, care au dus la neînceperea urmăririi penale, pentru inexistenţa infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.
Având în vedere, cele arătate, Curtea va trebui să respingă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii T.M.A. şi T.G. împotriva rezoluţiei nr. 799 din 12 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin rezoluţia nr. 5665/II/2/2008 din 8 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii T.M.A. şi T.G. împotriva rezoluţiei nr. 799/P/2008 din 12 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin rezoluţia nr. 5665/II/2/2008 din 8 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarii la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1215/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1075/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
