ICCJ. Decizia nr. 1735/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1735/2009
Dosar nr. 5661/1/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 iunie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat T.M.S., cu privire la punerea în executare a pedepsei rezultante de 8 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 510 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În vederea soluţionării contestaţiei la executare, a fost ataşat Dosarul nr. 7707/105/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care a fost pronunţată decizia penală nr. 2333 din 19 iunie 2009.
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei la executare, respectiv la data de 26 octombrie 2009, contestatorul condamnat, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a precizat faptul că înţelege să-şi retragă contestaţia la executare formulată.
Având în vedere manifestarea de voinţă liber exprimată de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. pen., prin care este instituit principiul oficialităţii procesului penal, „actele necesare desfăşurării procesului penale se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel”.
Realizarea acestui principiu impune examinarea de către instanţele de judecată a cererilor formulate de părţi, inclusiv a cererii de contestaţie la executare, cu stricta respectare a dispoziţiilor procedurale care reglementează modul lor de soluţionare.
Aceasta nu înseamnă, însă, ca situaţiile nereglementate în mod expres prin dispoziţiile specifice fiecăreia dintre cererile formulate (ex.: cereri de revizuire, contestaţii la executare, cereri de amânare ori de întrerupere a executării pedepsei, contestaţii în anulare ş.a.) să nu îşi găsească dezvoltarea firească, adecvată conţinutului şi sensului solicitării pe care partea a înţeles să o dea acestora prin exprimarea liberă a voinţei sale.
A considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. proc. civ., care, reglementând procedura de drept comun în această privinţă - în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din acelaşi cod - este aplicabil şi în materia dreptului penal.
Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”.
În principiu, aşa cum beneficiază de dreptul de petiţionare, de dreptul exercitării libere a unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, subiectul procesual are implicit facultatea de a folosi acest drept sau de a declara că nu înţelege să-l folosească, iar dacă l-a folosit, are posibilitatea de a stărui sau de a renunţa la exercitare acestuia, atâta vreme cât o face, în mod liber, fără existenţa vreunei presiuni de natură a-i altera voinţa.
Faţă de manifestarea de voinţă liber exprimată de contestatorul condamnat, Înalta Curte va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat T.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7707/105/2007.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Ia act de declaraţia de retragere a contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat T.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7707/105/2007.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1729/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1740/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
