ICCJ. Decizia nr. 1368/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1368/2009

Dosar nr. 3668/1/2009

Şedinţa publică din 9 iulie 2009

Deliberând asupra cauzei, se constată:

Petentul B.O. a atacat cu plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., rezoluţia nr. 13/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, considerând că se impune cercetarea penală a intimaţilor G.M. şi C.M. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., fără a indica însă în ce constă aceasta în concret.

A fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 13/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând actele şi lucrările cauzei, în raport cu rezoluţiile adoptate în cauză, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce succed.

Prin rezoluţia nr. 13/P/2008 din 19 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.M., judecător la Curtea de Apel Galaţi şi C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. pentru că faptele reclamate nu există.

Petentul a reclamat pe cei doi magistraţi pentru că ar fi acceptat judecarea Dosarului nr. 2943/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi în lipsa ambelor părţi, neredactând hotărârea în 20 de zile şi necomunicând-o părţilor absente.

În urma actelor premergătoare, corect s-a stabilit de către organul de urmărire penală că Sentinţa penală nr. 58/P din 31 august 2006 pronunţată în Dosarul nr. 2943/44/2006 de către judecătorul G.M. a fost pronunţată în condiţiile în care procedura de citare era legal îndeplinită.

Hotărârea judecătorească a fost redactată la 19 septembrie 2006, adică la 19 zile de la pronunţare (31 august 2006).

Just s-a apreciat că nu există nici un indiciu de săvârşire a vreunei infracţiuni, ci numai nemulţumirea petentului, căruia i s-a respins ca tardiv introdus recursul, prin Decizia penală nr. 249 din 23 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La fel şi în cazul procurorului de şedinţă, care şi-a exercitat atribuţiile în limita competenţelor profesionale şi în acord cu dispoziţiile Codului de procedură penală.

Comunicarea sau necomunicarea soluţiei nu incumbă judecătorului cauzei, iar prin faptul în sine nu înseamnă că şi există infracţiune, mai ales că instanţa de control judiciar, când a respins ca tardiv recursul petentului, a analizat aspectul respectiv.

Rezoluţia a fost menţinută, în cadrul controlului intern instituit prin dispoziţiile art. 275-278 C. proc. pen., de către procurorul ierarhic superior (rezoluţia nr. 1901/1023/II/2/5 martie 2009), respingându-se plângerea petentului ca neîntemeiată .

Constatând legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor adoptate în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, plângerea.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.O. împotriva rezoluţiei din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 13/P/2008.

Obligă petentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1368/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond