ICCJ. Decizia nr. 1650/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1650/2009
Dosar nr. 2319/2/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2604 la 1 mai 2009 la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 mai 2009 sub nr. 2319/2/2009 ca urmare a declinării competenţei soluţionării cauzei prin sentinţa penală nr. 108 din 27 aprilie 2009 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, petiţionarul R.I. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei din 30 ianuarie 2009 din Dosarul nr. 1642/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi din 24 februarie 2009 pronunţată în Dosar nr. 209/II-2/2009 a aceluiaşi parchet, arătând că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata F.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 249, art. 264 C. pen., întrucât aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, a tratat cazul cu rea credinţă, nu a cercetat cele 14 infracţiuni de fals şi uz de fals, şi nici infracţiunea de evaziune fiscală prezentate de către petiţionar a fi săvârşite de către numitul I.G., favorizându-l în acelaşi timp pe acesta.
Petiţionarul a ataşat plângerii sale un set de acte.
Înalta Curte, verificând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
La data de 14 octombrie 2008 numitul R.I. a formulat plângere împotriva magistratului F.L., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 249 C. pen., art. 248 C. pen. şi art. 264 C. pen.
În fapt, sus-numitul a precizat că a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale 580 din 2 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 cerere care i-a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa penală 706 din 24 septembrie 2008 a aceleaşi judecătorii.
Petentul a învederat că magistratul F.L. a fost procuror de instanţă la judecarea Dosarului nr. 9893/299/2008 şi în această calitate nu a efectuat o cercetare completă.
Procurorul F.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a depus la Dosarul cauzei concluzii de revizuire (870/III-6/2008) formulate de parchet în Dosarul nr. 41665/299/2006 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 580 din 02 martie 2007 privind plângerea petentului R.I., care au fost în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen. petentul R.I. a formulat plângere la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 580 din 02 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a respins plângerea petentului conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Sentinţa penală nr. 580/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a rămas definitivă prin decizia penală nr. 977 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost respins recursul petentului.
Prin rezoluţia din 30 ianuarie 2009 pronunţată în Dosar nr. 1642/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a considerat că procurorul a formulat în mod corect concluzii cu privire la cererea de revizuire formulată de petentul R.I., nerezultând săvârşirea de către acesta a vreunui act material specific infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen., art. 248 C. pen. şi art. 264 C. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul F.L.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul R.I. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluţia din 24 februarie 2009 pronunţată în dosar nr. 209/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată, apreciind soluţia adoptată ca fiind legală şi temeinică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de modul de soluţionare al plângerii sale, s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 1642/P/2008 din 30 ianuarie 2009, şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul F.L. De asemenea a apreciat că în mod greşit Curtea de Apel şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât la data sesizării procurorilor, intimata era procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul nr. 1642/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petentul R.I. este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare îndeplinirea a două condiţii:
Prima condiţie constă în existenţa unui minim de date care permit organelor de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 222 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a actului penal prevăzut de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celor prevăzute de lit. b)1.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit în mod neechivoc că procurorul F.L. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte, constatând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea soluţiei dispuse.
Concluziile formulate de către procuror în cadrul dosarelor instrumentate nu pot constitui temei pentru tragerea la răspunderea penală a acestuia, atâta timp cât ele au la baza dispoziţiile legale aplicabile în materie şi buna credinţă a acestuia în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mod corect a fost realizată, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 40 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 C. proc. pen., având în vedere că intimata îşi desfăşoară activitatea ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., şi conform art. 29 pct. 1 lit. f) competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile săvârşite de către procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aparţine Înaltei Curţi.
Faţă de cele reţinute conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. va respinge ca neîntemeiată plângerea petiţionarului R.I.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACETSE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge,ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.I., împotriva rezoluţiei nr. 1462/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 209/II-2 din 24 februarie 2009 a procurorului general a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe care le menţine ca legale şi temeinice.
Obligă petentul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1621/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1687/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
