ICCJ. Decizia nr. 1723/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1723/2009
Dosar nr. 5421/1/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra plângerii penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată sub nr. 715/P/2008 petiţionara M.A., domiciliată în Bucureşti, str. Emanoil Porumbaru, a solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a magistratului L.L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., pretins a fi fost comisă cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 341/P/2008.
Prin rezoluţia cu nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul L.L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât din verificările efectuate în cauză a rezultat că fapta reclamată nu există.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 petiţionara M.A. a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 5249/2541/II/2/2009 din 27 mai 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumită de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionara M.A. s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de inculpata L.L.C. sub aspectul faptelor sesizate.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionara M.A. este nefondată.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, petiţionara M.A. a formulat iniţial plângere împotriva magistratului V.R. - judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 26 rap. la art. 215 C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionara a susţinut că magistratul mai sus menţionat, în mod nejustificat a respins cererea de recuzare a judecătorului T.R.I., cerere formulată anterior de către petiţionară într-un dosar în care aceasta era parte - Dosarul nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în care se judeca cu reclamanta B.M.A. pentru apartamentul situat în str. Emanoil Porumbaru, sector 1. Petiţionara a considerat că B.M.A. a introdus acţiune în pretenţii, fără să aibă calitate procesuală activă, deoarece nu deţinea acte de proprietate pentru apartament şi nici acte doveditoare ale calităţii de moştenitoare.
În urma verificărilor efectuate, la data de 9 aprilie 2008, prin rezoluţia cu nr. 341/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - dată de procurorul L.L.C. - s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul V.R., apreciindu-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Prin rezoluţia cu nr. 773/II/2/2008 din 22 mai 2008, plângerea formulată de M.A. împotriva rezoluţiei nr. 341/P/2008 (dată de procurorul L.L.C.) a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
După emiterea soluţiei de către procuror şi epuizarea căii de atac prevăzute de art. 278 C. proc. pen. în cadrul Ministerului Public, petiţionara M.A. deşi avea posibilitatea să se adreseze cu plângere instanţei de judecată, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. pentru a se putea exercita controlul judecătoresc asupra actelor procurorului, a preferat să formuleze plângere penală, împotriva procurorului L.L.C. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., apreciind că aceasta „nu a cercetat actele existente în Dosarul nr. 2398/299/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 şi nu a văzut că reclamanta B.M.A. nu are acte de proprietate pentru apartamentul din str. Emanoil Porumbaru, şi nici acte valabile pentru a-şi dovedi calitatea de moştenitoare”.
Faţă de aspectele relevate mai sus se constată că, obiectul Dosarului nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a reprezentat plângerea penală formulată de petiţionara M.A. împotriva magistratului procuror L.L.C., care în opinia petiţionarei, ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 341/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul L.L.C. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală atunci când a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul V.R., Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea acesteia.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei adoptate de parchet în dosarul nr. 341/P/2008 nu a parcurs etapele jurisdicţionale prevăzute de normele procedurale, în vederea exercitării controlului judecătoresc asupra actelor procurorului, astfel că presupusa faptă penală invocată de M.A. ca fiind săvârşită de magistratul procuror L.L.C. nu are susţinere legală, întemeiată pe o hotărâre judecătorească definitivă.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită - fără a avea o justificare credibilă, legală - de soluţia adoptată în Dosarul nr. 715/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, de neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul L.L.C. nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Soluţiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credinţă a magistratului în adoptarea soluţiei dispuse.
Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o reală insecuritate juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Va menţine rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiţionara la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei nr. 715/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1801/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
