ICCJ. Decizia nr. 1755/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1755/2009
Dosar nr. 4990/1/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
La data de 3 iunie 2009 (fila 6 dosar fond), petiţionarul C.N., domiciliat în Braşov, a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 421/P/2008 din 26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Petiţionarul a învederat faptul că, atât în cuprinsul soluţiei de neurmărire penală, cât şi în cel al rezoluţiei nr. 4572/2231/II-2/2009 din 6 mai 2009, prin care i s-a respins plângerea împotriva acesteia, procurorul nu a analizat aspectele semnalate de persoana vătămată, considerând în mod eronat că acestea au făcut obiectul unui alt Dosar nr. 912/P/2006, soluţionat din anul 2007.
Persoana vătămată arată că, în realitate, aspectele semnalate sunt corespunzătoare unei alte situaţii de fapt, constând în aceea că judecătorii G.N. şi T.R. s-au pronunţat pe o dovadă administrată ulterior dezbaterii publice, nedându-i petiţionarului posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare.
Totodată, persoana vătămată arată că judecătorii au pronunţat o hotărâre de partaj a bunurilor comune nelegală şi netemeinică, întrucât i-au acordat o sultă în loc de despăgubirea în bani care i se cuvenea.
În consecinţă, petiţionarul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor procurorului şi trimiterea dosarului la Parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de judecătorii G.N. şi T.R. din cadrul Curţii de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi fals intelectual, prevăzute de art. 246, art. 247 şi art. 289 C. pen., precum şi excluderea din magistratură a acestora.
Din oficiu, Înalta Curte a dispus ataşarea dosarului penal nr. 421/P/2008 şi a rezoluţiei nr. 4527/2231/II-2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Judecând plângerea, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., instanţa reţine următoarele:
Prin rezoluţia nr. 421/P/2008 din 26 martie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. j) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii T.R. şi G.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 şi art. 289 C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că persoana vătămată C.N. s-a mai adresat organelor de urmărire penală cu plângeri împotriva celor doi magistraţi, solicitând tragerea lor la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen., cu ocazia pronunţării deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, cauza făcând obiectul Dosarului penal nr. 912/P/2006.
În acest dosar, persoana vătămată a susţinut că, în soluţionarea dosarului de partaj de bunuri comune nr. 1572/AP/2007 al Curţii de Apel Braşov, judecătorii au reţinut o situaţie de fapt contrară probelor administrate în cauză, au primit acte doveditoare după ce instanţa a rămas în pronunţare (fosta soţie a petiţionarului depunând o recipisă prin care a consemnat o sultă de 491.786.378 lei), au reţinut, în decizia pronunţată, contrar realităţii, că partajarea apartamentului proprietate comună ar necesita modificări de construcţie şi investiţii pentru separarea instalaţiilor, când, în realitate, era necesară o singură transformare a unei camere în bucătărie, că nu s-au pronunţat asupra unor critici formulate referitoare la modul de stabilire a contribuţiei celor doi soţi la dobândirea bunurilor şi că în mod eronat s-a reţinut că ar fi achiesat la pretenţiile fostei soţii şi ale celorlalţi doi pârâţi, cu care se judeca.
Prin rezoluţia nr. 912/P/2006 din 30 august 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi faţă de cei doi judecători pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 289 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Plângerea petentului formulată potrivit art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 12171/4919/2007 din 1 octombrie 2007 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Prin sentinţa penală nr. 142 din 25 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 912/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de acesta, prin decizia penală nr. 508 din 29 septembrie 2008 a Completului de 9 Judecători.
Instanţa supremă a reţinut că din actele existente la dosar şi care constituie acte premergătoare începerii urmăririi penale, nu rezultă existenţa unor acte sau fapte săvârşite de către intimate, cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen., neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., infracţiuni pentru care petiţionarul a formulat plângere penală, întrucât intimatele, în calitate de magistraţi judecători, şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane, fără a încălca din culpă o îndatorire de serviciu şi fără a falsifica un înscris oficial.
Faptul că intimatele, în calitate de judecătoare, au respins apelul reclamantului C.N. formulat împotriva sentinţei civile nr. 15128/S din 2 decembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Braşov, prin care s-a dispus atribuirea către pârâta C.V.C. a cotei de ½ din imobilul înscris în C.F. Braşov, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 491.780.387 lei, nu constituie indicii în sensul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte infracţiunile de neglijenţă în serviciu şi fals intelectual, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că, în mod corect, prin decizia civilă criticată s-a reţinut că numai pârâta a solicitat atribuirea în natură a întregului imobil, soluţia partajării în natură a imobilului şi a atribuirii unei cote fiecăreia dintre părţi neputând constitui o soluţie atâta vreme cât căsătoria dintre petiţionar şi soţia sa a fost desfăcută pe fondul deteriorării grave a relaţiilor dintre soţi.
Aşa fiind, în lipsa acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală, Curtea a constatat că soluţia adoptată de procuror este temeinică şi legală, neimpunându-se desfiinţarea ei.
Reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 421/P/2008, arătând că există autoritate de lucru judecat, întrucât obiectul acestuia îl constituie cererea de tragere la răspundere penală a aceloraşi judecători, pentru aceleaşi fapte, chiar dacă li se conferă de către petiţionar o altă încadrarea juridică.
Plângerea formulată de petent împotriva măsurii dispuse de procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia nr. 4527/2231/II-2/2009 din 6 mai 2009.
În termen legal, împotriva rezoluţiei de neurmărire penală, petiţionarul s-a adresat cu plângere instanţei competente, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., criticile formulate (şi arătate în considerentele prezentei hotărâri) vizând modul defectuos în care procurorul a soluţionat cauza, apreciind în mod eronat că aspectele semnalate în noua plângere ar fi făcut deja obiectul cercetărilor penale în dosarul nr. 912/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând plângerea, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente.
Din analiza plângerilor formulate de persoana vătămată C.N. rezultă că acestea se referă la aceiaşi făptuitori - judecătorii G.N. şi T.R. şi priveşte aceleaşi aspecte legate de modul în care aceştia au instrumentat şi soluţionat Dosarul civil nr. 1572/AP/2007 al Curţii de Apel Braşov prin pronunţarea deciziei nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004.
Faptul că judecătorii s-ar fi pronunţat pe o dovadă administrată ulterior dezbaterii publice a făcut obiectul ambelor plângeri, ca şi rezolvarea inechitabilă a partajului de bunuri comune, în defavoarea petiţionarului.
Susţinerea petiţionarului că a primit doar sultă, nu şi despăgubirea corespunzătoare, nu constituie o împrejurare nouă, ci reprezintă aceeaşi critică cu privire la modul de soluţionare a dosarului civil în care C.N. a fost parte; în consecinţă, nefiind sesizate fapte noi, asupra cărora procurorul şi instanţa să nu se fi pronunţat prin hotărâre judecătorească definitivă, prin parcurgerea integrală a procedurii prevăzute de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., în mod corect s-a constatat că în Dosarul nr. 421/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie există autoritate de lucru judecat, impediment procesual care nu permite punerea în mişcare a acţiunii penale.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror şi întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. j) C. proc. pen. fiind legală şi temeinică, Înalta Curte o va menţine, respingând ca nefondată plângerea petiţionarului.
Petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei din 26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dată în Dosarul nr. 421/P/2008, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1740/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1197/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
